Inadmissibility of administrative action challenging emergency ordinance ratified into law under Article 9 of Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 20.01.2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., K., L., M., N. şi O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor, Guvernul României, Ministerul Energiei şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă,

- obligarea pârâţilor să propună şi să aprobe în bugetul asigurărilor de şomaj sumele necesare pentru plata către reclamanţi a venitului de completare prevăzut de O.U.G. nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare şi de închidere a minelor în perioada 2019-2032, pe o perioadă de minim 24 de luni, conform art. 1 pct. I din Anexa 3 la O.U.G. nr. 69/2019, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 60/2021;

- obligarea pârâţilor la achitarea efectivă către reclamanţi a venitului de completare, pe perioada menţionată la capătul nr. 1 al acţiunii.

Totodată, au solicitat în temeiul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionare excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordate persoanelor disponibilitate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare şi de închidere a minelor în perioada 2019-2032, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 60/2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 138 din 7 iunie 2022, Curtea a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată prin întâmpinare de pârâţii Guvernul României şi Ministerul Energiei şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţi.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., K., L., M., N. şi O. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre soluţionarea instanţei de fond.

În dezvoltarea recursului, în legătură cu motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin încălcarea de către prima instanţă a principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare reglementate prin disp. art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ.

Prima instanţă a apreciat că acţiunea reclamanţilor este inadmisibilă, deoarece nu s-a invocat în mod expres neconstituţionalitatea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, care îi exclud pe reclamanţi de la acordarea venitului lunar de completare.

În motivarea acestei soluţii, susţin recurenţii-reclamanţi, prima instanţă a reţinut că admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ, grefată pe disp. art. 9 din Legea nr. 554/2004, trebuie să depindă exclusiv de modul de soluţionare al excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiei din ordonanţă, însă, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 69/2019, ar fi admisă, instanţa nu ar putea proceda la soluţionarea pe fond a acţiunii, cât timp nu s-a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, care exclud reclamanţii de la acordarea venitului lunar de completare.

Aceste considerente, arată recurenţii-reclamanţi, nu au format obiectul dezbaterii contradictorii, nu au fost puse în discuţia părţilor, fiind reţinute de prima instanţă după închiderea dezbaterilor, cu ocazia deliberării.

Niciunul dintre pârâţi nu a invocat acest motiv în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, iar instanţa nu l-a pus în discuţia părţilor când a acordat cuvântul asupra excepţiei, fiind încălcate prevederile art. 13 şi 14 din C. proc. civ.

Din perspectiva motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi susţin încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (1) pct. A, lit. d), art. 29 şi art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Deşi prima instanţă a reţinut că reclamanţii nu au invocat neconstituţionalitatea disp. art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, care exclud reclamanţii de la acordarea venitului lunar de completare, prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 permit ca, în caz de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională să se pronunţe şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare.

Mai mult, susţin recurenţii-reclamanţi, instanţa de fond putea să invoce din oficiu neconstituţionalitatea acestor prevederi, în temeiul disp. art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

O altă critică se referă la încălcarea disp. art. 9 din Legea nr. 554/2004, care nu disting după cum ordonanţele Guvernului au fost sau nu au fost aprobate prin lege.

Cu privire la reţinerea de către prima instanţă a împrejurării neatacării deciziilor de respingere a acordării dreptului la venitul de completare emise de directorul executiv al AJOFM Hunedoara, recurenţii-reclamanţi susţin inexistenţa acestor decizii, deoarece în conformitate cu disp. O.U.G. nr. 69/2019, nu puteau beneficia de venitul de completare, neavând vechime în muncă necesară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Şi intimatul-pârât Ministerul Energiei a formulat întâmpinare, prin care a arătat că argumentele recurenţilor-reclamanţi reprezintă reluarea pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, neconstituind veritabile critici de nelegalitate ale argumentelor prezentate de prima instanţă. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului exercitat în cauză

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi au formulat la data de 20.01.2022 o acţiune în contencios administrativ întemeiată pe disp. art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin acţiune, recurenţii-reclamanţi au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor, Guvernul României, Ministerul Energiei, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă să propună şi să aprobe în bugetul asigurărilor de şomaj, sumele necesare pentru plata venitului de completare prevăzut de O.U.G. nr. 69/2019, modificat prin O.U.G. nr. 60/2021 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare şi de închidere a minelor în perioada de 2019-2032, pe o perioadă de minim 24 de luni, conform art. 1 pct. 1 din Anexa 3 şi obligarea aceloraşi pârâţi să achite efectiv sumele pretinse.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 1 din Anexa nr. 3 la O.U.G. nr. 69/2019, modificată prin O.U.G. nr. 60/2021.

