Public works payment liability and procedural standing of local administrative bodies versus municipal units

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi parcursul cauzei în cele două cicluri procesuale

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII B., a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Feteşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.816.130,45 RON, cu TVA inclus, pentru execuţia lucrărilor "Noi capacităţi de producere a energiei termice prin valorificarea resurselor de energii regenerabile pentru Şcoala nr. 1 şi Spital", conform Contractului de lucrări nr. x/20.07.2011, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 2.913.595 RON, reprezentând penalităţi pentru plata neefectuată, de 0,15% pe zi de întârziere. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2617, pronunţată la data de 16.09.2016 în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei A. S.R.L. şi a dispus obligarea Primăriei Municipiului Feteşti la plata sumei de 1.816.130,45 RON, cu TVA inclus, conform contractului de lucrări nr. x/20.07.2011 şi a sumei de 2.913.595 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

1.3. Împotriva acestei sentinţe, a formulat recurs Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar.

1.4. Prin decizia civilă nr. 1394, pronunţată la data de 14.03.2019 în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

1.5. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2016, iar, la termenul de judecată din data de 17.10.2019, pârâta a formulat note de şedinţă prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii sale procesuale de folosinţă, a lipsei calităţii sale procesuale pasive, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ce priveşte creanţa cesionată către intervenienta C. S.R.L. potrivit contractului de cesiune a creanţei din data de 23.01.2013.

1.6 În rejudecare, prin încheierea din 17.09.2020 a fost admisă în principiu cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta C., având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 634.134,51 RON, creanţă cedqată de reclamantă intervenientei.

1.7. Prin cererea depusă la data de 15.09.2020, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII B. a formulat cerere de micşorare a cuantumului pretenţiilor reclamate, în sensul restrângerii acestora cu suma de 634.137,51 RON (fără TVA). Reclamanta a învederat că, urmare unei astfel de restrângeri, pretenţiile sale faţă de pârâtă au rămas în cuantum de 988.275,75 RON cu TVA (830.483,82 RON +TVA), cu titlu de contravaloare a lucrărilor executate şi de 1.344.142,67 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate prin aplicarea unui procent de 0,15% pe fiecare zi de întârziere pentru perioada 25.04.2013-08.04.2016 (data introducerii acţiunii).

2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 417 din data de 30 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII B. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.181.992,94 RON, reprezentând contravaloare lucrări.

Totodată, prima instanţă a admis cererea de intervenţie principală, formulată de intervenienta C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar şi a obligat pârâta să plătească către intervenienta principală suma de 634.137,51 RON, reprezentând contravaloare lucrări.

3. Cererea de completare a dispozitivului sentinţei instanţei de fond

Prin cererea formulată la data de 06.08.2021, pârâta Primăria Municipiului Feteşti a solicitat completarea sentinţei civile nr. 417/30.10.2020 în sensul pronunţării unei soluţii asupra excepţiilor lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ce priveşte creanţa cesionată către intervenienta C. S.R.L.

4. Hotărârea instanţei de fond asupra cererii de completare

Prin sentinţa civilă nr. 321 din data de 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 417/30.10.2020, formulată de pârâta Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar, ca neîntemeiată.

5. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva hotărârilor judecătoreşti menţionate în punctele I.2 şi I.4. de mai sus, a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar.

Prin recursul declarat împotriva sentinţei principale, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii reclamantei, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă şi de calitate procesuală pasivă, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă iar, în subsidiar, în măsura în care se va trece peste motivele de nelegalitate care susţin soluţiile anterior arătate, respingerea cererii fie ca prematur formulată, fie ca neîntemeiată.

1. În motivarea recursului arată că, în rejudecare, la termenul de judecată din 17.09.2020, instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei Municipiului Feteşti, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în ceea ce priveşte creanţa cesionată către societatea intervenientă C. S.R.L., asupra cărora, însă, nu s-a pronunţat.

Pronunţarea asupra excepţiilor şi asupra fondului cererii principale şi a cererii de intervenţie a fost amânată succesiv până la 30.10.2020 când instanţa s-a pronunţat asupra fondului cererilor, însă nu şi asupra excepţiilor.

