EU Directive 2005/36/CE: Foreign doctoral degree does not substitute statutory residency for medical specialist qualification recognition

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea depusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.05.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Direcţia Generală pentru Politici de Sănătate şi Resurse Umane Serviciul de Recunoaştere a Calificărilor Profesionale din cadrul Ministerului Sănătăţii, prin Director General B., să oblige pârâtul la:

1. recunoaşterea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate publică şi management (doctor în sănătate publică) rezultat în urma susţinerii şi absolvirii studiilor doctorale la LSHTM-Londra;

2. recunoaşterea perioadei de 4 ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la LSHTM- Londra şi obţinerea titlului de calificare de medic specialist în sănătate publică şi management doctor în sănătate publică;

3. plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers juridic.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 640 din 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Direcţia Generală pentru Politici de Sănătate şi Resurse Umane – Serviciul de recunoaştere a calificărilor profesionale din cadrul Ministerului Sănătăţii;

- a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală pentru Politici de Sănătate şi Resurse Umane – Serviciul de recunoaştere a calificărilor profesionale din cadrul Ministerului Sănătăţii ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă;

- a respins ca fiind neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat;

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii;

- a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii să recunoască reclamantei perioada de 4 ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la University of London – London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM) din Marea Britanie, cu consecinţa recunoaşterii titlului de calificare de medic specialist în Sănătate publică şi Management;

- a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii la plata către reclamantă a sumei de 32.737,03 cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, constând în onorariu avocat 30.000 RON, în condiţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., taxă judiciară de timbru 50 RON şi cheltuieli de deplasare şi cazare 2687,03 RON;

- a respins ca fiind neîntemeiată, în rest, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

1.3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 640 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Sănătăţii.

1.3.1. Recurenta-reclamantă A., a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 640/21.04.2021 solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

În motivarea arată că sentinţa civilă nr. 640/21.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este parţial nelegală şi neîntemeiată. Astfel, în mod temeinic şi legal instanţa de fond admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, însă dispune reducerea onorariului de avocat de la suma de 43.510 RON la 30.000 RON.

Instanţa de fond motivează hotărârea prin aceea că prezenta cauză a fost soluţionată în 3 termene de judecată şi prin urmare onorariul stabilit de către părţi este "disproporţionat în raport cu activitatea concreta desfăşurată de avocat".

Judecătorul fondului omite faptul că anterior redactării şi înregistrării prezentei cauze, au fost necesare ample documentari atât cu privire la legislaţia şi reglementările din România dar şi cele aplicabile în UE, complexitatea cauzei fiind dată şi de specificitatea domeniului medical şi academic.

Mai mult decât atât, în cauză a fost îndeplinită şi procedura prealabilă, care a presupus inclusiv obţinerea documentelor doveditoare ale studiilor şi adeverinţe care să ateste pregătirea profesională.

Conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate să reducă motivat onorariul de avocat doar în situaţia în care acesta este vădit disproporţionat cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând cont şi de circumstanţele cauzei.

Ori în prezenta speţă suntem în prezenţa unei acţiuni atipice, neuzuale în practica juridică, care a necesitat analiza în detaliu a legislaţiei specifice. Mai mult, în cauză au fost desfăşurate demersuri şi activităţi specifice semnificative - obţinerea adeverinţelor, legalizarea înscrisurilor, redactare depunere şi susţinere cerere în procedura prealabilă, redactare cerere de chemare în judecată, răspuns întâmpinare şi concluzii scrise, reprezentarea clientei la termenele de judecată (cu atât mai mult cu cât avocatul s-a deplasat de la Iaşi la Bucureşti).

Prin urmare nu se justifică reducerea onorariului de avocat dispusă de instanţa de fond.

