Parish cemetery excluded from local public domain; limitation period for individual administrative acts and prior property acquisition requirements

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 24.06.2019, Reclamanta Parohia Ortodoxa Romana "Sfanţul Ierarh Nicolae" Somesu Rece în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Gilău, Comuna Gilău, Judeţul Cluj, a solicitat:

- anularea parţiala a poziţiei nr. 62 din anexa 41 a Hotărârii de Guvern nr. 969/05.09.2002 privind atestarea domeniului public a Judeţului Cluj precum şi al municipiilor, oraşelor şi al comunelor din judeţul Cluj, cu excepţia mun. Cluj-Napoca, publicata în Monitorul Oficial nr. 684 bis din data de 17.09.2002, (anexa 41 referindu-se la Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Comunei Gilau), cu referire la Cimitirul din satul Somesu-Rece, care este în realitate cimitir parohial, si nu comunal;

- anularea parţiala a Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilau nr. 37/08.09.1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Gilau, în privinţa poziţiei nr. 62 din acest inventar, referitoare la Cimitirul din satul Somesu Rece, care este în realitate cimitir parohial, si nu cimitir comunal;

- anularea ca si nelegala a HCL Gilau nr. 86/29.05.2019 prin care s-a respins plângerea prealabila formulata de către subscrisa privind revocarea parţiala a HCL nr. 37/08.09.1999, în privinţa poziţiei nr. 62 din inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al Comunei Gilau, care cuprinde cimitirul parohial al reclamantei;

- obligarea paraţilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu în ipoteza în care se vor opune admiterii cererii de fata.

2.1. Hotărârea/Incheierea Curţii de apel

Prin încheierea din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Judeţul Cluj.

A respins excepţia tardivităţii invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 258 C. proc. civ., a încuviinţat proba cu înscrisuri, proba testimonială şi expertiza topografică solicitate de reclamanta Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Ierarh Nicolae" Şomeşu Rece şi a dispus emiterea unei adrese către pârâtul Consiliul Local al comunei Gilău pentru a comunica toate înscrisurile care au stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999, precum şi toate înscrisurile care atestă dreptul de proprietate asupra terenului menţionat la poziţia nr. 62 din anexa 41 a H.G. nr. 969/05.09.2002. A dispus citarea pentru termenul următor, în vederea audierii, a martorilor indicaţi de către reclamantă şi a prorogat numirea expertului, stabilirea onorariului şi a obiectivelor expertizei topografice pentru termenul următor.

Curtea de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 79 din 07 iulie 2020, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Ierarh Nicolae" Someşu Rece, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al Comunei Gilău şi Comuna Gilău, şi, în consecinţă:

A anulat Hotărârea Consiliului Local al comunei Gilău nr. 86/29.05.2019 prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă.

A anulat în parte Hotărârea Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Gilău, în ceea ce priveşte poziţia nr. 62 din acest inventar cu referire la Cimitirul din satul Someşul Rece.

A anulat în parte Hotărârea de Guvern nr. 969/05.09.2002 privind atestarea domeniului public a Judeţului Cluj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj, cu excepţia Municipiului Cluj-Napoca, publicată în Monitorul Oficial nr. 684 bis din data de 17.09.2002, respectiv în ceea ce priveşte poziţia nr. 62 din anexa 41 cu referire la Cimitirul din satul Someşul Rece.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română "Sfântul Ierarh Nicolae" Someşu Rece, în contradictoriu cu pârâtul Judeţul Cluj, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă şi a obligat pârâţii Consiliul Local al Comunei Gilău şi Comuna Gilău la plata către reclamantă a sumei de 5.230 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei sentinţe au promovat recurs pârâţii Consliul Local al Comunei Gilău, Comuna Gilău şi Guvernul României în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Motivele de recurs

Pârâţii Consliul Local al Comunei Gilău şi Comuna Gilău din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâţii au a apreciat că soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii, nu reflectă o analiză riguroasă a situaţiei de fapt rezultate din probele administrate şi nicio interpretare şi aplicare corectă a normelor pertinente din legislaţia aplicabilă speţei.

Consideră recurentul că în mod eronat instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată, având în vedere faptul că introducerea cererii de chemare în judecată s-a realizat în anul 2019, cu mult peste termenul de 1 an prevăzut de la data publicării şi aducerii la cunoştinţă a actului administrativ, respectiv data de 07.09.2002, data publicării Anexei 41 a H.G. nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public a Judeţului Cluj, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj, cu excepţia Municipiului Cluj-Napoca.

