Validity of integrity evaluation report: violation of right to defense by rejecting evidence on knowledge of unissued government memorandum

Şedinţa publică din data de 06 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.03.2020, sub numărul x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate anularea Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate la data de 04.03.2020 în lucrarea nr. x/19.09.2019, suspendarea executării Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate la dată de 04.03.2020 în lucrarea nr. x/19.09.2019 până la data soluţionării definitive a prezentei contestaţii, obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la publicarea şi menţinerea pe site-ul instituţiei a dispozitivului soluţiei ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză pentru o perioada de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare şi până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Reclamantul A. a depus cerere completatoare prin care a înţeles să extindă cadrul procesual, prin introducerea în cauză, în calitate de "pârât", alături de Agenţia Naţională de Integritate, a funcţionarului emitent al raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 contestat de reclamantul în prezentul dosar, şi anume B. şi prin extinderea obiectului judecăţii, în sensul: a) obligării pârâtului Agenţia Naţională de Integritate la plata de despăgubiri în cuantum de 100 de RON, pentru prejudiciul suferit de reclamantul ca urmare a emiterii Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020, b) obligării pârâtei B. la plata în solidar cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a despăgubirilor.

Reclamantul A. a depus la dosar, de asemenea, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, în raport de care celelalte părţi şi-au expus punctul de vedere.

I.2. Hotărârea primei instanţe.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27.09.2022 s-a dispus amânarea pronunţării.

Prin sentinţa civilă nr. 1914 din data de 26.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Integritate şi B., astfel cum a fost completată ca neîntemeiată.

I.3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1914 din data de 26.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi a încheierii de amânare a pronunţării din data de 27.09.2022, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi:

- în principal, în temeiul prevederilor art. 497 corob. cu art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., trimiterea cauzei către instanţa de fond, în vederea rejudecării, deoarece hotărârea a fost pronunţată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

- în subsidiar, în temeiul prevederilor art. 496 corob. cu art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5 şi pct. 8 Cod de procedură civilă, anularea raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 întocmit de către Agenţia Naţional[ de Integritate la data de 04.03.2020 în lucrarea nr. x/19.09.2019, obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la publicarea şi menţinerea pe site-ul instituţiei a dispozitivului soluţiei ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză pentru o perioada de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare şi până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, obligarea pârâtului Agenţia Naţională de Integritate la plata de despăgubiri în cuantum de 100 de RON pentru prejudiciul suferit ca urmare a emiterii Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 şi obligarea pârâtei B. la plata în solidar a despăgubirilor cu pârâtul Agenţia Naţională de Integritate deoarece prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, hotărârea cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită greşită a normelor de drept material.

În motivarea recursului, recurentul a invocat următoarele critici:

I.3.1. Hotărârea a fost pronunţată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii (art. 488 alin. (1) pct. 2 Cod de procedură civilă)

Prezenta cauză a fost distribuită spre soluţionare completului 9 - Completul 13 fond, componenţa acestuia fiind modificată succesiv pe parcursul judecăţii, cu încălcarea legii. Astfel, după primirea cererii de judecată şi distribuirii sale, în procedura de regularizare, componenţa completului a fost reprezentată de doamna judecător C.. La termenele de judecată din datele de 22 iunie 2021 şi 2 noiembrie 2021 completul a fost constituit din domnul judecător D.. La termenul de judecată din data de 08 februarie 2022 completul a fost constituit din doamna judecător E.. La termenele de judecată din datele de 05 aprilie 2022, 14 iunie 2022, 27 septembrie 2022 şi 12 octombrie 2022 completul a fost constituit din doamna judecător C..

În consecinţă, soluţionarea prezentei cauze a fost realizată cu încălcarea principiului continuităţii prevăzut de dispoziţiile art. 19 C. proc. civ. în conformitate cu care judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii art. 19 C. proc. civ. şi art. 214 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Acest motiv de casare este de ordine publică şi, în lipsa oricăror elemente obiective şi/sau temeinice de natură a justifica multiplele modificări succesive ale componenţei completului, atrage casarea în întregime a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

I.3.2. Prin hotărârea dată instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

Acest motiv de recurs se raportează la încheierea de şedinţă din data de 29.09.2022 şi încălcarea de către instanţa de fond a dreptului la apărare garantat de prevederile art. 13 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu prilejul respingerii integrale a probelor testimoniale solicitate în apărare, cu motivarea că acestea nu ar fi concludente, utile şi pertinente în cauză faţă de înscrisurile comunicate la dosar.

Susţine recurentul că, în contextul în care Decizia de numire în funcţia de secretar de stat este un act unilateral al Primului Ministru, publicat în Monitorul Oficial, dar pentru a cărui emitere beneficiarul nu are niciun aport, iar procedura de emitere a Memorandumului, prin care este acordată dispensa legală de natură a exclude starea de incompatibilitate, este rezultatul unei proceduri confidenţiale, derulată fără participarea beneficiarului actului şi fără ca acestuia să i se comunice, în scris, acest act administrativ, rezultă că proba testimonială era esenţială cauzei în vederea demonstrării faptului că nu a avut reprezentarea existenţei acestui Memorandum, ca urmare a faptului că i s-a comunicat verbal acest aspect.

I.3.3. Hotărârea cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit legalitatea şi temeinicia raportului de evaluare, motivând că funcţia de secretar de stat este incompatibilă cu funcţia de membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, iar dispoziţiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile, în speţă nefiind adoptat un Memorandum de către Guvern care să-i permită cumulul celor două funcţii.

