Judicial assistant salary calculation: statutory exclusion of seniority beyond five-year bracket in base stipend coefficient

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 09.07.2019, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei contestaţie împotriva Ordinului nr. 1415/C/19.03.2019 emis de pârât, solicitând anularea în parte a acestuia şi obligarea la emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie, emiterea unui ordin de încadrare în funcţia de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcţie de peste 18 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcţie de 15-20 ani, gradaţia 5 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi, precum şi în raport de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, de confidenţialitate, de condiţii vătămătoare şi periculoase (toxicitate) cuvenite, faţă de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, precum şi la plata diferenţelor drepturilor sala riale rezultate până la zi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1018 din 19 decembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

Anulează în parte Ordinul nr. 1415/C/19.03.2019 emis de pârâtul Ministerul Justiţiei.

Obligă pârâtul să emită reclamantei un nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţia de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcţie de peste 18 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcţie de 15-20 ani, gradaţia 5 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi, precum şi în raport de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, de confidenţialitate, de condiţii vătămătoare şi periculoase cuvenite faţă de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior.

Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei să aloce sumele necesare pentru plata diferenţelor salariale rezultate."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii reclamantei şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, subsumat cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că, obligând pârâtul la alocarea sumelor necesare pentru plata diferenţelor salariale, instanţa s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, încălcând şi principiul disponibilităţii procesului civil.

De asemenea, s-a subliniat faptul că Ministerul Justiţiei repartizează fondurile necesare către ordonatorii inferiori în funcţie de solicitările justificate ale acestora, în condiţiile legii, astfel că nu este nevoie de o hotărâre judecătorească pronunţată în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite.

În susţinerea cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa VI din Legea nr. 153/2017 şi art. 34 din O.G. nr. 114/2018.

Stabilirea indemnizaţiilor la nivel maxim pentru categoria profesională a asistenţilor judiciar nu presupune includerea sporului pentru vechimea efectivă în magistratură, intimata neputând beneficia de mai mult decât au în plată cei care au obţinut despăgubiri echivalente sporului de fiedalitate, ci numai până la nivelul maxim câştigat de aceştia, în aceleaşi condiţii de vechime.

Ca atare, stabilirea nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum se stabileşte prin Legea nr. 71/2015, nu legitimează recunoaşterea vechimii efective în magistratură pentru asistenţii judiciari.

Recalcularea indemnizaţiei la nivel maxim a asistenţilor judiciari, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, s-a realizat prin OMJ nr. 4680/C/2016, emis la data de 21.12.2016, care a statuat la art. 1 că, începând cu 09.04.2015, indemnizaţia asistenţilor judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înainte de anul 2010, sporul de fidelitate al asistenţilor judiciari nu era reglementat, O.U.G. nr. 177/2022 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor şi O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei (Cap. 4, art. 16 şi art. 17) nu prevedeau acordarea sporului de fidelitate.

Ulterior, Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariaţi în ceea ce priveşte stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, precum şi ale Legii-cadru nr. 330/2009, în temeiul legilor anuale de salarizare.

În ceea ce priveşte asistenţii judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere art. 16 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

Conform art. 16 alin. (1) din lege, "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani".

Ulterior, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani".

Asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă determinată (5 ani), iar prin esenţa şi natura funcţiei lor nu sunt independenţi. Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea drpeturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiţiei, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantumul ei. Asistenţii judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraţilor, cu un statut diferit, care justifică şi o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial.

Astfel, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a determinat stabilirea nivelului maxim pentru fiecare funcţie, iar prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a dispus realizarea unei unificări a indemnizaţiilor, astfel că este neîntemeiată cererea de a dispune stabilirea indemnizaţiei ţinându-se cont de sporul de fidelitate, întrucât nu există temei în legislaţia incidentă cu privire la stabilirea indemnizaţiei asistenţilor judiciari în funcţie de vechimea efectivă în magistratură şi, totodată, este contrară principiului salarizării la nivel maxim, astfel cum s-a statuat prin Legea nr. 71/2015.

Reglementarea/nereglementarea prin lege ori printr-un alt act normativ a unor drepturi excedează cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Mai mult, prin Deciziile nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008, Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

De asemenea, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun a fi respectate în egală măsură de către toate autorităţile publice.

Deşi a fost legal citată, intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în cauză.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce succed:

Reclamanta A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bucureşti, a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 1415/C/19.03.2019, prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a stabilit drepturile salariale ale asistenţilor judiciari începând cu data de 1.01.2019.

În opinia reclamantei, drepturile sale salariale trebuiau stabilite prin raportare la vechimea efectivă în funcţia de asistent judiciar de peste 18 de ani, cu aplicarea coeficientului corespunzător unei vechimi în funcţie de 15-20 ani.

Fiind învestită cu recursul declarat de pârât împotriva soluţiei de admitere în parte a acţiunii reclamantei, Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe reflectă o greşită interpretare a prevederilor legale aplicabile prin raportare la starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În susţinerea cererii de stabilire a drepturilor salariale în raport de vechimea efectivă în funcţie, reclamanta a invocat mecanismul egalizării, astfel cum a fost stabilit prin art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 şi prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016. În esenţă, judecătorul fondului a reţinut că, în aplicarea mecanismului egalizării drepturilor salariale cuvenite asistenţilor judiciari, concretizat în pronunţarea mai multor hotărâri prin care altor persoane care ocupă aceleaşi funcţii le-a fost recunoscută în integralitate vechimea în funcţie, şi reclamanta este îndreptăţită la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare în integralitate a vechimii în funcţia de asistent judiciar.

