Judicial disciplinary liability for evidentiary errors: limits of administrative review of judicial discretion and bad faith under Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuresti-Sectia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în data de 31.12.2019, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciara, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, sa dispună anularea rezoluţiei nr. CI9-4149 din data 3 decembrie 2019 a Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1094 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie:

- s-a solicitat desfiinţarea rezoluţiei Inspecţiei Judiciare nr. CI9-4149 din data de 3 decembrie 2019 ca fiind nelegală si netemeinică, cercetările si investigaţiile pe care le-a întreprins Inspecţia Judiciara în urma sesizării sale având un caracter formal si superficial;

- s-a arătat că judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 99 lit. f) din Legea nr. 303/2004, art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului si libertăţilor fundamentale;

- a arătat că a depus la instanţa acte doveditoare a cererilor sale, copii de pe C.I.M nr. 55440/20.12.2006, notificarea nr. x/27.02.2016, decizia nr. 1260/29.03.2016 C.I.M nr. 30/13.04.2016, decizia nr. 2500/27.06.2016 documente semnate si stampilate de conducerea S.C. B. S.A., copii de pe răspunsul M.M.J.S nr. 692/26.04.2017 care confirma faptul ca C.I.M nr. 30/13.04.2016 a fost încheiat pe o perioada nedeterminată, însă toate acestea nu au fost reţinute de către instanţa, fiind reţinută întâmpinarea depusa împotriva cererii sale de S.C. B. S.A., care pentru a justifica decizia nr. 2500/27.06.2016 a afirmat fals faptul ca acesta urma sa tracteze duba frigorifica, fiind şofer de cisterna, acesta fiind motivul concedierii sale fara preaviz în baza art. 31 alin 3 din CM;

- în sentinţa civila nr. 1094 din data de 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti se retine ca instanţa de apel (Curtea de Apel Craiova) nu a reţinut nicăieri faptul că reclamantul ar fi trebuit, potrivit noului contract de muncă, să tracteze o dubă frigorifică, în loc de cisternă, şi nici că nu ar fi calificat pentru noua activitate.

- în condiţiile în care în considerente instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu invocă normele substanţiale şi procedurile incidente si aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv, rămâne nesusţinută, pur formala şi o astfel de soluţie devine arbitrara, fiind îndeplinite condiţiile art. 99 din legea 303/2004, privind reaua – credinţă.

- instanţa de fond prin sentinţa nr. 1796/22.05.2017 a respins cererea fără sa fie motivată respingerea efectuării expertizei contabile, iar instanţa de apel a respins efectuarea unei expertize contabile invocând prevederile art. 478 din C. proc. civ.

S-a solicitat instanţei să constate că verificările întreprinse de Inspecţia Judiciară au fost superficiale, iar prin luarea în considerare doar a înscrisurilor depuse de S.C. B. S.A., s-au încălcat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 99 (1) din Legea nr. 303/2004, art. 478 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, anularea rezoluţiei inspecţiei judiciare şi trimiterea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Dolj spre o nouă judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata- pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanţa de fond reţinând în mod corect că prin rezoluţia atacată, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii contestaţi a abaterii disciplinare în condiţiile prezentate de reclamant.

5.răspunsul la întâmpinare.

Recurentul – reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat criticile expuse în motivele de recurs, reiterând cererea de trimitere a cauzei către Tribunalul Dolj, pentru o nouă judecată.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea înregistrată la data de 26 iulie 2019 sub nr. x la Direcţia de inspecţie pentru judecători a Inspecţiei Judiciare, petiţionarul A. a solicitat efectuarea de verificări privind modul de soluţionare a dosarului nr. x/2016 de judecătorii Tribunalului Dolj şi ai Curţii de Apel Craiova.

În concret, petiţionarul a arătat că doamna judecător C. din cadrul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale şi domnii judecători D. şi E. din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia Civilă au favorizat partea adversă şi au pronunţat hotărâri nelegale.

Prin rezoluţia nr. 2926/A/04.09.2019, Inspecţia Judiciara, prin inspectorul judiciar de caz, a clasat sesizarea, constatându-se că nu au rezultat indicii de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva măsurii dispuse, petiţionarul a formulat plângere administrativă.

Aceasta a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C19-4149/03.12.2019.

Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente.