Instanţa subliniază că sunt justificate susţinerile sale cu privire la procedura de adoptare a Memorandumului, în sensul că aceasta nu a fost transparentă şi a fost declarată confidenţială, fără ca Guvernul să poată indica instanţei temeiul pentru declararea procedurii ca fiind confidenţială. Contrar acestei motivări, instanţa conchide că reclamantul ar fi putut exercita în continuare funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CNTAR Tarom S.A., după numirea sa în funcţia de secretar de stat prin Decizia nr. 73/16.04.2019 a Prim Ministrului României numai dacă, anterior prelungirii calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al CNATAR Tarom S.A., ar fi fost deja aprobat Memorandumul şi aceasta întrucât Memorandul se emite înaintea cumulului de funcţii pentru a preveni starea de incompatibilitate, ca excepţie în situaţia existenţei unui interes public major, iar nu după cumulul funcţiilor pentru a înlătura starea de incompatibilitate deja existentă.

Această motivare este una contradictorie, prin raportare la procedura legală şi modalitatea concretă în care se realizează atât numirea în funcţia de secretar de stat, cât şi aprobarea Memorandumului prin care este înlăturată potenţiala stare de incompatibilitate. Ambele proceduri exclud participarea persoanei la care se referă actul administrativ, iar procedura de emitere a Memorandumului este una secretă, confidenţială, astfel încât actul administrativ adoptat nu este comunicat niciodată în format letric persoanei în cauză. În aceste condiţii, nu reiese cum ar fi trebuit realizată conduita despre care face vorbire instanţa de fond, şi anume aceea de a obţine aprobarea Memorandumului anterior prelungirii mandatului în Consiliul de Administraţie al CNTAR Tarom S.A..

I.3.4. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispoziţiilor art. 20 rap. la art. 13 din legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, prevederi normative ce instituie, sub sancţiunea nulităţii absolute, procedura de obţinere a informaţiilor de către inspectorii de integritate în cadrul activităţii de evaluare realizate şi stabileşte modalitatea concretă în care aceasta este realizată, în funcţie de natura informaţiilor -publice sau care nu sunt publice.

Sancţiunea nerespectării acestor dispoziţii legale, în conformitate cu disp. art. 20 alin. (5) rap. la art. 13 alin. (2) din Legea 176/2000 constă în nulitatea absolută a actelor realizate pe baza informaţiilor care nu sunt publice, după începerea activităţii de evaluare şi fără încunoştiinţarea persoanei vizate.

Normele legale au fost greşit interpretate, cu ignorarea specificului activităţii de evaluare derulată de inspectorii de integritate şi a naturii concrete a informaţiilor ce pot fi obţinute de către aceştia.

Astfel, procedura de evaluare de către inspectorii de integritate a potenţialei stări de incompatibilitate desfăşurate în conformitate cu dispoziţiile art. 20 rap. la art. 13 din Legea 176/2010 se realizează în două etape, legiuitorul stabilind astfel două categorii de date şi informaţii ce pot fi strânse de către inspectorii de integritate, în funcţie de momentul încunoştiinţării persoanei evaluate.

Astfel, inspectorul de integritate procedează, înainte de informarea persoanei evaluate şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, doar la analiza şi examinarea infomaţiilor publice, procedurile administrative realizate fiind realizate în mod exclusiv prin raportare la acestea.

Ulterior, după informarea şi invitarea celui evaluat în vederea expunerii propriilor apărări referitoare la potenţiala incompatibilitate, inspectorul de integritate poate solicita, în cadrul activităţii de probaţiune realizate, informaţii care nu sunt publice, de la orice persoană fizică sau juridică care ar putea fi în posesia lor.

Scopul normei legale este ca persoana vizată să beneficieze de o procedură echitabilă, cu respectarea dreptului său la apărare, legiuitorul sancţionând cu nulitatea absolută actele de evaluare oculte, realizate prin raportare la informaţii nepublice.

Analizând actele procedurale de verificare şi control realizate în prezenta speţă de inspectorul de integritate, se poate observa că toate informaţiile care au stat la baza întocmirii raportului au fost obţinute înainte de aducerea la cunoştinţa efectivă a reclamantului a existenţei unei cercetări cu privire la potenţiala stare de incompatibilitate în care s-ar fi aflat.

Astfel, de la momentul sesizării realizate de către Ministerul Afacerilor Externe, prin care se invocă o pretinsă încălcare de către reclamant a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea 161/2003, art. 50 alin. (1) lit. e) din Legea 269/2003 şi art. 462 şi art. 463 din O.U.G. nr. 57/2019 şi până la data de 22 ianuarie 2020, dată la care, urmare a invitaţiei transmise în 06.01.2020, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, i s-a solicitat să prezinte un punct de vedere au fost epuizate de către inspectorul de integritate toate activităţile de obţinere de informaţii de la Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, C.N.T.A.R. Tarom S.A, Administraţia Financiară privind veniturile dobândite în perioada analizată, calităţile deţinute de-a lungul timpului în societăţi comerciale, pe acţiuni şi/sau orice alt tip de asociere, actele care au stat la baza numirii în funcţiile de Agent Guvernamental şi Secretar de Stat, documente vizând mandatul în Consiliul de Administraţie al C.N.T.A.R. Tarom S.A.

Susţine recurentul că noţiunea de "informaţie care nu este publică" utilizată de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 20 rap. la art. 13 din Legea 176/2010, contrar celor reţinute de instanţa de fond, are o sferă de cuprindere mai restrânsă, vizând în mod strict acele date care nu pot fi obţinute din surse de informare deschise, publice, accesibile oricui, concluzie ce se desprinde din principiile defipte de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislative, în conformitate cu care legiuitorul are proprietatea terminologiei utilizate, instituţiile juridice fiind de strictă interpretare.

Această precizare este necesară în raport de dispoziţiile legale care, deşi analizează instituţii juridice similare, sunt vădit distincte, cu arie de cuprindere mai largă, cum ar fi dispoziţiile Legii nr. 544/2001, care în cuprinsul art. art. 2 lit. b) defineşte "informaţia de interes public".

În consecinţă, rezultă în mod evident că informaţia publică si informaţia de interes public reprezintă instituţii diferite, legiuitorul urmărind prin dispoziţiile Legii 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative oferirea unor garanţii concrete persoanei evaluate, nu doar formale.

