Public service termination at retirement age: jurisdiction declined and case remanded to tribunal

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra prezentei contestaţii,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Contestaţia formulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 februarie 2021, contestatoarea A., a solicitat, prin reprezentant legal - Sindicatul Naţional "Forţa Legii", în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului Regiunea Vest (Timiş) - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, anularea Dispoziţiei nr. 1077 03.07.2020 prin care raportul de serviciu al reclamantei a încetat, reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii dispoziţiei contestate şi continuarea executării raportului de serviciu, în condiţiile legii, până la data împlinirii de către aceasta a vârstei de 65 de ani şi obligarea pârâtelor la acordarea drepturile salariate, compensarea în bani a concediului legal de odihnă, voucherele de vacanţă şi indemnizaţia de hrană începând cu data de 21.07.2020 până la data reintegrării sau a împlinirii de către aceasta a vârstei de 65 de ani, după caz, actualizate, plus dobânda legală.

În esenţă, în motivarea contestaţiei, au fost înfăţişate următoarele aspecte de facto şi de iure, în susţinerea pretinsei nelegalităţii a actului atacat:

În fapt contestoarea, a deţinut funcţia publică de "comisar", grad profesional Superior, gradaţia 5 de vechime în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Regiunea Vest (Timiş) – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara cu care a avut în executare un raport de serviciu în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 188/1999, rep., cu modif. şi compl. uit. şi ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, iar prin dispoziţia contestată a încetat de drept raportul de serviciu, pe motiv de îndeplinire a vârstei de pensionare. Arată În continuare contestaoparea că, având în vedere faptul că, practic, la data de 21.03.2021 a împlinit 61 de ani, aceasta a solicitat pârâtei, la data de 11.05.2020, prelungirea raportului de serviciu după împlinirea vârstei de pensionare standard,însă pârâtele au răspuns negativ la cererea sa, arătând că aceasta a fost respinsă. Prin cererile adresate pârâtelor, mai sus-menţionate, contestatoarea şi-a manifestat dorinţa de a-şi menţine raportul de serviciu şi după împlinirea vârstei de 61 de ani, cerând ca vârsta de pensionare de 65 de ani valabilă pentru bărbaţi să se aplice si pentru femei, adică pentru domnia sa, personal.

Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, "vârsta standard" de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează însă în mod gradual, prin creşterea "vârstelor standard" de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5.

Potrivit Anexei 5 - Vârste standard de pensionare, stagii complete şi stagii minime de cotizare -Femei, reclamanta urmează să îndeplinească "vârsta standard" de pesionare în luna iulie 2020.

Potrivit art. 56 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii - Legea nr. 53/2003, rep., cu modificările şi completările ulterioare raportul de muncă existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de "vârstă standard" şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Aceleaşi prevederi se regăsesc şi în O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ - art. 517 alin. (1) lit. "d", care în aceeaşi manieră, prevede în teza principală că raportul de serviciu existent încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de "vârstă standard' şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare:

Dealtfel, dispoziţiile Codului Administrativ, se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice, aşa cum prevede art. 367 din O.U.G. nr. 57/2019.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 387/2018 din 5 iunie 2018, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) teza I din Codul muncii, şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma "condiţii de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani.

Contestatoarea a precizat că, dispoziţiile legale mai sus-menţionate au fost apreciate drept constituţionale numai în măsura în care, la împlinirea vârstei legale de pensionare, dau dreptul femeii să opteze fie pentru deschiderea dreptului la pensie si încetarea contractului individual de muncă în curs, fie pentru continuarea acestui contract, până la împlinirea vârstei legale de pensionare prevăzute pentru bărbaţi, la acea dată, opţiune de care reclamanta nu a putut dispune, din vina pârâtelor.

În măsura în care salariata optează pentru continuarea raportului de muncă, până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de lege pentru bărbaţi, Curtea a reţinut că exerciţiul dreptului la muncă nu este condiţionat de de voinţa angajatorului, iar dreptul la pensie nu va putea fi solicitat simultan.

In plus, susţine contestoarea, O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ - art. 517 alin. (1) lit. d) {fostul art. 98 alin. (1) lit. "d" din Legea nr. 188/1999, rep.) mai prevede că raportul de serviciu încetează la data îndeplinirii cumulative a celor două condiţiilor doar dacă persoana care are competenţă de numire în funcţia publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2), respectiv, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii acestor condiţii cumulative de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi "menţinut" în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea "prelungirii anuale" a raportului de serviciu.

