Guarantee Fund claim time-barred as peremptive 90-day deadline not reinstated; appeal admitted, lower ruling quashed

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 21662/18.11.2019, emisa de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea acesteia şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la plata, cu celeritate, a sumelor stabilite de către cele doua instanţe de judecata ca daune materiale, 10.000 RON, daune morale 100.000 RON si 4000 RON cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat.

1.2. Hotărârea pronunţată în cauză

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 287 din 15 mai 2020, a respinge excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată şi, în consecinţă, a admis în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 21662/18.11.2019 şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată formulate de reclamantă.

1.3. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, şi pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum ca neîntemeiată.

În expunerea motivelor de recurs, în esenţă, recuretul arată că, considerentele instanţei de fond sunt contradictorii, în sensul că, pe de o parte, instanţa retine ca este nevoie de investirea formala a FGA cu o cerere de plată, ca apoi să se retină că exista implicit identitate de persoana între recurent şi asigurător (cand aveam obligaţia de a face dovada ca asigurătorul (si nu FGA) a notificat creditorul de asigurări) respectiv, în final să retină ca " cererea de plata înregistrata ia Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/04.07.2019 nu a depăşit cu o durata nerezonabila termenul de 90 de zile.

Faţă de acestea, recurentul apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 488 aţin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătatat că instanţa de fond în mod nelegal a repus reclamanta în termenul de formulare a cererii de plată admiţând contestaţia, reţinând în contra principiilor legale că reclamanta poate invoca necunoaşterea legii.

Susţine în continuare că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este un termen de decădere şi "reprezintă intervalul de timp înăuntrul căruia titularul unul drept subiectiv este obligat să-şi exercite acel drept (într-un anumit mod sau anumite condiţii), sub sancţiunea stingerii dreptului respectiv, termen ce nu poate fi suspendat sau întrerupt şi este incompatibil cu instituţia repunerii în termen".

În doctrina juridică, decăderea este considerată ca fiind mai gravă decât nulitatea. Astfel, dacă actul nul poate fi refăcut, o asemenea posibilitate nu există şl pentru actul tardiv, pentru că decăderea stinge, însuşi dreptul de a mai săvârşi un anume act de procedură." (B. ~ "Excepţiile procesuale în procesul civil", ediţia a II a revăzută şi adăugită, pag. 307).

De asemenea, instituţia juridică a decăderii nu este similară instituţiei juridice a prescripţiei extinctive, între cele două noţiuni existând diferenţe semnificative, astfel încât nu pot fi reţinute ca întemeiate apărările invocate de instanţa in beneficiul reclamantei cu privire la intreruperea unui termen de prescripţie extinctivă.

Prin urmare, este inadmisibila o eventuala cerere de repunere în termen a reclamantei. Chiar în măsura în care instanţa ar înlatura apărările privind inadmisibilitatea unei eventuale cereri de repunere in termen, pe temeinicia acesteia a apreciat că instanţa de fond trebuia sa verifice şi incidenţa art. 166 alin. (2) C. proc. civ. pentru a vedea daca a fost legal sesizata cu o cerere de repunere in termen.

A considerat recurentul că nimic din modalitatea de formulare a contestaţiei nu ar îndritui instanţa să considere ca s-ar fi formulat o astfel de cerere implicit.

Instanţa de fond retine în considerente doar ca în materia decăderii, deşi nu este caz de întrerupere legală a termenului, poate constitui motiv temeinic justificat pentru sesizarea în aceste condiţii a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

În concluzie, recurentul-pârât a susţinut că raportat la speţa de faţă, instanţa era chemata sa se pronunţe cu privire la raportul juridic dedus judecăţii si nu sa judece in abstract despre cum ar putea sti sau nu creditorii unei societăţi ca s-a deschis procedura insolventei fiind e vădit nelegal si netemeinic a se concluziona în sesnul că reclamanta nu ar fi avut cunoştinţa despre împrejurarea ca s-a deschis procedura falimentului C. sau de împrejurarea ca poate formula cerere de plată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului declarat în cauză şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a sentinţei civile recurate.

De asemenea, intimata a depus note de sedinţă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat faţă de conţinutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că recursul este fondat, impunându-se reformarea sentinţei, pentru considerentele care urmează.

