Financial correction set-off upheld; territorial unit's refund claim rejected.

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.12.2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte,în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 2.495.067,55 RON, cu titlu de debit principal, respectiv la plata sumei în cuantum de 1.196.370,51 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2040 din 18 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea recursului, recurenta – reclamantă a susţinut că prin sentinţa nr. 39/17.02.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, definitivă prin respingerea recursului, Curtea de Apel Ploieşti a dispus anularea Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului.

Or, intimatul pârât, prin Adresa nr. x/03.09.2018, arată faptul că, menţine reducerea procentuală de 5%, nota de neconformitate fiind refăcută doar pentru punctele 21.1 şi 21. 2, iar nu şi pentru punctul 21.3, contrar dispoziţiilor instanţei de judecată.

Aşadar, contrar celor susţinute de către intimatul-pârât, nota în discuţie a fost refăcută pentru punctele 21.1 şi 21.2, însă nu şi pentru punctul 21.3 pentru care instanţa de judecată a dispus anularea. Prin urmare, anularea punctului 21.3 în ceea ce priveşte respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului, echivalează cu desfiinţarea notei cu privire la aplicarea corecţiei de 5% pentru Contractul de lucrări nr. x/30.07.2013, încheiat între UAT Municipiul Târgovişte şi Asocierea S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A., ceea ce atrage nulitatea actelor subsecvente, respectiv a corecţiilor aplicate prin cererile de plată şi cererile de rambursare.

Recurenta a formulat Adresa nr. x/20.09.2018, prin care a revenit cu solicitarea de restituire a sumei în cuantum de 2.602.506,88 RON, pentru argumentele arătate şi prin cererea de chemare în judecată. Însă, de această dată, prin Adresa nr. x/05.12.2018, M.D.R.A.P. învederează faptul că, această sumă "a fost utilizată la compensarea parţială a corecţiei de 10% stabilită prin Nota de Constatare nr. x/04.07.2016". De asemenea, prin adresa amintită, se mai subliniază faptul că, "ulterior operaţiunii de compensare a rezultat creanţa de 2.328.660,47 RON din Nota de Constatare anterior menţionată."

În opinia recurentei, hotărârea instanţei de fond de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii este nelegală, sentinţa atacată fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

De asemenea, hotărârea nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, cuprinzând totodată motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Recurenta a arătat că din suma totală stabilită prin Nota de constatare nr. x/04.07.2016, intimatul-pârât a compensat reducerea procentuală de 5% stabilită prin Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 - anulată de către instanţa de judecată, prin sentinţa nr. 39/17.02.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, definitivă-rezultând astfel diferenţa precizată la pct. 14 din Nota de constatare nr. x/04.07.2016.

Diferenţa despre care face vorbire pârâtul, în sumă de 2.328.660,47 RON, a fost achitată de către recurentă încă din data de 14.02.2017, aşa cum rezultă din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată (nota de constatare menţionată, Somaţia nr. 9414/20.01.2017, Extrasul din cont din data de 14.02.2017 şi Ordinul de plată nr. x/14.02.2017).

În consecinţă, în contextul în care recurenta a achitat suma stabilită prin Nota de constatare nr. x/04.07.2016, iar instanţa de judecată a anulat Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului, pentru care, în mod neîntemeiat, intimatul susţine că ar fi operat compensarea, acesta din urmă datorează recurentei echivalentul reducerii procentuale de 5% ce a fost anulată de către instanţa de judecată, respectiv suma solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Sub acest aspect, este necesar a se preciza şi faptul că până la primirea Adresei nr. x/05.12.2018, UAT Municipiul Târgovişte nici măcar nu a avut cunoştinţă de compensarea invocată de către M.D.R.A.P., întrucât, până la acea dată, recurenta nu a primit nicio decizie, niciun referat, sau niciun alt înscris care să ateste operaţiunea compensării despre care face vorbire intimatul-pârâtul.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că "şi pentru ipoteza inexistenţei unui titlu de creanţă pentru corecţia de 5% din valoarea contractului [...] reclamantei nu-i este recunoscut un drept la restituire, căci, în temeiul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/04.07.2016, valoarea corecţiei este de 4.197.594,71 RON + TVA 1.007.422,02, din care aceasta a plătit doar 2.328.660,47 RON [...]."