1.3.2. Ministerul Sănătăţii, a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 640/21.04.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bucureşti solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Motivele de casare invocate în prezentul recurs sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care arată "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Prin cererea de chemare în judecată, intimata reclamantă a solicitat: -recunoaşterea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate publică şi management (doctor în sănătate publică) rezultat în urma susţinerii şi absolvirii studiilor doctorale la LSHTM, Londra;

- recunoaşterea perioadei de 4 ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la LSHTM Londra şi obţinerea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate Publică şi management (doctor în sănătate publică);

- plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de judecată a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat Ministerul Sănătăţii să recunoască reclamantei perioada de patru ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la University of London - London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM) din Marea Britanie, cu consecinţa recunoaşterii titlului de calificare de medic specialist în Sănătate Publică şi Management. Totodată, instanţa de judecată a obligat Ministerul Sănătăţii la plata către reclamantă a sumei de 32.737,03 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de judecată a reţinut ca aplicabile în speţă prevederile art. 3 lit. b), lit. c) şi art. 11 alin. (1) lit. e) din Directiva 2005/36/CE .

Astfel, s-a arătat că reclamanta a făcut dovada unei calificări profesionale, în sensul acestor prevederi, în acelaşi domeniu de sănătate publică şi management sanitar, obţinută la finalul celor 4 ani de studii doctorale la LSHTM Londra.

În consecinţă, instanţa a trecut peste prevederile exprese şi imperative prevăzute de art. 25 alin. (1), (2) şi 3 din aceeaşi directivă care vizează respectarea perioadelor minime de formare specializată în medicină menţionate în anexa V punctul 5.1.3, care arată că "Statele Membre urmăresc ca durata minimă a calificărilor medicale de specialitate, menţionate în anexa V, punctul 5.1.3, să nu fie inferioare duratelor prevăzute la acel punct. Calificarea se efectuează sub controlul autorităţilor sau a organismelor competente. Ea presupune o participare personală a medicului candidat specialist la activitatea şi la responsabilităţile serviciilor respective."

Prevederile Directivei nr. 36/2005/CE a Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene - (privind recunoaşterea calificărilor profesionale - pentru aprobarea normelor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist şi de moaşă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană) - au fost transpuse în H.G. nr. 1282/2007, iar în conformitate cu prevederile art. 4 - (1) Recunoaşterea titlurilor oficiale de calificare de medic şi medic specialist, medic dentist şi medic dentist specialist, respectiv farmacist obţinute în celelalte state membre se face în scop profesional de către Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, cu Colegiul Medicilor Dentişti din România şi cu Colegiul Farmaciştilor din România şi se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii.

Solicitările de recunoaştere a titlurilor oficiale de calificare de medic specialist şi, respectiv, de medic dentist specialist într-o specialitate care nu este prevăzută de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală sunt analizate de Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România sau cu Colegiul Medicilor Dentişti din România, după caz. Autorităţile competente române stabilesc domeniul în care solicitantul poate acorda îngrijiri medicale de specialitate şi, respectiv, medico-dentare de specialitate în România, precum şi titlul profesional corespunzător cu care acesta exercită activităţile profesionale.

Referitor la formarea în profesie a medicilor specialişti, arată că aceasta Directiva nr. 36/2005/CE "cuprinde o formare teoretică şi practică, efectuată într-o universitate, într-un spital universitar sau, după caz, o instituţie de sănătate desemnată în acest scop de către autorităţile sau organismele competente" potrivit art. 25 alin. (2) din Directiva nr. 36/2005/CE - " se realizează la cursuri de zi, pe posturi specializate, recunoscute de autorităţile competente. Formarea implică participarea la toate activităţile medicale ale departamentului în care se realizează formarea, inclusiv la serviciul de gardă, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei formări practice şi teoretice toată activitatea sa profesională, pe toată durata săptămânii de lucru şi în decursul întregului an, după metodele stabilite de autorităţile competente. în consecinţă, aceste posturi fac obiectul unei remunerări adecvate" potrivit art. 25 alin. (3) din Directiva nr. 36/2005/CE.

