Administrative jurisdiction conflict: exclusive territorial competence based on domicile versus residence under Art. 10(3) Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 14.04.2020 pe rolul Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, sub nr. de dosar nr. x/2020, mai multi reclamanti prin Sindicatul National al Politiştilor au solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Politiei Romane, să se egalizeze salariul de functie/functie de bază şi implicit a sporurilor care s-au aplicat la acestea, de care beneficiează fiecare dintre reclamanţi la nivelul maxim, în principal în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupationale-Ministerul Afacerilor Interne, iar in subsidiar in cadrul institutiei cu care are raporturi de serviciu, începând cu data de 09.04.2015 şi până la palicarea Legii nr. 153/2017; egalizarea salariului la nivel maxim pentru fiecare functie, în aceleaşi conditii de studii; obligarea pârâtului la plata diferenţelor de drepturi salariale.

La termenul de judecată din data de 15.09.2020, in dosarul nr. x/2020 s-a dispus disjungerea cererii de chemare in judecata formulată de către reclamantul A. şi inregistrarea acesteia sub un numar nou de dosar, respectiv sub nr. x/2020.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin Sentinta civilă nr. 379/15.09.2020, Tribunalul Alba a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, având în vedere că, în conformitate cu înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată, domiciliul reclamantului A. este in Municipiul Bucuresti.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1845 din 19 martie 2021, a declinat competenţa de soluţionarea cauzei privind acţiunea în contencios administrativ formulate de reclamantul Sindicatul National al Politistilor şi Personalului Contractual din M.A.I. pentru A. şi pârâtul Inspectoratul General al Politiei Romane, în favoarea Tribunalului Alba-Sectia de contencios administrativ si Fiscal.

Totodată, a constatat ivit conflictul de competenţă între Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Insolvenţă şi Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia CAF în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti, a apreciat că, a fost imperios necesară interventia legiuitoriului în schimbarea regulilor de competenţă pe acest tip de cauze, interventie care a avut loc prin Legea nr. 212/2018, în care s-a stabilit ca reclamantul trebuie sa se adreseze instantei de la domiciliul sau sediul sau, neavând un drept de optiune între mai multe instante.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel cum reiese din chiar cuprinsul actiunii, sindicatul a actionat în numele membrilor de sindicat, iar nu în nume propriu.

Faptul că Legea nr. 62/2011 conferă sindicatelor calitate procesuală activă nu este înlăturată incidenta art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, atâta timp cât sindicatul a introdus actiunea în numele membrilor, iar art. 10 alin. (4) prevede expres ca se va respecta competenta teritorială, indiferent de calitatea în proces a celui care introduce actiunea în numele reclamantului.

Instanţa de control judiciar constată, cum de altfel au reţinut şi instanţele aflate în conflict negativ de competenţă, că în cauză sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

În cauză, se impune însă a fi tranşată noţiunea de domiciliu, în raport cu adresa părţii (A.) de la locuinţa principală din Bucureşti, astfel cum rezultă din actul de identitate şi adresa unde aceasta locuieşte efectiv, respectiv reşedinţa din Alba- Iulia.

Într-adevăr, din copia cărţii de identitate a reclamantului, rezultă resedinţa acestuia, locaţia în care locuia efectiv, la data introducerii actiunii în data de 14.04.2020, ca fiind în Alba Iulia, str. x, jud. Alba.

Totodată, din înscrisul aflat la dosarul aflat pe rolul Tribunalului Alba, reiese că reclamantul era angajat al Inspectoratului de Politie Judetean Alba, Politia Municipiului Alba Iulia si astfel, locul unde acesta domicilia efectiv era in localitatea in care acesta lucra.

Or,potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate.

Art. 91 din acelaşi Cod prevede că "Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate".

Se observă că în C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

Însă, în materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, statuează că: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Aşadar, se constată că legiuitorul nu a utilizat alternativ cele două sintagme, cum se întâmplă în cazul procedurii de citare, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt de strictă interpretare şi nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, aşa încât reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Aşadar, având în vedere că domiciliul reclamantului se află potrivit copiei actului de identitate (dos. Tribunalul Bucureşti) în municipiul Bucureşti, str. x, etj . 2, acesta va fi avut în vedere la stabilirea competenţei teritoriale, reşedinţa unde partea are locuinţa secundară neputând fi invocată pentru o eventuală prorogare de competenţă.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului – Bucureşti – secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I pentru A. şi pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române în favoarea Tribunalul Bucureşti –SCAF.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.