Înalta Curte constată că la dosarul cauzei recurenţii-reclamanţi au depus deciziile de încetare a contractului individual de muncă urmare a concedierii colective.

Instanţa de fond, respingând acţiunea ca inadmisibilă, a avut în vedere excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare de către pârâţii Guvernul României şi Ministerul Energiei, potrivit încheierii din 23.05.2022.

În considerentele sentinţei, instanţa de fond a găsit că este întemeiată excepţia de inadmisibilitate a acţiunii invocată de pârâtul Guvernul României, prin prisma împrejurării aprobării prin Legea nr. 238/2021 a O.U.G. nr. 69/2019, dar şi a neîncadrării obiectului acţiunii în cele prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Din cuprinsul întâmpinării depuse la prima instanţă, intimatul-pârât Guvernul României a susţinut inadmisibilitatea acţiunii întrucât ordonanţa de urgenţă a fost aprobată prin lege; obiectul acţiunii nu se circumscrie prevederilor art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004; acţiunea se identifică cu excepţia de neconstituţionalitate.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Energiei a susţinut excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru că ordonanţa a fost aprobată prin lege; dispoziţiile normative discriminatorii nu pot fi invocate în susţinerea temeiniciei unei acţiuni în contencios administrativ; obiectul acţiunii se confundă cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut în calea de atac a recursului, motive de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la susţinerile primei instanţe, prin care acţiunea este inadmisibilă deoarece nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate şi a disp. art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, recurenţii-reclamanţi au susţinut casarea sentinţei pentru întrunirea motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Faţă de considerentele şi soluţia prin care judecătorul fondului a apreciat că este inadmisibilă acţiunea din perspectiva aprobării ordonanţei de urgenţă prin lege, recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţii art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar faţă de motivarea deciziilor de respingere a dreptului la venitul de completare, s-au întemeiat pe aceleaşi motive de casare, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât principalul motiv de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii a fost cel referitor la aprobarea ordonanţei prin lege, Înalta Curte se va apleca cu prioritate în analiza motivelor de nelegalitate susţinute de recurenţii-reclamanţi.

Potrivit disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ [...].

În speţă, anterior înregistrării acţiunii pe rolul instanţei de contencios administrativ, O.U.G. nr. 69/2019, modificată prin O.U.G. nr. 60/2021 a fost aprobată prin Legea nr. 238/2021.

Consecinţa aprobării ordonanţei este faptul că aceasta nu mai este în vigoare, dispoziţiile sale fiind preluate în cuprinsul legii, astfel că acestea au forţa juridică a legii.

În această situaţie, disp. art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu mai sunt incidente, deoarece o lege sau prevederile dintr-o lege nu pot face obiectul de reglementare al art. 9 din Legea nr. 554/2004, prin urmare critica este nefondată.

Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmează să fie respinse ca nefondate în raport de respingerea criticilor ce privesc aprobarea ordonanţei prin lege.

Astfel, chiar dacă în cauză nu au fost respectate disp. art. 13 şi 14 din C. proc. civ., în privinţa unui alt motiv de inadmisibilitate a acţiunii această împrejurare nu poate conduce la casarea sentinţei recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare, din moment ce una dintre susţinerile pentru care a fost respinsă acţiunea ca inadmisibilă a fost validată de instanţa de recurs, cele două argumente ale aceleiaşi excepţii neavând nicio legătură între ele.

Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa criticilor întemeiate pe pct. 8, pentru neinvocarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a disp. art. 3 din O.U.G. nr. 69/2019, care chiar şi în ipoteza temeiniciei acestora, nu influenţează în sensul admiterii cererii de recurs.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de fond a constatat că nu au fost atacate deciziile de respingere a acordării dreptului la venitul de completare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu a admis excepţia de inadmisibilitate pentru că nu au fost atacate anumite decizii, ci pentru că acţiunea formulată nu se încadrează în cele prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, obiectul acţiunii fiind identic cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, însă recurenţii-reclamanţi nu au criticat şi nu au argumentat în niciun fel recursul declarat pe aceste aspecte.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. împotriva sentinţei nr. 138 din 7 iunie 2022 a Curţii de Apel Alba-Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.