Age-limit allowance suspension annulled after unconstitutional law declaration, with back pay ordered

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 în data de 27.07.2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi B. - Secretarul General al Camerei Deputaţilor, anularea în tot a Ordinului nr. 620/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor prin care s-a dispus încetarea, la data de 27.02.2021, a plăţii indemnizaţie pentru limită de vârstă de care beneficia şi obligarea pârâţilor la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limita de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi.

Prin sentinţa civila nr. 6031/18.10.2021 Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale a acestei instanţe si a declinat competenta de soluţionare in favoarea Curtii de Apel Bucuresti- sectia de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul nr. x/2021 a fost înregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.11.2021 sub acelaşi număr.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 329 de la data de 21 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Camerei Deputaţilor. Totodată, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii CAMERA DEPUTATILOR şi B. - Secretarul General al Camerei Deputaţilor, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 329 de la data de 21 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, în termenul legal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi respectiv pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, cu modificarea sentinţei civile atacate, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În esenţă, în motivare, a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea Ordinului nr. 620/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care beneficia şi obligarea intimaţilor – pârâţi la repunerea acesteia în plată cu începere de la data de 27.02.2021 la zi.

A arătat că Ordinul nr. 620/2021 a fost emis în temeiul Legii nr. 7/24.02.2021, lege care prevedea că va fi încetată plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată.

Ulterior, la data de 5 mai 2022, Curtea Constituţională în cadrul controlului legilor posterior promulgării a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, este neconstituţională.

În acest context, având în vedere că speţa de faţă este o facta pendentia, a apreciat recurentul – reclamant că efectele deciziei Curţii Constituţionale se răsfrâng asupra litigiului de faţă.

În fundamentarea punctului său de vedere, a invocat şi cele statuate de CEDO în cauza Belane c. Ungariei, Pct. 86, în care s-a reţinut că în cazul în care suspendarea sau diminuarea pensiei nu a fost cauzată de modificări ale situaţiei reclamantului ci de modificări ale legii sau punerii în aplicare, acest fapt conduce la o ingerinţă în drepturile prevăzute la art. 1 Protocolul 1 din CEDO.

A mai susţinut că hotărârea de fond nu este motivată în ceea ce priveşte criticile formulate de reclamant în acţiunea introductivă conform cărora se produce o discriminare a foştilor parlamentari faţă de alte categorii socio – profesionale.

Pentru toate aceste motive, a apreciat că se impune admiterea cererii de recurs, cu casarea sentinţei civile atacate în prezenta cauză.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Camera Deputaţilor a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul – reclamant, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. se impune a fi admis, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de casare dezvoltat de recurent, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte îl apreciază a fi nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată, iar Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă la emiterea hotărârii atacate.

Având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei –reclamante neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul acestui motiv de nelegalitate.

Ulterior, analizând recursul de faţă, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8, Înalta Curte reţine că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Acest motiv estre incident în cauză, fiind apreciat ca întemeiat, instanţa de control judiciar urmând a-l admite, a casa sentinţa civilă atacată şi a modifica soluţia primei instanţe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Astfel, Înalta Curte constată, din analiza înscrisurilor de la dosar, că prin Ordinul nr. 529/24.05.2017 s-a admis cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă a d-lui A. în temeiul Legii nr. 96/20006 privind Statutul Deputaţilor şi al Senatorilor, republicată.

Prin Ordinul 620/05.03.2021 emis de pârâtul PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAŢILOR, s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei pentru limită de vârstă a reclamantului A., începând cu data de 27.02.2021. Acest ordin a fost emis în baza art. II din Legea nr. 7/2021.

În prezentul litigiu s-a solicitat anularea Ordinului de încetare la plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă nr. 620/05.03.2021 şi obligarea pârâtului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 la zi, ca urmare a declarării neconstituţionalităţii legii care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, soluţie pe care reclamantul a atacat-o cu prezentul recurs.

În calea de atac a recursului declarată de recurentul – reclamant A. prezintă relevanţă Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 de la data de 5 mai 2022 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de C., D., E. si F. în Dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, etc., şi s-a constatat că Legea nr. 7/2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională. Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 570 din 10.06.2022.

În considerentele acesteia s-a reţinut că:

- Stabilirea unor reguli clare în privinţa procedurii legislative, inclusiv la nivelul Legii fundamentale, şi respectarea regulilor astfel stabilite constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii parlamentare, aşadar, o garanţie a democraţiei. În măsura în care normele privind procedura legislativă au consacrare constituţională, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe asupra modului în care legile adoptate de Parlament le respectă şi să sancţioneze în mod corespunzător încălcarea lor (Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, paragraful 33).

