Annulment of judicial bailiff disciplinary sanctions for nullity due to total lack of reasoning and violation of the prohibition against aggravation on appeal

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la 04.05.2020 pe rolul Curţii de Apel Piteşti cererea prin care reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Camera Executorilor Judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Ministerul Justiţiei, a solicitat anularea hotărârii nr. 7 din 13 martie 2020 a Comisiei superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, pronunţată în dosarul nr. x/2020, anularea hotărârii nr. 9 din 04 decembrie 2019 a Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti din Circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2020

1.2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 63 din 14 iulie 2020, a respinge excepţia necompetenţei materiale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal, invocată prin întâmpinare.

A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, a UNEJ şi a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, invocate prin întâmpinare.

A respins excepţia prematurităţii cererii.

Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., executor judecătoresc în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, Camera Executorilor Judecatoresti din circumscriptia Curtii de Apel Piteşti, Consiliul de Disciplina al Camerei Executorilor Judecatoresti, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecatoresti şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea nr. 9/04.12.2019 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti şi hotărârea nr. 7/13.03.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 97 din 27 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ministerul Justiţiei, a promovat recurs, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând în drept motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea, sentinţei atacate şi, rejudecând cauza,respingerea acţiunii formultă de reclamant, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că prima instanţă, în mod eronat, a reţinut în susţinerea soluţiei de anulare a hotărârii Comisiei Superiaore de Disciplină, dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. care se referă la apel, deşi soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare a fost motivată de către Comisia Superioară de Disciplină pe dispoziţiile art. 498 alin. (2) specifice recursului.

Recurentul- pârât a mai susţinut că reclamantul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva soluţiei Consiliului Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti ce a fost admisa şi trimisă cauza spre rejudecare, astfel că acesta nu mai putea solicita anularea aceleaşi hotărâri şi prin contestaţie la hotărârea Camerei Superioare de Disciplină, deoarece aceasta fusese deja soluţionată.

Mai arată că, instanţa de contencios administrativ ar fi trebuit să respingă ca inadmisibilă cererea de anulare a hotărârii Consilului de Disciplină, care fusese de altfel casată, pentru a se evita acest blocaj.

Anulând ambele hotărâri ale organelor administrativ-disciplinare ale executorilor judecătoreşti, a avut ca rezultat că acţiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiţiei a rămas nesoluţionată, pentru motive extrinseci acesteia.

Curtea de Apel Piteşti, ţinând cont de rolul activ pe care trebuie să îl aibă ar fi trebuit să soluţioneze odată cu contestaţia exectorului judecătoresc si acţiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiţiei, pentru a nu se ajunge acest blocaj administrativ-decizional, prin care actul de sesizare disciplinară a rămas nejudecat.

Având în vedere faptul că instanţa de contencios a anulat nr. Hotărârea nr. 9/04.12.2019 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti pe motivul că acesteia îi lipseşte motivarea explicită, apreciem că soluţia corectă ce trebuia dispusă, era aceea de reţinere spre judecare a acţiunii disciplinare formulată de Ministerul Justiţiei sub toate aspectele.

Aşadar, instanţa de contencios administrativ în recurs ar fi trebuit să soluţioneze cauza sub toate aspectele, nu doar să se rezume a anula cele două hotărâri ale organelor disciplinare, lăsând practic nesoluţionată acţiunea disciplinară şi încălcând dreptul la un proces echitabil.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat, pe cale de excepţie, excepţia nulităţii recursului, întrucât recurentul-pârât nu s-a raportat la nicio dispoziţie de drept material, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind indicate doar formal în cadrul recursului.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului c anefondat. În dezvoltatea apărărilor a susţinut că instanţa de fond a procedat corect, având în vedere faptul că regula în cazul căilor de atac în materie procedurală este apelul. De altfel, şi Comisia Superioară de Disciplină a reţinut dispoziţiile incidente în materia apelului, iar apoi dincolo de ceea ce a reţinut iniţial, a procedat la aplicarea art. 498 alin. (2), trimiţând cauza spre rejudecare la comisia anterioară.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 29 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 26 mai 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Deliberând asupra prezentului recurs, sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, prin prisma probelor administrate, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele care urmează:

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei atacate şi faţa de obiectul cererii de chemare în judecată, soluţia primei instanţe a fost, printre altele, aceea de admitere a acţiunii cu consecinţa anulării Hotărârii nr. 9/04.12.2019 a Consiliului de Disciplină a Camerei Executorilor Judecătoreşti şi hotărârii nr. 7/13.03.2020 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ.

