Joint Liability of Insolvent Company Associate: Failure to Prove Specific Illicit Act and Subjective Bad Faith Under Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 22.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., cetăţean maghiar, în contradictoriu cu Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş (A.J.F.P. Mureş) şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov (D.G.R.F.P. Braşov), a solicitat anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. SAVCM 160680/14.08.2020 şi a Deciziei nr. 4227/07.12.2020 privind soluţionarea contestaţiei, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Braşov – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 75 din 28 iunie 2021, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, a dispus anularea Deciziei nr. 4227/07.12.2020 de soluţionare a contestaţiei, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. SAVCM 160680/14.08.2020, emisă că Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a declarat recurs.

În ceea ce priveşte caracterul nelegal şi nefondat al sentinţei recurate, acesta rezidă din faptul că instanţa de fond, netemeinic a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant.

În prezent, debitoarea se află sub incidenţa Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, respectiv în faliment începând cu data de 03.04.2020 conform sentinţei nr. 107 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2020.

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. SAVCM 160680 din 14.08.2020, A.J.F.P. Mureş a stabilit în sarcina reclamantului suma de 5.412.256 RON, reprezentând în principal obligaţii fiscale suplimentare datorate de către debitoarea RGT S.R.L. şi cele două puncte de lucru având CUI x şi respectiv CUI x, detaliate în Deciziile de impunere nr. x din 25.08.2017 şi nr. F-MS 231/20.11.2019 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale, şi care pentru neplata la termenele de scadenţă comportă obligaţii fiscale accesorii, calculate în baza prevederilor art. 174, art. 176 şi art. 181 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit datelor înscrise în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.10.2019, acţiune iniţiată urmarea măsurilor dispuse de Curtea de Conturi a României Camera de Conturi Braşov prin Decizia nr. 15/2017, organele de control au avut în vedere verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, a corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea obligaţiilor fiscale, a respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente, stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale.

La încheierea acţiunii de inspecţie fiscală, a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x/18.10.2019 şi Decizia de impunere nr. x/18.10.2019, prin care au fost stabilite în sarcina debitoarei RGT S.R.L., obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum de 1.964.619 RON, pentru care au fost calculate dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente.

În calitate de asociat şi membru al adunării AGA, dl. A. avea următoarele obligaţii principale: să aprobe situaţia financiară anuală şi să stabilească repartizarea profitului net, să desemneze administratori şi să îi revoce, sa îi demită şi să le dea descărcare de activitate, să modifice actul constitutiv.

Aşadar asociaţii reprezintă creierul societăţii cu răspundere limitată şi iau împreună hotărâri în adunarea AGA, aceasta reprezentând organul deliberativ şi decizional al S.R.L.-ului, motiv pentru care argumentele reclamantului, nu pot fi reţinute.

Temeiul juridic al atragerii răspunderii solidare a reclamantului A., a fost fundamentat pe prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la constatările organelor de control şi împrejurarea că acesta are calitatea de asociat (89,7%) al RGT S.R.L. şi administrator de facto.

Totodată se observă că la momentul angajării răspunderii solidare a reclamantului, Deciziile de impunere nr. x/25.08.2017 şi nr. F-MS 303/17.10.2016 erau în fiinţă, producându-şi consecinţele juridice vizate la comunicarea acestora, nefiind revocate de organul fiscal sau anulate de instanţa de judecată competentă.

În consecinţă, din punct de vedere juridic şi fiscal, această creanţă (obligaţiile fiscale nedeclarate şi stabilite ca atare de către organele de control), trebuia şi trebuie să se regăsească în patrimoniul societăţii, în condiţiile în care dl. A. nu dovedeşte o situaţie contrară.

Rapoartelor de inspecţie fiscală nu au fost infirmate de nicio instanţă de judecată competentă a stabili temeinicia şi legalitatea acestora, RGT S.R.L. figurând la data prezentei, cu obligaţii fiscale de plata în cuantum total de 5.412.256 RON.

Cu privire la vinovăţia reclamantului în cauzarea stării de insolvabilitate a debitoarei, organul fiscal a reţinut că atitudinea subiectivă a acestuia rezultă din modul în care s-a raportat la obligaţiile stabilite de legislaţia fiscală, obligaţii pe care dl. A. ar fi trebuit să le respecte.

În analiza motivelor care au determinat angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu societatea declarata insolvabilă, s-a reţinut existenţa elementului nedeclarării la termen a obligaţiilor fiscale, urmată de neplata acestora şi reaua-credinţă a d-lui A. în acest sens.