- Prin urmare, respectarea art. 75 şi a art. 76 alin. (3) din Constituţie reprezintă fundamentul dezbaterilor democratice din Parlament şi, care, prin substratul lor de valoare, presupun un schimb de idei între cei ce exercită suveranitatea naţională. Evitarea sau limitarea dezbaterilor parlamentare prin scurtarea nejustificată a termenelor, fără a respecta prevederile constituţionale exprese în acest sens, denotă o atingere adusă înseşi unei valori fundamentale a statului, şi anume caracterului său democratic. Din punct de vedere axiologic, dezbaterile parlamentare în forma lor comună/generală sunt în mod intrinsec legate de democraţie, astfel că orice abatere de la aceasta trebuie să fie realizată numai în condiţiile şi limitele stabilite prin Constituţie.

Nesocotirea acestei valori supreme plasează destinatarul normei juridice într-o situaţie de perpetuă insecuritate juridică. Aşadar, deşi la o primă vedere pare că Parlamentul nu a respectat doar un aspect procedural, poate formal, în realitate, consecinţele pe care această neregularitate le implică sunt grave, afectând ideea de democraţie şi de securitate juridică în substanţa lor. În această situaţie, o lege adoptată în astfel de condiţii, mai ales în ipoteza acordării/retragerii unor drepturi cu caracter patrimonial, nu poate fi decât arbitrară, aspect cu atât mai evident în cauza de faţă cu cât legiuitorul, de mai bine de 15 ani, şi-a impus o conduită inconsecventă şi lipsită de predictibilitate de la o legislatură la alta [în anul 2006 acordă dreptul sub forma pensiei de serviciu, îl retrage prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, îl acordă din nou prin Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (sub forma indemnizaţiei pentru limită de vârstă), îl retrage din nou prin legea criticată].

S-a creat, astfel, o insecuritate juridică vădită în raport cu drepturile patrimoniale acordate deputaţilor şi senatorilor ulterior încetării mandatului lor, drepturi ce nu pot fi afectate, întrucât constituie unul dintre elementele constitutive ale statutului constituţional al membrilor Parlamentului, fiind intrinsec legate de regimul constituţional al protecţiei mandatului reprezentativ [a se vedea ad similis şi art. 2 lit.

b) din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român]. De aceea, Curtea reţine şi încălcarea art. 1 alin. (3) în componenta referitoare la democraţie şi a art. 1 alin. (5) în componenta referitoare la securitatea juridică a persoanei.

- Faţă de temeinicia motivelor de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează procedura de adoptare a legii analizate şi care afectează legea în ansamblul său, Curtea constată că nu mai este cazul să examineze celelalte critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă formulate (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 13 martie 2020, paragraful 62, sau Decizia nr. 155 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 4 iunie 2020, paragraful 78).

Cu privire la efectele constatării neconstituţionalităţii legii analizate, s-a arătat în aceeaşi decizie:

Curtea reţine că efectele deciziilor sale sunt consacrate expres prin prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală: "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". Curtea reţine că, în acest caz, constatarea neconstituţionalităţii legii analizate nu are ca efect apariţia unui vid legislativ, ci determină reintrarea în fondul activ al legislaţiei a normelor abrogate, după publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Curtea reţine că în astfel de cazuri, în care se constată ca fiind neconstituţionale acte normative care abrogă alte acte normative, nu intervine o "abrogare a abrogării", pentru a se putea reţine incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora "Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial" - dispoziţii opozabile legiuitorului în activitatea de legiferare, ci este vorba de un efect specific al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii unei norme abrogatoare, efect întemeiat pe prevederile constituţionale ale art. 142 alin. (1), care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, şi ale art. 147 alin. (4), potrivit cărora deciziile Curţii sunt general obligatorii.

De altfel, Curtea a evidenţiat în mod expres această distincţie în cuprinsul deciziilor nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, şi nr. 1039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, reţinând că "acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale [... ], sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ" (a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 417 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 decembrie 2013, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013, pct.

VI).

Deopotrivă, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, paragraful 49, Curtea a reţinut că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor. Curtea constată că, întrucât deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cele stabilite prin prezenta decizie urmează a se aplica de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I; totodată, instanţele judecătoreşti vor aplica prezenta decizie numai în cauzele pendinte la momentul publicării acesteia, cauze în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus-menţionată, în această ultimă ipoteză decizia pronunţată de Curtea Constituţională constituind temei al revizuirii potrivit art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. [Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012]. În cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 5 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, sau Decizia nr. 338 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 14 noiembrie 2013). Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30).