În argumentele prezentate în susţinerea soluţiei, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că soluţia de casare cu trimitere a încălcat principiul neagravării situaţiei în calea de atac, astfel că dispunându-se "casare" în integralitate a primei hotărâri, practic, Consiliului de disciplină avea posibilitatea de a relua întreaga procedură şi a dispune aplicare unei alte sancţiuni, chiar şi mai severe, deşi Legea 188/200 nu prevede această posibilitate. În concluzie, instanţa a apreciat că hotărârea nr. 7/2020 a Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti este nelegală, urmând a fi anulată.

A mai reţinut instanţa că, întemeiată este şi contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 9/04.12.2019 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin aplicarea sancţiunii disciplinare a avertismentului, în temeiul art. 48 alin. (1) din Legea 188/2000 şi art. 74 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii 188/2000, ca urmare a admiterii acţiunii disciplinare nr. 13/4365/49/E/2019 promovată de Ministerul Justiţiei, întrucât, aşa cum a reţinut şi Comisia Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti prin hotărârea anterior desfiinţată, aplicarea sancţiunii este total lipsită de motivare. Astfel, în cuprinsul Hotărârii nr. 9/04.12.2019 se arată doar încadrarea juridică şi temeiul legal al sancţionării abaterii disciplinare, fără a prezenta minime elemente de fapt şi de drept care să justifice aplicarea sancţiunii.

Conchide instanţa în sensul că a motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt şi de drept care permit înţelegerea şi aprecierea legalităţii sale, trebuie realizată într-un mod suficient de detaliat, prin indicarea în speţa de faţă a împrejurărilor din care s-a constat neglijenţa în efectuarea lucrărilor, cu analizarea apărărilor persoanei cercetate.

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-pârât sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente în cauză.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prin Hotărârea nr. 9/4.12.2019 Consiliul de Disciplină din cadrul camerei Executorilor de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus faţă de intimatul executor judecătoresc A. aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 47 lit. e) teza a II-adin legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti-avertisment, pentru o pretinsă "neglijenţă în efectuarea lucrărilor".

Reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva acestei hotărâri, la Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti (denumită în continuare "Comisia Superioară"), învederând o serie de motive de nelegalitate a acesteia.

Contestaţia a fost admisă prin Hotărârea nr. 7/13 martie 2020 a Comisiei Superioare de Disciplină, fiind casată Hotărârea nr. 7/2019, şi trimisă spre rejudecare Consiliului de Disciplină iniţial învestit. Pentru a pronunţa această hotărâre, Comisia Superioară a reţinut în esenţă că nu au fost analizate probele administrate în cauză, nu au fost stabilite împrejurările esenţiale ale cauzei, nu au fost evocate normele substanţiale si procedurale incidente, soluţia din disiiozitiv fiind pur formala, fapt care face imposibilă exercitarea controlului judiciar. Reclamantul a atacat Hotărârea nr. 7/2020 a fost atacată la Curtea de Apel Piteşti.

Cercetând conflictul juridic dedus judecăţii, Curtea constată că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile pârâtului vizând nelegalitatea sentinţie atacate, în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja prin cererea de chemare în judecată.

Prin criticile formulate recurentul tinde, în esenţă, să rezume nelegalitatea sentinţei de fond sub următoarele aspecte: Instanţa de contencios administrativ în mod eronat a reţinut în susţinerea soluţiei de anulare a Hotărârii Comisiei Superioare de Disciplină dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care se refera la apel, deşi soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare a fost motivată pe dispoziţiile art. 498 alin. (2), specifice recursului.

Analiza normelor incidente relevă faptul că potrivit art. dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 188/2000: Acţiunea disciplinară se exercită de ministrul justifici sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti şi se judecă de Consiliul de disciplină al acesteia,format din 3 membri aleşi de adunarea generală a Camerei executorilor judecătoreşti, pe o perioadă de 3 ani. (...)

Consiliul de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti citează părţile şi pronunţa o hotărâre motivată care se comunică acestora.

(4) împotriva hotărârii Consiliului de disciplină al Camerei executorilor judecătoreşti părţile pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la comunicare, la Comisia superioară de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care judecă în complet de 5 membri. Hotărârea Comisiei Superioare de disciplină este definitivă si poate fi atacată cu contestaţie la curtea de apel.

(4) Procedura judecării abaterilor disciplinare se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Aşadar, aceste dispoziţii reglementează procedura administrativ-jurisdictională de sancţionare a abaterilor disciplinare în această materie, această procedură având două etape: prima, în faţa Comisiei de Disciplină şi a doua, în faţa Comisiei Superioare de Disciplină, ca for superior al UNEJ.

Aşa cum s-a menţionat anterior, ambele etape au fost parcurse în cauza de faţă.

Mai mult decât atât, este evident că nu există nicio prevedere legală care să limiteze în vreun fel accesul la justiţie al părţilor interesate să solicite desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate de organele specializate ale profesiei.