În contextul acestor susţineri şi ţinând cont de invocarea explicită a motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, într-adevăr, considerentele deciziei recurate nu conţin referiri contradictorii la aspecte de fapt.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele oricărei hotărâri judecătoreşti trebuie să se arate "obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţa pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În măsura în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, hotărârea poate fi casată pe temeiul art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, urmează a se examina, în limitele susţinerilor recurentului, dacă motivarea în fapt şi în drept a deciziei recurate relevă examinarea corespunzătoare a obiectului pretenţiilor şi apărărilor formulate în cauză, precum şi a condiţiilor legale presupuse de soluţionarea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut a de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de pârât din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/20155 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs este fondat din perspectiva următoarelor considerente:

Obiectul pricinii de faţă vizează Decizia nr. 21662 din 18.11. 2019 emisă de FGA, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de plată nr. 12669/04. 07. 2019 formulată de petenta A. pentru suma de 114.000 de RON, întrucât acesta a înţeles să formuleze şi să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la FGA pentru asigurătorul S.C. C., în faliment. În temeiul cererii de plată, a fost deschis dosarul de daună nr. x (nr. unic x). formulată de reclamanta.

În fapt, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/04.07.2019, reclamanta A. a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile FGA cu suma de 10.000 de RON daune materiale, 100.000 RON daune morale şi 4.000 RON cheltuieli de judecată stabilite în dosarul procesual nr. x/2016 de Judecătoria Moineşti prin sentinţa civilă nr. 391/05.07.2018, respectiv Curtea de Apel Bacău prin decizia penală nr. 1441/05.12.2018.

Judecătorul fondului, în esenţă, a reţinut aşa cum reiese din motivarea sentinţei că, termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii conform legii speciale, iar nu un termen de drept material, în care o persoană să opteze sau nu pentru un drept substanţial astfel încât acesta să fie pierdut în caz de pasivitate (în speţă, un drept de creanţă), deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 213/2015, "creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2)".

În aceste condiţii, potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Instanţa a reţinut că reprezintă "motive temeinic justificate" împrejurările invocate de reclamantă, titular al unui drept de creanţă constând în contravaloarea pagubelor suferite ca urmare a tragicului eveniment rutier, având în vedere că abia la data de 27.02.2019 au fost legalizate sentinţa penală nr. 391 din 05.07.2018, pronunţata de către Judecătoria Moinesti, la fond şi decizia penala nr. 1441 din 05.12.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Bacău, în apel, in Dosarul nr. x/2016. Or, decizia penală definitivă trebuia redactată înainte de legalizare, care a intervenit la data de 27.02.2019, iar faţă de acest moment, cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/04.07.2019 nu a depăşit cu o durată nerezonabilă termenul de 90 de zile, ţinând cont că reclamanta nu a stat în pasivitate.

Curtea este în consonanţă cu criticile recurentului-pârât în sensul că termenul de 90 zile instituit de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este un termen de decădere, astfel;

Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor prevede că: pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile ort. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări".

Din actele şi lucrările dosarului reiese că, prin cererea de plata înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, intimata-reclamanta a solicitat plata din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor a sumelor datorate conform sentinţei penale nr. 391/05.07.2018 pronunţata de Judecătoria Moinesti in dosarul nr. x/2016, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 1441/05.12.2018 ca urmare a accidentului produs in data de 12.06.2016.

Este evident că intimata-reclamanta a luat la cunoştinţa despre producerea prejudiciului la data producerii accidentului-12.06.2016, data la care a luat naştere dreptul de creanţa, întinderea sa fiind stabilită în mod definitiv prin sentinţa penală nr. 391/05.07.2018 pronunţata de Judecătoria Moinesti, în dosarul nr. x/2016, sentinţă rămasa definitivă, prin decizia penala nr. 1441/05.12.2018.

Astfel, fiind vorba de o creanţa născută ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, termenul de depunere a cererii de plata la FGA. conform prevederilor mai sus menţionate, s-a implinit în a -90-a zi de la data naşterii dreptului de creanţa, respectiv 05.03.2019.

Or, reclamanta a înţeles să depună cererea de plată la data de 04. 07. 2019, peste termenul stabilit de lege, termenul de 90 de zile prevăzut pentru procedura legală mai sus- arătată fiind depăşit, prin raportare la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior (05. 12. 2018, cazul în speţă).

Într-adevăr, potrivit art. 186 C. proc. civ. "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

Înalta Curte constată că aceste dispoziţii reglementează o repunere în termenul sui generis, respectiv în condiţii restrictive, când partea dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Deci, repunerea în termen este remediul procedural pentru cel care nu a exercitat în termenul prevăzut de lege un act de procedură.