Aşadar, deşi instanţa de fond reţine lipsa titlului de creanţă pentru corecţia de 5%, se contrazice în propriile susţineri, dispunând respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte refacerea Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, vă rugăm să observaţi faptul că, intimatul pârât a emis Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014, însă această împrejurare nu poate fundamenta refuzul restituirii sumelor la care recurenta este îndreptăţită, întrucât, Nota de neconformitate nr. x/14.10.2014 a fost la rândul său, desfiinţată prin Decizia nr. 44/17.02.2015 emisă de către M.D.R.A.P., fără ca autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene să fi procedat la o altă refacere a actului administrativ.

Totodată, urmează a se observa faptul că, prin Decizia nr. 221/11.07.2014, emisă de către M.D.R.A.P., a fost desfiinţată şi Informarea nr. x/05.05.2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, fără ca aceasta să fi fost refăcută.

În acest context, menţinerea reducerii procentuale de 5% aplicată la valoarea contractului de lucrări în discuţie este lipsită de temei legal, aceasta fiind menţinută în lipsa unui act administrativ emis de către autoritatea competentă, prin care să fi fost constatată existenţa vreuneia dintre abaterile de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziţie publică, prevăzute de art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011.

În concluzie, în mod evident instanţa de fond trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor sentinţei nr. 39/17.02.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă, dispunând obligarea intimatului-pârât la plata sumelor solicitate de către reclamantă prin acţiunea formulată, a cărei valoare totală nu este contestată de către M.D.R.A.P., întrucât, anularea Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, atrage nulitatea actelor subsecvente, respectiv a corecţiilor aplicate prin cererile de plată şi cererile de rambursare emise de către M.D.R.A.P.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, excepţie respinsă de instanţă, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, circumscrise de acesta dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinare de intimatul-pârât, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru considerentele ce succed:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta este incident când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

În speţă, din lecturarea considerentelor sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi la limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Judecătorul fondului a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. Din considerentele expuse în hotărârea de fond recurată rezultă şi faptul că judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a susţinerilor părţilor şi a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod logic şi gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Relativ la considerentele pretins contradictorii şi străine de natura cauzei ale hotărârii primei instanţe, susţinerile recurentei nu se confirmă. Argumentele instanţei nu pot fi considerate contradictorii şi nici străine de natura cauzei, ci, dimpotrivă, reprezintă răspunsul concret la criticile formulate de parte, care, sistematizate de către judecătorul fondului în funcţie de legătura lor logică, au determinat concluzia instanţei.

În realitate, susţinerile recurentei-reclamante referitoare la existenţa unor considerente contradictorii, reflectă dezacordul părţii în privinţa argumentelor ce au stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă.

Împrejurarea că recurenta-reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa acestui motiv de nelegalitate.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare invocat de recurent prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta intervine în caz de încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material, fiind incident când instanţa de fond, deşi a recurs la textele de lege substanţială aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Contrar argumentelor prezentate de recurentă, soluţia primei instanţe este legală, fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 la atribuirea contractului de achiziţii nr. x/30.07.2013 au fost reţinute 3 abateri: pct. 21.1 - a fost încălcat principiul tratamentului egal; pct. 21.2 - cu privire la preţul neobişnuit de scăzut, ofertantul câştigător a transmis preţuri doar pentru principalele materiale de instalaţii electrice, deşi oferta includea încă două componente respectiv drumuri şi apă-canal, iar pentru restul cerinţelor nu au fost transmise justificări (încălcarea prevederilor art. 81 şi art. 36 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 925/2006); pct. 21.3 - contractul de achiziţie nu respectă propunerea tehnică din oferta depusă de ofertantul câştigător.

