Validity of public procurement corrections based on res judicata and EU tender notice requirements

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de apel Iaşi la data de 13 iulie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta Universitatea Al. I. Cuza Iaşi a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar POS Capital Uman Din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, anularea deciziei x/29 ianuarie 2018 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare care a fost imputată reclamantei suma de 610,68 RON.

Ca o consecinţă a anulării acestor acte, reclamanta a mai solicitat restituirea sumei de 610,68 RON deja achitată precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Iaşi– secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 8 din 17 februarie 2020, a admis acţiunea formulată de reclamanta Universitatea Al. I. Cuza Iaşi, în contradictoriu cu OI POS Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi, în consecinţă, a anulat Decizia OI/46/DDZ din 29 ianuarie 2018 şi Nota de Constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. OI/6468/SJCSN din 16 noiembrie 2017 şi a obligat pârâtul la restituirea către reclamantă a sumei de 610,68 RON precum şi la plata către aceasta a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 8 din 17 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi– secţia contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman-Ministerul Educaţiei Naţionale,în condiţiile art. 483 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentineţi atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiuii ca neîntemeiată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentul-pârât a criticat hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii" (art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.)

- indubitabil art. 51 alin,(2) din O.U.G. nr. 66/2011 este textul de lege ce stabileşte obiectul acţiunii în contencios administrativ si prevede în mod expres, clar şi fără dubiu că ceea ce se atacă la instanţa de contencios administrativ competentă este tocmai decizia de soluţionare a contestatiej;

- în cazul de faţă, instanţa fondului nu a avut în vedere efectiv la judecarea cauzei actul administrativ reprezentat de Decizia nr. x/29.01.2018 de soluţionare a contestaţiei şi nu 1-a analizat sub niciun aspect;

- soluţia de a anula decizia sus-menţionată alături de Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/16.11.2017 nu este consecinţa unei analize, din moment ce prin hotărârea atacată instanţa nu s-a aplecat asupra deciziei de soluţionare;

- în realitate, prin sentinţa civilă nr. 8/17.02.2020, instanţa de fond s-a mărginit să invoce "puterea de lucru judecai a considerentelor sentinţei civile nr. 123/2018" din Dosarul nr. x/2018, dar fără a proceda la o analiză efectivă a Deciziei de soluţionare a contestaţiei,

- potrivit mecanismelor de control sub prerogativele judecătoreşti prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2O04, cu modificările şi completările ulterioare, poate fi supusă analizei instanţei de contencios administrativ numai decizia care cuprinde soluţia dată în procedura administrativă şi doar în măsura în care instanţa ar constata nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, ar putea trece la analizarea actului administrativ reprezentat de nota/procesul-verbal de constatare;

- în situaţia de faţă, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, fără a efectua o analiză temeinică a actului administrativ reprezentat de Decizia nr. x/29. 01.2018 fără a se pronunţa în mod concret asupra sa, astfel încât este neclar modul în care decizia a fost avută în vedere la judecarea cauzei;

- prin sentinţa civilă nr. 8/17.02.2020 Curtea de Apel laşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu s-a raportat în mod corect la obiectul cererii de chemare în judecată reprezentat de anularea Deciziei nr. OI/46/DDZl29.01.2018 de soluţionare a contestaţiei, astfel încât obiectul cauzei nu a fost analizat în mod corespunzător.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" (art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.):

- motivarea este de esenţa hotărârilor, reprezentând o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie;

- necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar;

- instanţa de fond nu a luat în considerare apărările formulate de pârât, nefiind analizate efectiv susţinerile invocate prin întâmpinare;

- instanţa de fond s-a limitat la a prelua din considerentele sentinţei civile nr. 123/17.10.2018 din Dosarul nr. x/2018, fără a se efectua o analiză efectivă a sa, conduce Ia concluzia că din acest punct de vedere motivarea lipseşte, nefiind astfel respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

- reducerea prevăzută la art. 75 alin. {2) şi (3) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, de la 52 de zile la 36 de zile pentru perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în JOUR şi data limită de depunere a ofertelor, ca fiind valabilă doar în cazul în care "anunţul de intenţie a conţinut toate informaţiile care sunt prevăzute pentru anunţul de participare", astfel încât să se regăsească informaţiile esenţiale pe baza cărora potenţialii ofertanţi şi-ar fi putut evalua capacitatea de a participa la procedura de atribuire, aspect care nu este îndeplinit de Anunţul de intenţie publicat în JOUE sub nr. 2010/S 14-017865 în data de 21.01.2010.