Tot referitor la formarea în profesie a medicilor specialişti se arată faptul că, potrivit 25 alin. (2), paragraful 2 din Directiva nr. 36/2005/CE, "Statele membre se asigură că perioadele minime de formare medicală specializate menţionate în anexa V punctul 5.1.3 să nu fie mai scurte decât perioadele prevăzute la acelaşi punct".

Specializarea la care face referire reclamanta în cererea de chemare în judecata, respectiv "specialitatea sănătate publica şi management sanitar", precizam ca este prevăzuta în anexa V punctul 5.1.3 din Directiva nr. 36/2005/CE astfel:

- specializarea "sănătate publica şi management", face parte din domeniul de formare în profesie numit "MEDICINA COMUNITARA", iar "durata minima a cursului de formare" este de "4 ani". Aşadar, pentru specializarea "sănătate publica şi management" durata cursului de formare medicală este prevăzuta în mod expres de către Directiva nr. 36/2005/CE ca fiind de minim 4 ani.

Aşadar, din cele prezentate mai sus, raportat la prezenta cauza, reiese că Ministerul Sănătăţii poate atesta, titlul de medic specialist în vederea recunoaşterii acestora de către celelalte state daca este îndeplinita una din cele doua variante:

1. prestarea activităţii de medic specialist în sănătate publica şi management în medicina sa fie în decursul ultimilor cinci ani dinainte de data de eliberare a certificatului pe o perioadă de cel puţin trei ani consecutivi

2. durata specializării în sănătate publica şi management sa aibă o durata de "4 ani".

Referitor la activitatea desfăşurată în alt stat membru al Uniunii Europene, de un stat aparţinând Spaţiului Economic European sau de Confederaţia Elveţiană precizam faptul ca Ministerul Sănătăţii nu este abilitat să ateste experienţa profesională desfăşurată pe teritoriul altei tari, respectiv Anglia.

Arată că reclamanta, iniţial, a depus o adresă prin email, înregistrată cu nr. x/18.12.2018, prin care solicita ce documente trebuie să conţină dosarul privind obţinerea certificatului de conformitate de medic specialist în specialitatea sănătate publică şi management. Petentei i s-a adus la cunoştinţă conţinutul dosarului prin adresa nr. x/07.01.2019;

Petenta a revenit cu adresa nr. x/12.02.2019, depunând documente incomplete necesare obţinerii certificatului de medic specialist în specialitatea sănătate publică şi management. Prin adresa x/26.02.2019, petentei i s-au solicitat, documente justificative în completare, necesare eliberării certificatului medic specialist în specialitatea sănătate publică şi management;

Prin cererea nr. x/03.04.2019, petenta a depus din nou un dosar incomplet prin DSP Bucureşti, prin care solicită acelaşi lucru, anume, eliberarea certificatului de medic specialist în specialitatea sănătate publică şi management. Ca urmare acestui demers, prin adresa x/13.05.2019, s-au solicitat acte suplimentare, în sensul în care să prezinte un document de experienţă profesională, întrucât doamna dr. A., a efectuat specializarea prin secundariat cu durată de 3 ani, fiind specialist din dec. 1994. În România durata de pregătire pentru specialitatea sănătate publică şi management a fost majorată la 4 ani. Astfel, prima serie de rezidenţi cu durata de pregătire de 4 ani, a finalizat stagiul la 31 dec. 1998, dată la care doamna dr. A. era deja medic specialist.

Având în vedere că doamna dr. A., este medic specialist în sănătate publică şi management din decembrie 1994, este necesară prezentarea documentelor care atestă experienţa profesională dobândită în România ca medic specialist în specialitatea sănătate publică şi management, de 3 ani consecutivi care preced eliberarea certificatului de conformitate de medic specialist în specialitatea sănătate publică şi management.

