Procedural standing of central veterinary authority versus county-level payment obligations under transitional support provisions

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 08.06.2021, prin declinare de competenţă prin sentinţa civilă nr. 160/2021 din 18 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta la achitarea sumei de 60.000 RON (respectiv: 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, pentru fiecare contract încheiat aferent unei circumscripţii sanitar veterinare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 192/2021 din 27 octombrie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, invocată prin întâmpinare;

- a respins acţiunea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, întrucât excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANSVSA a fost admisă cu greşita interpretare a art. 4 din Legea nr. 236/2019.

În acest sens arată că, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a acestei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora.

Din analiza acestor dispoziţii rezultă că legiuitorul a recunoscut dreptul medicilor veterinari de a beneficia de un sprijin financiar în cuantum de 10.000 de RON lunar, pentru remunerarea unor activităţi sanitar-veterinare specifice, în domeniul de aplicare al normei juridice intrând beneficiarii contractelor de concesiune şi sau prestări servicii încheiate anterior intrării în vigoare, respectiv anterior datei de 16.12.2019.

Conform textului legal, singura condiţie instituită de alin. (1) al art. IV pentru acordarea sumei este derularea unui raport juridic contractual având ca obiect executarea activităţilor sanitar-veterinare, medicul veterinar beneficiind de dreptul legal prin prisma asumării calităţii de concesionar şi a îndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

Precizează că, deşi este vorba de acelaşi ajutor, de acelaşi tip de activităţi, există diferenţă între contractele de concesiune aflate în derulare, pentru care medicii beneficiari sunt îndreptăţiţi la primirea sumei de 10.000 de RON lunar pentru îndeplinirea obligaţiilor în condiţiile asumate şi contractele care se încheie după intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi ulterior a O.U.G. nr. 117/2020, pentru care medicii concesionari sunt îndreptăţiţi la primirea sumei prin îndeplinirea cerinţelor enumerate de art. 15 din O.G. nr. 42/2004, în forma modificată de Legea nr. 236/2019, respectiv de art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

Mai exact, art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 conţine o reglementare tranzitorie cu privire la circumscripţiile existente pentru care sunt contracte în derulare, dispoziţiile art. 15 modificate prin art. I din Legea nr. 236/2019 vizând circumscripţiile sanitar-veterinare care vor face obiectul contractării, în condiţiile speciale impuse.

Or, din interpretarea textelor de lege anterior indicate, instanţa apreciază că acordarea sumei de 10.000 RON lunar pentru beneficiarii contractelor de concesiune aflate în derulare nu este condiţionată de elaborarea normelor metodologice ale legii, regulile instituite vizând cadrul de atribuire a serviciilor şi de desfăşurare a activităţii sanitar-veterinare în baza noilor contracte, condiţiile la care au făcut trimitere pârâtele impunându-se doar contractelor încheiate după intrarea în vigoare a reglementării.

Consideră că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că ANSVSA nu are calitate procesuală pasivă, întrucât a ales să se raporteze şi la O.U.G. nr. 117/2020, act normativ ce stabileşte principiile şi procedura de urmat în stabilirea circumscripţiilor sanitar-veterinare care vor face obiectul acordurilor cadru de servicii în conformitate cu O.G. nr. 42/2004, subliniind că dispoziţiile respective vor fi aplicabile şi după finalizarea contractelor existente în derulare la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, urmând a se organiza o nouă procedură pentru atribuirea acordurilor cadru de servicii.

Nu în cele din urmă, recurentul-reclamant arată că art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 stabileşte cu certitudine cine este operatorul de credite şi din ce buget vor fi efectuate plăţile, respectiv din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, astfel că aceasta este cea care trebuie să stea în judecată în calitate de pârât.

De asemenea, în virtutea principiului reparării integrale a pagubei (art. 1531 C. civ.), instanţa trebuie să oblige pârâta ANSVSA să plătească reclamantului sumele de bani astfel cum sunt individualizate şi în raport de criteriile enunţate în textul de lege.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Arată intimata-pârâtă că a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în raport cu împrejurarea că recurentul-reclamant are raporturi contractuale cu DSVSA Hunedoara, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, căreia, în calitate de ordonator terţiar de credite, îi revine competenţa exclusivă cu privire la îndeplinirea atribuţiilor referitoare la stabilirea şi plata drepturilor izvorâte din O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

În acest sens, citează dispoziţiile art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 21 din O.G. nr. 42/2004) intitulată "Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanţă", în raport de care, verificarea şi aprobarea solicitării la plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, precum şi plata acesteia sunt de competenţa direcţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea ANSVSA.