Din acest motiv, recurenta-pârâtă a înţeles să formuleze şi o cerere de completare a sentinţei principale.

2. Tot la termenul din 17.09.2020, reclamanta a depus la dosar o cerere de modificare a acţiunii, pe care a intitulat-o cerere de micşorare a cuantumului pretenţiilor, la care a ataşat factura fiscală nr. x/15.09.2020 scadentă în aceeaşi zi, pentru suma de 830.484 RON, reprezentând contravaloare lucrări prestate potrivit contractului de lucrări, la care se adaugă cota de TVA de 19% (aplicabilă la data emiterii facturii fiscale), în sumă de 157.792 RON.

Faţă de această cerere modificatoare, pârâta a arătat instanţei că a refuzat la plată factura fiscală. Având în vedere şi cele statuate prin decizia nr. 1394/14.03.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dipus casarea cu trimitere spre rejudecare, referitor la încălcarea de către reclamantă a clauzelor art. 17.1, 17.2 şi 11.2 din contractul de lucrări în ceea ce priveşte emiterea facturii şi efectuarea plăţilor, pârâta a arătat că nu este de acord cu modificarea cererii, opunându-se primirii acestei cereri modificatoare.

Prin încheierea din 17.09.2020, instanţa a luat act de micşorarea cuantumului pretenţiilor în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă arată că cererea reclamantei a fost greşit socotită cerere de micşorare a cuantumului pretenţiilor, în realitate fiind o cerere modificatoare, care nu mai putea fi primită în rejudecare.

3. Recurenta-pârâtă susţine excepţia lipsei capacităţii sale procesuale de folosinţă, arătând că instanţa de fond nu a făcut aplicarea art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 23 alin. (1) şi art. 77 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale. Potrivit acestor dispoziţii, primăria nu este o persoană juridică cu capacitate procesuală de folosinţă, unitatea administrativ-teritorială fiind persoana juridic de drept public, reprezentată de primar. Or, cererea reclamantei a fost promovată împotriva primăriei, iar nu a Municipiului Feteşti. Contrar celor susţinute de intimata-reclamantă, contractul de lucrări nr. x/20.07.2011 nu a fost încheiat cu primăria, ci cu Municipiul Feteşti.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a primăriei, instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 36 şi art. 40 din C. proc. civ., câtă vreme, conform actului adiţional nr. x/28.01.2013 la contractul de lucrări, achizitor în acest contract este Municipiul Feteşti prin primar, iar nu Primăria Municipiului Feteşti, prin primar.

Recurenta-pârâtă arată că mai există un dosar, cu nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalului Ialomiţa (suspendat până la judecarea definitivă a prezentei cauze) cu acelaşi obiect, atât al cererii principale cât şi al cererii de intervenţie, în care calitatea de pârât o deţine UAT Municipiul Feteşti, prin primar, iar nu primăria.

În privinţa excepţiilor menţionate, recurenta-pârâtă susţine toate cele trei cazuri de casare invocate arătând că instanţa nu a soluţionat excepţiile, nu a motivat reţinerea implicită a capacităţii procesuale şi a calităţii procesuale şi, de asemenea, a pronunţat soluţia cu încălcarea normelor anterior menţionate relevante în soluţionarea excepţiilor.

Mai arată recurenta-pârâtă că nu numai cererea principală trebuia respinsă pe temeiul excepţiilor, ci şi cererea de intervenţie principală, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală şi lipsită de calitate procesuală pasivă.

4. Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei cu privire la creanţa cesionată către intervenienta C., arată că prin cedarea dreptului de creanţă în limita sumei de 634.138 RON, la care se adaugă TVA, către intervenientă, reclamanta a pierdut calitatea procesuală activă pentru această creanţă, care nu se mai regăseşte în patrimoniul său.

Astfel, nu există identitate între persoana reclamantei şi titulara creanţei, motiv pentru care instanţa ar fi trebuit să admită excepţia invocată şi să respingă acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă cât priveşte creanţa arătată.

Şi în acest caz, instanţa a omis să soluţioneze excepţia, nu a motivat soluţia implicită de respingere şi, de asemenea, a pronunţat o soluţie greşită, reţinând implicit calitatea procesuală activă a reclamantei.