Această prevedere nu vizează situaţia particulară a femeilor ci se referă la posiblitatea menţinerii în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste "vârsta standard" de pensionare, respectiv până la vârsta de 68 de ani la bărbaţi, urmată şi de posibilitatea "prelungirii anuale" a raportului de serviciu de un număr nespecificat de ori, putând fi prelungită limita legală pentru pensionarea funcţionarului public.

Conchide, contestoarea în sensul că, fiind vorba despre dispoziţii legale care reglementează "menţinerea", respectiv "prelungirea" raportului de serviciu dincolo de "vârsta standard" de pensionare, apreciază că momentan acestea excedează chestiunii puse în discuţie în prezenta speţă, întrucât acesta nu doreşte, la acest moment, să uzeze de aceste instrumente dincolo de vârsta legală de pensionare prevăzută pentru bărbaţi, ci pune în discuţie continuarea raportului său de serviciu până la vârsta de 65 de ani, vârsta legală de pensionare prevăzută pentru bărbaţi.

Faţă de cele expus ea solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată

In drept, a invocat dispoziţiile legale mai sus invocate.

2. Apărările pârâţilor

Intimatul Ministerul Munciişi Protecţieiei Sociale a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia calităţii procesuale active a Sindicatului Naţional "Forţa Legii", excepţia lipsei procesuale pasive a acestuia şi excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentei cauze, susţinând, în esenţă, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea prezentei cauze, solicitând admiterea excepţiei şi, pe cale de consecinţă, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, susţinând, în esenţă, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii .

Pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

La rândul său, contestatoarea a formulat a răspuns la întâmpinare, prin care a susţinut că excepţiile invocate sunt neîntemeiate.

3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 131 şi art. 132 C. proc. civ. coroborat cu art. 536 alin. (2) din Codul Administrativ al României, excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâţii Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

de prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că actul administrativ contestat a fost emis în considerarea raporturilor de serviciu ale reclamantei care a deţinut funcţia publică de "comisar", grad profesional Superior, gradaţia 5 de vechime în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Regiunea Vest (Timiş) – Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara (funcţionar public cu statut special).

În regulă generală, litigiile având ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici sunt conflicte individuale de muncă.

Art. 1 lit. p) teza I din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, coroborat cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, constituie dreptul comun aplicabil litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

De la această normă generală derogă norma specială prevăzută de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care conferă competenţa de soluţionare a litigiilor privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Este adevărat că acest articol nu prevede care este instanţa competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care de la data de 02.08.2018 (urmare a modificarii Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018) au urmatorul continut: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Curtea apreciază că sfera de aplicare a art. 536 din Codul administrativ nu este limitată la acte administrative privind numirea în funcţia publică, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu şi/sau sancţionarea disciplinară a funcţionarului public, ci la orice litigii dintre funcţionarul public şi instituţia publică la care este angajat şi care îşi au izvorul raporturile de serviciu.

Din interpretarea sistematică a acestor prevederi legale rezultă că în lipsa unei dispoziţii exprese a legii care să stabilească competenţa unei alte instanţe, litigiile care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului neavând relevanţă, în cazul acestei categorii de litigii, criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat.

În speţă, instanţa constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă raportul de serviciu al reclamantei, deoarece actul administrativ a cărui anulare o solicită este emis în legătură cu acest raport de serviciu, cercetare care nu poate avea loc decât în virtutea existenţei unui raport de serviciu între părţi.

Pe cale de consecinţă, competenţa soluţionării în primă instanţă a prezentei cauze îi revine Tribunalului Hunedoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, având in vederr şi domiciliul contestatoarei vare se află in în judetul Hunedoara (astfel cum rezulta din fotocopia cărţii de identitate de la fila x ds.).

4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Aşadar, reţinând că normele legale anterior redate instituie un caz de necompetenţă de ordine publică de la care nu se poate deroga, Înalta Curtea va admite excepţia necompetenţei materiale invocată de intimaţi şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara- SCAF.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necomptenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal invocată prin întâmpinare de pârâţii Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de petenta A. în favoarea Tribunalului Hunedoara- SCAF.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.