Complaint over prosecutor's conduct rejected as judicial inspection review cannot question prosecutorial independence; appeal upheld.

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. 21-1464/16.09.2021 emisă de Inspectorul-Şef al Inspecţiei Judiciare, (comunicată la data de 29.09.20211 - privind respingerea plângerii si menţinerea rezoluţiei nr. 21-2592/28.07.2021 de clasare a sesizării referitoare la o serie de aspecte neconforme constatate atât în activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea cât şi a procurorului B. din cadru acestei unităţi) solicitând instanţei să dispună luarea tuturor măsurilor legale pentru înlăturarea deficienţelor pe care le-a învederat, raportat la suspiciunile rezonabile privind imparţialitatea procurorului şi administrarea neloială a probelor.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 344 din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

În esenţă, a susţinut că motivaţia instanţei de fond vizează o analiză formală a cauzei, conţinând aprecieri contradictorii în raport cu motivele contestaţiei în anulare, aşa cum au fost omise şi de la analiza intimatei, care afişează şi o vădită lipsă de transparenţă administrativă, întrucât prezintă Anexa 26 ind.l - C.P.O.-II-03 privind un opis al lucrărilor dosarului, fără să indice la ce dosar face referire, după cum în ultima coloană nu este marcată existenţa sau lipsa actului din opis, aspect ce îndreptăţeşte aprecierea că este un formulat tipizat rămas necompletat, sugerând concluzia că analiza sesizărilor în cadrul inspecţiei judiciare a fost pur formală, la fel ca şi rezoluţiile contestate, motiv pentru care contestaţia dedusă judecăţii era perfect justificată, atât timp cât în nicio fază de judecată nu sunt prezentate lucrările dosarului care să motiveze temeinic rezoluţiile atacate - aspecte rămase neanalizate pe fondul cauzei tocmai datorită faptului că motivarea hotărârii de fond este centrată pe justificarea unei aparente conformităţi a inspecţiei judiciare.

În continuarea criticilor aduse fondului, a arătat că deşi inspecţia judiciară reţine la fila x/8 penultimul paragraf că ordonanţa procurorului de caz din 16.06.2021 ar fi fost favorabilă petiţionarului, fiind efectuate verificări potrivit actelor transmise de conducerea unităţii de parchet a cărei activitate era pusă în discuţie, când de fapt se impunea o cercetare în teren la unitatea de parchet - se poate constata că analiza de fond se limitează doar la considerente cu privire la cadrul normativ de reglementare, respectiv pe aspecte doctrinare şi jurisprudenţiale asociate materiei, fără o analiză punctuală asupra faptului că nu a fost administrat un probatoriu complet (atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului, aşa cum este prevăzut la art. 100 C. proc. pen.), dintr-o perspectivă referitoare la imparţialitatea procurorului de caz, acuzat de încălcarea principiului loialităţii administrării probelor prevăzut de art. 10l C. proc. pen., dar şi cu privire la problema antedatării unor documente oficiale la nivelul unităţii de parchet.

Reiterând considerentele contestaţiei, care în opinia sa au rămas neanalizate pe fond, recurentul-reclamant a solicitat instanţei să constate că pârâta-intimată nu răspunde sub nicio formă la motivaţia prin care se cere anularea rezoluţiilor atacate, esenţa sesizărilor pornind de la analiza defectuoasă a modului cum au fost instrumentate solicitările formulate în apărarea inculpatului reclamant, din perspectiva unei antepronunţări pe motive preconcepute, sub formularea că ceilalţi inculpaţi au recunoscut faptele şi au fost condamnaţi, raportat la faptul că cercetarea inculpatului A.V. a fost reluată în perioada 2020-2021, în dosarul penal disjuns nr. x/2020, respectiv, după aproape 6 ani de lăsare în nelucrare a dosarului iniţial în ceea ce priveşte pretinsa activitate infracţională a contestatorului, aşa cum a fost reţinută pe repede înainte prin rechizitoriul datat la 18.06.2021 (imediat după audierea din 17.06.2021, adică atunci când s-a pus problema recuzării procurorului pentru maniera în care a instrumentat cazul), deşi cercetarea penală a fost limitată doar la cele 3 acte materiale reţinute încă din anul 2015, dar pentru dovedirea cărora, potrivit principiului cardinal al aflării adevărului prevăzut la art. 5, raportat la art. 327 C. proc. pen., nu a fost administrat un probatoriu complet din dubla perspectivă în favoarea şi defavoarea inculpatului, aşa cum este prevăzut la art. 100 C. proc. pen., singura probă fiind mărturia unui denunţător cu care inculpatul nici măcar nu a fost confruntat, în condiţiile în care înregistrările potrivit mandatelor de ascultare nu aduc nicio lămurire asupra învinuirilor aduse, referindu-se cu precădere la activitatea staţiilor de inspecţie tehnică periodică, care nu privesc persoana inculpatului.

