FGA compensation claim barred by 90-day forfeiture period for pre-bankruptcy insurance debts

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, în data de 03.09.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea deciziei nr. 16149/31.07.2018 emisă de pârât, obligarea pârâtului la admiterea cererii de despăgubire pentru suma de 44.398,80 RON, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1602 din 24 aprilie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 1602 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel, instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor incidente în speţa dedusă judecăţii.

Prin respingerea contestaţiei privind obligarea FGA la plata despăgubirii, a, dobânzii legale aferente acesteia şi a cheltuielilor de judecată instanţa în mod nelegal a motivat hotărârea atacată, reţinând eronat că recurentul este decăzut din dreptul de a solicita despăgubirea raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. x. Instanţa de fond a ignorat că cererea a fost formulată în termen, raportat la dispoziţiile art. 13 alin. 1din Legea nr. 213/2015, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, FGA fiind în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, iar potrivit alin. (6) dreptul de acţiune contra Fondului pentru plata despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la dată naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Recurentul susţine că a achitat despăgubirea, înţelegând să solicite de la asigurătorul RCA plata despăgubirii, raportat la culpa în producerea accidentului a asiguratului RCA.

La data de 24 09 2016, autoutilitara cu nr. de înmatriculare, BAF cu nr. de înmatriculare x, proprietatea asiguratului A. a fost avariată ca urmare a unui accident rutier produs din culpa exclusivă a şoferului ce conducea autovehiculul marca x, cu nr. de înmatriculare x, vehicul asigurat cu poliţa RCA nr. x emisă de B. S.A..

Urmare acestui eveniment rutier, autoutilitara DAF a suferit multiple avarii, costurile readucerii acestuia în starea anterioara producerii accidentului au fost în cuantum de 27.260 hrivne, echivalentul a 44.398,80 RON.

La data de 08.09.2017 a formulat cerere de despăgubire către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în vederea recuperării creanţei de asigurare, în condiţiile Legii nr. 213/2015.

Respingerea contestaţiei este vădit nelegală raportat la faptul că a formulat cererea de despăgubire către pârâtă, iar acesta avea obligaţia de a lua măsurile necesare în vederea deschiderii dosarului de daună, de a constata din punct de vedere tehnic avariile, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii accidentului, însă acesta s-a mulţumit în a, motiva sumar respingerea plăţii respingând cererea de plată ca fiind tardiv formulată, fără a analiza data naşterii dreptului la acţiune.

În ceea priveşte solicitarea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, arată că potrivit art. 1535 din noul C. civ. "în situaţia în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până la momentul plăţii, in cuantumul convenit de părţi, sau în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu."

Potrivit dispoziţiilor legale invocate pretenţiile formulate de recurent sunt în limitele prevăzute de Legea nr. 136/1995, Legea nr. 213/2015 precum şi a Noului C. civ., în vigoare la data producerii accidentului.

Reţinând culpa procesuală se impune obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimatul-pârât FGA, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a solicitat plata din disponibilităţile F.G.A. la data de 08.07.2017 a sumei de 44.398,80 RON reprezentând despăgubire – contravaloarea pieselor pentru reparaţia autovehiculului avariat.

F.G.A. a respins cererea de plată ca tardivă, constatând că a fost formulată după expirarea termenului legal de 90 de zile de depunere a cererilor la FGA.

Înalta Curte are în vedere că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost înfiinţat prin legea specială, Legea 213/2015 ca instituţie de drept public având ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, prin urmare, fiind un instrument public de garantare, Fondul are obligaţia de a proceda la analizarea şi soluţionarea dosarelor de daună conform condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de lege (art. 11 din Legea 213/2015).

Aşa cum rezultă din Legea 213/2015, Fondul este o schemă de garantare a asiguraţilor, instituţie de drept public, înfiinţată în scopul de a proteja un interes public, în situaţia insolvenţei unui asigurător.

Fondul funcţionează ca un ultim resort de acordare de despăgubiri/indemnizaţii, cu respectarea unei proceduri administrative impuse de Legea 213/2015 şi de Norma 16/2015.

Dispoziţiile art. 14 din Legea 213/2015 reglementează în mod expres un termen de decădere de 90 de zile, toate termenele imperative fiind prezumate a fi stabilite sub sancţiunea decăderii, în lipsa unei derogări. Faţă de formularea neechivocă a textului de lege - 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă atunci când acesta s-a născut ulterior - rezultă că suntem în prezenţa unui termen imperativ.

În acest sens, dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor Menţionează: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări..."

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod întemeiat a constatat că data naşterii creanţei recurentului- reclamant este 24.09.2016, data evenimentului rutier, fiind o creanţă născută anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului faţă de asigurătorul B. S.A..

Având în vedere data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului 17.03.2017, dată de la care încep a se calcula cele 90 de zile pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive, petentul avea la dispoziţie, până la cel târziu data de 17.06.2017 dreptul de a formula o cerere de plată în vederea recuperării, din disponibilităţile Fondului, a sumelor de bani cu titlu de despăgubire.

Astfel, având în vedere data la care petentul a înţeles să formuleze şi să depună cererea de plată, rezultă că termenul imperativ de 90 de zile menţionat la art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 a fost depăşit de către petent.

Fondul nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al societăţilor de asigurare intrate în faliment, fiind doar un garant al plăţii despăgubirilor, ale cărui obligaţii se nasc, conform art. 22 din Legea 503/2004 la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare, când se naşte şi dreptul creditorilor de asigurări de a solicita de la Fond plata sumelor cuvenite.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a constatat că cererea de plată din data de 08.09.2017 este tardiv formulată, fiind depusă cu depăşirea termenului de decădere de 90 de zile, prevăzut de art. 14 teza a I-a din Legea nr. 213/2015.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1602 din 24 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.