Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3193/2021 AI generated

Appeal dismissed; action to remove fiscal record entry deemed premature and against party lacking procedural standing

Case Number Decizia nr. 3193/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision which rejected the claim against the President of the National Agency for Fiscal Administration (ANAF) for lack of passive procedural standing and declared the action premature against the regional tax authority. The dispute concerned a taxpayer's request to remove entries from their fiscal record (caziera fiscală) regarding alleged inactivity of a dissolved company, challenging the refusal of the local tax office to rectify these records. The Supreme Court affirmed that the President of ANAF is not a proper defendant under Article 1(1) of Law No. 554/2004, as the passive party must be the specific public authority that issued the administrative act or failed to solve the request within the legal term; furthermore, the action was deemed premature because, pursuant to Article 6(1)(j) of Government Emergency Ordinance No. 39/2015 and Order No. 2594/2015, the one-year period required for the automatic removal of inactivity entries from the fiscal record had not yet expired at the time the lawsuit was filed, as the relevant commercial entity was only radiated from the trade register in December 2018.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 49 din Legea nr. 207/2015, art. 490 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Appeal dismissed; action to remove fiscal record entry deemed premature and against party lacking procedural standing: Împotriva sentinţei nr. 982 din 17 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a promovat recurs, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
tax register fiscal law action for removal administrative dismissal standing to appeal non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 483 C. proc. civ
982 din 17 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a promovat recurs, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin.
art. 49 din Legea nr. 207/2015
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
art. 490 C. proc. civ
486, art. 490 C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C.
art. 496 C. proc. civ
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
art. 30 din Legea nr. 207/2015
Mai mult, dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală potrivit cărora "(1) Pentru administrarea creanţelor fiscale şi a altor creanţe datorate bugetelor prevăzute la art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cerere de chemare în judecată înregistartă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele ANAF, B., a solicitatat obligarea acestuia din urmă la ştergerea cazierului fiscal al reclamantului şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În cauză a fost introdusă în calitate de pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, care a depus întâmpinare la acţiunea în contencios administrativ formulată de către A., prin care se solicită instanţei obligarea la ştergerea cazierului fiscal, cu cheltuieli de judecata.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 982 din 17 decembrie 2019, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui ANAF – B., ridicată de pârâtul Preşedintele ANAF B. şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - B., având ca obiect obligaţie de a face, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis excepţia prematurităţii acţiunii reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa având ca obiect obligaţie de a face – obligarea pârâtului la ştergerea cazierului fiscal al reclamantului şi a respins ca fiind prematură acţiunea introductivă a reclamantului A. în contradictoriu cu pârâtul Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Galaţi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, având ca obiect obligaţie de a face – obligarea pârâtului la ştergerea cazierului fiscal al reclamantului.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 982 din 17 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a promovat recurs, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separat, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacte şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Reiterând modalitatea de soluţionare a cauzei şi în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanţa de fond a ignorat conţinutul textelor legale incidente în cauză, respectiv, art. 49 din Legea nr. 207/2015, art. 12 din O.G. nr. 39/2015, Legea nr. 346/2018.

Arată că intimatul-pârât a permis înscrierea în cazierul fiscal al recurentului a unei menţiuni lovite de nulitate. Partea adversă a ignorat prevederile legale - dizolvarea firmei S.C. C. din data de 12.06.2009, dizolvare publicata in Monitorul Oficial - si i-a înscris În cazier fapte de inactivitate fiscală pentru aceasta firma ulterioare dizolvării. Arătând ca pârâta a ignorat si O.G. nr. 39/2015 care dispunea ştergerea tuturor faptelor înscrise in cazier la data intrării in vigoare. Arată de asemenea ca parata a refuzat sa respecte prevederile Legii 346 din 27 decembrie 2018 articolul 6 alin. (1) lit. j).

De asemenea, acelaşi pârât a ignorat toate prevederile legale şi a refuzat ştergerea acelei menţiuni, iar judecător fondului a încălcat legile României şi a săvârşit un abuz în serviciu şi nu a respectat dreptul recurentului de cetăţean european.

În fine, recurentul arată că este ca mergând la o audienta la Preşedintele ANAF, acesta este "autoritatea publica" care trebuie sa soluţioneze petiţia mea in termen legal şi in condiţiile stabilite de lege.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost reiterată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia însă instanţa a constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a fost admisă la fond, iar acţiunea a fost respinsă faţă de acest pârât, însă recurentul critică această soluţie, iar prin urmare Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală are calitatea de intimat.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 6 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 26 mai 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ. ., Curtea va respinge recursul pentru următoarele considerente:

În primul rând, Curtea reaminteşte că recursul este o cale de atac extraordinară, prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii atacate.

De asemenea, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile, după cum rezultă din prevederile art. 483 alin. (3) şi urm. C. proc. civ.

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii ca prematur formulată de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente în cauză.