Totodată, a arătat că analiza nu răspunde la prima critică referitoare la întocmirea rechizitoriului în dosarul penal nr. x/2020 la data de 18.06.2021, adică în aceiaşi zi în care a fost înregistrată cererea de recuzare formulată în scris în termenul legal de 24 de ore de la constatarea imparţialităţii procurorului de caz, deşi fusese formulată verbal şi cu o zi înainte, respectiv la momentul audierii inculpatului din data de 17.06.2021 orele 14:00-15:00, când audierea a fost întreruptă brutal de poziţia procurorului de caz în replică la apărările formulate de inculpat, sub aspectul că orice punct de vedere exprimat de inculpat nu va schimba convingerea procurorului, care deja întocmise rechizitoriul înainte de a fi ascultat, convingere argumentată pe motivaţia că toţi ceilalţi salariaţi R.A.R. acuzaţi în dosarul nr. x/2016 (din care s-a disjuns dosarul pendinte) au recunoscut faptele şi au primit condamnările meritate, aspect care nu poate fi interpretat decât ca o antepronunţare în cauză, mai înainte de a fi administrate toate probele în aflarea adevărului, potrivit art. 5 raportat la art. 100 C. proc. pen., respectiv atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului.

Prin urmare, văzând pripa cu care s-a trecut la soluţionarea dosarului penal după aproape 6 ani de lăsare în nelucrare, recurentul-reclamant a considerat că se justifică suspiciunea rezonabilă privind imparţialitatea procurorului de caz, care s-a precipitat în formularea rechizitoriului, fără să mai dea curs solicitărilor de administrare de probe în apărare, în vederea aflării adevărului, potrivit principiului garantat de art. 5 raportat la art. 327 C. proc. pen., principiu cardinal căruia i se subordonează toate celelalte principii de drept penal, pentru că fără efectuarea tuturor diligentelor în vederea aflării adevărului, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală prin promovarea rechizitoriului, mai ales că urmare a interferenţei în cursul declaraţiilor de inculpat, procurorul de caz a fost avertizat că va fi recuzat, ceea ce în mod evident a condus la paralizarea apărării prin anunţarea finalizării rechizitoriului într-o manieră vădit precipitată faţă de lăsarea în nelucrare a dosarului de până la acel moment.

În continuare, a susţinut că analiza nu răspunde la critica faptului că rechizitoriul anunţat a fi întocmit la data de 18.06.2021 a ajuns la instanţă abia la data de 29.06.2021, situaţie în care inspecţia judiciară trebuia să analizeze problema antedatării unor documente oficiale la nivelul unităţii de parchet (pentru a paraliza reacţiile în apărare), respectiv modul cum a fost justificată tardivitatea solicitărilor în apărare formulate imediat ce au fost aduse la cunoştinţă, motivat de o închidere a activităţii de urmărire penală, efectuată în pripă, pentru a fi transferată responsabilitatea la instanţa de judecată, unde de cele mai multe ori legalitatea actelor de urmărire penală este acceptată sub motivaţia că o cercetare necorespunzătoare ar trebui să conducă la achitare, ceea ce ar presupune încărcarea agendei instanţei prin reluarea activităţii de urmărire penală în cadrul cercetării judecătoreşti.