Sub acest aspect, intimata-reclamantă a menţionat faptul că nu a cunoscut că trebuie să se adreseze cu cerere de despăgubiri către Fondul de Garantare a Asiguraţilor în urma celor doua hotărâri, cu atât mai mult cu cât acest lucru nu rezulta din sentinţa şi nici din decizia penala depuse la dosarul cauzei, apreciind astfel că termenul de 90 de zile invocat curge de la data la care a luat la cunoştinţa ca poate să se adreseze si Fondului de Garantare a Asiguraţilor, ca fiind organul care instrumentează dosarele de dauna ulterior retragerii autorizaţiei de funcţionare a C..

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reprezintă "motive temeinic justificate" împrejurările invocate de reclamantă, titular al unui drept de creanţă constând în contravaloarea pagubelor suferite ca urmare a tragicului eveniment rutier, având în vedere că abia la data de 27.02.2019 au fost legalizate sentinţa penala nr. 391 din 05.07.2018, pronunţata de către Judecătoria Moinesti, la fond, si decizia penala nr. 1441 din 05.12.2018, pronunţata de către Curtea de Apel Bacău, in apel, în Dosarul nr. x/2016.

În cauză, pe de o pare, întinderea prejudiciului a fost cunoscută la momentul rămânerii definitive a deciziei penale nr. 1441/05.12.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău . Pe de altă parte, decizia penală definitivă a fost redactată la data la data de 9 ianuarie 2019 şi legalizată la data de 27.02.2019, iar faţă de acest moment, cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/04.07.2019 a depăşit termenul de termenul de 90 de zile.

Spunem că repunerea în termenul formulare a cererii de plată (90 de zile) apare ca fiind nejustificată, în condiţiile în care a nu reclamanta nu făcut dovada faptului că întârzierea s-a datorat unor motive temeinic justificate, respectiv imposibilitate obiectivă de a adresa o cerere de despăgubiri, cerinţă impusă de norma de drept prevăzută la art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, fără a nega situaţia tragică prin care a trecut reclamanta, împrejurările invocate de acesta nu conduc la o repunere în termenul de formulare a cererii de plată, nu se încadrează în noţiunea de "împrejurare mai presus de voinţa părţii", aptă să conducă la o repunere în termen.

De altminteri, dispoziţiile art. 14 alin. (2),(3)şi (4) din Legea 213/2015 care stabilesc că odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate. (3) În cazul imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. în cerere se va preciza motivul imposibilităţii depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidenţele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment. (4) în cerere se vor menţiona, în principal, următoarele elemente: natura creanţei, momentul naşterii sale şi cuantumul sumei pretinse, dacă există vreun privilegiu ori o garanţie reală in ceea ce priveşte creanţa, precum şi care sunt bunurile acoperite de asigurare. ". Astfel, cu nimic nu a fost împiedicată reclamanta de a formula cererea de plată la FGA în termenul legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii penale.

Nu în ultimul rând, se impune a fi subliniat şi reţinut faptul că termenul de 90 de zile prevăzut de norma juridică de ordine publică sus-menţionată, constituie un veritabil termen de decădere stabilit de legiuitor pentru exercitarea dreptului subiectiv al creditorilor de asigurări care pretind un drept de creanţă împotriva asigurătorului în faliment de a formula o cerere de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor pentru încasarea din disponibilităţile F.G.A. a indemnizaţiilor/despăgubirilor rezultate din contractele de asigurare încheiate cu un asigurător în faliment.

De asemenea, în cazul urnii accident de circulaţie având ca urmare producerea unui prejudiciu material, aşa cum este cazul în speţă, răspunderea aparţine asigurătorului, in baza contractului de asigurare facultativă, fiind o răspundere contractuala. Or, FGA nu are calitatea de asigurător, si nu se subroga in drepturile si obligaţiile asigurătorului, iar intre FGA si conducătorii autovehiculelor implicaţi in accidente de circulaţie rutiera nu exista nici un raport juridic i care sa derive din contractul de asigurare facultativă încheiat cu asigurătorul debitor.

Fondul de garantare a asiguraţilor acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii ale subscrisei, obligaţia fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asigurătorul şi de aceea plăţile făcute de către Fond reprezintă obligaţii ale asigurătorului în faliment, fiind deci achitate sau acoperite în numele şi pe seama acestuia, exclusiv în cadrul îndeplinirii procedurii administrative necontencioase reglementată de dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015, procedură care demarează cu depunerea la FGA a unei cereri de plată în condiţiile legii.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, interpretarea şi aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, cu referire la art. 14 din Legea nr. 213/2015 fiind greşită.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 287 din 15 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se va dispune obligarea A. la plata sumei de 200 RON către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reprezentând taxă judiciară de timbru.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 287 din 15 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamanta A. la plata sumei de 200 RON către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.