În acest context, doamna dr. A., prin Cabinet de avocat C.,a înaintat o serie de documente privind activitatea desfăşurată în Marea Britanie şi alte documente privind titlul de doctor în sănătate publică. Ca urmare acestui demers, prin adresa nr. x/02.03.2020, s-au solicitat informaţii suplimentare Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, privind Atestatul nr. x/A.N./28.03.2017, eliberat doamnei dr. A., fiind înştiinţată şi doamna dr. A..

La data de 31.03.2020, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, a comunicat că Atestatul de recunoaştere nr. x/A.N./28.03.2017, a fost emis în baza Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, Secţiunea a 12 a, Ciclu III-Studii universitare de doctorat, art. 169 (2) fiind înştiinţată şi doamna dr. A. prin Cabinetul de avocat C., cu adresa nr. x/22.04.2020.

Ţinând cont de faptul că, doamna dr. A., a efectuat specializarea prin secundariat, cu durata de trei ani, eliberarea unui eventual certificat de conformitate poate fi luată în discuţie numai la prezentarea unui document din care să rezulte că a exercitat activitatea de medic specialist în mod efectiv şi legal, în sănătate publică şi management, pe teritoriul României, minim 3 ani consecutiv din ultimi 5 ani care preced eliberarea documentului respectiv, sau la prezentarea copiei integrale a cărţii de muncă cu înscrisurile angajatorului din care să rezulte că a efectuat pregătirea în secundariat în această specialitate.

Documentul la care face referire reclamanta, respectiv cel eliberat de University of London-London School of Hygiene and Tropical Medicine din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, nu este titlu de calificare (aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa) conform art. 377 din Legea 95/2006 ci un document emis în baza prevederilor art. 158 alin. (6) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 care arată că "doctoratul este o condiţie pentru cariera profesională în învăţământul superior şi cercetare", acesta neputând substituii o formare specializată de tipul rezidenţiatului iar diploma de doctor în medicină nu este similară unui titlu de calificare de medic specialist.

Totodată, conform prevederilor art. 174 din Lega educaţiei naţionale nr. 1/2011 punctul 8 " Rezidenţiatul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai programelor de studii medicină, medicină dentară şi farmacie care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală. Organizarea şi finanţarea rezidenţiatului se reglementează prin acte normative specifice".

Date fiind toate aceste prevederi legale, documentul Doctor of Philosophy eliberat la data de 27.03.2014 de către University of London - London School of Hygiene and Tropical Medicine din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, nu constituie titlu de medic specialist în specialitatea sănătate publică şi management, titlul pe care intimata reclamantă îl deţine în România deja din anul 1994, iar perioada petrecută în Marea Britanie pentru obţinerea documentului mai sus menţionat nu poate substituii experienţa profesională de trei ani consecutivi din ultimii cinci ani, cerinţă necesară pentru a i se elibera un certificat de conformitate pentru titlul de medic specialist.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de Ministerul Sănătăţii se arată că aceasta a fost soluţionată cu încălcarea identităţii de cauză existentă între cele două cereri de chemare în judecată, respectiv a cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 şi prezenta cauză.

Astfel, instanţa de fond ce a soluţionat cererea ce face obiectul prezentului dosar a trecut peste aspectele deja soluţionate definitiv prin sentinţa nr. 3315/10.12.2015 prin care instanţa de judecată a respins cererea de chemare în judecată iar pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a avut în vedere inclusiv doctoratul obţinut în sănătate publică ia LSHTM din Londra. Aceeaşi instanţă a reţinut faptul că noţiunea de perioada minimă de formare specializată nu poate fi asimilată noţiunii de curriculum de pregătire şi examen.

Instanţa de fond, trecând peste aspecte deja judecate şi care au cel puţin valoare de putere de lucru judecat, "principial" a stabilit că "a nu acorda niciun efect pe planul recunoaşterii calificării profesionale a reclamantei în domeniul " sănătate publică şi management" a studiilor doctorale urmate de reclamantă la LSHTM Londra echivalează cu lipsirea de orice conţinut a acestor studii."