Astfel, există suspiciunea rezonabilă şi cu privire la faptul că rechizitoriul a fost finalizat mult mai târziu decât la data de 18.06.2021, chiar dacă se susţine confirmarea acestuia la data de 23.06.2021, ţinând cont de ziua libera de Rusalii la data de 21.06.2021, întrucât nu se analizează nici faptul că în aceiaşi zi cu rechizitoriul fusese înregistrată cererea de recuzare formulată verbal chiar cu o zi înainte, dar nici faptul că până pe 23.06.2021 a mai existat o zi de analiză a mapei de grefă în data de 22.06.2021, rămasă în neant, deşi putea fi chiar ziua depunerii rechizitoriului antedatat.

Mai mult, nu a fost analizată nici perioada îndelungată în care actul de sesizare a fost înregistrat la Tribunalul Tulcea abia la data de 29.06.2021, deşi fusese confirmat la data de 23.06.2021, fără nicio analiză a inspecţiei judiciare pentru întârzierea înregistrării de aproape o săptămână între aceste momente, motiv pentru care am considerat că plângerea este întemeiată, însă nici sub acest aspect nu a fost verificat modul în care se efectuează înregistrările şi circuitul actelor procedurale la nivelul unităţii de parchet, întrucât există suspiciunea rezonabilă că acestea sunt antedatate, deşi sunt întocmite ulterior înregistrării.

Analiza nu răspunde nici la următoarea critică, referitoare la aprecierea că în cauză au fost administrate probe apreciate de procurorul de caz ca fiind concludente, pertinente şi utile unei juste soluţionări a cauzei, fără nicio analiză cu privire la lipsa unei motivaţii temeinice care să stea la baza refuzului administrării probelor solicitate de inculpat prin apărător, deşi rechizitoriul se sprijină doar pe probele indirecte culese în anul 2015, fără ca mai apoi să intervină elemente probaţionale noi - în măsura în care prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată de argumentul potrivit căruia procurorul de caz pregătise deja rechizitoriul de trimitere în judecată, menit să paralizeze continuarea declaraţiei de inculpat în mod conştient şi voluntar cu privire la faptele ce constituiau obiectul audierii din 17.06.2021, respectiv atunci când a dorit să amintească posibilitatea dezvăluirii unor aspecte care ar fi susţinut în continuare nevinovăţia, prin audierea martorului C. propus anterior, care avea cunoştinţe asupra unor metode neprocedurale de obţinere a probelor (în condiţiile în care a fost lipsit de posibilitatea de a obţine înregistrările pe suport CD sau măcar de ascultare la unitatea de parchet), chiar şi în condiţiile în care nu există nicio probă directă de acuzare, ci doar probe plăsmuite/forţate spre mărturisire provenite de la mituitor şi/sau de la investigatorul sub acoperire, fără să fie admisă măcar confruntarea pentru a lămuri inclusiv momentul supravegherii video administrate în circumstanţiere, aspecte care vizează încălcarea principiului loialităţii administrării probelor prevăzut de art. 101 C. proc. pen.

Toate aceste aspecte se regăsesc pe suportul audio de înregistrare a declaraţiei de inculpat din 17.06.2021 - care necesită o analiză în susţinerea celor relevate mai sus - iar inspecţia judiciară nu face nicio referire la o astfel de analiză, motiv pentru care am considerat plângerea justificată, la fel ca şi în contestaţia dedusă judecăţii. În acest sens, potrivit art. 102 C. proc. pen. a solicitat, iar procurorul ierarhic superior trebuia să verifice şi să dispună cu privire la înlăturarea probelor indirecte obţinute împotriva sa, având în vedere încălcarea principiului loialităţii probelor prevăzut la art. 101 alin. (3) C. proc. pen., prin care "este interzis organelor judiciare şi persoanelor ce acţionează pentru acestea (investigatorul sub acoperire) să provoace o persoană să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii de probe".

Mai mult, inspecţia judiciară nu a analizat modalitatea în care a fost comunicată ordonanţa procurorului de caz din 16.06.2021, transmisă prin poştă la 18.06.2021 (oare de ce nu a fost comunicată direct la data audierii din 17.06.2021 ?) şi primită la 22.06.2021, prin care se reţine în esenţă faptul că "activitatea ilicită reţinută în sarcina inculpatului nu este surprinsă de camerele de supraveghere amplasate în incinta R.A.R, Tulcea, iar activitatea investigatorilor sub acoperire nu surprinde aspecte privind pe inculpatul A.V", motiv pentru care la data de 27.06.2021 a fost formulată prin e-mail o plângere către şeful unităţii de parchet prin care a apreciat că trebuie reanalizată respingerea solicitării de readministrare a probatoriului cu martorii audiaţi în lipsa apărătorului inculpatului, dar mai ales prin confruntarea directă cu denunţătorul - a cărui mărturie pare plăsmuită în împrejurări ce tind să justifice încălcarea principiului loialităţii administrării probelor prevăzut de art. 101 C. proc. pen.

