Inadmissibility of appeal against constitutional referral order and admissibility of discretionary suspension of proceedings pending constitutional review
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed both appeals, upholding the Court of Appeal’s decision to suspend the proceedings until the Constitutional Court resolves a constitutional issue; the initial order referring the unconstitutionality challenge stands, while the suspension of the main administrative dispute regarding the enforcement of a prior judgment against a public authority is maintained. The case involved a challenge to an enforcement order under Law No. 554/2004, where the lower court referred the question of the constitutionality of the 20% fine imposed on public authority heads for delayed enforcement to the Constitutional Court and subsequently suspended the litigation pending that resolution. The Supreme Court held that an appeal against the order referring the constitutional question is inadmissible under Article 29(5) of Law No. 47/1992, which permits appeal only against the rejection of such referrals, and found the suspension well-founded under Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code as a discretionary measure necessary because the resolution of the main case depends on the outcome of the constitutional exception.
Legislator headnote
AI generatedart. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against constitutional referral order and admissibility of discretionary suspension of proceedings pending constitutional review: Prin intermediul primului memoriu de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul şi intervenienta au criticat soluţia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de instanţa de recurs din oficiu, solicitând casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de sesizare a CCR, ca inadmisibilă (sau ca neîntemeiată).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
1.1. Prin sentinţa civilă nr. 4439/2021 din 29 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal: (i) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Apărării Naţionale – A., ca neîntemeiată; (ii) a respins excepţia prematurităţii, ca neîntemeiată; (iii) a admis, în parte, cererea privind pe reclamantul B., intervenienta în numele altei persoane C. şi pe pârâtul Ministerul Apărării Naţionale prin Direcţia Generală Juridică, cu participarea intervenientului Miniserul Apărării Naţionale – A.; (iv) a obligat pârâtul Ministerul Apărării Naţionale să execute sentinţa civilă nr. 5282/14.08.2019 a Tribunalului Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1927/22.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, sub sancţiunea unei penalităţi în sumă de 200 RON/zi de întârziere, cu începere de la data de 24.11.2020 şi până la executarea obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu; (v) a aplicat intervenientului Ministrul Apărării Naţionale – A. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, până la data executării integrale a obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 5282/14.08.2019 a Tribunalului Bucureşti, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1927/22.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţate în dosarul nr. x/2019; (vi) a respins în rest cererea, ca neîntemeiată; (vii) a admis în parte cererea de intervenţie accesorie.
1.2. Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri reclamantul B., intervenienta C., pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi intervenientul Ministerul Apărării Naţionale - A., ce au fost înregistrare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 decembrie 2021, sub acelaşi număr de dosar.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin încheierea din data de 15 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti:
(i) a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza I din Legea 554/2004, si anume "(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice (...) o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat.";
(ii) în baza prevederilor art. 413 alin. (1) punctul 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei privind soluţionarea recursurilor declarate de reclamantul B., intervenienta C., pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi intervenientul Ministrul Apărării Naţionale, domnul A., împotriva sentinţei nr. 4439/29.06.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, pănă la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate invocată.
3. Cererile de recurs
Împotriva încheierii menţionate la pct. I.2, reclamantul B. şi intervenienta C. au declarat recurs, prin intermediul a două memorii de recurs, înregistrate la dosar la 19 decembrie 2022 şi la 19 ianuarie 2023, vizând atât soluţia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cât şi soluţia de suspendare a judecăţii recursurilor.
3.1. Prin intermediul primului memoriu de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul şi intervenienta au criticat soluţia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de instanţa de recurs din oficiu, solicitând casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de sesizare a CCR, ca inadmisibilă (sau ca neîntemeiată).
În motivarea acestui recurs, s-au arătat, în esenţă, următoarele:
- instanţa de recurs s-a substituit legiuitorului, deoarece nu erau îndeplinite condiţiile cumulative ale art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 pentru a dispune sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, acesta neavând legătură cu soluţionarea cauzei;
- raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, sesizarea cu excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilită, implicit şi încheierea pronunţată;
- de altfel, CCR s-a mai pronunţat asupra excepţiei invocate (făcând trimitere la Decizia CCR nr. 783/2021), astfel cum au arătat prin punctul de vedere formulat în acest sens, însă instanţa a ignorat aceste aspecte;
- instanţa de recurs şi-a depăşit, prin exces de putere, limitele de învestire şi a încălcat normele de drept material, deoarece nu a motivat şi nu a comunicat în termen încheierea pentru a putea să formuleze recurs în cunoştinţă de cauză, în termenul de 48 de ore;
- totodată, instanţa a încălcat normele de procedură, neinserând în dispozitiv dreptul părţilor interesate de a formula recurs în termenul legal de 48 de ore de la pronunţare, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată;
- în fine, instanţa care a pronunţat încheierea atacată nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, întrucât doamna judecător D. a fost schimbată din completul de judecată cu doamna judecător E., fără a exista la dosar vreun proces-verbal în acest sens care să arate motivele care au condus la înlocuirea judecătorului, implicit la modificarea completului de judecată.
