Moral damages claim against the Insured Guaranty Fund barred by statutory decadence and late filing of the administrative appeal

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 05.07.2019 p rolul Curţii de apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a formulat contestaţie împotriva deciziilor nr. 11315/14.06.2019 comunicata la data de 24.06.2019 si 20162/04.06.2019 necomunicata, emise de către pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor solicitând:

- anularea deciziilor nr. 11315/14.06.2019 comunicata la data de 24.06.2019 si 20162/04.06.2019 necomunicata emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- obligarea pârâtei la plata către acesta a sumelor reprezentând daune morale 44000 EUR, respetiv o contraprestaţie care să acopere suferinţele morale/psihice indurate de reclamant ca urmare a vătămărilor suferite;

-cheltuieli de judecată ocazinate de prezentul litigiu

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţ nr. 404 din 15 mai 2019, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepţie, admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, respingerea recursului ca tardiv formulat. De asemenea, a invocat şi excepţia nulităţii recursului.

Pe fondul cauzei a solictatat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul în raport de excepţia tardivităţii recursului pendinte, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 247 alin. (1), art. 248 alin. (1) C. proc. civ. cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Prin urmare, legea pretinde exercitarea căii de atac în termenul menţionat, termen legal imperativ, care are ca punct/moment de plecare data comunicării hotărârii, moment de la care se calculează termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de recurs deduse judecăţii, ce se calculează potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. (termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând la socoteală nici ziua când au început, nici ziua când s-au sfârşit acestea).

Termenul imperativ de 15 de zile, în care se poate declara recurs, este socotit de la momentul comunicării respectivei hotărâri, şi acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii, iar, potrivit dispoziţiilor art. 487 alin. (1) teza I C. proc. civ., recursul se motivează în termenul de declarare a recursului, fapt care nu este de natură a încălca sau restrânge nici un drept procesual al părţii.

Potrivit art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd următoarele: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Din verificarea lucrărilor dosarului, se constată că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată recurentului- pârât la data de 3 august 2020 şi, în aplicarea prevederilor legale anterior redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului s-a împlinit la data de 20 august 2020. Or, conform datei menţionate pe plicul de expediere (data poştei) recursul a fost exercitat la 2 septembrie 2020 .

Prin urmare, recursul a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, partea neinvocând nicio împrejurare mai presus de voinţa sa care să o fi împiedicat în exercitarea căii de atac.

Or, neexercitarea dreptului procesual- în speţă, a recursului- în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii pe data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 ce dispun: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Or, Înalta Curte constată că, în speţă, recurentul- pârât nu a solicitat repunerea sa în termen.

În ce priveşte calculul termenului, vor fi aplicate dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., care dispun în sensul că: "Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Având în vedere această situaţie, cât şi dispoziţiile art. 185 C. proc. civ., potrivit cărora, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea părţii din dreptul de a exercita această cale extraordinară de atac, conform art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., afară de cazul când legea dispune altfel -ceea ce, în cauză, nu se poate reţine-, sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei -ceea ce, în cauză, nu s-a susţinut-, Înalta Curte urmează a da eficienţă textului de lege sus- evocat şi, pe cale de consecinţă, a admite excepţia tardivităţii invocată din oficiu şi a respinge recursul declarat de recurenta- pârâtă, ca fiind tardiv formulat.

Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte reţine că recursul a fost formulat în afara termenului legal, urmând a fi respins ca atare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii recursului invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 404 din 15 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.