Concret, prestarea activităţilor sanitar-veterinare prevăzute de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi plata lunară pentru fiecare contract a sumei de 10.000 RON sunt obligaţiile principale ce rezultă pentru recurentul-reclamant, respectiv pentru DSVSA Hunedoara din existenţa raporturilor juridice născute prin semnarea, de către aceştia a contractelor de concesiune menţionate în acţiune.

În soluţionarea acestei excepţii procesuale, instanţa de fond a reţinut că, pentru a stabili cărei autorităţi îi revine obligaţia de plată a sumelor respective, trebuie decelată natura juridică a sumelor pretinse de către reclamant.

Procedând la această verificare, instanţa de fond a ajuns la concluzia corectă că suma de 10.000 RON lunar, aşa cum rezultă fără echivoc din corpul O.G. nr. 42/2004, modificată prin Legea nr. 236/2019, este prevăzută pentru fiecare contract de concesiune/contract de prestări servicii ca o contraprestaţie echivalentă serviciilor realizate în cadrul activităţilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, fiind, deci, alocată în executarea acestor contracte.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene sunt cele care încheie contractele de concesiune, care gestionează şi realizează controlul activităţilor sanitar-veterinare pe teritoriul judeţului, şi, pe cale de interpretare, inclusiv cele care achită suma prevăzută la art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 au fost citate trunchiat, omiţând recurentul-reclamant să precizeze că textul de lege prevede că beneficarii contractelor pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanţă primesc suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în baza decontului şi a documentelor justificative.

Or, în situaţia în care, verificarea şi soluţionarea cererii de plată formulată de recurentul-reclamant sunt atributul DSVSA Hunedoara, împrejurarea că, în locul acesteia, a fost chemată în judecată autoritatea centrală, a determinat în mod corect admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANSVSA şi respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurentul-reclamant din perspectiva greşitei admiteri a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod.

II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat, urmând a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Se reţine din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, că demersul judiciar iniţiat de reclamantul din prezenta cauză vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâtei A.N.S.V.S.A. de a dispune admiterea cererii de plată a sumei de 10.000 RON/lună, formulate în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 raportat la art. 15 din O.G. nr. 42/2004, urmată de obligarea pârâtei la plata sumelor astfel cuvenite.

Fiind învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., Înalta Curte constată caracterul întemeiat al criticii formulate de acesta vizând soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.S.A.

Potrivit art. 36 din C. proc. civ., "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

Astfel, Înalta Curte reţine că reclamantul a adresat pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor cererea prin care a solicitat să i se acorde suma de 10.000 RON prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019. Or, din punct de vedere procesual, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor are calitate procesuală pasivă în cauză în condiţiile în care este autoritatea căreia reclamantul i-a adresat cererea în privinţa căreia a fost emis pretinsul refuz nejustificat care este contestat în prezenta cauză.

Cât priveşte apărările intimatei-pârâte referitoare la împrejurarea că, potrivit dispoziţiilor legale, obligaţia de acordare a sumelor pretinse nu îi incumbă, Înalta Curte reţine că privesc fondul cauzei, urmând a fi valorificate cu ocazia stabilirii caracterului justificat sau nejustificat al refuzului de acordare pe care l-a exprimat în cuprinsul adresei nr. x/10.12.2020.

În consecinţă, se reţine că hotărârea a fost dată fără cercetarea fondului cauzei, neputându-se realiza o astfel de analiză direct de către instanţa de recurs, întrucât s-ar afecta dreptul părţilor la un proces echitabil.

Aşa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza toate susţinerile, argumentele şi apărările părţilor, urmând a se analiza şi aspectele de fond invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, faţă de soluţia casării cu trimitere.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Cabinet Medical Veterinar A., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de Cabinet Medical Veterinar A. împotriva sentinţei nr. 192/2021 din 27 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023.