CSM plenary decision asserting judicial independence deemed illegal due to failure to hear the concerned judges and prosecutors

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.06.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat,în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea în totalitate a actului administrativ cu caracter individual reprezentat de Hotărârea nr. 435 emisă de pârât la data de 19.04.2018, precum şi suspendarea executării acestuia, până la soluţionarea acţiunii în anulare.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1 leu, precum şi a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Sentinţa pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 43 din 16 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscala admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A anulat Hotărârea nr. 435/19.04.2018 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

A respins celelalte solicitări.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecatăîn cuantum de 50 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, invocând motivul de casare prevăzut deart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul arată, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond a procedat la o greşită aplicare a dispozitiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat că actul administrativ atacat ar fi fost emis cu depăşirea limitelor de apreciere ce revin autorităţilor cu ocazia emiterii actelor administrative.

În aceste context, recurentul arătă, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că în speţă nu sunt întrunite cerinţele excesului de putere, în înţelesul dat de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/19.04.2018 fiind adoptată în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor autorităţii publice, cu respectarea competenţei prevăzute de lege.

Recurentul invocă prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a se sesiza din oficiu.

Prin urmare, in raport de acest cadru normativ, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/19 aprilie 2018, prin care s-a apreciat că adresa Parchetului de pe Iângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie - Direct a Naţională Anticorupţie, de solicitare a unor înscrisuri dintr-un dosar al instanţei, este de natură a încălca independenţa judecătorilor din compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Ploieşti, a fost adoptată cu respectarea dispoziţiilor legale, in exercitarea dreptului de apreciere al Plenului, exercitat in limitele competenţei prevázute de lege.

Referitor la limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere conferit autorităţii publice, recurentul precizează că acesta se raportează la scopul legii, iar respectarea acestor limite presupune respectarea principiului proporţionalităţii, a echilibrului necesar între măsurile dispuse şi interesul public ocrotit, potrivit competentei legate a Plenului, in materia apărării judecătorilor şi procurorilor împotriva oricărui act care Ie-ar putea afecta independenta sau imparţialitatea.

În acest context, expune mai multe considerente teoretice privind rolul justiţiei şi principiile independenţei şi imparţialităţii magistraţilor, astfel cum sunt consfinţite de art. 124 alin. (3) din Constitutie, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi actele internaţionale.

Recurentul conchide în sensul că independenta nu este un privilegiu in interesul propriu al magistraţilor, ci in interesul statului de drept şi al celor care caută şi doresc înfăptuirea justiţiei. Aceasta ii este conferită magistratului in vederea protecţiei drepturilor persoanelor care apelează la justiţie pentru a beneficia de un act de dreptate şi constă in responsabilitatea magistratului de a convinge, nu prin forţa principiului autorităţiî, ci a argumentelor raţionale, temeinice, acestea constituind astfel un mijloc de a asigura şi păstra încrederea publicului in sistemul judiciar.

În ceea ce priveşte omisiunea audierii celor două doamne judecător vizate de hotărârea contestată, precum şi omisiunea solicitării unui punct de vedere din partea intimaţilor-reclamanţi cu privire la situaţia de fapt care a ocazionat adoptarea actului administrativ care face obiectul acţiunii, recurentul citează prevederile art. 15 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, in forma in vigoare la data emiterii actului administrativ atacat, şi precizează că, în cauza de faţa, petenţii C., D., E., F. şi G. au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii cu o cerere de apărare a independenţei magistraţilar, iar conform art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 in forma în vigoare la data formulării sesizăriî şi emiterii actului atacat, s-a dispus efectuarea unor verificări de către lnspecţia Judiciară cu privire la aspectele semnalate, aceasta din urmă îmtocmiind raportul nr. x/2018.

Din cuprinsul raportului menţionat rezultă că łnspecţia Judiciară a procedat la efectuarea verificărilor prealabile, in cadrul cărora au fost solicitate relaţii Curţii de Apel Ploieşti cu privire la aspectele semnalate.

În acest scop, preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis adresa nr. x/12.03.2018 in cuprinsul căreia se menţioneazá că doamnele judecător care intrau in compunerea completului învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2015 nu au apreciat necesar să îşi exprime punctul de vedere cu privire la aspectele reclamate. Ca atare, cele două doamne judecător au avut posibilitatea să exprime un punct de vedere raportat la cele semnalate, dar, potrivit propriei opţiuni, au preferat să rămână in pasivitate.