Conchizând, art. 13 alin. (1) lit. b) reprezintă o normă juridică imperativă ce se referă la etapă prealabilă a cercetării, în cadrul căreia este permisă doar verificarea sintetică a aspectelor din sesizare, pe baza unor informaţii publice, accesibile publicului larg, fără a se intra în fondul chestiunii analizate. Ulterior informării persoanei evaluate şi oferirii acesteia a posibilităţii de a-şi exprima punctul de vedere, este permisă desfăşurarea de către inspectorul de integritate a unei activităţi de obţinere a informaţiilor nepublice.

I.3.5. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a dispoziţiilor privind conţinutul concret al dreptului la apărare în procedura de evaluare realizată de inspectorul de integritate.

Instanţa a reţinut că dreptul la apărare al persoanei evaluate în cadrul procedurii de evaluare nu include cu necesitate administrarea de probe, continuarea probaţiunii de către instanţa de judecată fiind de natură a complini eventualele vătămări procedurale.

Or, dreptul la apărare în procedura de evaluare are o existenţă de sine stătătoare, cu impact direct asupra legalităţii raportului întocmit, astfel încât este necesară o analiză independentă cu privire la nerespectarea dreptului la apărare.

Aşa cum rezultă din analiza Raportului de evaluare, dar şi a documentelor care au stat la baza întocmirii sale, activitatea de verificare a sesizării depusă de Ministerul Afacerilor Externe realizată de către inspectorul de integritate, s-a bazat, contrar dispoziţiilor legale, în mod exclusiv pe informaţiile, datele şi înscrisurile primite de un grup restrâns de instituţii (Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, C.N.T.A.R. Tarom S.A, Administraţia Financiară), cu omiterea tocmai a instituţiilor abilitate (Guvernul României şi Ministerul Transporturilor).

Sub aspectul verificării existenţei dispensei avute în vedere de dispoziţiile Legii 161/2003, se impunea cu necesitate extinderea cercetărilor şi emiterea de adrese către emitentul actului juridic avut în vedere de inspectorul de integritate, iar în raport de natura confidenţială a Memorandumului şi modalitatea vădit netransparentă de aprobare a acestuia, era necesară administrarea probei testimoniale.

Plecând de la premisa că principiile reprezintă linii directoare după care trebuie să se ghideze întreaga activitate realizată de către inspectorii de integritate, rezultă că mecanismele concrete de punere a lor în aplicare ar trebui să ofere suficiente garanţii şi un nivel de protecţie ridicată

Astfel, din prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010 în mod coroborat cu cele ale art. 21 şi art. 13, rezultă că obligaţia inspectorului de integritate de a informa persoana în cauză că are posibilitatea de a prezenta un punct de vedere nu se poate converti într-o exercitare deplină a dreptului la apărare decât dacă există o obligaţie pozitivă de a se proceda la administrarea de probe, audierea de persoane, emiterea de adrese, obţinerea de informaţii publice şi/sau nepublice de la persoane fizice sau juridice, urmare a solicitării adresate de către persoana cercetată, tocmai pentru a se atinge dezideratul activităţii de evaluare, şi anume deplina lămurire a situaţiei de fapt şi aplicării normelor de drept la aceasta.

Dreptul a solicita şi de a obţine administrarea de probe reprezintă o componentă esenţială a dreptului la apărare, în lipsa căreia, practic, dreptul la apărare este lipsit de conţinut. Totodată, este de observat că norma juridică face trimitere la "date" şi "informaţii" ce pot fi prezentate de persoana evaluată, fără că acestea să aibă caracter de probe în sens restrâns şi fără a exista o obligativitate de materializare a lor în mijloace de probă, prin încuviinţarea şi administrarea de inspectorul de integritate a unui probatoriu.

I.3.6. Greşita interpretare a dispoziţiilor art. 84 alin. (1) lit. (f), alin. (2) şi alin. (3) din Legea 161/2003 şi art. 10 alin. (2) şi (3) din Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 561/2009.

Prin raportare la natura faptei de incompatibilitate, faptă ilicită care impune cu necesitate reţinerea atât a existenţa unei acţiuni contrare normelor de drept apărate de legiuitor cu prilejul incriminării, dar şi a vinovăţiei persoanei în cauză, rezultă că instanţa nu a motivat corespunzător modalitatea concretă în care aceste două elemente au fost reţinute în cauză în ceea ce îl priveşte, nefiind admis ca aceasta să subziste doar în contextul acţiunilor unor terţe părţi.

Arată recurentul că, la data numirii sale în Consiliul de Administraţie al C.N.T.A.R. Tarom S.A, avea calitatea de Director al Direcţiei Agent Guvernamental în cadrul M.A.E., această calitate neimpunând la acel moment existenţa unei dispense speciale. Actul de numire în funcţia de secretar de stat care a determinat incompatibilitatea a fost emis de către Primul Ministru, fără ca o atribuţie a reclamantului în procesul de numire prin acest act administrativ unilateral. Totodată, procedura confidenţială de adoptare a Memorandului prin care este aprobată participarea în calitate de membru în consilii de administraţie a secretarilor de stat exclude, de asemenea, participarea persoanei cu privire la care este emisă dispensa legală.

În aceste condiţii, normele substanţiale aplicabile speţei nu pot fi interpretate, astfel cum în mod eronat a realizat instanţa de fond, în sensul în care situaţia de incompatibilitate a unei persoane se realizează doar ca efect al conduitei individuale şi unilaterale ale unor terţe entităţi/instituţii.

I.3.7. Aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind confidenţialitatea activităţii de evaluare

Acest principiu a fost încălcat întrucât a fost publicat un comunicat de presă de către pârâtă cu privire la aspectele reţinute prin raportul de evaluare.