5. În măsura în care se va trece peste criticile anterior enunţate, recurenta-pârâtă solicită ca, în rejudecare, să se respingă cererea principală, ca prematur formulată şi în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând în primul rând că soluţia pronunţată este nemotivată, instanţa neanalizând în concret dacă există o încălcare a obligaţiei de plată conform contractului încheiat între părţi.

Cu luarea în considerare a primei decizii de casare, instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere clauzele contractului de lucrări referitoare la emiterea facturii, efectuarea plăţilor şi calculul penalităţilor.

Instanţa nu a ţinut seama că suma solicitată este mai mare decât cea care s-ar fi cuvenit reclamantei pentru executarea lucrărilor, executantul având obligaţia constituirii unei garanţii de bună execuţie în cuantum de 5% din valoarea contractului de lucrări (respectiv de 73.231 RON).

De asemenea, potrivit clauzelor contractuale atât valoarea lucrărilor executate cât şi eventualele penalităţi de întârziere se datorează de la data emiterii facturii de către reclamantă, în calitate de executant.

Or, reclamanta a emis în anul 2013 facturi pe care le-a stornat la scurt timp după emitere. Ca atare, nefiind emisă nicio factură fiscală în temeiul contractului nu poate fi reţinută culpa contractuală a recurentei-pârâte, iar acţiunea ar fi trebuit respinsă, ca prematur formulată în lipsa facturii fiscale emise de executant, dreptul subiectiv civil pretins de reclamantă nefiind actual.

Instanţa, în rejudecare, a nesocotit decizia de casare prin care s-a amintit încălcarea prevederilor contractuale referitoare la emiterea facturii şi efectuarea plăţilor.

Suma solicitată iniţial, de 1.181.993 RON, conţine o cotă de TVA de 24% care era aplicabilă la data facturării iniţiale stornate şi conţine de asemenea creanţa cesionată către intervenienta C. S.R.L..

Câtă vreme potrivit dispoziţiilor contractuale recurenta-pârâtă nu poate fi obligată la plata contravalorii lucrărilor în lipsa emiterii facturii fiscale, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi nemotivată.

Recurenta pârâtă invocă clauzele din art. 17.1, 17.2 şi 11.2 din contractul de lucrări.

Instanţa nu a ţinut seama că stornarea facturii în anul 2013 îmbracă natura juridică a unei remiteri de datorie, în sensul dispoziţiilor art. 1629 -1633 din C. civ., principalul efect al remiterii de datorie fiind stingerea obligaţiei principale şi eliberarea debitorului de această obligaţie.

Şi potrivit art. 1138 din vechiul C. civ., semnificaţia stornării facturii este aceeaşi.

Recurenta-pârâtă a solicitat expres să se constate că obligaţia de plată a facturii fiscale nr. x/14.03.2013 în cuantum de 1.816.130 RON a încetat prin stornarea facturii cu factura storno nr. x/14.03.2013, ceea ce echivalează cu o remitere de datorie

Nici acest argument nu a fost avut în vedere de instanţa de fond, sentinţa fiind nemotivată.

Cât priveşte modificarea acţiunii în raport de factura nr. x/15.09.2020, refuzată la plată, recurenta-pârâtă reiterează că nu a fost de acord cu modificarea cererii, soluţia instanţei de a lua act de cererea modificatoare fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ.

Prin recursul la sentinţa completatoare nr. 321/18.11.2021, recurenta-pârâtă invocă aceleaşi motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., arătând că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor opuse de pârâtă, aşa încât se impunea completarea sentinţei pronunţate anterior.

Recurenta-pârâtă reia argumentele referitoare la excepţii prezentate în primul recurs.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. solicită respingerea recursului declarat împotriva sentinţei principale, ca nefondat.

Arată că instanţa s-a pronunţat implicit asupra excepţiilor invocate de pârâtă, aspect care rezultă din motivarea sentinţei, în cuprinsul căreia s-a reţinut că reclamanta a încheiat contractul de lucrări nr. x/2011 cu pârâta. Din acest motiv, în mod corect s-a reţinut atât capacitatea procesuală de folosinţă cât şi calitatea procesuală pasivă a pârâtei.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pe creanţa cesionată, intimata arată că şi-a restrâns pretenţiile ca urmare a formulării cererii de intervenţie şi că nicio regulă de procedură nu a fost încălcată.

