Untimely filing of administrative appeal: failure to establish valid grounds for restoration to deadline despite claimed force majeure.

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.04.2021, sub numărul de dosar x/2021, reclamanţii Judeţul Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Guvernul României, restituirea sumei de 25.452.092 RON, reprezentând diferenţa dintre suma alocată de la bugetul de stat pentru asigurarea activităţilor de asistenţă socială şi cuantumul de 90% din cheltuielile efectuate de Consiliul Judeţean Călăraşi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1299 din data de 27 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi în consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii Judeţul Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi Guvernul României, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1299 din data de 27 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii Judeţul Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Prima critică formulată de către reclamanţi vizează constatările eronate ale instanţei de fond privind imposibilitatea încadrării cererii introductive în prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, deşi reclamanţii s-au adresat instanţei de contenios administrativ în calitate de părţi vătămate în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 25.452.092 RON reprezentând diferenţa dintre suma alocată de la bugetul de stat pentru asigurarea activităţilor de asistenţă socială şi cuantumul de 90% din cheltuielile efectuate de Consiliul Judeţean Călăraşi.

În opinia reclamanţilor, obiectul acţiunii poate fi încadrat în prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca urmare a nesoluţionării în termen legal a solicitării acestora formulate pe calea procedurii prealabile.

Cea de-a doua critică adusă sentinţei recurate vizează motivele pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Recurenţii-reclamanţi susţin că prima instanţă a considerat că acţiunea este inadmisibilă întrucât are ca obiect solicitarea unor sume de bani care depăşesc alocările bugetare, interpretând în mod eronat dispoziţiile Legii nr. 55/2020 privind bugetul de stat pe anul 2020, deşi, în realitate, sumele solicitate de reclamanţi erau cu mult sub nivelul alocărilor bugetare pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor conform art. 4 lit. a) din acelaşi act normativ.

4. Apărările formulate în cauză

Atât intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, cât şi intimatul-pârât Guvernul României au înregistrat la dosarul cauzei întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la cererea de recurs

Analizând cu prioritate termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.: "Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi Consiliul Judeţean Călăraşi şi Judeţul Călăraşi au formulat, odată cu cererea de recurs, şi o cerere de repunere în termenul de exercitare a acestei căi de atac, motivată de faptul că, în perioada 26 ianuarie 2022 – 4 februarie 2022, apărătorul ales al reclamanţilor, în urma infectării cu Coronavirus, s-a aflat în izolare la domiciliu şi nu a avut acces la acte, fiind în imposibilitate de a formula şi de a depune recursul în termenul prevăzut de lege.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Potrivit art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.: "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-şi exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât şi să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul iniţial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării.

În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înţeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că argumentele recurenţilor-reclamanţi în sensul că s-au aflat în imposibilitate de a declara cererea de recurs în termen, ca urmare a faptului că apărătorul ales al acestora s-a aflat în izolare la domiciliu, în urma infectării cu Coronavirus, nu întrunesc cerinţele prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ.. Astfel de aspecte nu pot fi apreciate drept motive temeinic justificate, care nu au permis părţilor să acţioneze în termenul legal în vederea formulării şi motivării recursului, întrucât apărătorul ales al reclamanţilor avea posibilitatea să acceseze dosarul electronic pentru obţinerea datelor necesare motivării cererii de recurs şi să uziteze de mijloacele electronice pentru comunicarea acestuia, precum şi să îşi asigure substituirea, în conformitate cu prevederile art. 234 din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Consiliului UNBR, în situaţia în care era împiedicat să îşi îndeplinească serviciul profesional.

În contextul prezentat, în conformitate cu dispoziţiile enunţate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulat de recurenţii-reclamanţi.

Procedând la soluţionarea cu prioritate a excepţiei tardivităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sentinţa civilă nr. 1299 din data de 27 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 19 ianuarie 2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanţei de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 4 februarie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 181 coroborate cu art. 184 din C. proc. civ.

Cum cererea de recurs a fost depusă, prin intermediul poştei electronice, la data de 7 februarie 2022, Înalta Curte constată că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Fiind reglementat de norme de ordine publică, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează, astfel că intervine sancţiunea nulităţii, ce poate fi invocată de oricare dintre părţi sau de către instanţă, din oficiu, iar actul de procedură întocmit cu nerespectarea termenului prevăzut de lege este lovit de nulitate.

Nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, şi în temeiul dispoziţiilor art. 185 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va anula recursul declarat de reclamanţii Judeţul Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de reclamanţii Judeţul Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanţii Judeţul Călăraşi şi Consiliul Judeţean Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 1299 din data de 27 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.