Solidary fiscal liability of company administrator under Law 207/2015: insufficiency of presumed bad faith absent proof of intentional tax evasion during insolvency

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 25 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Craiova şi S.C. B. S.R.L., prin lichidatorul judiciar C., a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. CRR_REG - 27886/02.08.2017 prin care a fost soluţionată contestaţia formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea Deciziei DJG - DEJ 4697-3/15.05.2017, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 281 din 13 octombrie 2021 Curtea de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C., Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs recurentul-reclamant A. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra faptului că în cadrul contestaţie a susţinut încălcarea dispoziţiilor art. 180 din legea 207/2015 care prevede că "(1) Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a debitorului în registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Deşi Legea insolvenţei prevede în mod expres (art. 80 din Legea nr. 85/2014) că sunt sistate accesoriile, prin decizia contestata organul fiscal le calculează, inclusiv după întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor.

Invocă nulitatea deciziei de antrenare solidară având în vedere aplicarea accesoriilor după deschiderea procedurii insolventei, titlul executoriu astfel creat având înscrisă o sumă care încalcă prevederile legale.

La data dizolvării AJFP îşi precizează creanţa la valoarea de 1.120.087 RON iar la data întocmirii Deciziei de atragere a răspunderii sale solidare în 11.05.2017 îşi precizează pretenţiile la valoarea de 1.980.184 RON, iar persoane fizică este lipsită de apărare la întocmirea acestor acte în care nu se analizează în ansamblu nici dispoziţiile aceleaşi legi.

Pe fondul cauzei, arătă că sentinţa este nefondată pornind de la următoarele considerente:

La 17.09.2013, societatea a intrat în procedura de insolventa în baza legii 85/2014, la cererea reprezentantului societăţii care a constatat ca starea economică obligă la deschiderea procedurii, altfel administratorul fiind pasibil de pedeapsă.

La data de 12.05.2015 a fost confirmat planul de reorganizare al societăţii, prin sentinţa 580 în dosarul x/2013, plan care a fost aprobat inclusiv de către creditorul AJFP Dolj.

Se poate observa că în toată această perioadă, de la constatarea stării de insolvenţă, în luna septembrie 2013, pană la data deschiderii procedurii de faliment prin sentinţa 724/22.11.2016, timp de 3 ani, s-a încercat ieşirea din insolvenţă şi achitarea datoriilor societăţii.

În cadrul Deciziei de angajare a răspunderii personale, organul fiscal precizează că prin decizia 89315/06.12.2011 s-a aprobat eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscal.

Societatea a solicitat şi i-a şi fost admis un plan de reorganizare, pe care 1-a respectat, şi a plătit către AJFP Dolj creanţele aprobate prin plan, dovadă fiind Rapoartele trimestriale întocmite la acel moment de către administratorul judiciar.

Mai mult decât atât, instanţa nu a făcut nici o trimitere la faptul că societatea avea bunuri care au fost valorificate de către lichidator ulterior intrării în insolvenţă, şi acestea fiind garanţia AJFP, sumele obţinute au fost distribuite prioritar către acest creditor, după achitarea cheltuielilor de procedură.

Un alt aspect important pe care l-a susţinut în cadrul contestaţiei este că sumele care au stat la baza emiterii Deciziilor de angajare a răspunderii personale provin din deciziile de impunere x din 25.11.2016 si x/25.11.2016. decizii emise în urma unui control efectuat după data deschiderii procedurii de faliment.

Astfel, aceste debite au luat naştere în anul 2016, când societatea a intrat în faliment şi a fost efectuat un control de fond, iar în decizia de angajare a răspunderii au fost preluate de altfel părţi din acel RIF, şi nu fapte care să denote reaua credinţă.

Rezultă din acest înscris, că debitele din decizia de angajare a răspunderii a luat naştere în anul 2016, cu ocazia controlului fiscal.

Anterior controlului societatea avea debite restante de 136.055 RON, sumă cu care a solicitat înscrierea în tabelul preliminar şi definitiv al creanţelor.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, anularea deciziilor atacate, respectiv a Deciziei CRR REG -27886/02.08.2017 emisă de DGRFP Craiova şi a Deciziei de angajare a răspunderii DJG - DEJ 4697-3/15.05.2017 emisă de AJFP Dolj .

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generată Regionala a Finanţelor Publice Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin Decizia CCR REG 27886/02.08.2017 emisă de către pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, în baza art. 25 alin. (2) d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a dispus atragerea răspunderii solidare a reclamantului A. cu debitoarea S.C. B. S.R.L. în limita sumei de 1.980.184 RON.