Astfel cum s-a justificat, actul administrativ atacat, respectiv HCL Gilău nr. 37/1999 nu are caracter vătămător pentru reclamantă întrucât nu are caracter constitutiv de drepturi, ci unul declarativ, fără să aibă ca efect modificarea regimului juridic al imobilului Cimitir din sat Someşul- Rece.

Arată că Hotărârea emisă de Consiliul Local Gilău de însuşire a inventarului bunurilor din domeniul public este un act prealabil, premergător apotării H.G. nr. 969/2002, fără efecte juridice proprii.

Totodată a reiterat faptul că în opinia recurentilor, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în anexa 41 la poziţia 62 din H.G. nr. 969/2002.

Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin recursul să, pârâtul Guvernul României învocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a apreciat că, în mod eronat, instanţa de fond a omis să se pronunţe în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată.

Astfel, aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, potrivit art. 108 din Constituţie, republicată, hotărârile adoptate de Guvern se semnează de prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României. Măsura oficială de comunicare către cei interesaţi a hotărârilor Guvernului, măsură care condiţionează însăşi intrarea în vigoare a acestor acte administrative, este publicarea lor în Monitorul Oficial al României, moment de la care încep sâ curgă şi termene/c prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

Sustine recurentul că fiind un act administrativ individual, Hotărârea Guvernului nr. 969/2002, face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală şi a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial. Data publicării hotărârii este 07.09.2002 în Monitorul Oficial nr. 684.

Arată recurentul că este evident, având în vedere că data publicării hotărârii a cărei anulare parţială a fost solicitată de către reclamantă este 07.09.2002 (Monitorul Oficial nr. 684), iar aceasta a sesizat instanţa de contencios administrativ în anul 2019, acţiunea în justiţie fiind astfel formulată cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 1l din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, este evident că, în mod greşit instanţa de fond a omis a se pronunţa în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, având în vedere faptul că introducerea cererii de chemare în judecată s-a făcut în anul 2019, adică cu mult peste termenul de decădere de 1 an de la data publicării/aducerii la cunoştinţă publică a actului (07.09.2002).

Apreciază ca fiind neîntemeiată susţinerea instanţei de fond potrivit căreia în cauză nu s-a probat de către emitentul Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999 împrejurarea că a dobândit proprietatea, printr-unul din modurile legale de dobândire a proprietăţii publice asupra terenului menţionat, respectiv Cimitirul din Satul Someşu Rece, evidenţiat la poziţia nr. 62 din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Gilău, motiv pentru care, în această ipoteză, impunându-se constatarea nulităţii parţiale a actului administrativ emis de Consiliul Local al Comunei Gilău şi, totodată, a Hotărârii de Guvern nr. 969/2002 care s-a fundamentat pe actul consiliului local în atestarea acestui bun ca făcând parte din domeniul public al Comunei Gilău.

Actul administrativ cu caracter individual, anulat parţial de către instanţa de fond, nu are caracter vătămător pentru intimata-reclamantă deoarece acesta nu este constitutiv de drepturi, ci declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public local.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, a arătat că hotărârile consiliului local sunt acte administrative, de sine stătătoare, emise de o autoritate a administraţiei publice locale, sunt aduse la cunoştinţă publică prin afişare în locuri autorizate şi prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj (după cum dispune atât art. 83 din Legea nr. 24/2000, republicată cât şi Legea nr. 215/2001, republicată) si pot fi contestate în faţa instanţelor judecătoreşti competente.

Recurentul critică soluţia instanţei de fond şi prin raportare la faptul că, aceasta trebuia să ia în considerare faptul că, prin hotărârea de Guvern, şi prin hotărârile autorităţilor publice locale, nu se delimitează proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale de proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de drept privat. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau judeţean aparţinând, deci, autorităţilor locale. De altfel, intervenţia Guvernului asupra inventarelor astfel cum au fost ele însuşite prin acte ale autorităţilor locale, în sensul adăugării sau eliminării unor bunuri ar fi reprezentat o ingerinţă în autonomia locală, consacrată prin Constituţie şi prin Legea ni .215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi o depăşire a atribuţiilor conferite prin Legea nr. 213/1998.

Efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale.

Aşadar, în speţă, nu poate fi reţinut ca întemeiat motivul de nelegalitate invocat de către reclamantă, în sensul în care hotărârea de Guvern este susceptibilă de a-i produce o vătămare în propriile interese.