Prin urmare, întrucât Legea nr. 7/2021 pe perioada sa de activitate se bucură de prezumţia de constituţionalitate, dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 96/2006 din punct de vedere normativ reintră în vigoare de la momentul publicării prezentei decizii. Totodată, complementar ipotezei normative precizate, decizia Curţii se aplică şi în privinţa situaţiilor juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile) şi, în mod excepţional, acelor situaţii care au devenit facta praeterita, dar în care a fost sesizată Curtea Constituţională, caz în care se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii (a se vedea Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, paragrafele 27-29, sau Decizia nr. 794 din 23 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 17 decembrie 2021, paragraful 57).

Înalta Curte, având în vedere susţinerile recurentului – reclamant cu privire la efectele deciziei Curţii Constituţionale, constată că art. 147 alin. (4) din Constituţie declara neechivoc faptul ca deciziile au putere pentru viitor. Evident, jurisprudenţa Curtii a atenuat acest "neechivoc" prin apelul la teoria facta praeterita, facta pendentia, facta futura. Elementul central al acestei teorii este fără îndoială raportul juridic, mai bine spus caracterul lui epuizat/consolidat, in desfăşurare, sau viitor. Prin urmare, ori de cate ori analizam efectele unei decizii a Curtii asupra unui raport juridic concret, in primul rând va trebui sa stabilim daca acel raport juridic este sau nu epuizat. Ne vom afla sub incidenta facta praeterita in toate situatiile in care la data publicarii Deciziei Curtii in Monitorul Oficial, raportul juridic este deja epuizat si deci Deciziile CCR nu isi produc asupra acestora niciun fel de efecte. În mod excepţional insa, Deciziile CCR isi vor produce efectele si asupra situaţiilor juridice epuizate si anume atunci când cauza a fost soluţionata definitiv înainte de publicarea Deciziei CCR, caz in care partea are acces la calea extraordinara de atac a revizuirii (art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.), daca însa invocase in cadrul litigiului excepţia de neconstituţionalitate.

Ca atare, deciziile isi vor produce efectele asupra cauzelor pendinte cum este şi cea dedusă judecăţii în prezentul dosar.

În prezenta cauză efectele excepţiei de neconstituţionalitate admise de CCR într-un alt dosar profită şi autorului prezentei cereri de chemare în judecată care are obiect similar cu cel din dosarul în care a fost ridicată respectiva excepţie, prezenta cauză fiind încă pe rolul instanţei, cu judecata nefinalizată – facta pendenţia.

Câtă vreme ordinul contestat nr. 620 de la data de 05.03.2021 emis de pârâtul PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAŢILOR a avut la bază art. II din Legea nr. 7/2021, declarată neconstituţională, rezultă că acesta nu are fundament juridic şi se impune a fi eliminat din circuitul civil, prin anularea lui, încă de la momentul emiterii sale, fără a mai fi necesar ca instanţa să analizeze şi celelalte motive de nelegalitate invocate de către reclamant prin cererea introductivă de instanţă.

În consecinţă, se impune repunerea reclamantului în drepturile avute anterior emiterii acestui ordin, şi anume în drepturile prev. de Ordinul 529/24.05.2017, prin care s-a admis cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă.

Totodată, având în vedere că potrivit ordinului nr. 1476/24.06.2022, s-a dispus ca, de la data de 10.06.2022, să se reia plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă stabilită prin Ordinul nr. 529/24.05.2017, cererea de chemare în jduecată va fi admisă, în parte, în sensul că instanţa va dispune obligarea pârâtului PARLAMENTUL ROMÂNIEI - CAMERA DEPUTAŢILOR la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului A. pentru perioada 27.02.2021-09.06.2022 şi va respinge cererea de obligare la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă pentru perioada 10.06.2022-prezent ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte va menţine dispoziţiile sentinţei civile atacate în prvinţa soluţiei date de prima instanţă excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Secretarul General al Camerei Deputaţilor.

Cu privire la cheltuielile de judecată, văzând dispoz. art. 453 C. proc. civ., constatând că intimata – pârâtă Camera Deputaţilor este partea procesuală căzută în pretenţii în prezentul litigiu, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către recurentul - reclamant a sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocaţial redus, dovedit cu înscrisurile de la f. x verso dosar recurs, respectiv factura fiscală seria x nr. x din data de 06.06.2023.

În baza disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în valoare de 7442lei, având în vedere complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de apărătorul ales în cadrul procesului dedus judecăţii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, fiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul formulat de reclamantul A., va casa, în parte, sentinţa civilă recurată şi va admite, în parte, cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 329 din 23 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa civilă recurată iar, în rejudecare:

Admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Camera Deputaţilor şi B..

Anulează Ordinul nr. 620/05.03.2021 emis de Secretarul General al Camerei Deputaţilor.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă aferente perioadei 27.02.2021-09.06.2022.

Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă începând cu data de 10.06.2022, ca rămasă fără obiect.

Menţine, în rest, sentinţa atacată.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON, reprezentând onorariu avocaţial redus.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2023.