Legality of annulment of lawyer admission based on unconstitutionally struck two-month incompatibility deadline

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Cadrul procesual

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 17.05.2019 sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Baroul – Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională A Barourilor din România – Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 şi anularea Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019 ca fiind nelegale şi netemeinice; să oblige Baroul Arad să o înscrie pe reclamantă în Tabloul Avocaţilor cu liberă practică.

Pentru termenul de judecată din 25.09.2019 reclamanta a depus prin email note de şedinţă prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, hotărâre prin care a fost anulată decizia sa de primire în profesia de avocat.

Prin sentinţa civilă nr. 269/09.10.2019 pronunţată în dosar nr. x/2019 Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad invocată de reclamanta A., a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Baroul – Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor din România – Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul Baroul Arad – Consiliul Baroului Arad a sumei de 1190 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi la plata către pârâtul Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a sumei de 952 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi soluţionarea excepţiei de nelegalitate, iar pe fond, admiterea acţiunii reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 608/20.01.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 269 din 9 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, menţinând soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2019*.

I.2. Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului

Prin sentinţa civilă nr. 487 pronunţată în data de 1 noiembrie 2022 (în rejudecare după casare), Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul U.N.B.R., a anulat decizia nr. 3/17.01.2019 emisă de Consiliul Baroului Arad şi decizia nr. 454/23.04.2019 emisă de Consiliul UNBR şi a obligat pârâţii să procedeze la înscrierea reclamantei în Tabloul Avocaţilor cu liberă practică.

I.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 487 din 1 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

I.3.1. Recurentul-pârât Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad solicită, în temeiul art. 496 alin. (2) coroborat cu art. 488 alin. (1) pe. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România şi, pe cale de consecinţă, respingerea pe fond a acţiunii în contencios administrativ formulată de intimata-reclamantă A., apreciind că hotărârea pronunţată este nelegală şi neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2014 invocată de către reclamantă nu poate fi avută în vedere cu ocazia verificării legalităţii Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.

Recurenta arată că, în motivarea respingerii cererii de înscriere a reclamantei pe Tabloul Avocaţilor din Baroul Arad, s-a prevalat de efectele definitive, epuizate produse de acest act administrativ. Aşadar, în mod greşit prima instanţă de judecată a preluat apărările reclamantei şi a apreciat că Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România este nelegală întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/14.07.2014 s-a constatat că sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei" prevăzută în art. 25 alin. (2) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este neconstituţională. În realitate, la data adoptării Hotărârii 15/11.11.1997, dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea 51/1995 erau considerate a fi valabile, Decizia Curţii Constituţionale din 14.07.2014 neputând retroactiva la data la care s-a emis hotărârea 15/11.11.1997.

Invocă în acest sens şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/07.06.2021 prin care s-a reţinut în mod expres faptul că dreptul material care se aplică cu ocazia soluţionării excepţiei de nelegalitate este cel în vigoare la data emiterii actului apreciat ca fiind nelegal. Prin urmare, Decizia Curţii Constituţionale trebuie analizată în raport de momentul emiterii Hotărârii nr. 15/1997 şi nu raportat la actele în care această hotărâre este evocată.

În mod greşit a reţinut prima instanţă de judecată faptul că Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România produce efecte facta pendentia în cauza de faţă, astfel încât să îi poată fi aplicabile prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2014. În realitate, efectele produse de acest act administrativ s-au epuizat, fiind cert că atacarea actului administrativ de către reclamantă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ, în vigoare la momentul emiterii Hotărârii nr. 15/11.11.1997, ar fi condus la soluţia menţinerii actului administrativ întemeiat pe prevederi legale valabile şi în vigoare.

Întemeierea soluţiei de respingere a solicitării formulate de reclamantă la data de 17.01.2019 pe actul administrativ constând în Hotărârea nr. 15/11.11.1997 nu înseamnă că aceasta din urmă produce efecte în desfăşurare în prezenta cauză, ci înseamnă că recurenta se prevalează de efectele epuizate pe care actul administrativ le-a produs, similar cu situaţia invocării autorităţii de lucru judecat.

Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad prin care a fost anulată Decizia de primire în profesie a reclamantei A. este un act legal, prin care s-au pus în aplicare dispoziţiile articolului 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, text legal în vigoare la data emiterii acesteia şi cu privire la care nu poate opera Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale.

În concret, deoarece reclamanta nu a renunţat la funcţia de procuror în termenul legal de două luni prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în forma în vigoare la momentul formulării cererii de către reclamantă, în data de 11.11.1997 s-a emis Hotărârea numărul 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad prin care a fost anulată Decizia de primire în profesia a reclamantei A..

Actele contestate de reclamantă, respectiv Decizia nr. 3/17.01.2019 a Consiliului Baroului Arad şi Decizia nr. 14/15.03.2019 a Consiliului Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România prin care s-a respins cererea reclamantei de înscriere pe Tabloul Avocaţilor din Baroul Arad, se întemeiază pe efectele epuizate produse de Hotărârea nr. 15/1997, necontestată în termenul legal de reclamantă.