În cauză, pârâta nu a avut pretenţii proprii cu privire la garanţia de bună execuţie, la care se referă art. 12 din contract, astfel încât valoarea acesteia nu influenţează preţul contractului.

Instanţa a analizat aspectele legate de stornarea facturii iniţiale, stornare la care s-a procedat pentru a nu se colecta TVA, ce nu putea fi suportată de societatea reclamantă în condiţiile în care pârâta nu avea disponibilităţile băneşti pentru plata facturii. Însă, lichidatorul judiciar a facturat din nou suma datorată de către pârâtă, iar refuzul acesteia de a primi factura nu stinge obligaţia de plată a contravalorii lucrărilor executate, îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către executant nefiind niciodată contestată de către pârâtă. Aceasta din urmă a participat la recepţia lucrărilor, semnând procesul-verbal de recepţie finală, fără obiecţii.

Nu se poate reţine o prematuritate a acţiunii, fiind emisă şi factura fiscală nr. x/15.09.2020, iar susţinerea referitoare la nerespectarea deciziei de casare este neîntemeiată.

Potrivit clauzei din art. 17.3 din contract, acesta se consideră terminat odată cu semnarea de către comisia de recepţie a procesului-verbal de recepţie finală, or acest proces-verbal, purtând nr. x/14.03.2013, a fost depus la dosarul cauzei.

Stornarea facturi iniţiale din martie 2013 nu echivalează cu o remitere de datorie. În plus, factura ce urmează a fi achitată este cea emisă în 2020, în valoare de 1.181.993 RON, nu cea din 2013 care, deşi a fost recunoscută de pârâtă, a fost stornată în considerarea lipsei disponibilităţilor băneşti ale acesteia.

Prin întâmpinare la cel de al doilea recurs, intimata-reclamantă solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei date în completare, pentru motivele arătate deja cu privire la soluţionarea implicită a excepţiilor.

7. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 28 martie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs asupra recursurilor formulate

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă împotriva sentinţei principale nr. 417/30.10.2020, Înalta Curte constată următoarele:

Ese fondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., privitor la nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiilor opuse de pârâtă cererii principale, şi anume, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, ca şi motivul de casare întemeiat pe pct. 6, respectiv, nemotivarea implicitei reţineri a capacităţii şi calităţii procesuale a părţilor.

Astfel, se constată că, în rejudecare, la termenul din 17.09.2020, instanţa a pus în dezbaterea contradictorie a părţilor excepţiile anterior menţionate, reţinându-le în pronunţare deopotrivă cu fondul cererii principale şi al cererii de intervenţie principală. Însă, prin sentinţa recurată nu s-a pronunţat asupra acestor excepţii, ci exclusiv asupra fondului cererilor.

Nepronunţarea asupra excepţiilor constituind o încălcare a regulilor de procedură instituite de art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în temeiul art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se impune admiterea recursului declarat de pârâtă împotriva sentinţei principale şi, pe cale de consecinţă, şi a recursului îndreptat împotriva sentinţei de completare nr. 321/18.11.2021, casarea sentinţelor şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

Deşi se constată nepronunţarea asupra unor excepţii de fond, casarea cu trimitere spre rejudecare nu mai este posibilă, dat fiind că pricina se găseşte în cel de al doilea ciclu procesual, aşa încât soluţia nu poate fi decât casarea cu reţinere, aşa cum prevede art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Se mai impune observaţia că, deşi cererea de completare a sentinţei nr. 417/2020, în sensul pronunţării asupra excepţiilor, a fost în mod corect respinsă, întrucât nepronunţarea asupra excepţiilor nu constituie o neregulă procedurală care să poată fi remediată pe calea prevăzută de art. 444 C. proc. civ., soluţia de admitere a recursului declarat împotriva sentinţei de completare este cerută de împrejurarea că această sentinţă nu are o existenţă de sine stătătoare, ci e indisolubil legată de sentinţa principală, urmând soarta acesteia. Prin urmare, casarea sentinţei principale atrage şi casarea sentinţei de completare.

