Insurance guarantee fund liability for insolvent insurer’s unpaid casco claim denied due to unproven prior payment to repair shop

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - DIRECŢIA ASIGURARE LOGISTICĂ INTEGRATĂ a chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea Deciziei nr. 21254 din 02.10.2019 emisă de pârât şi admiterea cererii de plată pentru recuperarea tuturor cheltuielilor ocazionate cu repararea autovehiculului aparţinând reclamantului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 203 din 19 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Asigurare Logistică Integrată, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a anulat Decizia nr. 21254/2.10.2019 emisă de pârât în sensul că a admis cererea de plată a sumei de 3.664,51 RON şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea acţiunii formulate de partea reclamantă.

În dezvoltarea recursului, recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a susţinut, în esenţă, că asiguratul MAI - Direcţia de Logistică în mod neîntemeiat a solicitat plata unui prejudiciu, constând în contravaloarea reparaţiilor efectuate la auto asigurat cu poliţa Casco emisă de A., aparţinând intimatului, întrucât, la data formulării atât a cererii de plată cât şi a contestaţiei la decizia FGA de respingere a cererii de plată, autovehiculul era deja reparat, fiind adus în starea iniţială accidentului, fiind atins astfel caracterul indemnitar.

Solicitarea de plată a sumei reprezentată de c/v reparaţiilor reprezintă o îmbogăţire fără just temei, aspect relevat şi în faţa instanţei de fond în cadrul dezbaterilor. Plata despăgubirii a fost efectuată de asigurător în contul unităţii reparatoare, care era îndreptăţită să primească suma reprezentata de c/v reparaţiilor efectuate. Aşadar, asigurătorul şi-a îndeplinit obligaţiile de faţă asumate prin contractul de asigurare Casco, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu încălcarea art. 1270 C. civ., cât şi a dispoziţiilor art. 1, 2, 12 şi 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 16 şi 21 din Norma nr. 16/2015. Din analiza prev. art. 12 alin. (1) din Legea 213/2015, precum şi a prevederilor art. 16.18 şi 20 alin. (3) şi art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015, reiese evident obligaţia FGA de a proceda la verificarea documentelor justificative din dosarul de daune, neputându-se limita doar la plata sumelor solicitate fără a efectua o analiză proprie şi o verificare a cererilor de plată şi a înscrisurilor ataşate.

Instanţa de fond în mod neîntemeiat a înţeles să oblige FGA la plata sumei de 3.664,51 RON reprezentând c/v reparaţii, sumă care nu era cuvenită intimatului-reclamant întrucât autoturismul aparţinând acestuia era reparat de unitatea service care avea o convenţie de colaborare cu asigurătorul către care trebuia efectuată plata în baza răspunderii contractuale derivând din contractul de prestări servicii încheiat între A. şi B..

Concluzionând, intimatul-reclamant MAI Direcţia de Logistica nu justifică existenţa unei creanţe din asigurări, întrucât autoturismul a fost reparat şi suma era cuvenita unităţii reparatoare, însă instanţa, în mod eronat, a obligat FGA la plata c/v reparaţiei în cuantum de 3.664,51 RON tot în contul MAI Direcţia de Logistică, astfel intimatul-reclamant aflându-se în situaţia unei îmbogăţiri fără just temei (autoturismul reparat şi suma reprezentând c/v reparaţii).

În conformitate cu art. 12 din Legea nr. 213/2015, Fondul de garantare a asiguraţilor procedează la plata indemnizaţiilor/despăgubirilor cuvenite creditorilor de asigurări ai asigurătorului în faliment, cu respectarea condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare şi cu normele aplicabile în materie, în vigoare la data producerii evenimentului asigurat.

Principalul scop al FGA este acela de protejare a creditorilor de asigurare, subscrisa fiind obligată să acţioneze ca un profesionist pentru eficientizarea fondurilor publice pe care le gestionează şi, pe cale de consecinţă, analizează cu maximă atenţie dosarele de daune în scopul evitării riscului diminuării nejustificate a resurselor FGA.

Despăgubirea ce se poate plăti creditorului de asigurări cu titlu de despăgubire nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator, şi nu este menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului/petentului. Acesta este şi criteriul în baza căruia Fondul de garantare a asiguraţilor instrumentează dosarele de dauna şi acordă despăgubiri creditorilor de asigurare.