Aşadar, inacţiunea constituie faptă ilicită ori de câte ori norma legală obligă pe o anumita persoană să acţioneze într-un anumit mod, cerinţă legală care nu a fost respectată de către dl. A.. În fond, această inacţiune reprezintă un comportament, o "acţiune" împotriva legii, de natură a angaja răspunderea autorului său.

Astfel, reclamantul nu a făcut dovada cu documente justificative a motivelor invocate, care să susţină contrariul celor reţinute de organul fiscal în cuprinsul Deciziei nr. SAVCM 160680/14.08.2020 privind angajarea răspunderii solidare a acestuia cu debitoarea RGT S.R.L., CUI x (motivată în fapt şi în drept), conform prevederilor art. 269 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Din documentele analizate, consideră ca au fost îndeplinite condiţiile atragerii răspunderii solidare a reclamantului, rezultând faptul ca exista un prejudiciu (debitele pentru care a fost declarată starea de insolvabilitatea a societăţii), o fapta ilicita reglementată de norma specială, legătura intre prejudiciu şi fapta ilicita (insolvabilitatea fiind determinată de neachitarea obligaţiilor de plata la bugetul general consolidat), precum şi o forma de vinovăţie (care poate fi si culpa levit-neglijenta, neexistând o dispoziţie care sa oblige la dovedirea intenţiei directe).

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin procesul-verbal de constatare a insolvabilităţii nr. x/21.06.2018 emis de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, debitoarea RGT S.R.L. a fost declarată în stare de insolvabilitate cu bunuri şi venituri urmăribile. Prin sentinţa nr. 170 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2020, S.C. RGT s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului prevăzută de Legea nr. 85/2014 faţă de debitoarea B. S.R.L. Tg. Mureş, dizolvarea şi intrarea acesteia în faliment.

La data de 14.08.2020 a fost emisă Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. SAVCM 160680, în vederea realizării, în tot, a creanţelor fiscale înregistrate de debitorul RGT S.R.L., în limita sumei de 5.412.256 RON. Temeiul angajării răspunderii solidare a reclamantului a fost art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală.

În urma notificării reclamantului de către organele fiscale, acesta a depus punctul de vedere înregistrat la AJFP Mureş- S.A.V.C.M. sub nr. MSG_ DEJ-7874/20.07.2020.

În motivarea deciziei s-a reţinut că în calitatea sa de asociat (89,7 %) şi administrator de facto (aspecte reţinute în cuprinsul Ordonanţei din 11.06.2019 emisă de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) reclamantul A. este răspunzător de nedeclararea şi neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie, soluţionată prin Decizia nr. 4227/07.12.2020.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă şi judicioasă analiză a cazului şi a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, "Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (…) d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale."

Astfel, pentru angajarea răspunderii solidare în condiţiile art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: elementul material constând într-o acţiune sau inacţiune concret stabilită în fiecare caz de atragere a răspunderii în parte, elementul subiectiv, constând în reaua credinţă a administratorului sau a altei persoanei, cu consecinţa producerii stării de insolvabilitate a societăţii.

Din descrierea situaţiei de fapt expusă în Decizia de atragere a răspunderii solidare, reiese că organul fiscal nu a evidenţiat, în concret, sumele pentru a căror nedeclarare şi neachitare la termen se face vinovat reclamantul. Astfel, deşi în procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate din data de 19.06.2018, s-a reţinut că debitorul S.C. RGT S.R.L. este înscris la data de 19.06.2018, cu obligaţii fiscale restante în sumă de 1.478.860 RON, la data emiterii Deciziei de impunere -14.08.2020 s-a stabilit valoarea obligaţiilor fiscale la suma de 5.412.256 RON, avându-se în vedere şi acte administrativ fiscale emise ulterior momentului declarării stării de insolvabilitate al societăţii debitoare S.C. RGT S.R.L., fără a se arăta legătura de cauzalitate existentă între suma obligaţiilor fiscale la data de 14.08.2020 şi faptele concrete al reclamantului.

Condiţia premisă care se impunea a fi dovedită de organul fiscal era aceea că societatea a avut disponibilităţi băneşti sau alt fel de resurse cu care ar fi putut achita obligaţiile fiscale scadente, dar reclamantul le-a dat o altă destinaţie, cu scopul de a eluda plata obligaţiilor fiscale.

Or, din cuprinsul deciziei contestate nu reiese că au fost evidenţiate astfel de fapte ori legătura existentă între presupuse fapte ale reclamantului şi suma obligaţiilor fiscale datorate de societatea debitoare.