3.2. Prin cel de-al doilea memoriu de recurs, întemeiat tot pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul şi intervenienta au criticat soluţia de admitere a cererii de suspendare a judecăţii recursurilor, solicitând, de asemenea, casarea încheierii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare şi reluarea judecării cauzei.
În motivarea acestui recurs, se arată că există argumente pentru reluarea judecării cauzei, având în vedere că suspendarea este una voluntară, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.. De asemenea, în prezent, nici Legea nr. 47/1992 nu mai prevede în mod imperativ suspendarea judecăţii, până la soluţionarea excepţiei de către CCR, pârâţii având la dispoziţie calea de atac a revizuirii întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din Noul C. proc. civ.
4. Apărările intimatului
4.1. Intimatul Ministerul Apărării Naţionale nu a formulat întâmpinare, însă a depus în scris note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii de şedinţă din data de 15 decembrie 2022 ca fiind temeinică şi legală.
4.2. Legal citat, intimatul Ministrul Apărării Naţionale – A. nu a depus întâmpinare în cauză.
II. Soluţia instanţei de recurs
II.1. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, vizând soluţia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României
Examinând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii acestui recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, iar potrivit art. 129 din Constituţia României, împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Înalta Curte reţine că obiectul recursului pendinte îl formează o încheiere a instanţei de recurs, prin care a fost pronunţată o soluţie de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii legale, invocată de instanţă din oficiu.
În cauză, regimul căii de atac este reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevede următoarele: "(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Potrivit textului de lege enunţat, rezultă că doar încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este supusă căii de atac a recursului la instanţa imediat superioară.
Or, în cauză, prin încheierea atacată, Curtea de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.
Având în vedere că prin încheierea atacată nu s-a dispus o soluţie de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin raportare la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recursul declarat împotriva acestei încheieri este inadmisibil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, vizând soluţia de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
II.2. Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, vizând soluţia de suspendare a judecăţii recursurilor
Controlul judiciar declanşat de recurenţi are ca obiect verificarea legalităţii încheierii pronunţată de instanţa de recurs, în ceea ce priveşte soluţia prin care s-a dispus suspendarea judecăţii recursurilor, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate, invocată în cauză de instanţă din oficiu.
Recurenţii au considerat nelegală soluţia de suspendare a judecăţii recursurilor, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în considerarea caracterului voluntar al prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dar şi a faptului că Legea nr. 47/1992 nu mai prevede în mod imperativ suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, pârâţii având la dispoziţie calea de atac a revizuirii întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 11 din Noul C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".
Textul legal citat consacră, într-adevăr, un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanţa "poate" suspenda judecata.
Aşadar, adoptarea măsurii suspendării cauzei în temeiul acestui text de lege depinde de aprecierea instanţei care este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării judecăţii.
Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de textul legal avut în vedere de instanţa de recurs pentru suspendarea judecăţii şi, de asemenea, este oportună luarea unei astfel de măsuri.
Astfel, în litigiul principal a fost formulată o cerere de sesizare a CCR cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 în raport de dispoziţile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, faţă de lipsa de previzibilitate a normei în ceea ce priveşte aplicarea amenzii conducătorului autorităţii publice, excepţie invocată în cauză din oficiu, sesizare ce a fost admisă, iar în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa de contencios constituţional a fost sesizată cu soluţionarea acesteia.
Este adevărat că în actuala reglementare a procedurii excepţiei de neconstituţionalitate [art. 29 din Legea nr. 47/1992, astfel cum a fost modificat prin art. I alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 177/2010] nu mai impune obligativitatea suspendării de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, cum era anterior abrogării art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, când se prevedea în mod explicit luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.
În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.
Prin urmare, reţinând că în mod întemeiat Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că se impune măsura suspendării cauzei, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, încheierea atacată în cauză fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, vizând soluţia de suspendare a judecăţii recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C. şi B. împotriva încheierii din 15 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de C. şi B. împotriva aceleiaşi încheieri, în ceea ce priveşte soluţia de suspendare a judecăţii recursurilor.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023.