Damages claim against Insurance Guarantee Fund quashed and remanded for retrial over extraneous reasoning.

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei de judecată să constate existenţa unui refuz nejustificat al Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) cu privire la soluţionarea cererii sale de plată nr. x/16.03.2016, obligarea FGA la soluţionarea de îndată a cererii de plată, cu cheltuieli de judecată.

Prin Cererea modificatoare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale, respectiv de 0,1%/zi de întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 – 26772.73 RON, calculate până la data de 8.09.2021 şi, în continuare, până la data plăţii efective, iar în subsidiar, dobânda penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

S-a arătat că fapta ilicită a FGA a constat în respingerea cererii de plată pe baza unei interpretări eronate a noţiunilor de creanţă de asigurare, creditor de asigurare şi a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON, iar prejudiciul cauzat se întemeiază pe soluţionarea cu o întârziere de peste 2 ani a cererii şi pe dispoziţiile art. 1535 C. civ., întrucât reclamanta a fost lipsită de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţită.

În drept, s-a invocat art. 19 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1951 din 15 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile, ca nefondate.

S-a respins cererea modificată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

S-a arătat că, în mod greşit, prima instanţă a considerat că obiectul cauzei îl reprezintă cererea de acordare a penalităţilor şi cheltuielilor de judecată în considerarea falimentului B. S.A.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, s-a solicitat acordarea de penalităţi de întârziere, sau dobânda penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, în raport de fapta proprie a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a achitat suma datorată după un termen de 2 ani de la data depunerii cererii de plată.

În cazul motivării străine de natura cauzei, intervine sancţiunea nulităţii hotărârii, motiv pentru care se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul –pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, întrucât, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, trebuie întrunite condiţiile privind existenţa prejudiciului, faptei ilicite şi a legăturii de cauzalitate. Faţă de interpretarea dată de pârât unui text de lege, respectiv a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 cu privire la plafonul de asigurare pentru un singur creditor, nu se poate reţine vinovăţia Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Aşa cum s-a arătat, dacă prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei de judecată să constate existenţa unui refuz nejustificat al Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) cu privire la soluţionarea cererii sale de plată nr. x/16.03.2016, privind suma de 13743,7 RON, reprezentând despăgubiri, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată, prin cererea modificatoare din data de 31 august 2021, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată, constând în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale, respectiv de 0,1%/zi de întârziere conform Ordinului CSA nr. 14/2011 – 26772.73 RON, calculate până la data de 8.09.2021 şi, în continuare, până la data plăţii efective. În subsidiar, s-a solicitat dobânda penalizatoare, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în corelaţie cu normele cuprinse în art. 8 din lege, ce reglementează obiectul acţiunii judiciare, rezultă că instanţa poate acorda despăgubiri pentru prejudiciul moral sau material în cazul acţiunilor în contencios subiectiv.

În situaţia în care persoana vătămată, din cauza necunoaşterii cuantumului pagubei ori din alte motive, nu a formulat cererea pentru despăgubiri odată cu acţiunea prin care a cerut anularea actului, are posibilitatea de a acţiona în condiţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Verificând cererea de chemare în judecată Înalta Curte constată că prezenta acţiune vizează cererea de despăgubiri, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru prejudiciul cauzat prin respingerea cererii de plată prin Decizia nr. 14452/803.05.2018, decizie care s-a arătat că a fost emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată.

Motivând respingerea cererii de chemare în judecată, instanţa de fond a reţinut, în raport de susţinerile pârâtului cuprinse în întâmpinare, că, în mod corect, Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) refuză plata penalităţilor, a dobânzilor şi a cheltuielilor de judecată, acestea nefiind creanţe de asigurări, în sensul Legii nr. 213/2015, întrucât temeiurile legale în raportul reclamantei cu FGA şi în raportul cu asigurătorul RCA, sunt diferite.

Reţine Înalta Curte, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 22 alin. (2), (4), (5) şi (6) din C. proc. civ., ca regulă generală, că instanţa nu poate schimba din oficiu obiectul cererii deduse judecăţii. Obiectul cererii de chemare în judecata este reprezentat de pretenţia concreta a reclamantei.

Astfel, reiese că instanţa de fond, deşi în soluţionarea excepţiilor s-a raportat la cererea modificatoare, a lăsat necercetate criticile ce au făcut obiectul acesteia, întemeindu-şi astfel soluţia pe argumente străine de natura pricinii, cu încălcarea principiului disponibilităţii în materie civilă.

Instanţa de judecată, respingând pretenţia reclamantei, trebuia să se limiteze la analiza acţiunii modificate din perspectiva condiţiilor prevăzute de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Apreciază Înalta Curte că, în mod greşit s-a procedat la soluţionarea în primă instanţă a acţiunii, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 9, art. 13, art. 22 alin. (5) şi (6) din C. proc. civ., respectiv a drepturilor procesuale ale reclamantei, precum şi a principiului disponibilităţii, întrucât nu există o analiză a pretenţiei deduse judecăţii prin prisma obiectului propriu-zis al acesteia, a raportului juridic invocat de către reclamantă, având loc astfel o vătămare gravă a drepturilor procesuale ale părţii.

În raport de neregula constatată, văzând că hotărârea primei instanţe nu cuprinde cerinţele cerute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., prin stabilirea corectă a încadrării în drept, în raport de modificarea cererii de chemare în judecată, precum şi punctul de vedere al instanţei faţă de argumentele părţilor, se impune casarea hotărârii de fond şi reluarea judecăţii în faţa aceleiaşi instanţe.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1951 din 15 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2023.