Labor Code jurisdiction for secondment diurne claims against public employer under negative conflict of competence

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentinţa nr. 132/F-CONT/19.11.2020, Curtea de Apel Piteşti a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia litigii de munca si asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 3582/02.07.2021, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Argeş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ si Fiscal.

Investită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 359 din 24.02.2022, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie în favoarea Tribunalului Argeş – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Argeş – secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi, pe cale de consecinţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin acţiunea formulată reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând obligarea pârâtului la calcularea şi plata către reclamant a următoarelor sume în valută: 45 euro x 1597 zile reprezentând diurnă şi 1 euro x 1597 zile reprezentând suma cuvenită pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere; obligarea pârâtului la calcularea şi plata către reclamant a sumelor de bani în valută reprezentând diurnă şi suma cuvenită pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, în cuantumul în care sunt prevăzute în H.G. nr. 1086/2004 pentru fiecare zi în care reclamantul a fost detaşat în regim secondment în cazul misiunilor B., C. şi D.; sume ce se vor actualiza cu rata inflaţiei la care se aplică dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată, până la achitarea efectivă.

Înalta Curte constată că în spetă litigiul dedus judecăţii este un raport de muncă, reclamantul solicitând acordarea unor drepturi băneşti izvorâte din raporturile de muncă.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată şi actualizată, Codul muncii se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 231 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată şi actualizată: "Prin conflicte de muncă se înţelege conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă."

Raportat la aceste dispoziţii legale şi ţinând seama de obiectul acţiunii reclamantului, Înalta Curte reţine că soluţionarea cererii prin care se solicită de către un procuror acordarea unor drepturi băneşti pentru activitatea desfăşurată în cadrul unor misiuni internaţionale, ca urmare a detaşării, nu intră în competenţa instanţelor de contencios administrativ, nefiind identificate dispoziţii specifice derogatorii de la normele de competenţă prevăzute de Codul muncii pentru soluţionarea litigiilor de muncă.

Prin urmare, determinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei se impune să fie realizată prin aplicarea dispoziţiilor legale în materie de litigii de muncă, astfel cum sunt prevăzute de art. 269 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată şi actualizată, raportat la art. 95 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi actualizată, iar nu a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Actele/operaţiunile pe care trebuie să le emită/efectueze pârâtul, în calitate de angajator, pentru realizarea pretinselor drepturi băneşti solicitate în cauză de către reclamant, nu prezintă relevanţă pentru stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti, câtă vreme obiectul şi scopul demersului judiciar îl constituie acordarea unor drepturi băneşti rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă prin detaşare în cadrul unor misiuni internaţionale.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în favoarea Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.