Faţă de considerentele arătate, a solcitat admiterea recursului privind contestaţia în anularea rezoluţiilor, cu consecinţa luării măsurilor legale pentru înlăturarea deficienţelor învederate.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, faţă de criticile expuse de recurent şi motivele prezentate de acesta, intimata-pârâtă a opinat în sensul că nu se poate aprecia că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau – în exprimarea recurentului - că motivaţia instanţei de fond vizează o analiză formală a cauzei.

De asemenea, a arătat că recurentul nu indică în concret, cu trimitere la hotărârea instanţei de fond care ar fi aprecierile contradictorii în raport cu motivele contestaţiei în anulare şi că, niciuna dintre criticile formulate, nu poartă asupra legalităţii sentinţei recurate, acestea reprezentând, în fapt, interpretări şi opinii ce tind să valideze un raţionament juridic care să conducă la o soluţie favorabilă reclamantului, dar care se află în contradicţie cu realitatea obiectivă constatată şi interpretată de instanţa de fond în conformitate cu dispoziţiile legale incidente în materie.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 22 iunie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, înregistrată sub nr. x-2592, recurentul-reclamant a reclamat presupuse nereguli cu privire la administrarea probatoriului, la modul de soluţionare a cererilor sale şi la afirmaţiile procurorului de caz ce ar putea echivala, în opinia sa, cu o antepronunţare, toate acestea în legătură cu soluţionarea dosarului penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Sesizarea recurentului-reclamantului a fost clasată prin rezoluţia din 28.07.2021 emisă în lucrarea nr. 21-2592 a Direcţiei de inspecţie pentru procurori, în temeiul art. 45 alin. (4) teza I din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, motivat de faptul că aspectele semnalate nu conturează elementele vreunei abateri disciplinare.

Împotriva rezoluţiei de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia Inspectorului Şef din 16.09.2021 emisă în lucrarea nr. C21-1464.

În acest context, recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu contestaţie împotriva rezoluţiei Inspectorului Şef din 16.09.2021 emisă în lucrarea nr. C21-1464 prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei din 28.07.2021 emisă în lucrarea nr. 21-2592.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice.

Recurentul-reclamantul a criticat legalitatea sentinţei de fond, solicitând admiterea recursului privind contestaţia în anularea rezoluţiilor, cu consecinţa luării măsurilor legale pentru înlăturarea deficienţelor învederate.

Preliminar examinării criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte aminteşte că legiuitorul a încadrat calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. prevăd faptul că: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Totodată, sunt relevante dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. care instituie sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, prevederile legale anterior menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs şi având în vedere consideraţiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor invocate, apreciind că acestea pot fi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În concret, recurentul-reclamant a susţinut că motivaţia instanţei de fond vizează o analiză formală a cauzei, conţinând aprecieri contradictorii în raport cu motivele contestaţiei în anulare şi că anumite aspecte au rămas neanalizate pe fondul cauzei tocmai datorită faptului că motivarea hotărârii de fond este centrată pe justificarea unei aparente conformităţi a inspecţiei judiciare.

A mai criticat faptul că analiza de fond s-a limitat doar la considerente cu privire la cadrul normativ de reglementare, respectiv pe aspecte doctrinare şi jurisprudenţiale asociate materiei, fără o analiză punctuală asupra faptului că nu a fost administrat un probatoriu complet (atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpatului, aşa cum este prevăzut la art. 100 C. proc. pen.), dintr-o perspectivă referitoare la imparţialitatea procurorului de caz, acuzat de încălcarea principiului loialităţii administrării probelor prevăzut de art. 10l C. proc. pen., dar şi cu privire la problema antedatării unor documente oficiale la nivelul unităţii de parchet.