În rejudecare, Înalta Curte se va pronunţa asupra excepţiilor opuse de pârâtă cererii principale.

Analizând excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei în cererea principală şi în cererea de intervenţie principală, aşa cum este susţinută de către această parte, Înalta Curte reţine următoarele:

Între Primăria Municipiului Feteşti şi societatea reclamantă A. S.R.L. s-a încheiat contractul de lucrări nr. x/20.07.2011, în urma derulării de către Primărie, în calitate de achizitoare, a unei proceduri de atribuire a contractului de lucrări publice.

Reiese din actele dosarului că derularea procedurii de achiziţie a avut ca scop executarea lucrărilor "Noi capacităţi de producere a energiei termice prin valorificarea resurselor de energie regenerabile pentru Şcoala 1 şi Spital", preţul convenit fiind de 1.816.130 RON, la care se adaugă TVA. Tot din actele dosarului rezultă că Municipiul Feteşti a accesat o finanţare nerambursabilă pentru plata lucrărilor de la Administraţia Fondului pentru Mediu, cu care a încheiat contractul de finanţare nr. x/30.09.2010.

Clauza contractului de lucrări referitoare la denumirea părţii contractante - Primăria Municipiului Feteşti a fost amendată prin actul adiţional nr. x/28.01.2013 la contract, în sensul menţionării în calitate de achizitor a Municipiului Feteşti, în loc de Primăria Municipiului Feteşti.

Potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (în 2016), ca şi potrivit art. 96, art. 109, art. 148 din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, care au înlocuit dispoziţiile Legii nr. 215/2021 referitoare la organizarea unităţilor administrativ-teritoriale, persoana juridică de drept public reprezentată de primar în justiţie este însăşi unitatea administrativ-teritorială, primăria fiind o structură funcţională care cuprinde întregul aparat de lucru al unităţii administrativ-teritoriale şi care nu are existenţă ca persoană juridică şi, ca atare, nici capacitate de folosinţă a drepturilor procesuale.

Totuşi, în cauză, recurenta-pârâtă, prin primar, şi-a asumat acte procesuale, opunând apărări faţă de cererea principală, deşi susţine că nu există, ca persoană juridică, iar reprezentarea prin primar nu poate fi decât a însăşi unităţii administrativ teritoriale.

Rezultă că distincţia între Municipiul Feteşti, reprezentat prin primar şi Primăria Municipiului Feteşti, reprezentată prin primar este una formală, lipsită de esenţă juridică.

Având în vedere că recurenta-pârâtă a semnat contractul de lucrări şi s-a angajat în formularea apărărilor în cauză, fără să precizeze cu rigoare denumirea sa, dar şi ţinând seama că, fără urmă de îndoială, există identitate între Primăria Municipiului Feteşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Feteşti, aşa cum rezultă şi din rectificarea denumirii părţii prin actul adiţional la contractul de lucrări, Înalta Curte va respinge excepţia invocată, ca neîntemeiată.

Deşi în mod formal denumirea părţii pârâte a fost greşit indicată de către reclamantă şi de către intervenientă în cererile lor, Înalta Curte constată că cererile sunt îndreptate împotriva Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Feteşti, prin primar, iar invocarea de către pârâtă a excepţiei urmăreşte opunerea unui fine de neprimire acestor cereri lipsit de substanţă juridică, motiv pentru care excepţia nu poate fi primită.

Aceeaşi soluţie va fi pronunţată şi în privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, întemeiată pe acelaşi raţionament referitor la denumirea părţii contractante din contractul de lucrări.

Într-o înţelegere corectă a clauzelor contractuale, calitatea de achizitor o are Municipiul Feteşti prin primar, însă şi cererile formulate de reclamantă şi intervenientă trebuie socotite îndreptate împotriva achizitorului Municipiul Feteşti, prin primar.

Ca atare, există identitate între persoana chemată în judecată şi partea care şi-a asumat raportul juridic generat de contractul de lucrări.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 36 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge şi această excepţie ca neîntemeiată.

