Railway accident investigation report qualifies as administrative act subject to judicial review

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2020, la data de 29 octombrie 2020, reclamanta Compania Naţionala de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regionala de CF Timişoara, a formulat, în contradictoriu cu Agenţia de Investigare Feroviară Română - AGIFER, plângere împotriva investigaţiei şi a Raportului final al accidentului feroviar produs la data de 02 martie 2019 în staţia Săvârşin la ora 12:45, pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, secţia de circulaţie Radna – Ilia, linie dublă electrificată, unde, la expedierea trenului de călători nr. 74 – 1 (OTF – CFR Călători), de la linia 1 abătută în direcţia Vărădia, pe firul 1 al dublei de circulaţie, s-a produs deraierea primei osii de la primul boghiu şi ridicarea osiilor 2 şi 3 al aceluiaşi boghiu al locomotivei EA 689 pe profilul contraşinei aparatului de cale nr. 18 din capătul Y al staţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 20/21.01.2021, Curtea de Apel Timişoara şi-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La rândul său, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX –a contencios administrativ şi fiscal şi-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 608/20.04.2021.

Conflictul negativ de competenţă astfel ivit a fost soluţionat prin decizia nr. 4249/28.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în sensul că revine Curţii de Apel Timişoara competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în primă instanţă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 638 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de CF Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER, fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 638 din 14 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de CF Timişoara, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Printr-un prim set de critici, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei să pronunţe soluţia de respingere a contestaţiei deduse judecăţii şi nici motivele pentru care au fost înlăturate cererile/susţinerile/apărările CNCF "CFR" S.A. - Sucursala Regionala de CF Timişoara.

De asemenea, soluţia de respingere a cererii ca inadmisibilă şi considerentele referitoare la lipsa caracterului administrativ al Raportului de investigare sunt nelegale, întrucât instanţa nu a analizat argumentele de fapt şi de drept pe care le-a invocat prin acţiunea dedusă judecăţii şi probatoriul administrat.

Printr-un alt set de critici, recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că sentinţa civilă recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 33/2015, pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar, art. 1 lit. b), art. 20 alin. (1) şi art. 21 din Legea nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, art. 6 lit. g), art. 45 şi art. 70 alin. (2) din Anexa la H.G. nr. 117/2010 pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, precum şi lit. d) din Anexa 2 la H.G. nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor.

Astfel, hotărârea instanţei de fond este nelegală, având în vedere că din interpretarea dispoziţiilor legale invocate rezultă că instituţia pârâtă este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, iar actele emise de aceasta sunt acte administrative unilaterale supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, în raport de dispoziţiile art. 6 lit. g) din Anexa H.G. nr. 117/2010, coroborate cu cele ale art. 20 din Ordonanţa de urgenţă nr. 73/2019 privind siguranţa feroviară publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1002 din 12 decembrie 2019, precum şi cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fără echivoc se constată că investigaţia accidentului de cale ferată şi Raportul de investigare prin care a fost finalizată au caracterul de acte administrative, iar persoana juridică, care a efectuat investigarea şi a emis raportul, are calitatea de autoritate publică.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 februarie 2022, intimata-pârâtă Agenţia de Investigare Feroviară Română-AGIFER a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect şi motivat a admis instanţa de fond excepţia inadmisibilităţii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de CF Timişoara este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care se întemeiază soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

În consecinţă, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara cu privire la greşita aplicare a prevederilor legale de către instanţa de fond, în legătură cu aprecierea actului ce face obiectul litigiului dedus judecăţii.

Reclamanta a formulat plângere împotriva investigaţiei derulate de AGIFER cu privire la accidentul feroviar produs la data de 02 martie 2019 în staţia Săvârşin, la ora 12:45, respectiv împotriva Raportului de investigare final întocmit de pârâtă, ca urmare a acţiunii de investigare privind accidentul feroviar produs la la data de 02 martie 2019 în staţia Săvârşin la ora 12:45, pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, secţia de circulaţie Radna - Ilia, linie dublă electrificată, unde, la expedierea trenului de călători nr. 74 - 1 (OTF - CFR Călători), de la linia 1 abătută în direcţia Vărădia, pe firul 1 al dublei de circulaţie, s-a produs deraierea primei osii de la primul boghiu şi ridicarea osiilor 2 şi 3 al aceluiaşi boghiu al locomotivei EA 689 pe profilul contraşinei aparatului de cale nr. 18 din capătul Y al staţiei.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, apreciind că actul supus judecăţii nu este un act administrativ, care să poată fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ.

Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, în forma în vigoare la data producerii accidentului şi demarării investigaţiei, stabilesc expres caracterul administrativ al investigaţiei, astfel încât instanţa de primă jurisdicţie în mod greşit a reţinut că actul atacat nu este un act administrativ, fiind încălcat dreptul constituţional la justiţie al reclamantei.

Conform dispoziţiei prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 55/2006, investigaţia are statutul juridic de act administrativ, permiţând investigatorilor principali să îşi îndeplinească sarcinile în modul cel mai eficient şi în timpul cel mai scurt cu putinţă.

Totodată, potrivit art. 6 lit. g) teza a doua din Anexa la H.G. nr. 117/2010, pentru aprobarea Regulamentului de investigare a accidentelor şi a incidentelor, de dezvoltare şi îmbunătăţire a siguranţei feroviare pe căile ferate şi pe reţeaua de transport cu metroul din România, "Investigaţia are statutul juridic de act administrativ".

Faţă de dispoziţiile legale anterior expuse, instanţa de control judiciar reţine că, în condiţiile în care legea specială stabileşte expres natura actului emis în urma investigaţiei, instanţa nu poate stabili un alt regim juridic al actului şi nici nu este datoare să analizeze actul emis de pârâtă şi supus controlului judiciar din perspectiva prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv a definiţiei actului administrativ conform legii contenciosului administrativ, în acest sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de care s-a prevalat recurenta-reclamantă (decizia nr. 3613/16.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017 şi decizia nr. 4493/18.09.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017) şi chiar intimata-pârâtă, care a depus decizia nr. 4378/16.09.2020, prin care a rămas definitivă soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii.

Raportat la motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată, instanţa de recurs constată că acţiunea acesteia este îndreptată împotriva investigaţiei în sine, care este calificată, prin dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 55/2006 ca act administrativ, nu doar împotriva raportului prin care aceasta a fost finalizată.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că actul ce face obiectul cauzei este un act administrativ individual emis în aplicarea în concret a dispoziţiilor H.G. nr. 117/2010, act care poate fi supus controlului judiciar, iar instanţa de fond este datoare să analizeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În acest context, se reţin ca fiind nerelevante şi susţinerile intimatei-pârâte referitoare la statutul juridic al AGIFER, respectiv, dacă aceasta poate sau nu să fie calificată ca autoritate publică în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ori considerentele referitoare la regimul raportului juridic în cadrul căruia se emite raportul de investigare, atâta timp cât legea specială stabileşte expres natura investigaţiei, a actului emis în urma investigaţiei.

Având în vedere considerentele care au determinat soluţia recursului de faţă şi pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea continuării judecăţii, pentru asigurarea respectării principiilor fundamentale ale procesului civil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. Bucureşti - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 638 din 14 decembrie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 iunie 2023.