Referitor la cheltuielile de judecată acordate prin sentinţa atacată se arată că instanţa de fond a redus cheltuielile de judecată reprezentând onorariul de avocat la 30.000 RON reţinând faptul că cererea de chemare în judecată a fost soluţionată de-a lungul a trei termene de judecată, dintre care unul a fost acordat la solicitarea apărătorului reclamantei.

Având în vedere complexitatea redusă a cauzei precum şi munca efectivă depusă de apărătorul ales, apreciază că instanţa de judecată a acordat o sumă vădit disproporţionată.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor semnifică faptul că, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenţa litigiului şi/sau reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate. De asemenea, tot subscris caracterului rezonabil, ele trebuie să fie şi previzibile, adică să fie la timp recunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul a le contesta şi combate.

Faţă de eventualele cheltuielile de judecată care ar urma să fie solicitate de intimatul reclamant în prezentul recurs, în cazul în care instanţa de recurs va respinge recursul formulat de Ministerul Sănătăţii sau îl va admite doar în parte, solicităm diminuarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, astfel încât acesta să aibă un caracter rezonabil.

1.4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de Ministerul Sănătăţii ca fiind nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs.

Recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, prin întâmpinarea formulată, a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului promovat de reclamantă, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea ca nefondat a demersului judiciar promovat de către recurenta-reclamantă.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că deşi recurenta-reclamantă a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate, pct. 6 a fost invocat formal, nefiind adusă nicio critică din perspectiva acestui motiv de casare.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A., invocată de recurentul-pârât, Înalta Curte o va respinge constatând că au fost formulate argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunţarea hotărârii recurate cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la posibilitatea instanţei de a reduce motivat, chiar şi din oficiu, partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, sentinţa atacată urmând a fi analizată în raport cu acest motiv.

Referitor la excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocată din oficiu, Înalta Curte o va respinge raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv borderoul corespondenţei din data de 15.12.2021 prin care se face dovada înaintării căii de atac declarate prin serviciul poştei militare.

2.2. Argumente de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentele-pârâte Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu cererea de chemare în judecată a pârâţilor-recurenţi prin care a solicitat recunoaşterea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate Publică şi management (doctor în sănătate publică) rezultat în urma susţinerii şi absolvirii studiilor doctorale la LSHTM Londra, recunoaşterea perioadei de 4 ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la LSHTM Londra şi obţinerea titlului de calificare de medic specialist în sănătate publică şi management, cu cheltuieli de judecată.

În esenţă, în motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta este titulara Diplomei de doctor medic din anul 1990, medic specialist în sănătate publică şi management sanitar din 1995 şi absolventă a doctoratului în sănătate publică la LSHTM, Londra: 02.10.1995 - 17.03.1997, activitate didactica, medic specialist în sănătate publica şi management.

În perioada martie 1999 - martie 2001, a finalizat studiile doctorale teoretice la LSHTM Londra şi începând din februarie 2000, a fost angajată în specialitate de sănătate publică şi management în Isle of Man.

În perioada martie 2001 - iunie 2011, a fost angajată ca specialist în sănătate publică în 2 departamente din Guvernul Isle of Man, British Isle: Sănătate şi asigurări sociale — Departament of Health and Social Security, respectiv Afaceri interne -Departament of Home Affairs.

Reclamanta este în posesia certificatului de medic specialist în specialitatea Sănătate publică şi management nr. x/23.10.2018, eliberat de Ministerul Sănătăţii având la bază Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 2214/27.12.1994, pe baza examenului susţinut în sesiunea decembrie 1994.

Arată că certificatul de medic specialist îi atestă activitatea profesională doar pe teritoriul României, motiv pentru care se află în imposibilitatea de a pune la dispoziţia autorităţilor din Marea Britanie certificatul de conformitate de medic specialist şi care conferă dreptul de a-şi exercita profesia de medic specialist în sănătate publică în spaţiul comunitar.