Curtea a reţinut că raportul de evaluare a fost întocmit la data de 04 martie 2020, iar comunicatul de presă a fost publicat ulterior, la data de 05 martie 2020, după finalizarea procedurii de evaluare a reclamantului, fiind astfel respectat principiul confidenţialităţii prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 în timpul procedurii de evaluare. De asemenea, se reţine că adresa de comunicare a Raportului de evaluare, adresa cu nr. x/04.03.2020 - fila x, este întocmită la data de 04.03.2020, odată cu raportul de evaluare.

În ceea ce priveşte obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, aceasta se păstrează pe tot parcursul perioadei avute în vedere de legiuitor, şi anume până la momentul la care Raportul capătă caracter definitiv prin necontestare sau, în măsura în care acesta este contestat, până la date sesizării instanţei.

În concret, prin comunicatul de presă publicat în dată de 05.03.2020, Agenţia Naţională de Integritate a comunicat faptul că reclamantul, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 aprilie - 15 iulie 2019, întrucât a exercitat simultan funcţia de secretar de stat - Agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul M.A.E. şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.", acest comunicat fiind transmis pe mail jurnaliştilor din presă centrală, fiind preluată atât de presă scrisă cât şi de toate televiziunile.

Reclamantul a fost informat cu privire la acest Raport abia în dată de 9 ianuarie, dată la care i-a fost comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

În aceste condiţii, nerespectarea confidenţialităţii activităţii de evaluare, respectiv diseminarea agresivă în mediul jurnalistic de către ANI a unei informaţii necomunicate reclamantului, în data de 5 martie 2020, contrar celor reţinute de către instanţa de fond prin interpretarea eronată a normelor aplicabile, este de natură a atrage nulitatea raportului întocmit.

I.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru următoarele motive:

I.4.1. Primul motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. este nefondat, întrucât recurentul menţionează care a fost componenţa completului de judecată la diferite termene de judecată, dar fără a arăta în ce fel a fost încălcată legea prin schimbarea componenţei completurilor de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 Cod procedură civilă şi art. 214 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 426 alin, (1) C. proc. civ., completurile de judecată pot fi modificate pentru motive temeinice, în condiţiile legii, iar partea care invocă nelegalitatea modificărilor este obligată să arate în ce fel a fost încălcată legea prin modificarea completurilor, aspecte care nu se regăsesc în motivarea recursului.

Niciuna dintre ipotezele reglementate de motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2 nu este realizată în cauză. Textul face referire la dezbaterea pe fond a procesului, fiind, aşadar, vorba de încheierea de dezbateri, iar nu de încheierile preparatorii sau interlocutorii, cum este cazul în speţă. Începând cu termenul din data de 05.04.2022 şi până la pronunţarea hotărârii de fond a fost un singur complet de judecată format din doamna judecător C., astfel că nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

I.4.2. Cel de-al doilea motiv de recurs referitor la respingerea probei testimoniale, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat, în mod corect instanţa de fond respingând proba testimonială, care nu avea nicio utilitate în soluţionarea cauzei.

Pentru ca recurentul să nu se afle în situaţie de incompatibilitate, ar trebui să fie incidente dispoziţiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, fiind necesar ca Guvernul să emită un act administrativ prin care să nominalizeze persoana care ocupă funcţia de secretar de stat ca membru în consiliul de administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A.

În consiliul de administraţie al unei companii naţionale nu se nominalizează membrii prin intermediul unui memorandum ci printr-un act administrativ emis ulterior unui eventual memorandum, iar toate actele administrative emise de Guvernul României se publică în Monitorul Oficial.

Chiar reclamantul a învederat în prima şedinţă a CNTAR TAROM 5A din data de 19.04.2019 că este necesară adoptarea unui Memorand în temeiul art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 întrucât a fost numit în funcţia de secretar de stat, fiind astfel în cunoştinţă de cauză cu privire la faptul că nu poate exercita în continuare un mandat în cadrul Consiliului de Administraţie în lipsa acestui memorandum.

Prin urmare, o eventuală probă testimonială nu avea cum să fie utilă soluţionării cauzei din moment ce. anterior numirii în funcţia de secretar de stat, nu a fost emis niciun act administrativ sau memorandum prin care să i se permită recurentului să exercite simultan cele două funcţii incompatibile, iar această situaţie îi era cunoscută acestuia, dovadă fiind cele învederate chiar de recurent în prima şedinţă a CNTAR TAROM S.A. din dată de 19.04.2019.

I.4.3. Al treilea motiv de recurs, referitor la o pretinsă motivare contradictorie a hotărârii (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă) este nefondat, sentinţa fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din Noul Cod de Procedură Civilă.

Sentinţa de fond nu cuprinde nici motive contradictorii şi nici motive străine de natura cauzei, întreaga motivare a judecătorului fondului demonstrând netemeinicia susţinerilor reclamantului.

I.4.4. Al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., prin care recurentul critică soluţia instanţei de fond cu privire la greşita interpretare a dispoziţiilor art. 8 şi art. 20 din Legea nr. 176/2010, încălcarea dreptului la apărare şi greşita interpretare a dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 161/2003 este nefondat, fiind contrazis de probatoriul administrat în cauză.

Contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 176/2010.

Astfel, conform prevederilor Legii nr. 176/2010, procedura de înştiinţare a fost îndeplinită, reclamantul fiind informat în legătură cu declanşarea evaluării respectării regimului juridic al incompatibilităţilor, în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice prin intermediul unei scrisori recomandate (adresa nr. x/19.09.2019), cu confirmarea de primire semnată la data de 23.09.2019, despre declanşarea activităţii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităţilor pe perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice.

După această înştiinţare, Agenţia Naţională de Integritate, poate solicita date şi informaţii necesare activităţii de evaluare, acestea putând fi valorificate în mod legal la elaborarea raportului de evaluare. Astfel s-au respectat dispoziţiile art. 20, fiind solicitat reclamantului un punct de vedere la momentul la care, din datele şi informaţiile obţinute, s-a constatat că există indicii cu privire la o situaţie de incompatibilitate în privinţa sa.