Cu referire la aceste critici, instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei (verificarea legalităţii rezoluţiilor contestate) şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, respectiv art. 451 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, judecătorul fondului a analizat cererea de chemare în judecată în mod judicios, a stabilit corect obiectul acesteia, a identificat în concret situaţia de fapt, precum şi nemulţumirile reclamantului şi a explicat în mod clar şi logic raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii acţiunii ca neîntemeiată, fiind aşadar nefondate susţinerile recurentului-reclamant potrivit căreia motivarea instanţei de fond vizează o analiză formală a cauzei sau că analiza s-a limitat doar la considerente cu privire la cadrul normativ de reglementare.

În plus, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie, nu constituie automat motiv de casare a sentinţei. Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Or, prima instanţă a sistematizat susţinerile părţilor în funcţie de legătura lor logică şi a examinat efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, prin raportare la dispoziţiile legale relevante care sunt incidente în cauză, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului-reclamant neputând să atragă casarea hotărârii.

De asemenea, nu sunt apte să conducă la casarea sentinţei nici susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora motivarea hotărârii ar conţine aprecieri contradictorii în raport cu motivele contestaţiei în anularea rezoluţiilor de clasare.

Celelalte teze ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, se referă la situaţiile în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa; există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată; or motivarea soluţiei cuprinde considerente ce nu au legătură cu pricina în care a fost pronunţată soluţia respectivă.

Înalta Curte constată că niciuna dintre situaţiile expuse anterior nu se identifică în cauză, de altfel, nefiind indicate nici de către recurentul-reclamant ca atare. Prin urmare, afirmaţiile generale, aprecierile subiective ale părţii sau simplele îndoieli cu privire la legalitatea sentinţei primei instanţe nu pot atrage admiterea recursului şi casarea sentinţei.

Cât priveşte susţinerile din paginile 2 şi 3 ale recursului, instanţa de control judiciar constată că recurentul-reclamant s-a limitat la reiterarea considerentelor contestaţiei formulate împotriva rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare, fiind nemulţumit de soluţia de clasare şi de soluţia pronunţată de prima instanţă.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aplicarea şi interpretarea textelor care le consacră se impun a fi făcute de o manieră strictă şi limitativă, acestea găsindu-şi incidenţa doar atunci când sunt întrunite în mod cumulativ toate cerinţele expres reglementate de lege, însoţite de o probaţiune adecvată, care să depăşească simplele afirmaţii şi aprecieri ale petentului.

În deplin acord cu menţiunile din rezoluţia de clasare şi cu reţinerile judecătorului fondului, Înalta Curte constată că nemulţumirile exprimate de recurentul-reclamant în cuprinsul sesizării referitoare la faptul că, în opinia sa, nu a fost administrat un probatoriu complet de către procuror vizează modul în care procurorul de caz a instrumentat dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea şi excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecţiei Judiciare. În speţă, au efectuate toate verificările necesare cu privire la nemulţumirile petentului, însă în raport cu atribuţiile legale ale intimatei-pârâte, în limitele şi cu respectarea principiului independenţei procurorilor în dispunerea soluţiilor, consacrat de art. 3 alin. (11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, în ceea ce priveşte susţinerile cu privire la "suspiciunea rezonabilă privind imparţialitatea procurorului de caz", Înalta Curte constată că recurentul-reclamant, prin avocat, a formulat o cerere de recuzare a procurorului de caz, aceasta fiind soluţionată de prim procuror Parchetului prin ordonanţa nr. 53/11/2/2021 emisă la data de 23.06.2021. Or, şi în această situaţie, instanţa de control judiciar reţine că exercitarea dreptului prevăzut la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac şi care trebuie să respecte principiul autorităţii de lucru judecat, nefiind permis Inspecţiei Judiciare să îşi exprime un punct de vedere cu privire la legalitatea soluţiei date asupra cererii de recuzare.

Înalta Curte aminteşte că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de procuror şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală. În speţă însă, nu sunt îndeplinite aceste cerinţe, câtă vreme celelalte aspecte sesizate care vizează o antepronunţare a procurorului de caz sau antedatarea unor documente oficiale sunt simple suspiciuni ale recurentului-reclamant, fără a fi însoţite de o probaţiune adecvată.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 344 din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.