Mai mult decât atât, la elaborarea actului au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 555/2001 (în vigoare la data respectivă), proiectul actului administrativ fiind avizat de către autorităţile publice interesate în aplicarea acestuia şi de către Ministerul Justiţiei care, potrivit art. 8 alin. (6) din Regulament, avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de vedere al legalităţii, încheind succesiunea operaţiunilor din etapa de avizare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Parohia Ortodoxă Română Sfântul Ierarh Nicolae Someşu Rece a formulat întâmpinare in cauză în condiţiile art. 205 C. proc. civ.. În dezvoltarea apărărilor, a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului declarat de pârâte, astfel cum a fost calificată de instanţă, având în vedere că acestea cuprind critici care privesc temeinicia hotărârii şi nu pot face obiectul analizei din recurs. Pe fondul cauzei a solicitat, respingerea recursurilor ca nefondate.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte, analizând, conform art. 248 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursurilor invocată de intimata- reclamantă constată că nu poate fi primită având in vedere că, prin cerererile de recurs, au fost dezvoltate critici ce se subsumează cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că dată fiind similitudinea criticilor şi a motivelor de recurs înfăţişate de cele două recurente cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de fond, urmează a le analiza grupat, răspunzând acestora prin argumente comune.

De asemenea, este de menţionat că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 488 din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia poate fi realizat un control judiciar limitat la aspecte care interesează nelegalitatea sentinţei ce a fost pronunţată de instanţa de fond.

Pe de altă parte este relevant a fi amintit principiul legalităţii căilor de atac, principiu care îşi găseşte expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. astfel "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta".

În lumina exigenţelor ce rezidă din normele procedurale menţionate, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susţinerile recurentelor care descriu parcursul judecării litigiului în precedenta etapă procesuale, şi nici cele care se referă la o situaţie de fapt diferită de cea care a fost reţinută de curtea de apel pe baza analizei probelor.

Tot astfel, instanţa de recurs nu poate analiza direct legalitatea hotărârii primei instanţe, ci analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de instanţa de fond astfel aceasta cum se reflectă în sentinţă (pronunţată de această instanţă) împotriva căreia a fost exercitat recursul.

Hotărârea judecătorească recurată explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a respins acţiunea.

Alegaţiile recurentelor vizează mai degrabă modalitatea instanţei de fond de interpretare a probelor administrate în cauză, însă aceasta, asa cum s-a mentionat anterior este una care tinde a determina o reapreciere a probelor şi a situaţiei de fapt ce s-a stabilit în baza lor, demers care este incompatibil cu judecata în recurs.

Conform art. 258 corelat cu art. 264 din C. proc. civ., instanţelor de fond le-a fost atribuită atât competenţa de a evalua şi a hotărî în privinţa administrării probelor care sunt utile şi concludente pentru stabilirea situaţiei de fapt (căreia i se circumscrie raportului juridic litigios), cât şi puterea de a aprecia liber probele concret administrate.

Astfel fiind, aprecierea recurentelor în sensul că, în speţă, instanţa de fond nu s-a pronunţat în privinţa excepţiei tardivităţii, în realitate instanţa fondului s-a pronunţat si a respins ca neîntemeiata excepţia tardivităţii invocata prin încheierea de şedinţa din data de 11 septembrie 2019 aşa cum s-a menţionat şi în prezenta decizie.

Aşa cum reiese din încheierea pronunţată în data de 11 septembrie 2019, procedând la calificarea naturii juridice a actului administrativ contestat, instanţa a constatat că H.G. nr. 969/05.09.2002 este un act administrativ individual, întrucât nu conţine reglementări cu caracter general, impersonal şi obligatoriu, care să producă efecte erga omnes, destinatarii acestui act administrativ fiind un număr determinat de subiecţi.

Prin urmare, a reţinut instanţa fondului, având în vedere caracterul de act individual al H.G. nr. 969/05.09.2002 că nu a fost comunicat reclamantei iar termenul prevăzut pentru introducerea cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea acestui act curge în raport de momentul luării la cunoştinţă de către reclamantă a conţinutului acestei hotărârii de guvern.

Astfel, curtea a reţinut că momentul publicării hotărârii de guvern în Monitorul Oficial nu este cel al comunicării acestui act administrativ destinatarilor săi, deoarece prevederile art. 108 alin. (4) din Constituţia României instituie publicarea hotărârilor de guvern în Monitorul Oficial drept o condiţie de existenţă a actului, iar nu drept condiţie de opozabilitate faţă de particulari, sancţiunea nepublicării fiind inexistenţa actului.

