Car accident injury claims: Appeals against partial award annulled as inadmissible for unpaid fee and inadequate cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat anularea Deciziilor nr. 19984/29.05.2019, nr. 19985/29.05.2019 şi nr. 19986/29.05.2019 emise de FGA şi în consecinţă, admiterea cererilor de plată, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi în consecinţă, a anulat în parte Decizia nr. 19984/29.05.2019 şi Decizia nr. 19985/29.05.2019 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte art. 1 din conţinutul acestora, obligând pârâtul la plata sumei de 2925 RON, cu titlu de daune morale în favoarea reclamantei A. şi a sumei de 2000 RON, cu titlu de daune morale, în favoarea reclamantului C., precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariul de avocat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamanţii A., B. şi C., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Reclamanţii A., B. şi C. şi-au întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi admiterea contestaţiei, în sensul anulării celor trei decizii emise de F.G.A. şi admiterii cererilor de plată astfel cum au fost formulate.

În esenţă, reclamanţii au arătat că instanţa de fond nu a analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, stabilind în sarcina pârâtului sume foarte mici prin raportare la întreaga situaţie de fapt, fără a avea în vedere faptul că reclamanta A. era însărcinată la momentul când a avut loc accidentul, existând riscul de pierdere a sarcinii, că viaţa reclamantului B. a fost pusă în pericol şi că toţi reclamanţii au suferit traume psihice în urma accidentului rutier.

Au mai arătat că, în ceea ce-l priveşte pe reclamantul C., deşi numărul de zile de îngrijiri medicale a fost mic, în urma loviturii la cap, acestuia i-a fost afectată dezvoltarea.

Susţin că îi revenea instanţei de fond sarcina de a analiza dacă în cauză sunt îndeplinite cerinţele legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce îl priveşte pe defunctul D..

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, arată că instanţa de fond s-a limitat în mod eronat la numărul îngrijirilor medicale, fără a avea în vedere repercusiunile suferite de reclamanţi în urma accidentului, respectiv traumele fizice şi psihice la care au fost expuşi.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive formulate de către reclamanţi.

În susţinerea cererii de recurs, pârâtul F.G.A. a arătat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 13 din Legea nr. 213/2015 care stabilesc faptul că "Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa comisiei speciale, constituite conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

A susţinut că la nivelul FGA a fost adoptată, prin Decizia Directorului General nr. 142/26.05.2016, procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare, morale şi materiale, izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau deces. Astfel, au fost stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice, raportate în funcţie de consecinţele suferite de victime.

În speţa de faţă, petenţii s-au încadrat în Pragul 1, stabilindu-se pentru reclamanta A. suma de 1.125 RON şi pentru reclamantul C., suma de 1600 RON, cu titlu de daune morale.

A mai arătat că F.G.A. nu a stabilit în mod arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la procedura internă de lucru, care nu contravine vreunei prevederi legale şi care nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale. Dimpotrivă, această procedură internă are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru potenţialii creditori de asigurare.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. au formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia au invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul FGA, pentru nemotivare, solicitând, în principal, anularea acestuia şi în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamanţi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţii A., B. şi C., pentru neîndeplinirea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, invocată din oficiu şi excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul F.G.A., pentru nemotivare, invocată de către reclamanţi, prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C.

În cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON, dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 – 7 din C. proc. civ. şi tot cu 100 de RON, dacă se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare care corespunde prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Prin adresele emise la data de 21 februarie 2022 şi comunicate recurenţilor-reclamanţi la data de 28 februarie 2022 conform dovezilor de înmânare aflate la dosar, la domiciliul procesual ales indicat în cererea de recurs, Înalta Curte a adus la cunoştinţa recurenţilor-reclamanţi obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurs ce a fost întemeiat pe dispoziţiile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Procedând la verificarea actelor şi lucrărilor din dosar, cât şi a datelor înregistrate în sistemul Ecris, Înalta Curte constată că, până la prezentul termen de judecată, recurenţii-reclamanţi nu au îndeplinit această obligaţie, respectiv nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit şi nici nu au formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a acesteia sau cerere de acordare de facilităţi la plata taxei.

Având în vedere că nu s-a îndeplinit obligaţia de a timbra legal cererea de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C., ca netimbrat.

II.2. Referitor la recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Înalta Curte are în vedere prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulată în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Nu îndeplineşte cerinţa motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanţă şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a indicat formal incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., expunând, prin memoriul de recurs, aspecte invocate şi prin întâmpinarea formulată în faza de judecată a fondului, precum şi apărări ce ţin de fondul cauzei. Trimiterea singulară pe care recurentul o face la pretinsa încălcare de către prima instanţă a prevederilor art. 13 din Legea nr. 213/2015 nu îndeplineşte exigenţele motivării cererii de recurs, întrucât nu arată, în concret, care sunt motivele pentru care a considerat că maniera în care prima instanţă a dezlegat cauza reprezintă rezultatul încălcării sau o greşită aplicare a normelor de drept material.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret şi direct, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum şi reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluţia pronunţată de prima instanţă, acesta rezumându-se la prezentarea generală a situaţiei de fapt şi la modalitatea în care F.G.A. a înţeles să soluţioneze cererile de plată, în baza procedurii interne, Înalta Curte va admite excepţia invocată de către reclamanţi, prin întâmpinare şi va constata incidenţa, în cauză, a sancţiunii nulităţii recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reţine că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmând a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează, ca nemotivat, recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1424 din data de 15 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.