- din analiza anunţului de intenţie sus-menţionat, s-a constatat că acesta nu a cuprins informaţiile care sunt prevăzute în Anexa 3A din O.U.G. nr. 34/2006 (Anexa VII A din Directiva 2004/18/CE) pentru anunţul de participare, neregăsindu-se date şi informaţii esenţiale pentru potenţialii ofertanţi.

- din datele existente a rezultat cu certitudine faptul că Anunţul de intenţie publicat în JOUE la 21.01.2010 nu a cuprins informaţii pe baza cărora potenţialii ofertanţi şi-ar fi putut evalua capacitatea de a participa în procedura de atribuire, cu toate că aceste informaţii erau sau puteau fi cunoscute de către intimata reclamantă, astfel încât Universitatea, în calitate de autoritale contractantă, a redus în mod nejustificat termenul de primire a ofertelor în cazul procedurii de atribuire, contrar celor reţinute de instanţa de fond;

- în cauza litigiul s-a născut din însăşi exercitarea de către OIPOCU-MEC, în calitate de pârâtă, a atribuţiilor sale generale şi specifice şi a misiunii pe care o îndeplineşte (garantarea legalităţii cheltuielilor banilor alocaţi din fonduri europene/naţionale), iar resursele alocate funcţionării trebuie realizate în concordanţă cu misiunea specifică;

-obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON nu este justificată din moment ce OIPOCU-MEC este instituţie publică, bugetul aprobat pentru funcţionarea sa neimplicând costuri suplimentare de acest tip.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi a formulat întâmpinare, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului şi, în consecinţă, menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca legală şi temeinic motivată.

La rândul său, recurentul- pârât a formulat răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 8 septembrie 2021a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 26 mai 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, şi faţă de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluţionării căii de atac cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor şi lucrărilor dosarului reţine că recursul de faţă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susţinerile din recursul pârâtei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea stabilită în faţa instanţei de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea ţin de stabilirea situaţiei de fapt supusă judecăţii, şi nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurent s-ar ajunge să se schimbe situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reţine că, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Astfel, în motivarea recursului, recurentul-pârât nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege şi acte normative, aspecte probatorii exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care nu este motivată şi care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., invocat ca temei pentru casarea sentinţei instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că nu este fondat. Potrivit textului de lege mai sus evocat, se poate cere casarea, când, prin hotărârea data, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În susţinerea motivelor de recurs, recurenta a înţeles să încadreze în dispoziţiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ., pretinsa ignorare din partea primei instanţe de a cerceta cauza

conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

A opinat recurenta că prin omisiunea de a analiza actul administartiv cu care instanţa de fond a fost învestită, respectiv Decizia nr. x/29 ianuarie 2018, acesta reprezintă o cauză de nulitate a hotărârii.

Înalta Curte subliniază că, potrivit doctrinei juridice al cincilea motiv de casare vizează orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic.

Aşadar, sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale etc. Dispoziţiile art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, iar textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale.

În continuare, potrivit 488 pct. 6 C. proc. civ., o hotărâre poate fi recurată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei. Nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În prezenta cauză, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse la art. 425 alin. (1) lit. a)-c) C. proc. civ., republicat, întrucât instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, judecătorul fondului analizând susţinerile părţilor, în raport cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu materialul probator administrat în cauză.

Cu alte cuvinte, motivarea soluţiei s-a făcut în concret, prin raportare la dispoziţiile legale incidente în cauză şi la situaţia de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei şi actul administrativ atacat.