Ca atare, contrar susţinerilor recurentelor Înalta Curte reţine că prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incidente în cauză prin raportare la actul administrativ contestat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c), astfel că, s-a reţinut în mod corect că intimata -reclamantă este un terţ interesat, vătămat într-un drept al său, care a formulat către pârâtul Consiliul Local al Comunei Gilău plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în termenul prevăzut de acelaşi act normativ, termen ce a început să curgă din momentul luării la cunoştinţă de actul atacat.

După cum s-a mai arătat, H.G. nr. 969/05.09.2002 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 684 din 17 septembrie 2002, anexele nefiind însă publicate în acelaşi monitor, respectiv Anexa nr. 41 la H.G. nr. 969/05.09.2002 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Gilău fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 684 bis din 17 septembrie 2002 iar, conform înscrisului depus la dosar la fila x, intimata -reclamantă s-a adresat recurentului pârâtului Consiliul Local al Comunei Gilău la data de 15.04.2019, în sensul de a-i fi eliberate documentele care au stat la baza includerii Cimitirului Prohial din Someşu Rece în domeniul public al Comunei Gilău prin Hotărârea Consiliului Local Gilău nr. 37 din 08.09.1999 şi, în măsura în care există, hotărârea de guvern prin care a fost aprobată anexa referitoare la domeniul public al comunei Gilău.

Prezumţia şi obligaţia de cunoaştere a conţinutului M. Of. operează doar faţă de normele de drept, nu şi faţă de actele administrative individuale, pentru care trebuie făcută dovada legală a comunicării, sens în care s-a pronunţat şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/2007, astfel că nu pot fi reţinute criticile recurentelor cu privire la excepţia tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată.

Cu privire la legalitatea sentinţei atacate

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Cluj a fost învestită cu anularea parţială a poziţiei 62 din Anexa nr. 41 a Hotărârii Guvernului nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Cluj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 şi nr. 684 bis din 17 septembrie 2002, cu privire la "Cimitir sat Someşul-Rece", în suprafaţă de 2,50 ha, şi anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local a comunei Gilău nr. 37/08.09.1999 cu privire la înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului-cimitir mai sus menţionat, precum şi anularea ca nelegală a Hotărârii Consiliului Local a comunei Gilău nr. 86/29.05.2019 prin crare a fost respinsă cererea formulată de reclamantă.

Raportat la conţinutul cererii de chemare în judecată şi faţă de prevederile Legii nr. 213/1998, a căror incidenţă a fost corect examinată, Înalta Curte reţine că, în adevăr, problema de drept ce se impunea a fi soluţionată în cauză viza determinarea regimului juridic al terenului în litigiu astfel că instanţa, în raport de obiectul prezentului litigiu, a pus în vedere emitentului Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilau nr. 37/08.09.1999 să comunice toate înscrisurile care au stat la baza hotărârii atacate, precum şi toate înscrisurile care atestă dreptul de proprietate asupra terenului menţionat la poziţia nr. 62 din anexa 41 a H.G. nr. 969/05.09.2002.

Totodată, instanţa a administrat proba cu martori, şi a dispus şi realizarea unui raport de expertiză în vederea identificării la faţa locului, cadastral şi din punct de vedere al cărţii funciare, expertul indicând că terenul are categoria de folosinţă Curţi construcţii cimitir şi se identifică din punct de vedere al cărţilor funciare cu nr. topografic x, înscris în cartea funciară nr. x Someşu Rece.

Pentru acest teren instanţa a constatat, în raport de împrejurarea că în evidenţele Consiliului Local al comunei Gilău figurează terenul în litigiu, cu destinaţie de cimitir, ca fiind dobândit în anul în 1956, că în speţă sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 177 din 4 august 1948 pentru regimul general al cultelor religioase şi ale Decretului nr. 233 din 23 februarie 1949 privind aprobarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

Contrar criticilor recurenţilor Înalta Curte apreciază, raportat la prevederile art. 9 din Decretul nr. 177 din 4 august 1948, analizate şi de judecătorul fondului, ca şi la actele şi lucrările dosarului, că este corectă premiza legală ce a stat la baza raţionamentului instanţei de fond în soluţionarea prezentei cauze, reţinând că statul a acordat cultelor religioase recunoscute dreptul de a deţine în proprietate cimitire pentru credinciosii lor, autorităţile locale având obligaţia de înfiinţa cimitire numai în ceea ce priveşte persoanele care nu aparţin cultelor ce au cimitire.