În acest sens, după identificarea elementelor de incompatibilitate, reclamantul a fost informat prin intermediul unei scrisori recomandate despre faptul că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, precum şi cu privire la dreptul de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Informarea înregistrată sub nr. x/G/11/19.12i2019 a fost transmisă la domiciliul .persoanei evaluate prin scrisoare recomandată, confirmarea de primire fiind semnată la data de 06.01.2020.

Totodată, persoana evaluată a fost informată că are dreptul să fie asistată sau reprezentată de avocat. Persoana evaluată a transmis un punct de vedere, înregistrat la Agenţia Naţională de Integritate sub nr. x/29.01.2020.

Numai emiterea unui raport de evaluare fără solicitarea punctului de vedere al persoanei vizate poate avea drept consecinţe constatarea nulităţii actului administrative respectiv.

În speţa dedusă judecăţii nu se poate pune problema nulităţii raportului de evaluare pentru lipsa informării întrucât procedura de Informare şi de Invitare a persoanei evaluate pentru a prezenta punctul de vedere a fost legal îndeplinită.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a reţinut că inspectorul de Integritate, cu respectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) fit a şi alin. (2) din Legea nr. 176/2010 a întocmit acte şi a constatat că există date privind o eventuală incompatibilitate a reclamantului pe baza unor informaţii publice.

Datele solicitate de către inspectorul de integritate privind funcţiile publice detinute.de reclamant şi perioada pentru care le-a deţinut pentru a se verifica starea de incompatibilitate sunt informaţii de interes public în acord cu dispoziţiile art. 14 raportat la art. 2 din Legea nr. 544/2601 şi acestea au stat la conturarea suspiciunilor de incompatibilitate în temeiul cărora inspectorul de integritate a solicitat reclamantului formularea unui punct de vedere.

Mai mult decât atât, reclamantul a făcut referire expresă la aceste date şi adrese de relaţii în punctul de vedere pe care l-a formulat fără a indica la acel moment nicio nelegalitate ce ar fi derivat din faptul că informaţiile au fost solicitate de la instituţii anterior informării acestuia în vederea formulării unui punct de vedere.

Referitor la pretinsa încălcare a principiului confidenţialităţii prevăzut de art. 8 din Legea nr. 176/2010 în procedura de evaluare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acest motiv este neîntemeiat întrucât comunicatul de presă a fost publicat, după finalizarea procedurii de evaluare care se încheie odată cu întocmirea raportului de evaluare. Astfel, raportul de evaluare a fost întocmit la data de 4 martie 2020, iar comunicatul de presă a fost publicat ulterior, la data de 5 martie 2020, după finalizarea procedurii de evaluare a reclamantului, fiind astfel respectat principiul confidenţialităţii prevăzut de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 în timpul procedurii de evaluare.

De asemenea, adresa de comunicare către reclamant a Raportului de evaluare, adresa cu nr. x/04.03.2020. este întocmită la data de 04.03.2020, odată cu raportul de evaluare.

Contrar celor susţinute de recurent, obligaţia de păstrare a confidenţialităţii activităţii de evaluare se păstrează până la finalizarea acesteia, respectiv până la emiterea raportului de evaluare.

Din moment ce legea nr. 176/2010 prevede expres că raportul de evaluare se comunică persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală si celor disciplinare, este evident că nu se poate vorbi de păstrarea confidenţialităţii după finalizarea raportului de evaluare.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare în procedura de evaluare, susţinerile recurentului sunt neîntemeiate.

Recurentul invocă încălcarea dreptului la apărare prin faptul că a solicitat inspectorului de integritate să efectueze o adresă către Guvern pentru a comunica Memorandumul adoptat în temeiul art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, iar această nu a fost emisă.

Activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate nu este un jurisdicţională. În cadrul procedurii de evaluare, persoana evaluată are dreptul de sa prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris, inspectorul de integritate nefiind obligat să solicite documente la cererea persoanei evaluate.

Inspectorul de integritate a solicitat toate actele necesare soluţionării lucrării de la instituţiile şi autorităţi le publice care puteau furniza informaţii relevante despre situaţia de fapt analizată. De asemenea, recurentul a avut posibilitatea de a depune orice documente consideră a fi relevante pentru soluţionarea cauzei.

În cursul evaluării Ministerul Afacerilor Externe prin adresa nr. x/07.10.2019, a transmis că reclamantul nu a fost desemnat să reprezinte Ministerul Afacerilor Externe, în acest sens nefiind identificate documente la nivelul instituţiei.

În acelaşi sens, Compania Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. prin adresa nr. x/30.09.2019, a comunicat că în ceea ce priveşte Memorandumul aprobat de Guvernul României, conform dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din legea nr. 161/2003, alte Decizii şi/sau Ordin emis de Ministerul Afacerilor Externe, etc. în evidenţele Companiei TAROM nu se regăsesc astfel de documente, numirile de administratori fiind în sarcina Adunării Generale a Acţionarilor (Acţionarii: Statul Român prin Ministerul Transporturilor 97,22%, Societatea de Investiţii Muntenia S.A. 0,08%, Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian Romatsa R.A. 1,24% şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti 1,46%).

Recurentul-reclamant, deşi face vorbire despre existenţa unui Memorandum nu depune niciun document în acest sens şi nici măcar nu indică existenţa certă a acestuia, ci doar expune posibilitatea existenţei unui Memorandum care poate a fost adoptat după numirea sa în funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM SA

De altfel, în cadrul probatoriului administrat în cauză, în urma adresei efectuate de către instanţă a reieşit faptul că Memorandumul invocat de reclamant, prevăzut de art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 nu a fost adoptat.

Cu privire la temeinicia faptei reţinute în sarcina reclamantului, respectiv interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 din Legea nr. 161/2003, susţinerile recurentului sunt neîntemeiate, instanţa de fond reţinând în mod corect situaţia de fapt şi aplicând în mod legal dispoziţiile legale incidente.