Pe de altă parte, în contextul în care instanţa de fond a apreciat că prezumţia de lucru judecat impune consecvenţă în judecată, pentru motivarea hotărârii, logic şi legal, tocmai din perspectiva respectării dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. (b) din C. proc. civ., invocată de recurentă, instanţa trebuia să se axeze pe aceasta, ceea ce s-a şi realizat, motivarea fiind făcută fără cusur, instanţa de fond arătând clar şi convingător, prin indicarea motivelor de fapt şi de drept, raţiunea care a determinat-o să admită cererea introductivă de instanţă.

În ceea ce priveşte celelalte critici, rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurena susţinând în esenţă că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale incidente în cauză.

Este de menţionat că acest text vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii generale de drept.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Instanţa de control judiciar reţine, aşa cum treiese din actele şi lucrările dosarului, că în anul 2010, reclamanta a derulat o procedură de achiziţie tonere prin licitaţie deschisă. în vederea derulării procedurii sesn in care a publicat în data de 19.01.2010 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) un anunţ de intenţie.

Ulterior, în august 2010, s-a publicat în JOUE anunţul de participare. Referatele de necesitate şi oportunitate pentru achiziţionarea de tonere nr. 849/11.11.2010 şi nr. 433/30.06.2011, întocmite pentru proiectul POSDRU 21/1.5/G/22682 cu titlul "Programe pentru cercetare doctorală de excelenţă în economie prin parteneriate active", s-au emis ulterior acestei date, respectiv Ia 11.11.2010 şi 30.06.2011.

Procedura de achiziţie tonere s-a finalizat prin încheierea unor acorduri cadru, printre care şi Acordurile cadru nr. 832/15.10.2010 şi nr. 834/15.10.2010 în baza cărora s-au încheiat Contractele subsecvente de furnizare nr. 1824/24.11.2010, 1825/24.11.2010 şi 729/12.07.2011, contracte pentru care s-a aplicat corecţia financiară.

Prin Nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. 6468/16 noiembrie 2017 pârâta a stabilit în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în cuantum de 610,68 RON reprezentând un procent de 25 % asupra cheltuielilor validate la plată în contextul achiziţiilor publice de tonere şi cartuşe de cerneală efectuate de reclamantă în cadrul proiectului cu finanţare nerambursabilă POSDRU Programe pentru cercetare doctorală de excelenţă în economie prin parteneriate active.

Neregularităţile identificate de către pârâtă în privinţa acestor achiziţii s-au axat pe pretinsa nerespectare de către UAIC a principiului transparenţei şi cel al egalităţii de tratament la momentul atribuirii acordurilor cadru anterior menţionate.

S-a reţinut faptul că, la atribuirea acordurilor cadru nr. 832 şi 834 din 15 octombrie 2010 reclamanta nu a respectat prevederile legale care impuneau stabilirea unui termen minim de 52 de zile de primire a ofertelor, reducând nejustificat acest termen la 28 de zile calculat de la data publicării anunţului de participare nr. x/20 august 2010 şi data limită de primire a ofertelor, în contextul în care reclamanta nu se încadra în prevederile legale care ar fi permis reducerea duratei minime legale întrucât anunţul de participare nu a cuprins toate informaţiile prevăzute în Anexa 3A din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv criteriile de calificare şi selecţie şi criteriul de atribuire, elemente esenţiale pentru ca potenţialii ofertanţi să îşi poată evalua capacitatea de participare la licitaţie.

Totodată, s-a mai reţinut că a existat o discrepanţă majoră dintre valoarea estimată în anunţul de intenţie şi cea din anunţul de participare şi nici nu s-a anunţat ab initio intenţia de a împărţi procedura pe loturi deşi obiectul achiziţiei ar fi permis de la început cunoaşterea acestor elemente.

Prin Decizia nr. 46 din 29 ianuarie 2018 contestaţia administrativă a reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

Aşa cum s-a precizat la pct. 1.3. al prezentei decizii, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este în mare parte motivată de "puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei civile nr. 123/2018" din Dosarul nr. x/2018, dar fără a proceda la o analiză efectivă a Deciziei de soluţionare a contestaţiei. Acestă, afirmaţie care nu poate fi reţinută.

