Tax authorities' appeal fails: joint tax liability annulled absent proof of administrator's bad faith

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, anularea Deciziei nr. 29/24.06.2019, emisă de D.G.F.P. Cluj-Napoca, şi a Deciziei nr. 1126/04.03.2019 de angajare a răspunderii solidare, emisă de A.J.F.P. Bihor în Dosarul de executare nr. x/2012, fiind nelegale şi netemeinice.

Prin sentinţa nr. 10 din data de 4 februarie 2020, Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca nefondată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 1603 din data de 17 martie 2022 a admis recursul formulat de reclamant împotriva sentinţei nr. 10 din data de 4 februarie 2020, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciind că se impune să se analizeze şi hotărârile judecătoreşti depuse de către reclamant din perspectiva unei eventuale incidenţe a dispoziţiilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., iar în ipoteza în care ar considera că nu este incidentă autoritatea sau puterea de lucru judecat, să analizeze pe fond pretenţiile deduse judecăţii, cu examinarea tuturor motivelor invocate prin cererea de chemare în judecată, precum şi să aibă în vedere procura depusă de către reclamant, dată domnului B..

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019*.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 113 din 27 iunie 2022, pronunţată în fond după casare, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative fiscale nr. 29/24.06.2019, emisă de pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, şi Decizia nr. 1126/04.03.2019 de angajare a răspunderii solidare, emisă de pârâta A.J.F.P. Bihor.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentele-pârâte susţin încălcarea de către prima instanţă a prevederilor legale ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că în prezenta cauză există autoritate de lucru judecat, raportându-se la sentinţa nr. 398/F/2021 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. x/2019, prin care numitul B. a fost obligat să aducă la masa credală a S.C. C. S.R.L., suma de 7.367.399 RON.

Recurentele-pârâte arată că nu există o identitate între problema juridică soluţionată definitiv şi problema juridică dedusă judecăţii în prezenta cauză.

Prezentul litigiu şi cel anterior nu s-au soluţionat între aceleaşi părţi şi nu există identitate de obiect.

Faptul că s-a atras răspunderea specială a administratorului B., în cadrul procedurii insolvenţei, nu exclude faptul că recurentele-pârâte au obligaţia de a atrage răspunderea solidară a intimatului-reclamant, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 25 din Codul de procedură fiscală, deoarece suntem în prezenţa a două proceduri paralele şi complementare, care nu se exclud reciproc şi care sunt reglementate prin legi speciale.

Recurentele-pârâte susţin şi încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta, administratorii care, în perioada executării mandatului, cu rea-credinţă nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei (lit. c) şi administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale (lit. d).

Intimatul-reclamant avea obligaţia solicitării deschiderii procedurii de insolvenţă în termen de 30 zile de la apariţia stării de insolvabilitate, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. c) din Legea nr. 85/2006 şi art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Reaua-credinţă, susţin recurentele-pârâte, reiese din comportamentul fiscal al intimatului-reclamant, de neachitare la scadenţă a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat de societatea C. S.R.L., în condiţiile în care aceasta înregistra disponibilităţii băneşti.

De asemenea, intimatul-reclamant avea posibilitatea solicitării revocării din funcţia de administrator.

Totodată, administratorul, cu rea-credinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a declara veniturile realizate rezultate din tranzacţiile efectuate, pentru care societatea datora obligaţii fiscale, cu scopul de a se retrage de la plata acestora.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare Prima critică ce vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ. este nefondată.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a găsit întemeiată excepţia puterii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 59/F/30.01.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor – secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin Decizia nr. 304/24.09.2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de Casa de Insolvenţă Crişana S.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. C. S.R.L. împotriva pârâtului A., pentru suportarea de către acesta a prejudiciului adus masei credale a societăţii, până la concurenţa datoriei către creditori.

În motivarea acestei soluţii, Curtea de Apel Oradea a constatat că pârâtul nu a săvârşit fapta ilicită prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) teza I din Legea nr. 85/2014, aceea de a emite, în numele societăţii C. S.R.L., facturi fictive către diferite societăţi, în schimbul unui comision, pentru a se putea eluda obligaţiile fiscale ale celor implicaţi.

De asemenea, s-a reţinut că nu este realizată nici fapta ilicită prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, nepredarea documentelor contabile ale debitoarei către lichidator, în condiţiile în care acestea nu erau deţinute de către A., reţinându-se şi împrejurarea semnării unei procuri pentru administrarea societăţii de către B..

