Validity of tax protest suspension pending criminal proceedings for fictitious transactions and tax evasion indicators

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 01.09.2015, precizată la termenul din 26.01.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă GMC SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat anularea Deciziei ANAF nr. 180/16.06.2015 şi obligarea acesteai din urmă la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3810 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei dovezii calităţii de reprezentant, respectiv lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta AFFP Olt, ca neîntemeiate.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă GMC SPRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova- Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Olt, cu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei nr. 3810 din 29 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă GMC SPRL, a promovat recurs, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Invocând în drept motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea, sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că:

- s-a învederat, în primul rând, că prima instanţă a reţinut eronat că sunt întrunite în litigiu cerinţele prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, neexistând indiciile săvârşirii vreunei infracţiuni de către administratorul societăţii recurente, nefiind precizat de organul fiscal în ce măsură soluţia pronunţată pe latura penală ar avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţionării contestaţiei administrative şi nefiind dovedită existenţa acestei înrâuriri hotărâtoare a infracţiunilor presupus a fi cercetate asupra soluţiei din procedura administrativă;

- prima instanţă a omis să analizeze toate criticile invocate de recurentă prin acţiunea formulată, invocând in mod greşit adresa nr. x c are contravine prevederile art. 94 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală;

- instanţa de fond a respins în mod greşit toate criticile formulate de recurentă cu privire privind nelegalitatea actului administrativ contestat, efectul pozitiv al puterii de lucru judecat cât şi jurisprudenţa CEDO;

- instanţa de fond a preluat efectiv apărările intimatei din întâmpinare şi din considerentele deciziei contestate fără a motiva în drept încălcând astfel prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

- instanţa de fond a respins contestaţia recurentei cu singura motivare, deşi succintă, preluată integral de la intimată şi care contravine probelor din dosar, ca ar exista fapte constând în evidenţierea în acte contabile sau alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, fără a arăta care sunt aceste fapte, fără a ţine cont de întregul probatoriu administrat în cauză, care demonstrează că nu există nici măcar indicii de săvârşire a unei fapte de natură penală.

- este evident că în prezenta cauză măsura suspendării este abuzivă şi nu se justifica, deoarece organul de inspecţie a formulat plângere penală pentru fapta prevăzută de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, care se referă la evidenţierea în actele contabile a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale, în condiţiile în care acelaşi organ fiscal a susţinut în faţa instanţelor de judecată legalitatea şi realitatea operaţiunilor economice;

- menţinerea măsurii suspendării sine die (menţinută de peste 50 de luni) este nelegală, atât prin faptul nesoluţionării contestaţiei într-un termen rezonabil, cât şi din punctul de vedere a menţinerii stării de incertitudine pe o perioadă nedeterminată;

- în practica instanţelor s-a reţinut faptul că indiscutabil, orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul sa prezinte judecătorului observaţiile si argumentele sale, dreptul la un proces echitabil prin urmare, fiind considerat efectiv decât daca observaţiile parţilor sunt corect examinate de către instanţa,

- instanţa are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de proba, cel puţin pentru a le aprecia pertinent;

- nu există nicio justificare pentru a considera că aspectele penale ar prevala celor fiscale, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, iar între stabilirea caracterului infracţional al presupuselor fapte săvârşite şi stabilirea obligaţiilor bugetare, nu exist nicio legătură care ar putea influenta soluţionarea ne fond a contestaţiei administrative, având în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat si principiul securităţii juridice al hotărârilor judecătoreşti menţionate, respectiv Deciziiile Curţii de Apel Craiova nr. 2794 din 19 martie 2013 şi 2210 din 16 iunie 2015.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâţe Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt au formulat întâmpinare prin carea au solicitatrespingerea recursului ca nefondat.

La rândul său, recurenta- reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, concluzii scrise şi completare la concluziile scrise.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 26 mai 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

În faza procesuală a recursului au fost administrate probe noi, la solicitatea instanţei copii de pe rechizitoriul din data de 24 februarie 2020, emis în dosarul nr. x/2011 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Deliberând asupra prezentului recurs, sub aspectul motivelor de nelegalitate invocate, prin prisma probelor administrate, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este nefondat, pentru considerentele care urmează:

De asemenea, este de menţionat că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) coroborat cu art. 488 din C. proc. civ., recursul este o cale de atac extraordinară în cadrul căreia poate fi realizat un control judiciar limitat la aspecte care interesează nelegalitatea sentinţei ce a fost pronunţată de instanţa de fond.

Pe de altă parte este relevant a fi amintit principiul legalităţii căilor de atac, principiu care îşi găseşte expresie în prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. astfel "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta".