Reclamantul nu este administrator al societăţii, neputând fi reţinută afirmaţia organului fiscal, preluată din actele de cercetare penală, că reclamantul este administratorul de facto al societăţii, deoarece în cuprinsul Deciziei nu au fost evidenţiate acele împrejurări din care a reieşit că reclamantul ar fi îndeplinit, în fapt, rolul de administrator al societăţii. Or, în mod corect instanţa de fond a apreciat că instanţa de contencios administrativ nu poate analiza şi nu poate reţine ca fiind dovedite acele împrejurări de fapt reţinute în cuprinsul actelor de cercetare penală, care nu au fost încă finalizate cu o soluţie definitivă.

Astfel, în condiţiile în care reclamantul nu a avut calitatea de administrator al S.C. RGT S.R.L.., acesta nu ar a putut reprezenta în mod legal societatea în raporturi juridice cu scopul de a nu declara sau a nu a plăti obligaţii fiscale ale societăţii debitoare.

Cât priveşte cea de a doua condiţie impusă de legiuitor pentru atragerea răspunderii solidare în condiţiile art. 25 alin. (2) lit. d) C. proc. civ.,aceea a relei credinţe, instanţa reţine că reaua-credinţă trebuie să rezulte din acţiunea sau inacţiunea intenţionată, săvârşită în scopul producerii efectelor prevăzute la art. 25 Codul de procedură fiscală, altfel spus, trebuie analizată prin raportare la elementul material al atragerii răspunderii şi nu prin raportare la conduita ulterioară emiterii actelor contestate sau emiterii procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate. Totodată, reaua credinţă nu se suprapune cu starea de insolvabilitate, o astfel de interpretare fiind incompatibilă cu raţiunea textului de lege.

Reaua – credinţă a administratorului sau a altei persoane a cărei răspundere se angajează nu poate fi prezumată raportat la faptul că are datorii scadente la bugetul de stat. Aceasta întrucât, pe de o parte, reaua- credinţă nu se prezumă, ci trebuie dovedită, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală stabilesc în mod cumulativ două condiţii pentru angajarea răspunderii solidare, respectiv actul material descris de norma de drept şi, în mod distinct, condiţia relei – credinţe a administratorului.

Reaua-credinţă este definită, din punct de vedere juridic, ca fiind "incorectitudine, atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale".

Doar faptul că nu au fost achitate la scadenţă obligaţiile fiscale ale societăţii reprezintă o prezumţie simplă din care nu rezultă îndeplinirea tuturor condiţiilor arătate anterior privind răspunderea delictuală a fostului administrator/asociat, iar în ipoteza susţinută de organul fiscal, s-ar ajunge la împrejurarea răspunderii automate a unui administrator/asociat al unei societăţi, odată cu constatarea datoriilor societăţii prin emiterea deciziei de impunere, ceea ce este contrar însăşi voinţei legiuitorului care a reglementat condiţiile specifice, de excepţie, a răspunderii personale a reprezentantului debitoarei.

De asemenea, buna-credinţă se prezumă, astfel că este necesară indicarea şi a unei împrejurări distincte de simpla inacţiune, omisiune, din care să rezulte reaua-credinţă a reclamantului. Reaua-credinţă ce este asimilabilă unei intenţii directe, calificate prin scop, respectiv reclamantul să fi urmărit producerea rezultatului nefavorabil, constând în sustragerea de la declararea şi plata debitelor fiscale, chiar prin acţiuni concrete în acest sens, sau după caz asimilabilă intenţiei indirecte, dacă există împrejurări care să releve faptul că reclamantul nu a urmărit rezultatul dar acceptă posibilitatea intervenirii lui, fiindu-i indiferent.

Totodată conform art. 12 alin. (4) din Noul Codul de procedură fiscală, buna-credinţă a contribuabilului se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul.

Ca un argument de natură logică-juridică se reţine faptul că vinovăţia nu se dovedeşte prin excluderea cauzelor care înlătură răspunderea cum ar fi forţa majoră sau cazul fortuit, ci prin analiza faptei care se impută sub aspectul existenţei elementului intelectiv şi volitiv al vinovăţiei. Tocmai din acest motiv organul fiscal trebuia să indice elementele concrete şi nu afirmaţii cu caracter general, din care să rezulte existenţa vinovăţiei, lucru care însă nu a fost realizat în speţă.

În concluzie, din probele administrate şi din motivarea actului administrativ fiscal contestat nu a reieşit în ce a constat reaua-credinţă a reclamantului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 75 din 28 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov– secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.