Limitarea obligaţiilor Fondului de garantare a asiguraţilor derivă din dispoziţiile legale, astfel cum le-a menţionat mai sus, Fondul putând proceda, în condiţiile Legii nr. 213/2015 şi a Normelor emise în aplicarea acesteia, doar la plata creanţelor de asigurare certe, lichide şi exigibile către creditorii de asigurări definiţi în mod expres.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), este nefondat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Potrivit prevederilor art. 51 alin. (9) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule potrivit cărora "Despăgubirile nu pot depăşi: a) cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii evenimentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul face dovada reparării vehiculului; b) cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situaţia în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, şi în cazul daunelor parţiale" şi dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Norma 23/2014 conform cărora "Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/2015 prin care "Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolventei unui asigurător", respectiv "garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător".

În cadrul instrumentării dosarului de daună numărul x, având ca obiect cererea de plată a reparaţiilor pentru autoturismul aparţinând instituţiei reclamante, recurentul - pârât a apreciat că "la data de 07.03.2014, asigurătorul A. S.A. a achitat despăgubirea în valoare de 3664,51 RON în contul unităţii service reparatoare" S.C. B. S.R.L.

În consecinţă, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 21254 din 02.10.2019, prin care a apreciat că "cererea de plată formulată de petentă este neîntemeiată, întrucât asigurătorul A. şi-a îndeplinit obligaţia de plată în integralitate" şi a respins cererea de plată, în principal ca neîntemeiată, iar în subsidiar ca fiind rămasă fără obiect.

Anterior, prin Decizia nr. 10385 din 31.10.2017, pârâtul a apreciat că, urmare a prescrierii dreptului, nu se justifică acordarea despăgubirii pentru autovehiculul avariat, invocând prevederile art. 2519 alin. (1) din C. civ.

După soluţionarea contestaţiei formulate împotriva acestei decizii, prin decizia civilă nr. 1635/2018, definitivă prin nerecurare, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea reclamantului Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Asigurare Logistică Integrată în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a dispus anularea Deciziei nr. 10385 din 31.10.2017 şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond cererea de plată formulată de M.A.I.

Înalta Curte observă în cuprinsul acestei prime decizii, recurentul – pârât nu a făcut nicio menţiune referitoare la împrejurarea că plata ar fi fost efectuată.

Totodată, recurentul - pârât se contrazice în propriile afirmaţii în legătură cu momentul efectuării plăţii, invocând două momente diferite. Astfel, în cuprinsul întâmpinării la pag. 3, par. 1 afirmă faptul că "suma de 3.664,51 RON (sumă acceptată la plată de A.)", a fost "achitată integral de A. la data de 16.12.2013", iar potrivit Deciziei nr. 21254/02.10.2019, asigurătorul A. S.A. a achitat despăgubirea în valoare de 3.664,51 RON în contul unităţii service reparatoare la data de la data de 07.03.2014.

Recurentul nu a prezentat însă înscrisuri care să poată face dovada acestor susţineri, înscrisuri care, desigur, ar fi putut clarifica acest aspect, neexistând nicio dovadă a plăţii sumei de 3.664,51 RON către unitatea reparatoare (extras de cont, chitanţă, ordin de plată, confirmare a instituţiei de credit sau un document emis de asigurător în care să se menţioneze beneficiarul şi data plăţii, denumirea instituţiei bancare prin intermediul căreia a fost efectuată plata, numărul documentului de plată şi suma achitată).

Neexistând dovada plăţii, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în mod evident nu se poate reţine că plata despăgubirilor a fost efectuată şi astfel nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare la îmbogăţirea fără just temei a intimatului - reclamant.

De asemenea, constatând că prin cererea de plată adresată F.G.A. a fost solicitată suma de 3664,51 RON, această valoare a despăgubirilor fiind confirmată de documentele anexate, respectiv factură, propunere de plată a inspectorului de daună, notă justificare diferenţe, instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea formulată de reclamant şi a dispus anularea Deciziei nr. 21254/2.10.2019, emisă de pârât.

Pentru argumentele expuse, constatând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârât şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 203 din 19 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.