În conformitate cu Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale art. 50 (1), "atunci când hotărăsc asupra unei cereri de obţinere a autorizaţiei de exercitare a profesiei reglementate în cauză în aplicarea prezentului, titlu, autorităţile competente ale statului membru gazdă pot solicita documentele şi certificatele enumerate în anexa VII."

Anexa VII - 2. Certificate – "Pentru a facilita punerea în aplicare a titlului UI capitolul III din prezenta directivă, statele membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condiţiile de formare necesare să prezinte, împreună cu titlurile lor de calificare, un certificat eliberat de autorităţile competente ale statului membru de origine care atestă că titlurile simt cele prevăzute de prezenta directivă."

Pentru eliberarea de către Ministerul Sănătăţii a prezentului certificat de conformitate de medic specialist se impun a fi îndeplinite condiţiile din Art. 25 din Directiva 2005/36/CE, cu denumirea marginala "Formarea medicilor specialişti" care impune:

1. alin. (1)- formarea de baza în medicina, condiţie îndeplinită de recurentă prin diploma de doctor medic din 1990;

2. alin. (2)- formarea specializată care trebuie să fie desfăşurată într-o universitate, spital universitate, instituţie desemnată în acest scop, pe o perioadă ce nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în anexa 5.1.3, adică durata minimă de formare: 4 ani "Public health medicine".

Reclamanta a realizat formarea specializată prevăzută de art. 25 alin. (2) Directiva 2005/36/CE pe parcursul celor 4 ani de studii doctorale la LSHTM, Londra şi obţinerea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate publică şi management (doctor în sănătate publică).

Având în vedere că reclamantei i s-a recunoscut doctoratul şi perioada doctorală de 4 ani la LSHTM, Londra şi obţinerea titlului de calificare de medic specialist în Sănătate publică şi management (doctor în sănătate publică) doar de către CNRED/Ministerul Educaţiei Naţionale cu Atestat nr. x/A.N./28.03.2017, solicită ca în baza art. 4 şi art. 45 din Hotărârea nr. 1282/2007 actualizată recunoaşterea de către Ministerul Sănătăţii în colaborare cu Colegiul Medicilor din România a titlului oficial de calificare de medic specialist în Sănătate publică şi management (doctor în sănătate publică) obţinut la LSHTM, Londra, ţinând cont de următoarele aspecte relevante ale legislaţiei europene şi naţionale:

Se arată că în baza dispoziţiilor art. 25 din Directivă, se impun a fi îndeplinite două condiţii, şi anume: existenţa unei formări de bază în medicină, conform alin. (1), condiţie îndeplinită de prin diploma de doctor medic din anul 1990 şi urmarea unei formări specializate, conform alin. (2), care trebuie să fie desfăşurată într-o universitate, spital universitate, instituţie desemnată în acest scop, pe o perioadă ce nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în anexa 5.1.3. Ţinând cont de specialitatea de medic a reclamantei în Sănătate publică şi management şi prin trimitere la Anexa 5.1.3, "Public health medicine", solicită să se constate că trebuie îndeplinita condiţia minimă de formare de 4 ani.

Prin urmare, luând în considerare motivele de fapt şi de drept invocate, este evident că îndeplineşte condiţiile recunoaşterii calificării profesionale în baza căreia se impune eliberarea titlului de calificare profesională de medic specialist în sănătate publică şi management. Ministerul Sănătăţii având astfel obligaţia corelativă de a recunoaşte acest titlu oficial de calificare de medic specialist, în baza art. 4 şi respectiv 45 din Hotărârea de Guvern nr. 1.282/2017.