Astfel, potrivit art. 432 C. proc. civ. "Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată."

După cum putem observa, în optica legiuitorului, încălcarea autorităţii de lucru judecat este o gravă nelegalitate. Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect." Pentru a fi incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat trebuie să existe o triplă identitate între părţile, obiectul şi cauza litigiilor.

În schimb, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă." Asupra acestui aspect a statuat şi instanţa supremă prin Decizia nr. 2357 din 5 iunie 2015, pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În cuprinsul acestei hotărâri, instanţa a statuat că prezumţia legală a puterii de lucru judecat nu stopează judecata celei de-a doua acţiuni, ci uşurează sarcina probaţiunii, aducând înaintea instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii trecute, ce trebuie avute în vedere la modul imperativ. Puterea lucrului judecat este o prezumţie legală, iuris et de iure, în virtutea căreia ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim proces va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat. Această prezumţie constituie, alături de excepţia lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituţiei lucrului judecat, operând atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară. Ea nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar o identitate de chestiuni juridice litigioase.

Pe de o parte, se observă că amploarea şi consistenţa motivării hotărârii atacate exclud ideea lipsei considerentelor de fapt ce au stat la baza reţinerii puterii de lucru judecat sau a insuficienţei clarităţi a argumentării.

Pe de altă parte, expunând considerentele ce au fundamentat soluţia adoptată se constată că acestea sunt în concordanţă cu hotărârea pronunţată.

Împrejurarea că în cauză, curtea de apel a reţinut că aspectele legate de legalitatea procedurilor de achiziţie publică aferente celor două acorduri cadru nr. 832/2010 şi 834/2010 în baza cărora au fost semnate cele trei contracte de achiziţie faţă de care s-au aplicat corecţiile financiare în speţă, au fost deja tranşate definitiv prin sentinţa civilă nr. 123/17 octombrie 2018 a Curţii de apel Iaşi, rămasă definitivă prin nerecurare, înseamnă tocmai că acesta a dat astfel eficienţă puterii de lucru judecat, fiind ţinută de dezlegarea judiciară deja dată asupra problemelor de drept invocate şi în prezenta cauză.

Aşadar, puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, cum am mai arătatat,astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Contrar susţinerilor recurentei analiza puterii de lucru judecat a fost efectuată din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel precizând că în acest caz instanţa are obligaţia de a judeca în fond, însă soluţia trebuie să ţină cont de dezlegarea deja dată asupra problemei de drept dedusă judecăţii, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, că a mai fost odată dezlegată chestiunea litigioasă, astfel că nu pot fi primite susţinerile recurenteiin sesnul că instanţa de fond nu a soluţionat cauza din perspectiva art. art. 51 alin,(2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, se constată că instanţa de apel a reţinut, în mod corect că motivele de nelegalitate avute în vedere la momentul acelei prime judecăţi sunt identice cu cele aflate în discuţie în prezenta cauză în sensul că reclamanta nu a lezat cu nimic principiul transparenţei şi al egalităţii de tratament cu ocazia organizării licitaţiilor publice finalizate cu cele două acorduri cadru.

Aşadar intră sub protecţia puterii de lucru judecat nu doar dispozitivul hotărârii şi considerentele pe care se sprijină acesta, ci şi acele considerente "decizorii", adică acelea care conţin soluţii de sine stătătoare şi că efectul autorităţii de lucru judecat este deopotrivă, unul negativ, care împiedică reluarea aceleiaşi judecăţi pe temeiul aceleiaşi acţiuni (identitate de părţi, obiect, cauză), şi unul pozitiv, care presupune ca ceea ce a statuat o instanţă, inclusiv pe cale incidentală, să fie folosit într-un litigiu ulterior, care are legătură cu prima judecată, fără posibilitatea de a mai fi contrazis (sancţionându-se nu doar contrazicerile între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi între considerentele acestora, atunci când ele conţin dezlegări intrate sub puterea lucrului judecat).