Complementar celor de mai sus, referitor la calitatea procesual pasivă a Preşedintelui ANAF, Înalta Curte apreciază că faţă de petitul principal al acţiunii privind obligarea Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la ştergerea cazierului fiscal al reclamantului, instanţa de fond în mod corect a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui ANAF – B., ridicată de pârâtul Preşedintele ANAF B. şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - B., având ca obiect obligaţie de a face, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Conform prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ "Orice persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata."

Pentru ca o persoană să primească o calitate procesuala pasivă într-o cauza având ca obiect legea contenciosului administrativ, trebuie îndeplinită condiţia privind emiterea unui act administrativ pretins vătămător de către persoana chemata in judecata ca parata, sau, nesoluţionarea de către acea persoana, în termen legal, a unei cereri.

Este mai mult decât evident că, în prezenta cauză, petitul principal constă în cererea reclamantului privind obligarea la ştergerea cazierului fiscal al reclamantului, aşa cum reiese şi din cerere formulată de recurent în data de 25 ianuarie 2019 înregistrată la sediul serviciului Fiscal Municipal Medgidia sub nr. 1894/30. 01. 2019, prin care acesta a solicitat, pe cale electronică, rectificarea datelor privind cazierul fiscal.

În soluţionarea cererii a fost emisă Decizia nr. 10 din 31 ianuarie 2019 prin Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Galaţi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, a dispus respingerea cererii de rectificare a informaţiilor înscrise în cazier, întrucât fapta înscrisă în cazierul fiscal de inactivitate fiscală se menţine până la împlinirea termenului de 1 an de la data radierii contribuabilului.

Aşadar, calitate procesuală pasiva are numai DGRFP Galaţi instituţie publică cu personalitate juridică distincta de cea a ANAF în cadrul căreia este organizata AJFP Constanta - Serviciul Fiscal Medgidia.

Mai mult, dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală potrivit cărora "(1) Pentru administrarea creanţelor fiscale şi a altor creanţe datorate bugetelor prevăzute la art. 29 alin. (1) şi (2), competenţa revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului".

Aşadar, pe baza prevederilor legale menţionate mai sus, în cauză are calitate procesuală pasivă emitentul actelor atacate, respectiv instituţia fiscală abilitată de lege să soluţioneze cerere – obligaţie de a face – a reclamantului, anume ştergerea cazierului fiscal al acestuia, astfel că Preşedintele ANAF nu poate avea calitate procesual pasivă în cauză, nefiind autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, ci doar reprezentantul acesteia.

Referitor la excepţia prematuriţătii cu privire la obligarea pârâtului la ştergerea cazierului fiscal al reclamantului, instanţa a reţinut corect că argumentele aduse de intimata-pârâtă Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa sunt pertinente, legale şi temeinice având în vedere data la care se împlineşte termenul de un an reglementat de prevederile Ordinului nr. 2594/2015 privind procedura de înscriere, scoatere şi rectificare a informaţiilor în/din cazierul fiscal, Cap. II Procedura de actualizare a faptelor şi situaţiilor înscrise în cazierul fiscal, lit. H). fiind aplicabil în mod direct alin. (1), potrivit căruia: "Situaţiile privind inactivitatea fiscală se scot din evidenţa cazierului fiscal al reprezentantului legal/reprezentantului desemnat al contribuabilului declarat inactiv, care s-a radiat din Registrul contribuabilului fără a fi reactivat, la data împlinirii unui termen de un an de la data radierii contribuabilului, în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. j) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2015.

Asta în condiţiile în care, aşa acum reiese din încheierea din 15 octombrie 2019, în virtutea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.,instanţa a dispus emiterea unei adrese către Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, respectiv Oficiul Naţional al Registrului Comerţului Bucureşti, pentru răspunde dacă reclamantul A., cu datele de la dosar, figurează asociat în vreo societate comercială încă activă, respectiv dacă a figurat ca asociat în S.C. C. S.R.L. şi dacă această societate comercială mai este în fiinţă, precum şi eventuala dată a dizolvării şi radierii a acestei societăţi comerciale. De asemenea, instanţa a dispus emiterea unei adrese către Serviciul Fiscal Municipal Medgidia pentru a comunica dacă în cazierul fiscal al reclamantului A., cu datele de la dosar, mai figurează înscrieri care să indice datorii ale acestuia faţă de organele fiscale, indicând în ce constau eventualele înscrieri de debite.

Or, din informaţiile furnizate de Oficiul Registrul Comerţului a reiesit că radierea societăţii comerciale S.C. C. S.R.L., unic acţionar reclamantul A., s-a realizat efectiv cu data de 27.12.2018, dată de la care se calculează termenul de un an menţionat,astfel încât termenul de un an se împlineşte la data de 26.12.2019.

Faţă de neîmplinirea termenului de 1 an de la data raderii contribuabilului în cauză, precum şi faţă de data la care recurentul reclamant s-a adresat instanţei de judecată,(1 februarie 2019) acţiunea sa este prematur introdusă, astfel că excepţia invocată de pârâtul Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa este întemeiată.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Considerentele care premerg au fundamentat convingerea instanţei supreme că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum au fost calificate de instanţă, de aceea recursul urmează a fi respins ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 982 din 17 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.