Înalta Curte constată că, potrivit certificatului eliberat de Ministerul Sănătăţii sub nr. x/23.10.2018, având la bază OMS nr. 2214/27.12.1994 (emis ca urmare a promovării examenului de medic specialist de către recurenta-reclamantă în sesiunea decembrie 1994 pentru specializarea sănătate publică şi management) s-a recunoscut reclamantei-recurente calitatea de medic specialist în specializarea mai sus menţionată, specializare a cărei durată era la acel moment de trei ani, în anul 1998 mărindu-se această durată la 4 ani.

Aşadar, la data la care petenta s-a adresat recurenţilor-pârâţi, durata specializării sale în sănătate publică şi management era de trei ani conform dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment.

Instanţa de control judiciar reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor anexei V pct. 5.1.3 din Directiva nr. 36/2005/CE potrivit cărora specializarea "sănătate publică şi management sanitar" face parte din domeniul de formare în profesie numit "medicina comunitară" iar durata minimă a cursului de formare este de 4 ani.

Totodată, dispoziţiile art. 23 alin. (1) din aceeaşi directivă stipulează faptul că titlurile de calificare de medic specialist care nu îndeplinesc cerinţele de formare profesională, prevăzut de art. 25 se recunosc dacă sunt însoţite de un certificat care atestă faptul că titularii s-au consacrat în mod efectiv şi legal activităţilor în cauză pe o perioadă de cel puţin trei ani consecutivi în decursul ultimilor cinci ani dinainte de data de eliberare a certificatului.

Aşadar, în raport de dispoziţiile anexei V pct. 5.1.3 al Directivei, statul membru de origine (România) nu poate elibera recurentei-reclamante un certificat care să ateste o perioadă minim de formare medicală specializată în Sănătate Publică şi Management de 4 ani cum în mod eronat a reţinut judecătorul fondului.

Pe de altă parte, în analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de Directiva 2005/36 pentru recunoaşterea perioadei de 4 ani drept calificare profesională prin absolvirea studiilor doctorale la University of London (cu consecinţa recunoaşterii titlului de calificare de medic specialist în Sănătate Publică şi Management), instanţa de fond nu a avut în vedere prevederile exprese ale art. 25 alin. (3) din Directivă care stipulează neechivoc faptul că "formarea se realizează pe bază de program integral, pe posturi specializate, recunoscute de autorităţile competente. Formarea implică participarea la toate activităţile medicale ale departamentului în care se realizează formarea, inclusiv la serviciul de gardă, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei instruiri practice şi teoretice toată activitatea sa profesională, pe durata săptămânii de lucru şi în decursul întregului an, după metodele stabilite de autorităţile competente".

Aşadar, reţinând că absolvirea unor studii doctorale în Londra nu poate echivala cu consacrarea efectivă, pe teritoriul României, activităţilor specifice calificării profesionale menţionate în dispoziţiile directivei anterior citate, pe o perioadă de cel puţin trei ani consecutivi, în decursul ultimilor cinci ani anteriori eliberării certificatului, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 23 alin. (1) din directivă, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile recurentelor-pârâte subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în sensul că în mod eronat a reţinut prima instanţă faptul că diploma de doctor în medicină nu este similară unui titlu de calificare de medic specialist.

Criticile recurentului-pârât referitoare la greşita respingere de către judecătorul fondului a excepţiei autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 3315/10.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin neapelare sunt în fapt argumente în susţinerea efectului pozitiv al lucrului judecat şi nu vizează raţionamentul judecătorului fondului care a concluzionat că obiectul prezentei cauze este distinct de cel tranşat în litigiul anterior, astfel încât Înalta Curte va menţine soluţia primei instanţe în această privinţă.

2.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În raport de cele anterior menţionate, constatând că hotărârea recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în baza art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă, constatând că acesta vizează în mod exclusiv aplicarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în privinţa cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, ţinând cont de soluţia de admitere a recursului pârâtului Ministerul Sănătăţii cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondată calea de atac promovată de către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, invocată din oficiu.

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta A., invocată de recurentul-pârât.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 640 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei civile nr. 640 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.