Important de menţionat este faptul că în realitate, regula în materia exercitării căilor de atac este apelul (aceasta fiind singura cale ordinară de atac prevăzută de procedura civilă), iar excepţia este recursul. Prin urmare, exercitarea căii de atac a recursului reprezintă o excepţie care este, potrivit principiilor, de strictă interpretare, neputându-se aplica, prin urmare, prin analogie. De altfel, surprinzător este faptul că însăşi Comisia Superioară de Disciplină a apreciat că în spetă sunt aplicabile dispoziţiile procedurale privind apelul, însă nu a făcut aplicarea art. 480 alin. (3) C. proc. civ., ci ale art. 498 alin. (2), specifice recursului. Tocmai de aceea, prima instanţă a reţinut în mod corect că: daca intimata Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a decis aplicarea dispoziţiilor privind apelul (fapt firesc şi logic din punct de vedere legal n. n.), în mod corespunzător trebuiau aplicate şi dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. care prevăd necesitatea formulării de către părţi a unei cereri în sensul trimiterii spre rejudecare; or, o astfel de solicitare nu a fost formulata.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care recurentul Ministerul Justiţiei invocă aspectul că prima instanţă ar fi trebuit să respingă ca inadmisibilă cererea de anulare a hotărârii Consiliului de Disciplină, întrucât acţiunea disciplinară formulată de Ministerul Justiţiei a rămas nesoluţionată, pentru motive extrinseci acesteia, nu poate fi reţinut.

Spunem că, în mod corect prima instanţă s-a pronunţat, consecutiv anulării Hotărârii nr. 7/2020, şi cu privire la Hotărârea nr. 9/2019, tocmai pentru că aceasta este soluţia procedurala firească. în concret, anulând Hotărârea nr. 7/2020, instanţa a desfiinţat soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare a pricinii către Consiliul de Disciplină, însuşindu-şi însă motivele de nulitate a Hotărârii nr. 9/2019: lipsa totală de motivare a sancţiunii disciplinare. Aceste considerente sunt în mod evident legale şi temeinice şi tocmai de aceea prima instanţă de judecată, analizând legalitatea actelor administrative atacate, a apreciat că se impune a fi menţinute şi a dispus anularea Hotărârii nr. 9/2019.

De asemenea, critica privind faptul că instanţa de contencios administrativ ar fi trebuit să judece cauza sub toate aspectele, nu doar să se rezume la a anula cele două hotărâri ale organelor disciplinare, lăsând practic nesoluţionată acţiunea disciplinară şi încălcând dreptul la un proces echitabil, nu poate fi reţinută.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa chiar a soluţionat cauza sub toate aspectele, legalitatea Hotărârii nr. 9/2019 (act administrativ cu caracter sancţionator) fiind însă vădit încălcată, pentru totala lipsă de motivare a actului.

Astfel cum a reţinut şi prima instanţă, motivarea actului are menirea de a prezenta elementele de fapt şi de drept care legitimează emiterea actului respectiv. Motivarea reprezintă o obligaţie generală, constituţională, aplicabilă oricărui act administrativ şi îndeplineşte un dublu rol: acela de transparenţă în favoarea beneficiarului actului, precum şi acela de a conferi instanţei un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

Simpla nemotivare conduce la nulitatea acestuia, mai ales în condiţiile în care actul are caracter sancţionator (de altfel, acelaşi principiu îşi regăseşte aplicarea nu numai în materia dreptului muncii, aşa cum am arătat mai sus, ci şi în materia proceselor-verbale de contravenţie, acte administrative care au un regim special de contestare).

Practic, motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte într-o manieră clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor si, de asemenea, să permită curţilor comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului (cauza 367/1995).

Nu în ultimul rând, contrar celor arătate de recurent, soluţia Curţii de Apel Piteşti se aliniază întocmai celor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 523/2014, deoarece instanţa a soluţionat în mod corect pricina, verificând în concret legalitatea procedurii disciplinare. Aplicarea unei sancţiuni disciplinare în mod nelegal, actul fiind lovit de nulitate, nu poate fi însă acoperită, astfel cum recurentul Ministerul Justiţiei încearcă pe calea prezentului recurs.

În concluzie, prima instanţă a procedat la verificarea situaţiei de fapt şi drept astfel cum a fost dedusă din actul atacat şi din documentaţia administrativă ataşată, neputând face, aşa cum indică recurentul, propria judecată de valoare care, în mod evident, în acest moment al analizei, nu li se pot se da o altă valoare probatorie.

III Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate cele ce preced, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge, aşadar, ca nefondat recursul declarat de pârât.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 63 din 14 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti– secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.