Înalta Curte reţine că prin decizia contestată angajarea răspunderii reclamantului în solidar cu societatea s-a dispus în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 "(2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:...d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;".

Aşadar, prin actul administrativ - fiscal s-a reţinut în sarcina reclamantului ca în calitate de administrator nu a declarat şi nu a achitat la scadenţa obligaţii fiscale ale societăţii declarată insolvabilă, ceea ce a determinat acumularea de obligaţii de plată restante.

Instanţa de fond în mod greşit a constatat că, sunt îndeplinite cerinţele de la art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, iar organele fiscale au identificat probe care susţin vinovăţia reclamantului sub forma relei-credinţe, prin omisiunea de a declara la scadenta şi achita la scadenţă obligaţiile fiscale ale societăţii conform declaraţiilor voluntare depuse la organul fiscal.

Referitor la existenţa relei-credinţe a reclamantului, Înalta Curte a hotărât că pentru atragerea răspunderii solidare a administratorilor şi asociaţilor pentru obligaţiile de plata restante ale debitorului declarat insolvabil, organul fiscal este dator să dovedească modalitatea prin care s-a provocat starea de insolvabilitate a societăţii, înstrăinarea sau ascunderea bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea acesteia, precum si reaua-credinţa a persoanei obligate solidar .

Astfel, Codul de procedura fiscală nu impune de plano emiterea deciziei de atragerea răspunderii solidare pe numele tuturor administratorilor si asociaţilor unei societăţi debitoare, ci doar pe numele acelor administratori ori asociaţi care sunt vizaţi de norma legală, pentru care organul fiscal trebuie sa deţină dovezi şi argumente ca le sunt incidente dispoziţiile legate respective.

In cazul recurentului-reclamant instanţa de fond nu a avut în vedere mai multe aspecte, astfel:

- In perioada 2011 - 2013 i-a fost aprobată eşalonarea la plată a datoriilor, chiar de către AJFP Dolj.

- În anul 2013 recurentul-reclamant a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă.

- Între 2015-2016 s-a aflat în derulare Planul de reorganizare aprobat tot de către AJFP Dolj şi confirmat de către instanţă, şi în cadrul căruia au fost întocmite rapoarte trimestriale care au cuprins plăţile efectuate către creditorul AJFP Dolj.

În cadrul procedurii de insolvenţă au fost valorificate bunurile societăţii, iar sumele recuperate au fost distribuite conform legii către creditorul garantat, AJFP Dolj.

Debitele din Decizia de angajare a răspunderii solidare au luat naştere în anul 2016, în urma unui control fiscal pentru perioada 2010-2016

La data deschiderii procedurii de insolvenţă AJFP Dolj a solicitat înscrierea la masa credală cu suma totala de 136.055 RON.

Societatea avea bunuri care au fost valorificate de către lichidator ulterior intrării în insolvenţă, şi acestea fiind garanţia AJFP, sumele obţinute au fost distribuite prioritar către acest creditor, după achitarea cheltuielilor de procedură.

Un alt aspect important sumele care au stat la baza emiterii Deciziilor de angajare a răspunderii personale provin din deciziile de impunere x din 25.11.2016 si x/25.11.2016, decizii emise în urma unui control efectuat după data deschiderii procedurii de faliment.

Anterior controlului societatea avea debite restante de 136.055 RON, sumă cu care a solicitat înscrierea în tabelul preliminar şi definitiv al creanţelor.

Organul fiscal s-a rezumat să precizeze faptul că suma provine din Decizii de impunere ce nu au fost contestate, fără a evidenţia, în concret, cuantumul obligaţiei fiscale rezultat ca urmare a unei presupuse fapte a reclamantului.

Condiţia premisă care se impunea a fi dovedită de organul fiscal era aceea că societatea a avut disponibilităţi băneşti sau alt fel de resurse cu care ar fi putut achita obligaţiile fiscale scadente, dar reclamantul le-a dat o altă destinaţie, cu scopul de a eluda plata obligaţiilor fiscale.

Or, din cuprinsul deciziei contestate nu reiese că au fost evidenţiate astfel de fapte ori legătura existentă între presupuse fapte ale reclamantului şi suma obligaţiilor fiscale datorate de societatea debitoare.

În concluzie, pentru angajarea răspunderii solidare, respectiv pentru aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, reaua-credinţă trebuie a fi dovedită în mod efectiv şi nu prezintă. Reaua-credinţă este condiţia esenţială, cerută de către legiuitor. Nu se poate prezuma în situaţia constatării unor debite fiscale ale societăţii că acestea nu au fost achitate cu rea-credinţă.