Potrivit prevederilor art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 "în cazul în care, pentru aceeaşi procedură de achiziţie sau pentru acelaşi contract, se constată mai multe nereguli, ratele de corecţie financiară nu se cumulează, fiind aplicabilă exclusiv rata cea mai mare a corecţiei financiare".

Prin sentinţa civilă nr. 39/17.02.2015, Curtea de Apel Ploieşti a admis în parte acţiunea reclamantei şi a dispus anularea în parte a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 221/11.07.2014 pentru capetele de cerere nr. x şi 3 din contestaţie, precum şi anularea pct. 21.3 privind respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului din Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014.

Contrar afirmaţiilor recurentei, în speţa de faţă, s-a menţinut reducerea procentuală de 5% pentru abaterile menţionate la pct. 21.1 şi 21.2 din Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014.

Ulterior, pentru acelaşi Contract de achiziţie nr. x/30.07.2013, a fost semnalată o suspiciune de neregulă ca urmare a misiunii de audit a Comisiei Europene nr. 2015/RO/REGlO/C2/1505/1, fiind emisă Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/04.07.2016 prin care a fost aplicată o corecţie financiară de 10% la valoarea contractului de achiziţie nr. x/30.07.2013.

Astfel, valoarea totală a corecţiei financiare rezultată prin aplicarea procentului de 10% la valoarea contractului este de 4.197.594,71 RON + TVA 1.007.422,02 RON.

Valoarea creanţei bugetare în valoare de 2.328.660,47 RON, aşa cum este prezentată la pct. 1 din Nota de constatare s-a determinat ca diferenţa între valoarea totală a corecţiei financiare, respectiv suma de 4.197.594,71 RON + TVA 1.007.422,02 RON (punctul 10 din NC nr. 61948/04.07.2016) şi suma de 2.098.795,87 RON şi 503.711,01 RON TVA reprezentând reducerea procentuală de 5% reţinută de AMPOR din sumele solicitate la decontare prin cereri de rambursare/plată, reducere procentuală menţinută de instanţă pentru aceleaşi abateri la atribuirea contractului de achiziţie nr. x/30.07.2013.

Aşadar, aşa cum s-a menţionat şi în Nota de constatare nr. x/04.07.2016, valoarea totală a corecţiei financiare de 10% este de 4.197.594,71 RON + TVA 1.007.422,02 RON, însă, dat fiind că la momentul emiterii acesteia AMPOR aplicase, pentru acelaşi contract de achiziţie, o reducere procentuală de 5% conform Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014, încheiată în baza art. 6 şi art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 în suma de 2.098.795,87 RON şi 503.711,01 RON TVA, a fost stabilită ca şi creanţă bugetară, în sarcina recurentei-reclamante, numai diferenţa dintre acestea.

Rezultă, astfel, că la emiterea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x.07.2016 s-a ţinut cont de sumele reţinute de la rambursare pentru acest contract, reclamanta primind un exemplar al actului administrativ prin care a fost informată cu privire la compensarea parţială a corecţiei de 10% datorate AMPOR, stabilindu-se ca debit, în sarcina sa, numai diferenţa de 5% potrivit punctului 14 din Nota de constatare.

Susţinerea recurentei referitoare la faptul că nu a avut cunoştinţă de aspectele semnalate în cuprinsul Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/04.07.2016 nu poate fi primită, atât timp cât a contestat actul administrativ în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentei şi în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că intimatul-pârât nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani, în fapt ţinându-se cont atât de valoarea corecţiei financiare de 10%, cât şi de sumele reţinute deja la rambursare pentru contractul nr. x/28.04.2014, stabilindu-se că recurenta datorează doar diferenţa, adică suma de 2.328.660,47 RON.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a respins solicitarea recurentei privind obligarea pârâtului la plata de penalităţi, reţinând caracterul accesoriu al acesteia în raport cu cererea principală, pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 2040 din 18 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.