În egală măsură, nu este lipsit de importanţă aspectul că doamnele judecător H. şi I. (care intrau in compunerea completului învestit cu soluţionarea apelului in dosarul nr. x/2015) vizate in mod direct de hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/19.04.2018, nu au exercitat vreo cale de atac împotriva acestui act administrativ, acestea fiind singurele care puteau pretinde vreo vătămare ca urmare a omisiunii de a fi invitate la şedinta Plenului din data de 19.04.2018 in cadrul căreia s-a discutat raportul întocmit de lnspecţia judiciară.

De asemenea, recurentul apreciază că sunt nefondate şi considerentele instanţei privind caracterul superficial at verificărilor care au stat la baza erniterii Hotărârii Plenului nr. 435/2018, prin aceea că nu a fost solicitată plângerea penală înregistrată sub nr. x/2016 care a ocazionat emiterea adresei de solicitare de înscrisuri în dosarul nr. x/2015 atât timp cât Hotărârea Plenului a fost adoptată in urma cercetării raportului nr. x/2018 întocmit de către Inspecţia Judiciară, in acord cu dispoziţiile art. 15 alin. (3) şi alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005.

Din cuprinsul raportului amintit rezultă că lnspecţia Judiciară a efectuat verificările prealabile in baza fişei Ecris a dosarului nr. x/2015, precum şi a relaţiilor solicitate Curţii de Apel Ploieştî, apreciind că acestea erau suficiente şi Iămuritoare pentru atingerea scopului urmărit şi anume stabilirea potenţialului cererii de comunicare a copiilor actelor existente la dosarul cauzei de a conduce la o încălcare a independenţei judecătorilor învestiţi cu soluţionarea apelului.

În aceste condiţii, subliniază că modalitatea de instrumentare a dosarului penal nr. x/2016 in cadrul cäruia a fost înregistrată plângerea penală la care face trimitere prima instanţă nu făcea obiectul verificărilor prealabile realizate de łnspecţia Judiciară şi nici nu a fost contestată existenţa acestei plângeri penale, astfel încât respectivul act de procedură nu era util soluţionării sesizării privind apărarea independenţei a judecătorilor din compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2015, iar teza instantei de fond in sensul că probatoriul care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat ar fi fost incomplet este neîntemeiată.

În mod eronat a reţinut instanţa de fond că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 435/19.04.2018 ar fi fost emisă cu interpretarea eronată a normelor de procedură penală.

În acest context, subliniază că adresarea unei solicitări de eliberare înscrisuri de către o unitate de parchet nu conduce, de plano, la afectarea independenţei sau imparţialităţii magistraţilor ce soluţionează dosarul respectiv, atât timp cât dispoziţiile legale şi regulamentare care ghidează procedurile judiciare permit şi chiar obligă la eliberarea unor înscrisuri din dosar la solicitarea instanţelor ori instituţiilor ce instrumentează cauze civile ori penale, însă aceste dispoziţi impun respectarea unor anumite condiţii.

În acest sens sunt prevederile art. 97 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen., art. 93 alin. (1) şi (1‘) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor şi art. 169 din C. proc. pen.

Analizând coroborat dispoziţiîle legale şi regulamentare menţionate, subliniază că argumentele primei instanţe referitoare la încălcarea de către Plen a atribuţiilor organelor judiciare, prin examinarea unui act procesual, nu pot fi primite având în vedere că analiza efectuată de Plen nu a avut ca obiectiv statuarea asupra legalităţii acestui act în condiţiile C. proc. pen., ci a fost realizată din perspectiva unui cadru mai larg, cu scopul de a stabili potenţialul acestui act procesual de a produce o încălcare a independenţei judecătorilor.

Astfel, solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii privind efectuarea verificărilor potrivit ari. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 a fost analizată pe de o parte din perspectiva obiectului adresei de solicitare a copiilor din dosarul sus menţionat care privea "toate documentele din dosarul nr. x/2015 in care a fost emisă sentinţa civilă nr. 1243/16.10.2015 de către Tribunalul Bucureşti", iar pe de altă parte din perspectiva momentului la care a fost formulată cererea de eliberare a copiilor din dosar, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii tonstatând că prima solicitare a actelor din dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Bucureşti, de către procurorul de caz, a avut loc la data de 28.09.2017, la peste 10 luni de la înregistrarea dosarului penal nr. x/2016 la unitatea de parchet - 21.11.2016 - şi la circa 9 luni de la înregistrarea dosarului la Curtea de Apel Bucureşti - 29.12.2015.