În analiza acestei critici, se are în vedere faptul că în calea de atac a recursului, exercitată în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar nu are posibilitatea de a analiza cauza sub toate aspectele, ci trebuie să respecte aceleaşi exigenţe impuse recursului prin C. proc. civ., având în vedere norma de trimitere din art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În raport de situaţiile limitative în care trebuie să se încadreze motivele de recurs, Curtea nu poate analiza nelegalitatea hotărârii atacate doar pentru simplul fapt că recurentul susţine cu caracter general o atare nelegalitate, fără a se arăta, în mod clar şi concret, care prevederi legale ar fi nesocotite de către instanţa de fond.

Potrivit art. 483 C. proc. civ.: "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

De asemenea, potrivit art. 486 C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;"

Potrivit art. 488 alin (1) C. proc. civ.: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)".

Din textele de lege enunţate reiese că recursul urmăreşte să supună instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Prin urmare acestea sunt limitele în care, în cele ce urmează, Înalta Curte va analiza criticile formulate de recurent, pe care le apreciază ca fiind nefondate.

Se reţine că recurentul a sesizat organul de inspecţie judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru cercetarea unor acte materiale ce, conform sesizării formulate, ar intra în conţinutul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004.

Conform prevederilor art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din legea nr. 303/2004 că acestea: "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege"; "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

De asemenea, relevante sunt şi considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de ICCJ-Completul de 5 judecători în dosar nr. x/2016 şi referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 99 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

Argumentul esenţial invocat de recurentă este acela că prima instanţă a interpretat greşit prevederea din art. 99 alin. (1) al Legii nr. 303/2004, deoarece, în cauză, magistraţii reclamaţi au soluţionat cu rea-credinţă dosarul nr. x/2016.

Astfel, recurentul a invocat faptul că în raport de parcursul judiciar al dosarului în fond şi în apel, rezultă că instanţele nu au avut în vedere întregul material probator administrat, reţinând doar înscrisurile depuse de societatea pârâtă refuzând administrarea probei cu expertiză şi înlăturând nejustificat propriile apărări.

Înalta Curte constată că argumentele aduse de recurentul - reclamant nu vizează reaua – credinţă sau grava-neglijenţă a magistraţilor, care sub aspectul laturii subiective, se realizează printr-o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii. Spre deosebire de buna-credinţă, care presupune că magistratul acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei, apără interesele legitime ale părţilor, îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi, elemente care însă nu au fost probate în cauză.

În plus, recurentul a dorit să sublinieze în recurs, atât prin cererea de recurs cât şi prin răspunsul la întâmpinare, că scopul formulării acestei sesizări îl reprezintă rejudecarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Dolj, existenţa abaterii disciplinare fiind fundamentată exclusiv pe modalitatea de apreciere a probatoriului în cauza având ca obiect contestarea deciziei de încetare a contractului individual de muncă.

Înalta Curte constată că, pe fondul acestor argumente (încălcarea art. 425, alin. (1), lit. b) şi a) art. 478 din C. proc. civ., care efectiv sunt critici la adresa soluţiilor date de completurile de judecată), în mod corect, nici inspecţia judiciară şi nici prima instanţă nu îşi puteau exprima punctul de vedere tocmai pentru a evita transformarea acestui demers într-un veritabil control judiciar asupra soluţiei. S-a avut în vedere că instanţa a analizat actele dosarului şi a făcut aplicarea textelor legale la situaţia de fapt reţinută, îndeplinind funcţia de jurisdicţie.

În plus, în ceea ce priveste procedura desfăşurată în fata primei instante (Tribunalul Dolj), finalizată prin sentinţa civila nr. 1796/22.05.2017 pronunţată de doamna judecător C., s-a reţinut de către curtea de apel incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, intervenind prescripţia răspunderii disciplinare, împrejurare cu privire la care nu au fost formulate critici concrete în recurs.

Ca urmare, ceea ce invocă recurentul ca fiind o lipsă a cercetării de către inspecţia judiciară sau a analizei instanţei prin hotărârea atacată, se explică prin chiar natura acestui mecanism procesual, care nu este menit să îndrepte erori de judecată, ci să sancţioneze o conduită necorespunzătoare a judecătorilor.

Or, aşa cum a subliniat prima instanţă, magistraţii au explicat argumentele care au fundamentat soluţiile adoptate şi criticate de către recurent, iar modalitatea de apreciere a materialului probator nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în realitate, o modalitate de aplicare a legii, excedând controlului administrativ.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1094 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 iunie 2022.