Appeal dismissed: failure to meet cumulative conditions for suspending execution of tax assessment and inspection reports

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 13.12.2021, pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice, anularea Deciziei nr. 30/P din 8 septembrie 2021, a Dispoziţiei obligatorii ISR_AIF-2002/28 mai 2021 şi a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 1997/27 mai 2021.

A mai solicitat reclamanta şi suspendarea executării aceloraşi acte până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 26/2022 din 7 martie 2022, Curtea de Apel Iaşi:

(i) a admis cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale;

(ii) în temeiul art. 29 din Legea 47/1992, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 4, art. 3 pct. 5 lit. f), art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011 şi a O.U.G. nr. 94/2011 în ansamblul său, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4), art. 140 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Constituţia României;

(iii) a respins, ca nefondată, acţiunea.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei de fond, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs, prin intermediul a două memorii de recurs, înregistrate la dosar la 23 martie 2022 şi la 5 aprilie 2022, vizând soluţia de respingere atât a cererii de anulare, cât şi a cererii de suspendare.

Prin intermediul primului memoriu de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta a criticat şi soluţia de respingere a cererii de suspendare, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acestei cereri aşa cum a fost formulată.

Din perspectiva cazului de casare invocat, recurenta arată că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 deoarece există un caz bine justificat, precum şi riscul iminent al producerii unei pagube, care nu mai poate fi reparată.

Cât priveşte cazul bine justificat, punctează următoarea împrejurare de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative atacate, respectiv emiterea acestora cu încălcarea competenţei materiale a organului de inspecţie economico-financiară. Acest argument de nelegalitate demonstrează existenţa cazului bine justificat, aşa cum este enunţat de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar instanţa a reţinut greşit că nu ar fi îndeplinită această condiţie.

Cât priveşte paguba iminentă, susţine că şi această condiţie este îndeplinită în speţă, întrucât executarea sumei cu privire la care s-a dispus restituirea, din cauza cuantumului ridicat al acesteia, ar echivala cu intrarea în incapacitate de plată şi cu încetarea existenţei societăţii, ceea ce ar reprezenta un prejudiciu ireparabil chiar şi în ipoteza admiterii ulterioare a acţiunii în anularea actului administrativ.

Prin menţinerea soluţiei de respingere a suspendării executării actelor administrative contestate, societatea recurentă va fi în imposibilitatea de a participa la şedinţele de atribuire a traseelor pentru care deţine deja licenţe de traseu, împrejurare care echivalează cu pierderea respectivelor licenţe şi, implicit, cu încetarea definitivă a activităţii acesteia.

Încetarea activităţii societăţii presupune şi disponibilizarea celor 17 angajaţi ai acesteia, situaţie a cărei gravitate este greu de evaluat din punct de vedere al consecinţelor sociale pe care le implică.

Recurenta-reclamantă arată că motivele invocate în susţinerea cererii de suspendare întrunesc cerinţele necesare pentru a se dispune admiterea acesteia, făcând trimitere în acest sens şi la practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 438 din 27.01.2022 a ÎCCJ-SCAF) care ar confirma o astfel de soluţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, arătând în esenţă că soluţia instanţei de fond este legală şi corectă, sub aspectul constatării neîndeplinirii condiţiilor cererii de suspendare formulate în cauză.

5. Aspecte procesuale

Prin încheierea şedinţei de cameră de consiliu din 12 ianuarie 2023, Înalta Curte a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., privind preschimbarea termenului de judecată stabilit la data de 16 noiembrie 2023 pentru soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 23/2022 din 7 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare, şi a preschimbat termenul de judecată la data de 15 iunie 2023, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 30/P din 8 septembrie 2021, a Dispoziţiei obligatorii ISR_AIF-2002/28 mai 2021 şi a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 1997/27 mai 2021, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare a acestor acte administrative.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată pe fondul cererii de suspendare reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care face trimitere art. 15 din aceeaşi lege, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii de fond, şi anume existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte reţine că, în cauză, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, nu sunt elemente care conturează îndeplinirea acestei condiţii, având în vedere soluţia pronunţată în acţiunea în anulare a actelor administrativ-fiscale ce se solicită a fi suspendate în prezenta cauză. Astfel, prin aceeaşi sentinţă recurată în cauză, respectiv sentinţa nr. 26/2022 din 7 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare, formulată de reclamantă. În cadrul acţiunii în anulare a fost tratat şi argumentul pe care recurenta-reclamantă îl susţine drept caz bine justificat în procedura suspendării (respectiv emiterea actelor administrativ-fiscale atacate cu încălcarea competenţei materiale a organului de inspecţie economico-financiară), iar instanţa învestită cu anularea lor a înlăturat acest argument.

Această soluţie dată acţiunii în anularea actelor administrativ-fiscale vine să confirme constatarea primei instanţe, în sensul neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Respingerea pretenţiilor reclamantei cât priveşte actele administrativ-fiscale atacate, prin hotărârea pronunţată în fond, în acţiunea în anulare, care se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a concluzionat, cu interpretarea şi aplicarea corectă a Legii nr. 554/2004, că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, care ar fi permis suspendarea executării Deciziei nr. 30/P din 8 septembrie 2021, a Dispoziţiei obligatorii ISR_AIF-2002/28 mai 2021 şi a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 1997/27 mai 2021.

Totodată, Înalta Curte reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiţia necesităţii prevenirii unei pagube iminente şi, implicit, motivul de recurs invocat sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 26/2022 din 7 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023.