În aceste condiţii, prima instanţă a invocat prevederile art. 413 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., dar a reţinut efectul lucrului judecat prevăzut de art. 413 alin. (2) C. proc. civ., considerând că în cel de-al doilea proces nu este necesar să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, fiind necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată definitiv şi problema dedusă judecăţii.

Astfel, prima instanţă a constatat că atât lichidatorul, cât şi organul fiscal îşi întemeiază încercarea de atragere a răspunderii patrimoniale a reclamantei pentru o pretinsă faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie şi pentru acelaşi pretins prejudiciu creat, astfel că sunt întrunite cerinţele art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenţii-pârâţi, referindu-se la modul de interpretare şi aplicare a disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ., consideră, pe de o parte, că şi în această situaţie este necesar a se întruni tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, iar pe de altă parte, că procedura atragerii răspunderii solidare întemeiate pe disp. art. 25 C. proc. civ. este diferită de cea cuprinsă în Legea nr. 85/2014.

Înalta Curte apreciază că recurenţii-pârâţi, prin motivele de recurs au avut în vedere dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum s-a apărat intimatul-reclamant, prin întâmpinare.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor impuse de disp. art. 430 alin. (2) C. proc. civ., acestea ţin de existenţa unui al doilea proces şi de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată într-un alt litigiu, care are legătură cu soluţionarea acesteia din urmă.

Prin urmare, în această situaţie, oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În prezenta cauză, prin Decizia nr. 1126/04.03.2019 de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prevăzută la art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală s-a apreciat că societatea are datorii în sumă de 7.367.399 RON, administratorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se adresa tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor Legii nr. 85/2014.

S-a mai reţinut că administratorul, cu rea-credinţă nu a declarat obligaţiile fiscale cu scopul de a se sustrage de la plata datoriilor, nu se prezintă documente din care să reiasă că a existat o împuternicire notarială prin care numitul B. îl reprezintă, nu s-a făcut dovada că documentele societăţii au fost ridicate de către organul de poliţie şi astfel nu poate furniza informaţii.

Prin Decizia nr. 304/C/24.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a constatat că apelantul-pârât A. nu a săvârşit fapta ilicită prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. d), teza I din Legea nr. 85/2014 şi anume de a emite în numele societăţii facturi fiscale fictive către diferite societăţi, în schimbul unui comision.

S-a mai reţinut că apelantul-pârât l-a mandatat pe numitul B., prin procura autentificată nr. x, să se ocupe de toate operaţiunile debitoarei.

De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a apreciat că nu sunt întrunite nici disp. art. 169 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 85/2014, respectiv nu este dovedită fapta de deturnare/ascundere din activul persoanei juridice ori mărire în mod fictiv a pasivului societăţii.

Înalta Curte, contrar celor reţinute de prima instanţă, apreciază că este obligatorie numai dezlegarea referitoare la existenţa procurii nr. 2040/24.09.2012 şi la faptul că numitul B. a administrat societatea, acesta fiind obligat la aducerea la masa credală a societăţii debitoare a sumei de 7.367.399 RON, reprezentând pasivul societăţii.

Totodată, se reţine că prin Decizia nr. 304/24.09.2021 a Curţii de Apel Oradea nu s-a oferit nicio dezlegare în privinţa săvârşirii de către intimatul-pârât din prezenta cauză a săvârşirii faptelor ilicite prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar faptele ilicite reţinute în temeiul Legii nr. 85/2014 sunt diferite faţă de cele imputate prin decizia emisă în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

Cea de-a doua critică, prin care se invocă aplicarea greşită a disp. art. 25 alin. (2) lit. c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este nefondată.

Potrivit acestor prevederi legale, administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, precum şi administratorii care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, răspund solidar cu debitorul declarat insolvabil pentru obligaţiile de plată restante ale acestuia.

Astfel, pentru angajarea răspunderii solidare a administratorului, în condiţiile sus-menţionate este obligatoriu să se dovedească reaua-credinţă, care nu poate rezulta din însăşi fapta de a nu cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei sau din neachitarea la scadenţă a obligaţiilor legale.

Reaua-credinţă se poate desprinde din anumite fapte sau acte ale administratorului care conduc la un comportament incorect/ilicit, or intimatul-reclamant a dovedit contrariul, prin intermediul existenţei procurii autentificate nr. x şi a neexecutării niciunui act de administrare a societăţii.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate invocate, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj-Napoca împotriva sentinţei nr. 113 din 27 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.