Pentru a soluţiona excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru creanţa cesionată către C. S.R.L. potrivit contractului de cesiune din data de 23.03.2013, Înalta Curte va avea în vedere mai întâi cererea adiţională formulată de reclamantă în rejudecare, prin care s-a restrâns cuantumul pretenţiilor iniţial exhibate, de 1.816.130 RON incluzând TVA la suma de 830.484 RON +TVA (cu titlu de debit principal).

Restrângerea pretenţiilor a avut în vedere tocmai cuantumul creanţei cedate de către reclamantă intervenientei principale, în sumă de 634.338 RON fără TVA (sumă pe care reclamanta a scăzut-o din valoarea pretenţiillor iniţiale de 1.464.621 RON fără TVA).

Recurenta-pârâtă arată că această cerere de micşorare a cuantumului pretenţiilor reclamantei nu poate fi primită în temeiul art. 204 alin. (2) C. proc. civ. întrucât reprezintă o veritabilă modificare a acţiunii, ce nu mai poate fi formulată în rejudecare, faţă de prevederile alin. (1) al aceluiaşi text de procedură.

Înalta Curte constată că cererea adiţională este o veritabilă cerere de micşorare a cuantumului pretenţiilor, neintervenind nicio modificare a acestor pretenţii, cu excepţia cuantumului lor. Ca atare, nu poate fi luată în considerare o decădere din dreptul de a formula cererea adiţională, iar cererea principală trebuie considerată a fi fost amendată prin cererea adiţională, urmând a fi avute în vedere pretenţiile aşa cum au fost restrânse sub aspectul cuantumului la suma de 830.484 RON, la care se adaugă TVA.

Pe cale de consecinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pentru creanţa care face obiectul cererii de intervenţie principală urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, constatându-se, pe de o parte că nu mai există o suprapunere între obiectul cererii principale şi obiectul cererii de intervenţie, ca urmare a restrângerii pretenţiilor reclamantei, iar pe de altă parte că legitimarea procesuală activă a reclamantei este conferită de calitatea sa de executant în contractul de lucrări, contract în baza căruia sunt formulate pretenţiile deduse judecăţii.

Prin urmare, există identitate între partea reclamantă şi partea din raportul juridic dedus judecăţii, aşa cum stipulează art. 36 din C. proc. civ., excepţia fiind neîntemeiată.

Trecând la analiza fondului pretenţiilor din cererea principală, Înalta Curte constată că o primă apărare opusă de pârâtă cererii principale este invocarea presupusei iertări a sa de datorie, prin stornarea de către reclamantă în aceeaşi zi cu cea a emiterii a primei facturi emise pentru lucrările executate, în 14 martie 2013.

Remiterea de datorie are loc când creditorul îl liberează pe debitor de obligaţia sa. Nici faţă de dispoziţiile art. 1629 din C. civ., nici faţă de cele ale art. 1138 din vechiul C. civ., în cauză nu poate fi reţinută o astfel de liberare de datorie, din faptul stornării facturii menţionate. Explicaţia stornării facturii este una una de ordin fiscal, emiterea acesteia atrăgând pentru reclamantă obligaţia colectării de TVA, în condiţiile în care pârâta nu dispunea de fonduri pentru plata lucrărilor şi a TVA aferentă.

Mai departe, obligaţia de plată a contravalorii lucrărilor revine pârâtei potrivit clauzelor asumate prin contractul de lucrări nr. x/20.07.2011, doar în privinţa scadenţei obligaţiei fiind relevantă emiterea facturii. Or, trebuie luată în considerare punerea în întârziere prin cererea de chemare în judecată, în acord cu dispoziţiile art. 1522 alin. (1) din C. civ., dar şi emiterea facturii nr. x/15.09.2020 pentru suma pretinsă prin cererea principală, aşa cum a fost amendată prin cererea adiţională.

Ca atare, nu se poate reţine nici prematuritatea acţiunii, invocată de pârâtă pe motivul neemiterii anterior introducerii cererii a unei facturi de plată a lucrărilor, conform clauzelor din art. 17.1, 17.2 din contractul de lucrări.

Nefondată este şi susţinerea referitoare la afectarea cuantumului pretenţiilor reclamantei de obligaţia de constituire a garanţiei de bună execuţie, câtă vreme pârâta nu a formulat, la rândul său, o cerere reconvenţională care să privească executarea acestei obligaţii contractuale de către executantul lucrărilor.

