Scope of judicial discretion in quantifying moral damages and primacy of Civil Code over insurer's internal guidelines for non-patrimonial prejudice

Şedinţa publică din data de 31 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.10.2018 reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR au solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 17253 emisa în data de 9 octombrie 2018, document prin care s-a dispus respingerea parţială a cererii de plată a despăgubirilor formulată de reclamanţi, în conformitate cu dispoziţiile textului de lege al art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015.

Reclamanţii au solicitat admiterea cererii de despăgubire aşa cum aceasta a fost formulată: A., în calitate de fiică a defunctei D., a solicitat a fi despăgubită cu suma de 6533,80 RON, cu titlu de daune materiale, respectiv suma de 443.466,2 RON, cu titlu de daune morale; B., în calitate de fiică a defunctei D., a solicitat a fi despăgubită cu suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale; C., în calitate de fiică a defunctei D., a solicitat a fi despăgubită cu suma de 450.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin Decizia FGA nr. 17253, au fost stabilite despăgubiri după cum urmează: A. - 2547,49 RON cu titlu de daune materiale şi 43.879 RON cu titlu de daune morale; B. - 43.879 RON cu titlu de daune morale; C. - 43.879 RON cu titlu de daune morale.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2201 din 12 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR; a anulat în parte Decizia nr. 17253/09.10.2018 în sensul că a modificat cuantumul stabilit cu titlu de daune morale, după cum urmează: 140.000 RON pentru A., 140.000 RON pentru B. şi 140.000 RON pentru C.; a obligat pârâtul la plata către reclamante a diferenţei de despăgubiri în cuantum de 288.363 RON (câte 96.121 RON pentru fiecare reclamantă); a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea recursului, recurentul – pârât a susţinut că în analizarea şi soluţionarea dosarului de daună, Fondul se raportează la consecinţele negative suferite de victimă atât pe plan fizic, cât şi psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, în măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, socială, profesională.

În analizarea cererilor de plată formulate de petenţi, s-au stabilit despăgubirile într-o măsura în care să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a părţii civile, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanţele concrete ale producerii evenimentelor.

În stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, Fondul ţine seama de criterii determinante şi încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă ce ţine seama de aspectele menţionate mai sus.

Prin această procedură internă standardizată de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese se asigură un tratament echitabil şi nediscriminatoriu faţă de orice victimă a accidentelor rutiere şi, totodată, se asigură o transparenţă în procesul adoptării soluţiei administrative, fiind relevante în adoptarea acestei practici şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015.

Totodată, această procedura internă nu este una rigidă, ci cuprinde mai multe criterii şi reglementează ipoteze diferite, făcând posibilă încadrarea cât mai obiectivă şi corespunzătoare a situaţiei reale şi a împrejurărilor specifice fiecărei cereri de acordare a daunelor morale.

Prin urmare, Fondul s-a raportat la această procedură internă, respectiv la Anexa 1 din Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese - Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale ca urmare a vătămării corporale sau decesului - Valorile medii pentru despăgubiri morale ca urmare a decesului (RON) – şi faţă de particularităţile speţei, a acordat valoarea de 43.879 RON având în vedere relaţia de rudenie dintre reclamanţi şi defuncta (mama acestora).

Astfel, plecând de la particularitatea că Fondul nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii de asigurări aflaţi în faliment, nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedura internă validată de asigurătorul E. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat pentru considerentele următoare.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 pct. 1 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din Romania."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele factuale concrete, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că este legală, doar în parte, decizia contestată de reclamante, sub aspectul daunelor morale.

Constată Înalta Curte că, în ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de fond, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării suferinţei pricinuite.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse intimatei-reclamante prin vătămările suferite. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: "Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane – dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Pornind de la premisa că instituţia reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentei pârâte nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor nepatrimoniale este atributul exclusiv al judecătorului, în funcţie de cazul concret al speţei, care face obiectul judecăţii, acordarea acestora neputând fi supusă unor criterii prestabilite, cum ar fi de exemplu Decizia nr. 74/02.08.2018 emisă de recurentul-pârât şi care nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura invocată de recurentă reprezintă cel mult repere orientative dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei FGA şi subsecvent instanţelor de judecată.

Corect a reţinut judecătorul fondului că recurentul a stabilit despăgubirile morale acordate reclamantei fără a lua în considerare criterii precum consecinţele accidentului, relaţiile de afectivitate dintre victimă şi copiii săi, traumele prin care aceştia au trecut ca urmare a decesului mamei lor in circumstanţele arătate anterior, vârsta reclamantelor.

Calculul efectuat de recurentul-pârât nu este opozabil instanţei de judecată deoarece acesta priveşte doar raporturile dintre părţile unui acord amiabil. În situaţia în care reclamantul este nemulţumit de cuantumul daunelor stabilite prin decizie administrativă, instanţele de judecată au obligaţia să se raporteze, în principiu, la jurisprudenţa incidentă, având în vedere că nu există dispoziţii legale în această materie.

Astfel cum s-a arătat anterior, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Prin urmare, în contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispoziţiile art. 1391 C. civ. şi în considerarea acestora, atât FGA cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate, au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Pe cale de consecinţă, raportat la cele mai sus menţionate, Înalta Curte apreciază că prin acordarea daunelor morale în cuantum de 140.000 RON către fiecare reclamantă se asigură un anumit echilibru între prejudiciul moral produs şi despăgubirile acordate, în măsură să permită intimatelor-reclamante atenuarea suferinţelor morale fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Prin urmare, criticile formulate sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2201 din 12 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 mai 2022.