În drept, invocă prevederile art. 486, art. 487, art. 488 din C. proc. civ., precum şi toate celelalte dispoziţii legale menţionate în cuprinsul recursului.

În dovedire, înţelege să facă trimitere la toate înscrisurile care se regăsesc la dosarul instanţei de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi A. şi B. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

Intimaţii arată, în esenţă, că este legală constatarea instanţei de fond în sensul nelegalităţii hotărârii Plenului ca urmare a omisiunii audierii celor două doamne judecător şi a împrejurării că a fost emisă fără a se solicita celor doi procurori vreun punct dc vedere raportat la aspectele imputate.

Sunt, de asemenea, fondate considerentele instanţei privind caracterul superficial al verificărilor care au stat la baza emiterii hotăririi Plenului nr. 435f20l8, prin aceea că nu a fost solicitată plângerca penală înregistrată sub nr. x/2016 care a ocazionat emiterea adresei de solicitare dc înscrisuri în dosanil nr. x/2015.

Subliniază că lipsa ccrerii de abţinere şi respingerea cererii de recuzare denotă că judecătorii Curţii de Apcl Ploieşti nu au perceput prin adresa DNA nicio presiune, nicio afectarea a capacităţii de a lua decizii.

Invocă şi conţinutul adresci nr. 8/12.03.2018 a Cabinetului Preşedintelui Curţii de Apel către Inspecţia Judieiară.

Desfăşurarea activităţii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a1 Inspecţiei Judiciare sau al secţiei pentru judecători/procurori privind apărarea independenţei sistemului judiciar trebuie să fie guvernată de principiul echităţii, eu garanţiile pe care acesta le oferă.

Intimaţii consideră că este relevant pentru caracterul nelegal al hotărârii plenului CSM faptul că s-a întemeiat pe un raport a1 Inspecţiei judiciare cu o motivare sumară, care nu a analizat împrejurările concrete ale cauzei, nu a solicitat niciun punct de vedere procurorilor care efectuau urmărirea penală sau judecătorilor a căror independenţă ar fi fost pretins afectată şi care nu a formulat o concluzie cu privire la obiectul verificărilor.

Nu se poate primi faptul că solicitarea de eliberare inscrisuri de către o unitate de parchet printr-o adresă a dus la afectarea independcnţei şi imparţialităţii magistraţilor care soluţioriează dosarul în cadrul căruia s-au cerut respectivele mijloace dc probă.

În dovcdirc, intimaţii fac trimitere la toate înscrisurile care se regăscsc la dosarul instanţei de fond.

II. Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul din perspectiva criticilor formulate şi a motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, sancţionează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greşită a legii.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar şi precis, ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greşită a legii presupune că textul legal incident speţei este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanţa a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

În fine, aplicarea greşită a legii presupune incongruenţa normei juridice raportată la situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond şi de apel.

În acest caz, situaţia de fapt a fost greşit calificată, comparativ cu exigenţele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecăţii.

În cauză, Înalta Curte reţine că sentinţa recurată este urmarea unei corecte aplicări şi interpretări a normrlor de drept material.

Este adevărat că, aşa cum susţine recurentul, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, "Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a se sesiza şi din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor".

Potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege, "Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor".

De asemenea, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede "Consiliul Superior al Magistraturii are dreptul şi obligaţia de a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act care le-ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea ori ar crea suspiciuni cu privire la acestea."

Particularitatea cauzei este dată, însă, nu de faptul că recurentul şi-a exercitat aceste atribuţii legale, ci de faptul că, practic, le-a exercitat în condiţiile în care judecătorii cărora li s-a apărat independenţa nu au solicitat acest lucru şi, mai mult, au arătat că nu consideră că li s-ar fi încălcat independenţa prin solicitarea relaţiilor în discuţie.