În lumina exigenţelor ce rezidă din normele procedurale menţionate, Înalta Curte constată că nu pot fi analizate susţinerile ample ale recurentei care descriu parcursul judecării litigiului în precedenta etapă procesuală, şi nici cele care se referă la o situaţie de fapt diferită de cea care a fost reţinută de curtea de apel pe baza analizei probelor.

Tot astfel, instanţa de recurs nu poate analiza direct legalitatea hotărârii primei instanţe, ci analiza ce urmează a se realiza se va constitui într-un control judiciar asupra judecăţii realizate de instanţa de fond astfel aceasta cum se reflectă în sentinţă (pronunţată de această instanţă) împotriva căreia a fost exercitat recursul.

Opinia exprimată de recurentă, în vederea satisfacerii cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate, fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în acţiunea introductivă.

În prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, contradictorie, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Hotărârea judecătorească recurată explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a respins acţiunea.

Alegaţiile recurentei vizează mai degrabă modalitatea instanţei de fond de interpretare a probelor administrate în cauză, însă aceasta, asa cum s-a mentionat anterior este una care tinde a determina o reapreciere a probelor şi a situaţiei de fapt ce s-a stabilit în baza lor, demers care este incompatibil cu judecata în recurs.

Conform art. 258 corelat cu art. 264 din C. proc. civ., instanţelor de fond le-a fost atribuită atât competenţa de a evalua şi a hotărî în privinţa administrării probelor care sunt utile şi concludente pentru stabilirea situaţiei de fapt (căreia i se circumscrie raportului juridic litigios), cât şi puterea de a aprecia liber probele concret administrate.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei atacate din prezenta sentinţă şi faţa de obiectul cererii de chemare în judecată, soluţia primei instanţe a fost aceea de respingere a acţiunii.

În argumentele prezentate în susţinerea soluţiei, instanţa de fond a reţinut, printre altele că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003, argumentele invocate de reclamantă, privind necesitatea evaluării măsurii administrative inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, conform Deciziei ÎCCJ nr. 1892/2014.

A mai reţinut că nu pot fi primite susţinerile reclamantei în sensul că măsura suspendării soluţionării contestaţiei poate fi luată de organul fiscal doar când acesta constată existenţa pe rolul unei instanţe a unui proces penal în curs de soluţionare. Legiuitorul a reglementat posibilitatea suspendării soluţionării contestaţiei administrative în situaţia sesizării organelor penale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi nu în situaţia existenţei unui proces penal în curs de soluţionare.

A mai reţinut instanţa că în ceea ce priveşte puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate de reclamantă, prin decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative s-a reţinut că verificările efectuate de Curtea de Conturi au vizat anii 2010 şi 2011.

Perioada care face obiectul inspecţiei fiscale finalizate cu încheierea deciziei de impunere nr. x/09.04.2015 este octombrie 2010- 31 decembrie 2012 în Raportul de inspecţie fiscală reţinându-se că operatorul economic a fost verificat anterior de organele de inspecţie fiscală până la data de 30.09.2010.

Impunerea are la bază şi constatări privind achiziţiile de la S.C. R.LMIR Impex S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., efectuate în 2012.

Pe de altă parte, mai reţine instanţa că, în ce priveşte perioada 2010- 2011, în raportul de inspecţie fiscală din 09.04.2015 se invocă elemente probatorii care nu au făcut obiectul analizei în cauzele sus menţionate, de ex. adresa din 12.05.2014 a DIICOT Craiova conform căreia prin raportul de constatare criminalistică nr. x/12.05.2014 s-a stabilit că facturi fiscale emise în perioada 2007- 2011 de către doisprezece dintre furnizorii reclamantei, precum şi facturile fiscale întocmite de reclamantă, au fost întocmite de aceeaşi persoană, C., administrator pentru o perioadă la S.C. D. S.R.L..

Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurenta-reclamantă sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente in cauză.

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prin Decizia nr. 180/16.06.2015, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrativ fiscale formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/09.04.2015, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latura penală.

Ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate la sediul recurentei S.C. A. S.R.L. organele de inspecţie fiscala au stabilit obligaţii fiscale reprezentând impozit pe profit în sumă de 7.544.659 RON, pe perioada 01.10.2010 - 31.12.2011, accesorii aferente acestuia în cuantum total de 1.348.374 RON, contestate, întrucât societatea a dedus cheltuielile cu achiziţia de lingouri de aluminiu şi aliaje de aluminiu, precum şi de siliciu metalic provenite de la societăţi care nu pot justifica provenienţa mărfurilor, fapte care au generat diminuarea obligaţiilor datorate bugetului de stat.

