Nullity of cassation appeal for failure to substantiate specific grounds of illegality under the Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 31 ianuarie 2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), solicitând instanţei să anuleze Ordinului nr. 3982/18.06.2018 prin care s-a dispus încetarea Contractului de management educaţional nr. x/25.10.2016, intervenit între reclamantă şi pârât.

Prin sentinţa civilă nr. 186/27.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi, reţinând dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a declinat competenţa la Curtea de Apel Piteşti.

La data de 02 septembrie 2020, reclamanta şi-a modificat cererea, solicitând ca instanţa să dispună şi reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului contestat, cu plata drepturilor băneşti de la momentul încetării contractului de management educaţional şi până la momentul reintegrării efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 220 din 24 noiembrie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamanta A., având ca obiect anularea Ordinului nr. 3982 din 18 iunie 2018, emis de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, a anulat Ordinul MEN nr. 3982/18.06.2018 şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei drepturile cuvenite acesteia potrivit Contractului de management educaţional nr. x/25.10.2016, de la data eliberării din funcţie şi până la data de 17 octombrie 2020, respingând ca neîntemeiat capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia deţinută anterior.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 220 din 24 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul obligării acestuia doar la plata către reclamantă a diferenţelor dintre salariul cuvenit ca inspector şcolar general adjunct şi cel încasat în urma exercitării funcţiei de profesor.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-pârât doar prezintă situaţia de fapt, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ şi expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurentul-pârât a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reţine că prin art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, cererea de recurs se limitează doar la prezentarea situaţiei de fapt, fără a se formula critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate şi fără a se indica care sunt normele de drept încălcate de prima instanţă.

Prin urmare, întrucât recurentul-pârât nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi va constata nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei civile nr. 220 din 24 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 iunie 2023.