În plus, astfel cum corect a reţinut judecătorul fondului, în analiza legalităţii Hotărârii Plenului CSM 435/2018 nu se poate porni de la premisa că aceasta ar reprezenta "o hotărâre a Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, supusă dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004" deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit deja, prin decizia nr. 2845/28.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, că Hotărârea Plenului CSM 435/2018 nu este "o hotărâre privind cariera şi drepturile judecătorilor în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 care să atragă competenţa în primă instanţă a ÎCCJ".

Faţă de aceste statuări ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi raportat la faptul că recurentul a indicat că Hotărârea Plenului CSM 435/2018 reprezintă o hotărâre privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor emisă potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, concluzia care se impune nu poate fi decât aceea a nulităţii respectivei hotărâri, raportat la decalajul între ceea ce Plenul a dorit să emită, respectiv o "hotărâre privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor", conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 şi faptul stabilit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2845/28.05.2019, potrivit cu care actul atacat nu reprezintă o hotărâre privind cariera şi drepturile judecătorilor în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Înalta Curte mai constată că sunt reale susţinerile recurentului conform cărora, în aplicarea art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 in forma în vigoare la data emiterii actului atacat, a dispus efectuarea de verificări de către lnspecţia Judiciară cu privire la aspectele semnalate, aceasta din urmă îmtocmind raportul nr. x/2018.

Din cuprinsul raportului menţionat rezultă că łnspecţia Judiciară a procedat la efectuarea verificărilor prealabile, in cadrul cărora au fost solicitate relaţii Curţii de Apel Ploieşti cu privire la aspectele semnalate.

Cu toate acestea, recurentul nu oferă nicio explicaţie privind faptul că Hotărârea Plenului nr. 435/2018 nu a ţinut cont de adresa nr. x/12.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, în care se arată că "doamnele judecător nu au considerat necesar să adreseze Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de apărare a independenţei în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 potrivit căruia judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, care, după caz, poate dispune verificarea aspectelor semnalate, publicarea rezultatelor acesteia, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii".

Totodată, hotărârea atacată nu ţine cont de obligaţia profesională legală ce revenea procurorilor învestiţi cu plângerea penală înregistrată sub nr. x/2016 de a efectua cercetări în vederea soluţionării respectivei plângeri penale.

Judecătorul fondului a reţinut corect că atât timp cât Hotărârea Plenului CSM nr. 435/2018 statuează cu privire la faptul că emiterea adresei de solicitare înscrisuri în dosarul penal nr. x/2016 ar fi adus atingere independenţei unor judecători, ar fi fost elementar să fie solicitată depunerea la dosar a plângerii penale care a determinat emiterea adresei DNA de solicitare înscrisuri.

În ceea ce priveşte aprecierile din Hotărârea CSM nr. 435/2018 potrivit cărora nu ar fi fost respectate cerinţele de formă prevăzute de art. 169 şi 170 C. proc. pen. prin faptul că ar fi fost formulată o adresă de solicitare a înscrisurilor, iar nu o ordonanţă, într-adevăr din conţinutul art. 169 şi 170 C. proc. pen. nu rezultă că înscrisurile pot fi solicitate de parchet doar pe calea ordonanţei, cu excluderea formulării unei simple solicitări.

În acelaşi timp, însă, nu poate fi reţinută încălcarea de către Plen a atribuţiilor organelor judiciare prin examinarea unui act procesual, având în vedere că analiza efectuată de Plen nu a avut ca obiectiv statuarea asupra legalităţii acestui act în condiţiile C. proc. pen., ci a fost realizată din perspectiva unui cadru mai larg, cu scopul de a stabili potenţialul acestui act procesual de a produce o încălcare a independenţei judecătorilor.

Înalta Curte mai reţine că, într-adevăr, din actele depuse la dosar de CSM nu rezultă că ar fi fost făcute verificări de către Inspecţia judiciară pentru a se stabili dacă respectivii procurori au consultat sau nu portalul instanţelor şi nici nu au fost întrebaţi cu privire la aceste aspecte.

Aşa fiind, contrar criticilor recurentului, chiar dacă emiterea Hotărârii contestate în cauză nu a fost urmarea unui exces de putere, totuşi s-a făcut în urma unei proceduri incomplete, în cadrul căreia nu au fost ascultaţi tocmai judecătorii a căror independenţă era în discuţie, şi nici procurorii ale căror acte au fost analizate.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele arătate în precedent, fiind neîntemeiate criticile părţii recurente, în raport de disp. art. 496 noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 43 din 16 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.