Jurisdictional remand of administrative litigation appeal to appellate court due to exclusive recourse against first-instance judgments

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Oraşului Ovidiu, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună recunoaşterea succesiunii directe şi în linie dreaptă.

2. Hotărârile atacate în cauză

Prin sentinţa civilă nr. 623 din 19 noiembrie 2020, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei Primăria Oraşului Ovidiu, jud. Constanţa.

Prin decizia nr. 24 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins apelul formulat de apelanta reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 623/19.11.2020, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata pârâtă Primăria Oraş Ovidiu, ca inadmisibil.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă şi a deciziei nr. 24 din 23 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5 şi 6 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi rejudecarea acţiunii cu trimitere la o instanţă competentă teritorial.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta a învederat că între competenţa instanţei de apel şi cea a instanţei de recurs se creează un conflict de competenţă. Competenţa Complet 9 în instanţă de apel Complet 13 a încălcat competenţa instanţei de recurs, cale de atac extraordinară invocată în condiţiile legii. Aşa cum prevede Legea nr. 554/2004, cererea de apel trebuia redirecţionată către instanţa de recurs contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., reclamanta a susţinut că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, respingând în mod neîntemeiat acţiunea deschisă prin cerere şi desfiinţând procedural un drept real, cel de moştenire, precum şi realizarea lui, fără să mai pună în discuţie motive de drept civil.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta a arătat că prin decizia nr. 24 din 23 noiembrie 2021, instanţa a încălcat regulile de procedură, aceasta nerespectând contenciosul administrativ şi fiscal, respectiv Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage după sine sancţiunea nulităţii.

Nu în ultimul rând, reclamanta a învederat ca fiind incident şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârile recurate cuprind motive străine de natura cauzei, schimbă înţelesul cauzei şi întorc împotriva cetăţeanului petent culpa organului administrativ. Rezoluţia de "Respingere" în contenciosul administrativ nu este prevăzută punctual şi înseşi înţelesul legislaţiei de contencios administrativ converge linear de la cetăţean la organul administrativ şi unilateral cererilor cetăţenilor şi soluţionarea lor.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia nr. 24 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, recurată în cauză, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că recursul formulat împotriva deciziei nr. 24 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal este întemeiat doar pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 6 C. proc. civ., astfel că îl va analiza doar cu privire la aceste motive de casare, expres indicate prin cererea de recurs.

Primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., presupune nereguli procedurale în ceea ce priveşte încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Înalta Curte reţine că, practic, acest motiv de recurs va putea fi primit doar dacă s-a invocat excepţia necompetenţei materiale sau teritoriale de ordine publică în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, iar invocarea s-a făcut în condiţiile legii, respectiv art. 130 alin. (2) C. proc. civ. - la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate - iar instanţa a respins în mod greşit excepţia ori a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Verificând dosarul de apel, se constată că reclamanta a formulat cerere de apel împotriva unei sentinţe pronunţate de tribunal, acesta fiind înaintat curţii de apel în raza căreia îşi desfăşoară activitatea, iar părţile nu au invocat la niciunul dintre termenele de judecată excepţia necompetenţei materiale a instanţei.

Faţă de cele expuse anterior, se reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil şi anume a celor referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfăşurare a procesului în condiţile legii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din C. proc. civ.

În concret, recurenta-reclamantă susţine doar în mod generic că instanţa de apel ar fi încălcat regulile de procedură prevăzute de Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage după sine sancţiunea nulităţii, fără să indice în mod efectiv care ar fi acestea.

În orice caz, instanţa de control judiciar reţine că tocmai în vederea respectării dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 554/2004, respectiv cele ale art. 20 alin. (1), instanţa de apel a reţinut că, în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunţate în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Or, instanţa de apel a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din decizia recurată. Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, instanţa de apel a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii apelului.

În acest context, nici ipoteza privind motivarea străină de natura cauzei nu se confirmă, cu atât mai mult cu cât aceasta ar presupune ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentei privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a deciziei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3, 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 24 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, invocată din oficiu, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită de reclamantă cu recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020, pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la pronunţare ori de la comunicare".

Totodată, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 17/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în urma soluţionării unui recurs în interesul legii: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ, împotriva hotărârilor pronunţate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului (…)"

Conform art. 96 pct. 3 C. proc. civ.:

"Curţile de apel judecă:

(…)

3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum şi în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;"

Prin urmare, în materia contenciosului administrativ, curţile de apel judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în fond de tribunale în această materie.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 97 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile legale sus-enunţate, precum şi faptul că sentinţa recurată a fost pronunţată de un tribunal din raza Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă este Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia de necompetenţă materială şi va trimite dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 24 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite excepţia de necompetenţă materială şi trimite dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 623 din 19 noiembrie 2020 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 iunie 2023.