Practic, au fost menţionaţi ca furnizori ai S.C. A. S.R.L., ce nu pot demonstra realitatea operaţiunilor înregistrate: S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. V. S.R.L., SC W. S.R.L., S.C. X. S.R.L., S.C. Y. S.R.L.. şi, faţă de cele constatate, organele de inspecţie fiscală au concluzionat că, îi perioada 01.10.2010 - 31.12.2011, S.C. A. S.R.L. a înregistrat în evidenta contabilă achiziţii de lingouri de aluminiu, materii prime şi siliciu metalic de la furnizori care au înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii fictive, motiv pentru care conform prevederilor art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, organele de inspecţie fiscală au stabilit că aceste cheltuieli nu sunt deductibile la calculul profitului impozabil în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca atare, prin adresa nr. x/14.04.2015 organele de inspecţie fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt plângerea penală împreună cu întreaga documentaţia întocmită ca urmare a verificărilor efectuate în legătură cu realitatea şi legalitatea activităţii desfăşurate de operatorul economic, în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de Codul fiscal şi Legea nr. 241/2005.

S-a reţinut că între stabilirea creanţelor fiscale cu titlu de impozit pe profit şi TVA în sumă totală de 8.893.033 RON din decizia de impunere nr. x/09.04.2015, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.04.2015 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite de reprezentanţii societăţii există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei dedusă judecăţii.

Înalta Curte reţine, în cauză, că nu sunt fondate susţinerile şi argumentele invocate de recurenta-reclamantă circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond procedând în mod întemeiat, urmare interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept aplicabile la circumstanţele de fapt ale litigiului, pe deplin stabilite, la respingerea ca neîntemeiată a acţiunii în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu intimatele -pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă GMC SPRL.

Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă; (...)

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal, organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul până la care se suspendă procedura . Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.

Instanţa reţine că prin Decizia nr. 180/16.06.2015, Direcţia Generală de Soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF a dispus că soluţionarea contestaţiei va fi reluată la data la care contestatoarea sau organul fiscal va sesiza organul de soluţionare competent că motivul care a determinat suspendarea a încetat în condiţiile legii, în conformitate cu dispoziţiile legale l a care a făcut referire în motivarea deciziei .

Porivit alin. (3) şi (4) al art. 214 din O.G. nr. 92/2003 procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.

Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Instanţa observă din cele reţinute prin Decizia nr. 180/16.06.2015 organul de soluţionare, s-a raportat la pct. 10.1 din OPANAF nr. 2906/2014, redându-i întreg conţinutul şi făcând trimitere la acesta atunci când a stabilit termenul până la care s-a suspendat procedura.

Instanţa apreciază că faţă de motivul care a determinat suspendarea procedurii administrative a soluţionării contestaţiei, acela al existenţei unei înrâuriri hotărâtoare pe care o are constatarea de către organele competente a elementelor constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 şi art. 38 alin. (1) C. pen. pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantei conform Rechizitoriului din data de 24 februarie 2020, până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale, procedura de soluţionare a contestaţiei nu poate fi reluată.

Curtea observă, că analiza deciziei contestate relevă îndeplinirea condiţiei privind prezentarea unor "indicii temeinice" privind săvârşirea unor astfel de infracţiuni şi înrâurirea soluţiei penale asupra cauzei administrative, în condiţiile dovedirii existenţei unei operaţiuni fictive desfăşurate de reclamantă.

Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române prin "indiciu" se înţelege "f aptă, împrejurare, situaţie, care, privită în legătură cu alte fapte, împrejurări sau situaţii, poate servi ca probă într-un proces".

Ca atare, sesizarea penală a făcut referire la existenţa unor date şi informaţii concrete care, în urma deducţiilor şi raţionamentelor logice, pot sugera existenţa unor probe în referire la o infracţiune hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei administrative.

În decizia contestată în cauză, pe de o parte, s-a apreciat că se impune sesizarea organelor penale în vederea examinării globale a tuturor circumstanţelor speţei, pentru a se identifica circumstanţe obiective din care să rezulte dacă reclamanta ştia sau ar fi trebuit să ştie de existenţa unor nereguli sau a unei fraude în sfera furnizorilor săi sau a făcut ea însăşi manipulări cu scopul obţinerii unor avantaje fiscale .

Pe de altă parte, aceste elemente care să constituie indicii au fost prezentate în decizia contestată, indicarea formală a deficienţelor constatate în legătură cu comportamentul fiscal al recurentei sau al partenerilor săi comerciali furnizând datele care să permită verificarea legalităţii măsurii de suspendare, fiind aşadar precizate elemente obiective, concludente şi vizibile referitoare la conduita societăţii de faţă şi la comportamentul fraudulos al partenerilor comerciali, elemente care să constituie indiciile despre care textul de lege face vorbire.

Cu referire la motivul de recurs de la pct. 7, formularea normei, în absenţa unor alte circumstanţieri inserate în cuprinsul acesteia, pare că ar permite invocarea unor critici prin care s-ar putea susţine atât încălcarea efectului negativ al lucrului judecat (art. 431 alin. (1) şi art. 432 din Cod), cât şi nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat (art. 431 alin. (2).