Din probatoriul administrat rezultă că prin Decizia nr. 73 emisă de Prim Ministrul României la data de 16.04.2019, recurentul a fost numit în funcţia de secretar de stat. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial în aceeaşi zi, producând efecte de la publicare, De asemenea, mandatul recurentului-reclamant în calitate de membru, în Consiliul de administraţie al CNTAR Tarom S.A. a fost prelungit conform actului adiţional nr. x la contractul de mandat nr. x/20.03.2019 până la data de 26.09.2019, obţinând însă venit din această funcţie în perioada 20.04.2019 -19.07.2019 potrivit adeverinţei transmisă de Tarom S.A..

Din interpretarea dispoziţiilor art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 rezultă că recurentul-reclamant ar fi putut exercita în continuare funcţia de membru în Consiliu de Administraţie al CNTAR Tarom S.A., după numirea sa în funcţia de secretar de stat prin Decizia nr. 73/16.04.2019 a Prim Ministrului României numai dacă, anterior prelungirii calităţii sale de membru în Consiliul de Administraţie al CNATAR Tarom S.A., fusese deja aprobat Memorandumul şi aceasta întrucât Memorandul se emite înaintea cumulului de funcţii pentru a preveni starea de incompatibilitate, ca excepţie în situaţia existenţei unui interes public major, iar nu după cumulul funcţiilor pentru a înlătura starea de incompatibilitate deja existentă.

Susţinerile recurentului referitoare la numirea sa în funcţia de secretar de stat, respectiv membru în Consiliul de Administraţie ai CNATAR TAROM S.A., fără ca el să aibă vreo atribuţie în procesul de numire sunt total neîntemeiate. Nimeni nu poate fi obligat să ocupe funcţii publice împotriva voinţei sale. De asemenea, nu se poate susţine în mod rezonabil că nu cunoştea faptul că urmează să fie numit în funcţia de secretar de stat. Astfel, recurentul, la momentul numirii sale în funcţia de secretar de stat ştia că exercită şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al CNATAR TAROM S.A..

Potrivit art. 86 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, recurentul-reclamant, cunoscând prevederile legale care reglementează regimul incompatibilităţilor, trebuia să renunţe fie la calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al CNATAR, TAROM S.A., fie la funcţia de secretar de stat. Posibilitatea adoptării unui Memorandum ulterior numirii în funcţia de secretarele stat oricum nu înlătură existenţa stării de incompatibilitate în condiţiile în care legiuitorul a prevăzut expres că persoana care exercită una dintre funcţiile publice de autoritate prevăzute la art. 84 şi 85 trebuie să nu se afle în situaţie de incompatibilitate la data depunerii jurământului sau, după caz, la data numirii în funcţie.

Or, recurentul-reclamant, inclusiv după preluarea mandatului de secretar de stat, nu a acţionat în niciun mod pentru ieşirea din situaţia de incompatibilitate, din contră, a continuat să desfăşoare activitate ca membru în Consiliul de Administraţie al TAROM S.A. deşi cunoştea că nu exista niciun act administrativ emis în condiţiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, acceptând astfel posibilitatea creării unei stări de incompatibilitate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa pronunţată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

II.1. Primul motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2, teza finală din C. proc. civ. (Hotărârea a fost pronunţată de un complet de judecată a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii) este nefondat.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul menţionează care a fost componenţa completului de judecată la diferite termene de judecată, dar fără a arăta în ce fel a fost încălcată legea prin schimbarea componenţei completurilor de judecată.

Textele invocate de recurent ca pretins încălcate sunt art. 19 şi art. 214 alin. (1) şi (2) Cod de procedură civilă, texte potrivit cărora:

Art. 19 C. proc. civ. - "Judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii".

Art. 214 alin. (1) şi (2) Cod de procedură civilă; "(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii. (2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii".

În speţă, reclamantul-recurent nu contestă faptul că judecătorul care a pronunţat încheierile de şedinţă a fost înlocuit din motive temeinice şi nici faptul că acesta a fost înlocuit în condiţiile legii (Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti), ci se limitează a susţine că modificarea componenţei completului în mod succesiv pe parcursul judecăţii s-a făcut cu încălcarea legii, respectiv cu încălcarea principiului continuităţii prevăzut de dispoziţiile art. 19 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce mod s-a încălcat acest principiu.

Or, recurentul, care invocă nelegalitatea modificărilor şi încălcarea principiului continuităţii prevăzut de dispoziţiile art. 19 C. proc. civ., era ţinut nu doar să invoce încălcarea procedurală, ci era obligat şi să arate în concret în ce fel a fost încălcată legea prin modificarea completurilor, aspect care nu se regăseşte în motivarea recursului şi în lipsa căruia instanţa de recurs nu poate cenzura sentinţa pronunţată din perspectiva motivului de recurs încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 2, teza finală din C. proc. civ.

Recurentul invocă lipsa oricăror elemente obiective şi/sau temeinice de natură a justifica multiplele modificări succesive ale componenţei completului, fără a arăta însă în concret de ce rezoluţiile şi procesele-verbale aflate la dosarul cauzei din care rezultă modul de stabilire a componenţei completului nu sunt suficiente pentru a demonstra respectarea principiului continuităţii.

De altfel, rezultă din actele dosarului că, la termenele de judecată din datele de 05 aprilie 2022, 14 iunie 2022, 27 septembrie 2022 şi 12 octombrie 2022 completul a fost constituit din doamna judecător C., care a şi pronunţat hotărârea atacată, cu respectarea art. 426 C. proc. civ.

În consecinţă, acest motiv de recurs urmează a fi respins.