De altfel, prin Decretul nr. 233 din 23 februarie 1949 privind aprobarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române emis de Ministerul Cultelor, în capitolul intitulat Cimitirele rurale, la art. 181-182 s-a arătat că fiecare parohie rurală are dreptul la un cimitir pentru îngroparea morţilor, care este proprietatea parohiei, cimitirul şi locul său administrându-se de organele parohiale.

Astfel, cu justeţe s-a reţinut că Hotărârea Consiliului Local al comunei Gilau nr. 37/08.09.1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Gilau, în care la poziţiei nr. 62 s-a consemnat Cimitirul din satul Somesu Rece este lovită de nulitate în ceea ce priveşte această menţiune.

Practic, recurenta Comuna Gilău nun a dovedit că ar fi fost, la data adoptării acestei hotărâri, proprietară asupra terenului în speţă, proprietate care să fi fost dobândită printr-una din modalităţile prevăzute de lege la data la care susţine că a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren, o atare concluzie fiind pe deplin susţinută de actele administrate în cauză.

Hotărârea de Guvern are natura juridică a unui act administrativ individual emis în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, prin ea însăsi nu constituie un titlul de proprietate, astfel că inventarul care a făcut obiectul Hotărârii de Guvern nr. 969/05.09.2002 a fost anterior însuşit prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999.

În anexa la legea nr. 213/1998, pct. III, sunt indicate bunurile care fac parte din domeniul public al comunelor, oraşelor si municipiilor, iar la subpunctul 10 sunt menţionate: cimitirele orăşeneşti si comunale. Rezulta, aşadar, fara dubiu ca din domeniul public al unei comune, în speţa Comuna Gilau, putea sa facă parte doar un cimitir comunal, or cimitirul în litigiu nu a fost niciodată un cimitir comunal, ci a fost un cimitir parohial încă de la data realizării acestuia - anul 1968 si a fost folosit ca si atare-ca si cimitir parohial de atunci si pana în prezent, adică de peste 50 de ani.

Pe acest din urmă aspect considerentele primei instanţe sunt elocvente şi pertinente, relevanţă prezentând desigur faptul că recurenta Comuna Gilău nu a deţinut niciodată în proprietate terenul care reprezintă cimitirul parohial, aspect coroborat şi cu depoziţia martorului martorul A. (dosar fond) care a precizat că terenul acestei păşuni a fost deţinut de oamenii din satul Someşu Rece care au dat teren pentru păşune şi apoi au strâns bani cu care au împrejmuit terenul, pentru ca animalele păşunate să nu intre peste morminte. A precizat şi că terenul din jurul cimitirului este şi în prezent păşune şi se găseşte în proprietatea Composesoratului Someşu Rece.

Pe cale de consecinţă, toate aserţiunile recurentelor referitoare la ipoteticele modificări ale regimului acestui teren survenite în decursul timpului, dincolo de faptul că sunt lipsite de relevanţă, nici nu pot face obiect de cercetare în cadrul prezentei cauze în condiţiile în care, astfel cum s-a indicat deja, nelegalitatea includerii acestui teren în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului, valabilitatea atestării domeniului public al statului fiind condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice considerente care se impun, pentru identitate de raţiune şi în ceea ce priveşte domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, cum este cazul în speţă.

Faţă de cele învederate şi reţinând regimul juridic al terenului în litigiu a cărui apartenenţă la domeniul public al statului nu s a probat de către emitentul l Hotărârii Consiliului Local al comunei Gilău nr. 37/08.09.1999, astfel că în mod corect instanţa fondului a constatat nulitatea parţială a actului administrativ atacat emis de Consiliului Local al comunei Gilău şi a Hotărârii de Guvern nr. 969/05.09.2002, care s-a fundamentat pe actul consiliului local în atestarea acestui bun ca făcând parte din domeniul public al Comunei Gilău.

Concluzionând asupra criticilor de nelegalitate, în baza argumentelor expuse punctual, Înalta Curte reţine că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând se impune a se preciza că şi în ceea ce priveşte soliţia dată de instanţa de fond asupra excepţie lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Judeţul Cluj este corectă, faţă de dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 36 din Codul de procedură .

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru toate considerente expuse, reţinând că sunt neîntemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în baza art. 496 din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de pârâţii Consliul Local al Comunei Gilău şi Comuna Gilău împotriva sentinţei nr. 79 din 07 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj– secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.