Jurisdictional conflict over compelling Insurance Guarantee Fund decision: application of civil vs. administrative jurisdiction to refusal to pay insurance claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively assigning the case to the Bucharest Sector 2 District Court, thereby reversing the Court of Appeal's declination and upholding the initial court's territory despite its initial material incompetence finding. The dispute involved three individuals suing the Insurance Claims Guarantee Fund to compel the issuance of a decision on their payment requests, challenging the Fund's unjustified refusal or failure to respond within the legal deadline. The court determined that although the suit initially appeared to fall under general administrative litigation, the failure to respond to a request for a right or legitimate interest is legally assimilated to an administrative act, and under the specific provisions of Article 13(5) of Law 213/2015, as amended by Emergency Ordinance 102/2021, such disputes concerning the rejection of claims are subject to civil jurisdiction at the Fund's headquarters; the ordinance's temporal scope applies only to prior administrative procedures, not pending judicial cases, thus confirming the civil court's material competence and the District Court's territorial jurisdiction based on the defendant's location and the claim value.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, art. 24 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over compelling Insurance Guarantee Fund decision: application of civil vs. administrative jurisdiction to refusal to pay insurance claims: Totodată, a evocat prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, apreciind că acestea sunt aplicabile procedurii jurisdicţionale pendinte, câtă vreme dispoziţiile art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021, privind aplicarea în timp a unei astfel de ordonanţe de urgenţă, vizează exclusiv procedurile administrative.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 23 august 2022, sub nr. x/2022, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de soluţionare a cererilor de plată înregistrate sub nr. x/13.04.2022, nr. y/13.04.2022 şi nr. x/13.04.2022.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 16808 din 21.12.2022, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că o cerere precum cea din litigiul pendinte, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de soluţionare a cererilor de plată formulate de către reclamanţi, intră în sfera de reglementare a prevederilor art. 8 teza a II-a coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, neputând fi aplicate, prin analogie, dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 519 din data de 17 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului.
În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, deşi, în speţă, nu se critică o decizie emisă de pârât, de respingere a sumelor pretinse, acţiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamanţi este aceea de acordare a sumelor solicitate prin cererile de plată, iar lipsa unui răspuns din partea FGA este asimilată deciziei de respingere a cererii.
Totodată, a evocat prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 102/2021, apreciind că acestea sunt aplicabile procedurii jurisdicţionale pendinte, câtă vreme dispoziţiile art. VI ale O.U.G. nr. 102/2021, privind aplicarea în timp a unei astfel de ordonanţe de urgenţă, vizează exclusiv procedurile administrative.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reţine că reclamanţii A., B. şi C. au învestit instanţa de judecată cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere sau respingere a cererilor de plată înregistrate sub nr. x/13.04.2022, nr. y/13.04.2022 şi nr. x/13.04.2022.
Înalta Curte mai reţine că, prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data 23 august 2022, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 102/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.
Potrivit art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data introducerii cererii la instanţă, astfel cum au fost modificate prin intrarea în vigoare la 24.09.2021 a O.U.G. nr. 102/2021, art. I pct. 23 şi art. III alin. (1): "În caz de respingere a sumelor pretinse se va emite o decizie de respingere, motivată; împotriva deciziei se poate formula contestaţie în termen de 30 zile de la comunicarea acesteia, sub sancţiunea decăderii, la instanţele civile de la sediul Fondului, potrivit normelor de competenţă generală din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază ca fiind incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ce definesc noţiunea de contencios administrativ, ca fiind: "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", precum şi dispoziţiile alin. (2) din acelaşi act normativ, potrivit cărora: "Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".
În lumina acestor prevederi legale, nu are relevanţă faptul că, în prezenta cauză, se critică refuzul nejustificat al FGA de soluţionare a cererilor, acesta fiind asimilat din punct de vedere al competenţei, unui litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ, devenind astfel incidente prevederile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată.
În ceea ce priveşte dispoziţia prevăzută de art. VI din O.U.G. nr. 102/2021, care prevede că "Procedurile administrative gestionate de Fondul de garantare a asiguraţilor pentru plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorilor pentru care a fost deschisă deja procedura de faliment, proceduri care au fost începute anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, rămân supuse legii aplicabile la data începerii acestora", aceasta reglementează normele de drept aplicabile procedurii administrative desfăurate în faţa Fondului, şi nu pe cele ale procedurii judiciare, pentru care sunt aplicabile dispoziţiile noi de procedură, conform art. 24 C. proc. civ.
În acest context, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa materială de soluţionare a cererii revine, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 102/2021, instanţei civile.
Faţă de valoarea obiectului cererii, care este inferioară sumei de 200.000 RON, competenţa materială aparţine judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.
Totodată, în virtutea prevederilor art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine instanţei civile de la sediul pârâtului, care, în cauza pendinte, se află în circumscripţia Judecătoriei Sector 2.
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B. şi C., toţi, reprezentaţi de D. şi pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.