II.2. Este însă fondat cel de al doilea motiv de recurs, potrivit căruia, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

Acest motiv de recurs se raportează la încheierea de şedinţă din data de 29.09.2022 şi încălcarea de către instanţa de fond a dreptului la apărare garantat de prevederile art. 13 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin respingerea probei testimoniale solicitate în apărare, cu motivarea că aceasta nu ar fi concludentă, utilă şi pertinentă în cauză faţă de înscrisurile comunicate la dosar.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut în mod greşit legalitatea şi temeinicia raportului de evaluare, motivând că funcţia de secretar de stat este incompatibilă cu funcţia de membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor şi societăţilor naţionale, iar dispoziţiile art. 84 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile, în speţă nefiind adoptat un Memorandum de către Guvern care să-i permită cumulul celor două funcţii.

În considerente, instanţa a reţinut ca fiind justificate susţinerile recurentului cu privire la procedura de adoptare a Memorandumului, în sensul că aceasta nu a fost transparentă şi a fost declarată confidenţială, fără ca Guvernul să poată indica instanţei temeiul pentru declararea procedurii ca fiind confidenţială.

Cu toate acestea, instanţa a concluzionat că reclamantul ar fi putut exercita în continuare funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al CNTAR Tarom S.A., după numirea sa în funcţia de secretar de stat prin Decizia nr. 73/16.04.2019 a Prim Ministrului României numai dacă, anterior prelungirii calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al CNATAR Tarom S.A., ar fi fost deja aprobat Memorandumul şi aceasta întrucât Memorandul se emite înaintea cumulului de funcţii pentru a preveni starea de incompatibilitate, ca excepţie în situaţia existenţei unui interes public major, iar nu după cumulul funcţiilor pentru a înlătura starea de incompatibilitate deja existentă.

Atâta vreme cât procedura de emitere a Memorandumului este una secretă, confidenţială, excluzând participarea persoanei la care se referă, iar actul administrativ adoptat nu este comunicat niciodată în format letric persoanei în cauză, lipsa acestui Memorandum putea fi imputată recurentului-reclamant numai în măsura în care s-ar fi demonstrat că acesta avea reprezentarea neadoptării Memorandumului.

Or, în condiţiile în care reclamantul-recurent a susţinut că aceste aspecte i-au fost comunicate verbal, tocmai aceasta era teza probatorie a probei testimoniale respinse de instanţă ca fiind neconcludentă, lipsită de utilitate şi pertinenţă.

Dreptul la apărare al reclamantului-recurent în faţa instanţei nu a fost garantat de o manieră efectivă sub aspectul conferirii posibilităţii reale de analiză a susţinerilor sale. Instanţa a reţinut că dreptul la apărare al persoanei evaluate în cadrul procedurii de evaluare nu include cu necesitate administrarea de probe, continuarea probaţiunii de către instanţa de judecată fiind de natură a complini eventualele vătămări procedurale.

Aşa cum rezultă din analiza Raportului de evaluare, dar şi a documentelor care au stat la baza întocmirii sale, activitatea de verificare a sesizării depuse de Ministerul Afacerilor Externe realizată de către inspectorul de integritate s-a bazat, contrar dispoziţiilor legale, în mod exclusiv pe informaţiile, datele şi înscrisurile primite de un grup restrâns de instituţii (Ministerul Afacerilor Externe, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, C.N.T.A.R. Tarom S.A, Administraţia Financiară), cu omiterea instituţiilor abilitate (Guvernul României şi Ministerul Transporturilor).

Or, în condiţiile în care a admis posibilitatea administrării unui probatoriu incomplet în faţa autorităţii, sub aspectul verificării existenţei dispensei avute în vedere de dispoziţiile Legii 161/2003, se impunea cu necesitate ca cercetarea judecătorească să fie una completă şi amănunţită, în raport de natura confidenţială a Memorandumului şi modalitatea netransparentă de aprobare a acestuia, fiind necesară administrarea probei testimoniale.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului admite că în procedurile administrative este posibil ca nu toate garanţiile art. 6 din Convenţie să fie respectate, fiind însă obligatoriu ca, în acest caz, decizia administrativă să fie supusă cenzurii unei instanţe independente, cu plenitudine de competenţă, care să asigure toate garanţiile procedurale ale dreptului la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul dreptului la apărare. (cauza A. Menarini Diagnostics S.R.L. c. Italie, cererea 43509/08)

Dat fiind caracterul sumar al garanţiilor oferite de procedura administrativă, se impunea ca, pentru respectarea standardului impus de instanţa europeană, dreptul la apărare să fie pe deplin respectat în faţa instanţei.

Dreptul la apărare nu se limitează la exprimarea formală a unui punct de vedere scris de către persoană în cauză referitor la suspiciunile de incompatibilitate ce planează asupra ei, ci trebuie să includă posibilitatea de a formula o apărare concretă, care include dreptul a solicita şi de a obţine administrarea de probe, în lipsa căruia, practic, dreptul la apărare este lipsit de conţinut.

Prin respingerea probei testimoniale, recurentului i-a fost negat practic dreptul de a face dovada că nu a avut reprezentarea adoptării sau nu a Memorandumului, fiindu-i încălcat astfel însuşi dreptul la apărare garantat de prevederile art. 13 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Principiul egalităţii armelor, garanţie a dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică obligaţia ca fiecăreia dintre părţi să i se ofere o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza – inclusiv probele – în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de net dezavantaj faţă de partea adversă [cauza Regner împotriva Republicii Cehe (MC), pct. 146 şi cauza Dombo Beheer B.V. împotriva Ţărilor de Jos, pct. 33].

Înalta Curte subliniază rolul fundamental al garanţiilor procedurale în litigiile care, precum cel de faţă, produc consecinţe ireversibile de o gravitate deosebită asupra carierei recurentului printr-o eventuală constatare a incompatibilităţii.

Recurentul nu putea fi prezumat că avea cunoştinţă de lipsa Memorandumului în condiţiile în care nu doar că instituţia intimată, Agenţia Naţională de Integritate, nu a făcut vreo probă pentru a demonstra această cunoaştere, dar reclamantului i-a fost şi negat dreptul la administrarea oricărei probe ce ar fi tins la dovada contrară, respectiv la demonstrarea necunoaşterii adoptării sau nu a Memorandumului în privinţa sa.