Instanţa de control judiciar nu poate valida raţionamentul primei instanţe, deoarece acesta reflectă greşita interpretare şi aplicare a cadrului normativ incident în materie, fiind întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât din perspectiva încălcării art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 153/2017, aplicabil la acest moment, care prevede că indemnizaţia lunară de încadrare cuvenită asistenţilor judiciari se calculează exclusiv în funcţie de două tranşe de vechime în funcţie, de la 0 la 3 ani, precum şi de la 3 la 5 ani, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte acordarea sporului pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei, corespunzător vechimii efective în funcţia de asistent judiciar, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, în privinţa reclamantei, cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţia de asistent judiciar corespunzător unei vechimi efective în funcţie de peste 18 ani, cu coeficientul corespunzător unei vechimi în funcţie de 15-20 ani, gradaţia 5 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi,

Astfel, reclamanta ocupă funcţia de asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bucureşti începând cu data de 30 iunie 2000, de peste 18 ani şi, prin Ordinul 1415/C/19.03.2019, pârâtul a stabilit drepturile salariale cuvenite acesteia începând cu data de 01 ianuarie 2019, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (4) din Legea nr. 153/2017. Reclamanta consideră că încadrarea sa şi cuantumul sumelor din ordin sunt eronate prin prisma faptului că nu s-a ţinut cont de vechimea efectivă în funcţia de asistent judiciar - în sensul aplicării majorării indemnizaţiei cu coeficientul aferent vechimii efective în funcţie.

Instanţa de control judiciar reţine că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 82/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a realizat în 3 etape.

Cea de a treia etapă priveşte perioada anilor 2019-2022, reglementată prin art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru această perioadă salariile de bază vor fi determinate utilizând salariile de bază şi majorările salariului de bază stabilite prin lege, inclusiv în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017, şi salariile de bază avute în luna decembrie 2018. Astfel, în perioada 2019-2022, se preconizează acordarea unei creşteri anuale a salariilor de bază, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. Începând cu anul 2019, celelalte drepturi salariale prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 (sporuri, indemnizaţii, majorări etc.) vor fi determinate prin aplicarea procentelor prevăzute în conţinutul legii şi în anexe asupra salariului de bază, rezultând cuantumul acestora care va fi acordat anual. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat, cu respectarea principiului sustenabilităţii financiare, prevăzut de art. 6 lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari, ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Ordinul contestat de reclamantă vizează a treia etapă de aplicare a Legii 153/2017, care priveşte acordarea unei majorări de 1/4 din diferenţa dintre indemnizaţia de încadrare stabilită pentru anul 2022 şi cea din luna decembrie 2018, în cazul reclamantei fiind avută în vedere o vechime de 3-5 ani, aceasta solicitând realizarea încadrării salariale prin raportare la vechimea totală în funcţie de peste 18 ani.

Reţine Înalta Curte, că în ceea ce priveşte salarizarea asistenţilor judiciari, dispoziţiile art. 16 din capitolul VIII secţiunea a 3-a din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc:

(1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

(2) Asistenţii judiciari beneficiază în mod corespunzător de drepturile prevăzute la art. 24 şi 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei.

Din interpretarea acestor dispoziţiilor legale rezultă că legea de salarizare unitară prevede expres că există numai două tranşe de vechime ce pot fi acordate asistenţilor judiciari, anume de la 0-3 ani respectiv de la 3-5 ani.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi că aceste dispoziţii ale art. 16 alin. (1) din capitolul VIII, secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au format obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, iar prin Decizia nr. 458 din 01 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1108 din 22 noiembrie 2021, Curtea Constituţională a respins această excepţie, reţinând la pct. 21-24 din decizie următoarele aspecte: (...)

21. Curtea a reţinut, în esenţă, că prevederile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia salarizării asistenţilor judiciari, situată în marja sa de apreciere, permisă de dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi B. împotriva României, paragraful 15.

22. În acelaşi timp, diferenţa de tratament juridic în raport cu judecătorii este justificată şi de faptul că asistenţii judiciari, deşi participă la constituirea completului de judecată, îndeplinesc doar un rol consultativ în înfăptuirea actului de justiţie, neputându-se pune un semn de egalitate între activitatea desfăşurată de aceştia şi cea a judecătorilor. Cu toate acestea, recunoscând importanţa activităţii desfăşurate de asistenţii judiciari şi ţinând cont şi de obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile ce le revin acestora, legiuitorul a înţeles să stabilească un nivel al indemnizaţiei corespunzătoare celei a judecătorului cu grad de judecătorie, prevăzută în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani. Această reglementare nu contravine principiului egalităţii în drepturi, care nu are semnificaţia omogenităţii, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferenţiat. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu înseamnă uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit (de exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999).

23. În consecinţă, prevederile de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

24. De asemenea, acceptarea criticilor formulate cu privire la omisiunea legiuitorului de a reglementa salarizarea asistenţilor judiciari în raport cu vechimea efectivă în funcţie ar echivala cu transformarea Curţii Constituţionale în legiuitor pozitiv. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Astfel, interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale incidente în cauză este una incorectă, motivul de recurs privind aplicarea eronată a dispoziţiilor legislaţiei aplicabilă în materia salarizării asistenţilor judiciari, respectiv Legea nr. 153/2017 care a stat la baza emiterii ordinului contestat, fiind incident în cauză.

În aceste condiţii, având în vedere că nu s-au conturat şi demonstrat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat potrivit argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc, în mod nemijlocit, la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fapt care impune reformarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiate, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea ca legal a O.M.J. nr. 1415/C/19.03.2019, în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei.

Totodată, dată fiind soluţia anterior enunţată, Înalta Curte găseşte de prisos analiza criticilor recurentului-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarant în cauză, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea reclamantei A. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1018 din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantei A. ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2022.