Din această perspectivă, Curtea reţine că în ceea ce priveşte reducerea termenului limită pentru primirea ofertelor, de la 52 de zile la 28 de zile, prin sentinţa civilă anterioară, a Curţii de apel Iaşi, s-a reţinut că reclamanta a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene anunţul de participare în data de 21 august 2010, stabilind ca dată de depunere a ofertelor data de 16 septembrie 2010, astfel încât perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi data limită de depunere a ofertelor a fost de 25 de zile, în termenul prevăzut de articolul 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

De asemenea, în ceea ce priveşte valoarea estimată din anunţul de intenţie (475.000 RON) diferită de valoarea estimată stabilită prin nota justificativă în baza căreia a fost transmis anunţul de participare şi valoarea publicată în anunţ (1.668.900.00 RON), instanţa a reţinut în mod coret cu putere de lucru judecat că majorarea valorii procedurii la 1668900 RON a fost justificată de necesitatea de a include în achiziţie echipamentele identificate la beneficiarii interni (imprimante şi copiatoare) varianta originală şi neoriginală de tonere şi cartuşe de cerneală, pentru ambele stabilindu-se o cantitate minimă şi maximă (care trebuia să fie măcar 2 buc) pentru a exista necesarul de cartuşe de tonere şi de cerneală în cazul apariţiei unei solicitări din partea unui beneficiar intern.

De asemenea, din conţinutul hotărârii, se constată că împrejurările de fapt au fost examinate prin prisma celor rezultate din materialul probator administrat, fiind avute în vedere aspecte esenţiale pentru pronunţarea soluţiei.

De altfel, şi cu refeire la faptul că în anunţul de intenţie s-a menţionat că procedura nu va fi împărţită pe loturi, iar prin anunţul de participare s-a precizat că procedura se va desfăşura pe loturi, instanţa de fond in mod corect a reţinut că reţinut că această omisiune este justificată având în vedere că potenţialii ofertanţi care vând consumabile aparţinând doar anumitor producători au putut depune ofertă doar pe respectivele loturi.

Aşadrar, dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 sunt suficient de clare, în sensul că anunţul de intenţie trebuie să conţină toate datele cunoscute la data publicării lui, astfel că nu există o încălcare a principiului transparenţei şi a egalităţii de tratament în evaluarea şi selectarea ofertanţilor în condiţiile în care în anunţul de intenţie din data de 21 ianuarie 2010 nu se regăsesc informaţiile menţionate deoarece nu erau cunoscute la data publicării. Pe de altă parte, este de subliniat faptul că anunţul de participare nr. x din 10 august 2010 conţine toate informaţiile necesare luării deciziei de participare la procedura de achiziţie publică, inclusiv criteriile de calificare şi selecţie a ofertanţilor, precum şi criteriul de atribuire a contractului, astfel că nu se pune problema lipsei de transparenţă şi a discriminării în evaluarea şi selectarea ofertanţilor."

În concluzie, instanţa de fond, având de soluţionat cauza, a analizat aceste condiţii prin raportare la pueres de judecat [art. 431din C. proc. civ..] care presupune că o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi.

Aceasta nu înseamnă, însă, că, aşa cum greşit şi tendenţios susţine recurenta, că instanţa de fond admis acţiunea reclamantei, fără a efectua o analiză temeinică a actului administrativ reprezentat de Decizia nr. x/29. 01.2018 fără a se pronunţa în mod concret asupra sa, fiind neclar modul în care decizia a fost avută în vedere la judecarea cauzei.

În contextul arătat, faptul că recurenta-pârâtă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce critica recurentei cu referire la obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, Curtea observă ca pârâta este cea care se află în culpă procesuală, fiind obligată la plata acestei sume, reprezentând taxa de timbru, iar cuantumul acestora nu poate fi redus potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.., astfel că şi acet motiv de recurs va fi respins .

III Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate şi întrucât argumentele recurentei formulate prin motivele de recurs nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman-Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva sentinţei nr. 8 din 17 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi– secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.