Procedând în acest fel, instanţa de fond nu doar că a răsturnat nepermis sarcina probei, nesolicitând ca intimata care susţine cunoaşterea de către recurent a neadoptării Memorandumului să facă proba acestei cunoaşteri, dar a pus recurentul în situaţia de a nu îşi putea proba nevinovăţia prin dovedirea faptului că nu a avut cunoştinţă de neadoptarea acestui Memorandum, având convingerea existenţei sale.

Încuviinţarea acestei probe se impunea tocmai prin raportare la procedura legală şi modalitatea concretă în care se realizează atât numirea în funcţia de secretar de stat, cât şi aprobarea Memorandumului prin care este înlăturată potenţiala stare de incompatibilitate, tocmai pentru a se demonstra dacă reclamantul-recurent a avut posibilitatea concretă de a îşi adapta conduita astfel încât să evite starea de incompatibilitate, respectiv de a cunoaşte adoptarea Memorandumului.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere toate împrejurările relevante ale cauzei inclusiv din perspectiva criteriul proporţionalităţii, o cerinţă pe care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C-40/21, a apreciat că instanţa trebuie să o aibă în vedere în analiza legalităţii raportului de evaluare, de vreme ce o eventuală constatare a legalităţii acestuia este urmată automat de aplicarea unor sancţiuni de o gravitate deosebită.

În acest sens, instanţa europeană a subliniat că aplicarea legislaţiei în materie de incompatibilităţi trebuie să conducă la aplicarea unei sancţiuni adecvate gravităţii încălcării pe care o reprimă, ţinând seama de obiectivul de a asigura integritatea şi transparenţa în exercitarea funcţiilor şi a demnităţilor publice, precum şi de a preveni corupţia instituţională. Această situaţie nu s-ar regăsi atunci când, în mod excepţional, având în vedere obiectivul amintit, comportamentul ilicit constatat nu prezintă niciun element de gravitate, în timp ce impactul măsurii respective asupra situaţiei personale, profesionale şi economice a acestei persoane se dovedeşte deosebit de grav.

Dreptul la o cale de atac efectivă presupune printre altele ca titularul acestui drept să poată avea acces la o instanţă competentă să asigure respectarea drepturilor care îi sunt garantate de dreptul Uniunii şi, în acest scop, să examineze toate aspectele de drept şi de fapt pertinente pentru soluţionarea litigiului cu care este sesizată. În speţă, acest drept presupune ca instanţa de trimitere să poată controla legalitatea raportului de evaluare care îl priveşte pe reclamantul din litigiul principal şi, dacă este cazul, să anuleze raportul respectiv, precum şi sancţiunile aplicate în temeiul acestuia, inclusiv sub aspectul criteriului proporţionalităţii.

Prin raportare la natura faptei de incompatibilitate, faptă ilicită care impune cu necesitate reţinerea atât a existenţa unei acţiuni contrare normelor de drept apărate de legiuitor cu prilejul incriminării, dar şi a vinovăţiei persoanei în cauză, rezultă că instanţa nu a motivat corespunzător modalitatea concretă în care aceste două elemente au fost reţinute în cauză în ceea ce îl priveşte pe recurentul-reclamant.

Plecând de la natura juridică ilicită a incompatibilităţii, aceasta presupune în mod obligatoriu acţiuni materiale concrete ale persoanei în cauză şi aspecte de imputabilitate, nefiind admis ca aceasta să subziste doar în contextul unor acţiuni ce nu îi pot fi imputate.

Prin urmare, cercetarea judecătorească este incompletă inclusiv din perspectiva analizării acestor elemente.

Încălcarea dreptului la apărare al recurentului-reclamant reprezintă o încălcare ce nu poate fi remediată decât prin anularea actelor vătămătoare şi atrage în cauză incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu consecinţa admiterii recursului şi casării sentinţei atacate, făcând inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs.

Cu ocazia rejudecării cauzei după casarea cu trimitere, instanţa de fond va analiza cauza din perspectiva unei corecte aşezări a sarcinii probei, cercetarea judecătorească urmând să stabilească, prin administrarea probatoriului pe care îl va considera necesar, inclusiv a probei testimoniale, dacă autoritatea intimată, căreia îi revine sarcina de a proba că reclamantul avea cunoştinţă de inexistenţa Memorandumului sau că acesta putea şi trebuia să îl cunoască, a făcut această dovadă sau dacă, din contră, acest aspect a rămas necunoscut recurentului-intimat, existenţa oricărui dubiu profitând acestuia din urmă, în aplicarea prezumţiei de bună credinţă.

Urmează, de asemenea, să se stabilească, prin administrarea unui probatoriu suplimentar, nu doar latura obiectivă a incompatibilităţii, ci şi vinovăţia, ca element subiectiv al acesteia.

Instanţa de fond va fi, de asemenea, prin raportare la decizia CJUE C-40/21, ţinută să facă o analiză a raportului de evaluare atacat inclusiv din perspectiva principiului proporţionalităţii între eventualele abateri de la regimul incompatibilităţii şi consecinţele pe care reclamantul-recurent al urma să le suporte, ţinându-se seama de gradul de vinovăţie al acestuia raportat la circumstanţele concrete ale cauzei.

În sfârşit, instanţa de fond va reanaliza, inclusiv din perspectiva probatoriului suplimentar şi a principiilor mai sus enunţate, celelalte motive de nelegalitate a raportului reiterate de reclamantul-recurent în prezentul recurs.

III. Temeiul procesual al soluţionării prezentului recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe, în vederea suplimentării probatoriului şi analizării aspectelor mai sus menţionate din perspectiva principiilor dezvoltate în jurisprudenţa CEDO şi CJUE, cu respectarea, conform art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a indicaţiilor date de instanţa de casare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1914 din 26 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 06 iunie 2023.