Cu toate acestea, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale ce reglementează soluţionarea recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau din coroborarea art. 488 alin. (1) pct. 7 cu prevederile art. 497 teza finală din C. proc. civ., reiese că motivul de casare de la pct. 7 permite invocarea încălcării doar a efectului negativ al lucrului judecat sau formularea unor critici legate de modalitatea de soluţionare a excepţiei procesuale a autorităţii de lucru judecat (art. 432 coroborat cu art. 431 alin. (1).

Această ipostază a autorităţii de lucru judecat priveşte însă manifestarea sa de prezumţie legală absolută de a exprima adevărul judiciar şi are în vedere valoarea probatorie a unei hotărâri judecătoreşti anterioare în litigiul consecutiv, întrucât funcţia pozitivă a lucrului judecat nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar facilitează sarcina probaţiunii, aducându-se în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia unei judecăţi anterioare, raporturi juridice care nu pot fi nici ignorate şi nici contrazise.

Or, astfel cum reiese din expozeul deciziei de faţă, criticile recurentei-reclamante sunt grefate, în cvasitotalitatea lor, pe invocarea încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel încât, Înalta Curte apreciază că este necesar ca acestea să fie evaluate pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, cu referire la dispoziţiile procedurale de la art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Cu referire la perspectiva terminologică enunţată, Înalta Curte are în vedere că susţinerile recurentei cu privire la "puterea de lucru judecat" - sintagmă utilizată - ca privind efectul pozitiv al lucrului judecat sau funcţia pozitivă a autorităţii de lucru judecat, astfel că instanţa de fond în mod corect a reţinut că faţă de obiectul litigiilor indicate, considerentele hotărârilor definitive, argumentele contestatoarei nu justifică soluţionarea contestaţiei administrative, având în vedere că verificările efectuate de Curtea de Conturi au vizat anii 2010 şi 2011.

Recurenta-reclamantă a indicat sentinţa nr. 2546/20.11.2012 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia Curţii de Apel Craiova nr. 2794/19.03.2013, şi sentinţa nr. 86/04.02.2015 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia Curţii de Apel Craiova nr. 2210/15.06.2015, învederând că acestea se bucură de putere de lucru judecat.

Curtea subliniază însă că, înainte de a aprecia valoarea şi incidenţa acestor hotărâri judecătoreşti în cauza de faţă, recurenta, la momentul anului 2019, nu a făcut dovada efectului pozitiv al hotărârilor pronunţate, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, în mod corect a reţinut instanţa fondului că, în ce priveşte perioada 2010- 2011, în raportul de inspecţie fiscală din 09.04.2015 au fost invocate elemente probatorii care nu au făcut obiectul analizei în cauzele menţionate, de ex. adresa din 12.05.2014 a DIICOT Craiova conform căreia prin raportul de constatare criminalistică nr. x/12.05.2014 s-a stabilit că facturi fiscale emise în perioada 2007- 2011 de către doisprezece dintre furnizorii reclamantei, precum şi facturile fiscale întocmite de reclamantă, au fost întocmite de aceeaşi persoană, C., administrator pentru o perioadă la S.C. D. S.R.L..

Mai mult decât atât, autoritatea de lucru judecat a cărei întindere este dată de soluţia din dispozitiv, dar şi de considerentele care o explicitează, precum şi de cele decizorii - operează atât timp cât circumstanţele de fapt avute în vedere la pronunţarea unei soluţii definitive rămân neschimbate (aplicare a principiului rebus sic standibus); or, verificarea acestor circumstanţe de fapt - corespunzătoare intervalului de timp ce interesează speţa - nu a fost realizată de instanţele de fond învestite cu acest litigiu.

În altă ordine de idei, recurenta reclamantă a mai susţinut că suspendarea sine die a soluţionării contestaţiei este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul la instanţă, însă, în aprecierea Curţii, nu s-ar putea susţine că măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale, luată în temeiul art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, este de natură a-i afecta reclamantei dreptul de acces la instanţă şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, garantate într-adevăr de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţia României republicată, în contextul în care Curtea a constatat, conform considerentelor anterioare, că, la adoptarea măsurii respective, organul de soluţionare a contestaţiei a respectat întocmai cerinţele impuse de legiuitor prin art. 241 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În concluzie, prima instanţă a procedat la verificarea situaţiei de fapt şi drept astfel cum a fost dedusă din actul atacat şi din documentaţia administrativă ataşată, neputând face, aşa cum indică recurentul, propria judecată de valoare care, în mod evident, în acest moment al analizei, nu li se pot se da o altă valoare probatorie.

III Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate cele ce preced, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge, aşadar, ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvenţă GMC SPRL împotriva sentinţei nr. 3810 din 29 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.