Atragerea răspunderii solidare reprezintă o formă a răspunderii civile delictuale, astfel că pe lângă condiţia prejudiciului trebuie dovedită şi forma de vinovăţie cerută de lege, aşadar trebuie analizate în mod concret toate circumstanţele de fapt care relevă atitudinea persoanei, pentru a se putea concluziona că aceasta a urmărit în mod direct crearea unui prejudiciu faţă de bugetul statului, condiţii ce nu sunt îndeplinite în cauza de faţă.

Răspunderea solidară reglementată de dispoziţiile procedurii fiscale are natura unei răspunderi civile delictuale însă legiuitorul a prevăzut şi condiţii speciale pentru antrenarea acesteia. Astfel, pentru a se atrage răspunderea solidară în condiţiile codului de procedură fiscală, sunt necesare dovezi concludente în vederea demonstrării relei-credinţe a persoanei căreia i se atrage acest gen de răspundere. Nicidecum nu se poate constata că simpla deţinere a calităţii de administrator sau asociat al societăţii insolvabile sau emiterea unei decizii de impunere ar conduce, în mod automat, la o prezumţie de rea-credinţă.

Reaua-credinţă este definită, din punct de vedere juridic, ca fiind "incorectitudine, atitudine a unei persoane care săvârşeşte un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale".

Doar faptul că nu au fost achitate la scadenţă obligaţiile fiscale ale societăţii reprezintă o prezumţie simplă din care nu rezultă îndeplinirea tuturor condiţiilor arătate anterior privind răspunderea delictuală a fostului administrator/asociat, iar în ipoteza susţinută de organul fiscal, s-ar ajunge la împrejurarea răspunderii automate a unui administrator/asociat al unei societăţi, odată cu constatarea datoriilor societăţii prin emiterea deciziei de impunere, ceea ce este contrar însăşi voinţei legiuitorului care a reglementat condiţiile specifice, de excepţie, a răspunderii personale a reprezentantului debitoarei.

De asemenea, buna-credinţă se prezumă, astfel că este necesară indicarea şi a unei împrejurări distincte de simpla inacţiune, omisiune, din care să rezulte reaua-credinţă a reclamantului. Reaua-credinţă ce este asimilabilă unei intenţii directe, calificate prin scop, respectiv reclamantul să fi urmărit producerea rezultatului nefavorabil, constând în sustragerea de la declararea şi plata debitelor fiscale, chiar prin acţiuni concrete în acest sens, sau după caz asimilabilă intenţiei indirecte, dacă există împrejurări care să releve faptul că reclamantul nu a urmărit rezultatul dar acceptă posibilitatea intervenirii lui, fiindu-i indiferent.

În acest context, aspectele cu caracter general invocate de organul fiscal constând în neimplicarea în deciziile luate în procesul de conducere al societăţii, atitudinea pasivă în calitate de asociat al societăţii debitoare faţă de succesivele măsuri de executare silită, starea de pasivitate manifestată prin neachitarea la termenul scadent al obligaţiilor bugetare sau împrejurarea că reclamantul nu a întreprins niciun demers pentru depăşirea dezechilibrului patrimonial în care se afla societatea nu pot constitui ele însele împrejurări care justifice reţinerea vinovăţiei sub forma intenţiei directe sau indirecte.

Totodată conform art. 12 alin. (4) din Noul Codul de procedură fiscală, buna-credinţă a contribuabilului se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul.

Ca un argument de natură logică-juridică se reţine faptul că vinovăţia nu se dovedeşte prin excluderea cauzelor care înlătură răspunderea cum ar fi forţa majoră sau cazul fortuit, ci prin analiza faptei care se impută sub aspectul existenţei elementului intelectiv şi volitiv al vinovăţiei. Tocmai din acest motiv organul fiscal trebuia să indice elementele concrete şi nu afirmaţii cu caracter general, din care să rezulte existenţa vinovăţiei, lucru care însă nu a fost realizat în speţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi,rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamant şi va anula Decizia nr. CRR REG-27886/02.08.2017 şi Decizia DJG-DEJ 4697-3/15.05.2017 emise de pârâţi.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi,rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamant şi va anula Decizia nr. CRR REG-27886/02.08.2017 şi Decizia DJG-DEJ 4697-3/15.05.2017 emise de pârâţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 281 din 13 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Craiova– secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în numele şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Craiova şi S.C. B. S.R.L., prin lichidatorul judiciar C..

Anulează Decizia nr. CRR REG-27886/02.08.2017 şi Decizia DJG-DEJ 4697-3/15.05.2017 emise de pârâţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2022.