Inexistenţa culpei contractuale pentru neplata lucrărilor, în lipsa emiterii facturii fiscale, de asemenea nu poate fi reţinută, cererea de chemare în judecată valorând punere în întârziere.

Chestiunea penalităţilor nu se impune a fi analizată întrucât pretenţiile reclamantei referitoare la aceste penalităţi nu mai sunt susţinute, aspect care rezultă din nerecurarea sentinţei de fond sub aspectul neacordării penalităţilor (respectiv, a neanalizării şi nepronunţării asupra acestor pretenţii), aspect dealtfel confirmat explicit de către intimata-reclamantă, prin întâmpinarea la recurs.

Este adevărat că, în rejudecare, în faţa Curţii de apel pârâta a formulat şi apărări legate de executarea neconformă a contractului de lucrări de către reclamantă, aspect care ar fi determinat şi pierderea finanţării nerambursabile şi imposibilitatea achitării lucrărilor executate, pârâta solicitând şi efectuarea unei expertize tehnice în dovedirea acestor susţineri.

Însă, nici acest aspect, de asemenea netratat de către instanţa de fond, nu este reluat prin recursul declarat şi, drept urmare, în limitele recursului, rejudecarea nu poartă asupra acestor apărări, care nu au fost reiterate.

Prin urmare, factual, se reţine recepţionarea lucrărilor conform procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/14.03.2013, asumat de recurenta-pârâtă, aspect necriticat.

Cât priveşte respectarea deciziei de casare nr. 1394/14.03.2019, trebuie menţionat că prin această decizie s-a reţinut că prima sentinţă pronunţată în fond este nemotivată, între altele, pentru netratarea apărărilor pârâtei referitoare inexistenţa obligaţiei de plată, câtă vreme reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 17.1, 17.2 şi 11.2 din contractul de lucrări, în sensul emiterii facturii.

Deciziei de casare nu i se poate conferi semnificaţia invocată de recurenta-pârâtă, a statuării în mod definitiv asupra lipsei de fundament a pretenţiilor reclamantei, pentru încălcarea acestor clauze contractuale, pentru că, într-o astfel de viziune soluţia nu ar fi fost aceea a casării cu trimitere spre rejudecare, ci aceea de respingere a pretenţiilor reclamantei.

Înalta Curte, revenind la argumentele de fond anterior enunţate, referitoare la semnificaţia clauzelor contractuale şi respectarea lor, în temeiul art. 1270 şi 1516 din C. civ. (dispoziţii similare celor din art. 969 şi 1073 din vechiul C. civ.), va admite în parte cererea principală formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L. şi va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 830.484 RON, reprezentând partea necedată din contravaloarea lucrărilor executate în baza contractului de lucrări nr. x/20.07.2011, la care se adaugă TVA în sumă de 157.792 RON.

Faţă de dispoziţiile art. 1566 şi următoarele din C. civ., constatând că a intervenit cesiunea parţială a creanţei reclamantei faţă de pârâtă către intervenienta principală, conform contractului din 23.01.2013, cesiune recunoscută de pârâtă, va admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta şi va obliga pârâta la plata către intervenienta principală a sumei de 634.138 RON, la care se adaugă TVA.

În temeiul art. 451 şi următoarele din C. proc. civ., ţinând seama de soluţia definitivă dată litigiului, va obliga recurenta-pârâtă Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar, ca parte care a pierdut procesul pe fond, la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar CII B., a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 417 din data de 30 octombrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 321 din data de 18 noiembrie 2021, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţele recurate şi, rejudecând:

Respinge excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului Feteşti, ca neîntemeiate.

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 830.484 RON, reprezentând contravaloare lucrări executate în baza contractului de lucrări nr. x/20.07.2011, la care se adaugă TVA în sumă de 157.792 RON.

Admite cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar.

Obligă pârâta la plata către intervenienta principală a sumei de 634.138 RON, la care se adaugă TVA.

Obligă recurenta Primăria Municipiului Feteşti, prin Primar la plata către intimata A. S.R.L. prin lichidator judiciar CII B. a sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.