În ceea ce priveşte solicitarea referitoare la obligarea Baroului Arad să o înscrie pe reclamantă în Tabloul avocaţilor cu liberă practică, recurenta arată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale în vigoare la data formulării cererii, respectiv ianuarie 2019 având în vedere faptul că, potrivit art. 20 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat, doar cel primit în profesia de avocat va fi înscris în Tabloul avocaţilor, în baza deciziei emise de Consiliul Baroului. Având în vedere faptul că decizia de primire în profesia de avocat a reclamantei A. a fost anulată, în mod definitiv, aceasta nu îndeplineşte condiţia de a fi primită în profesia de avocat şi nu poate fi înscrisă în Tabloul avocaţilor.

I.3.2. Recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, în urma rejudecării, respingerea în totalitate a cererii formulate de reclamantă, cu consecinţa menţinerii Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 şi a Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019, ca fiind legale şi temeinice şi obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată la fond, în apel şi în recurs ocazionate de acest demers judiciar, în temeiul art. 451 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta arată că sentinţa este netemeinică şi nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României. Hotărârea nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad este legală, ea fiind emisă cu respectarea prevederilor legale incidente, în vigoare la data emiterii ei.

Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă în analiza legalităţii Hotărârii nr. 15 din 11 noiembrie 1997.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, singura situaţie în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curţii Constituţionale, fiind vorba de un raport juridic epuizat - facta praeterita, este aceea a cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, cauzele fiind soluţionate până la acest moment si în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă constatată neconstituţională.

Raportat la aceste considerente, contrar celor reţinute de Curtea de Apel Timişoara, Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale nu este aplicabilă, cât timp ea a fost pronunţată ulterior emiterii Hotărârii nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad, act prin care s-a pus în aplicare art. 21 alin. (2) din legea nr. 51/1995, declarat neconstituţional, iar la momentul publicării Deciziei nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale nu exista un litigiu pendinte care să vizeze nelegalitatea Hotărârii nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad.

Actul vizat de excepţia de nelegalitate are la bază un text declarat neconstituţional abia în anul 2014, la o distanţă de 17 ani de la data emiterii acesteia.

Din punct de vedere al raţionamentului juridic logico-formal privind cererea intimatei de reintegrare în profesia de avocat şi, subsecvent de trecere pe tabloul incompatibililor, intimata pierduse în mod formal-juridic calitatea de avocat, astfel că prevederile legale invocate de aceasta în favoarea sa nu îi mai erau aplicabile, nemaifiindu-i aplicabile nici la momentul introducerii cererii de chemare în judecată în prezentul dosar.

Prin Decizia CCR nr. 297/2014 reclamanta nu a dobândit un nou drept de a accede in profesia de avocat, mai mult decât atât, de la data emiterii Hotărârii nr. 15/11.11.1997 şi până la data de 5.11.2018 (data eliberării din funcţia de procuror) intimata A. a refuzat să înceteze starea de incompatibilitate în care se afla.

În consecinţă, intimata nu mai avea calitatea necesară conform prevederilor legale de a cere să se constate că i se aplică decizia CCR 297/2014, respectiv că ar fi trebuit să fie menţinută pe tabloul incompatibililor, întrucât potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale se aplică numai pentru viitor şi sunt obligatorii erga omnes.

Din moment ce Hotărârea nr. 15 din 11 noiembrie 1997 este legală, este evident că şi actele subsecvente, care o pun în aplicare, Decizia nr. 3/17.01.2019 a Consiliului Baroului Arad, respectiv Decizia nr. 14/15.03.2019 a Consiliului Uniunii Avocaţilor, contestate în prezenta speţă, sunt, de asemenea, legale, întrucât pun în aplicare un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate şi care nu poate fi revocat/anulat.

Cererea recurentei de înscriere în tabloul avocaţilor a fost respinsă deoarece în prezent aceasta nu deţine calitatea de avocat, ca urmare a faptului că prin Hotărârea nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad a fost anulată Decizia de primire în profesie, deci, nu există premisele necesare pentru înscrierea recurentei în tabloul avocaţilor.

I.4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursurilor promovate de pârâţi, a formulat întâmpinare reclamanta A., în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursurilor, ca neîntemeiate.

În cadrul întâmpinării sale, intimata-reclamantă a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală, iar recursurile neîntemeiate

În mod corect s-a constatat că Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad este nelegală în condiţiile art. 4 din Legea 554/2004.

Intimata a arătat că, în faţa instanţei de fond, a invocat nelegalitatea Hotărârii nr. 15/11.11.1997 prin care a fost anulată decizia sa de primire în profesia de avocat, iar Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia invocată.

Decizia nr. 297/2014 a constatat caracterul discriminatoriu al textelor de lege în temeiul cărora decizia sa de primire în profesie a fost anulată.

Este adevărat că Hotărârea a cărei nelegalitate o invocă a fost dată anterior deciziei CCR mai sus citat, însă ea este ulterioară Legii nr. 30/1994 prin care România a ratificat CEDO.

Având în vedere că s-a constatat caracterul discriminatoriu al textelor ce stau la baza actului administrativ a cărui cenzură o cere aici, rezultă că actul administrativ în sine (Hotărârea nr. 15) este esenţialmente nelegal.

Având în vedere cele de mai sus, rezultă că actul a fost nelegal chiar la momentul emiterii, iar constatarea acestei nelegalităţi se solicită a fi realizată acum, posibilitate expres pusă la îndemâna justiţiabilului de dispoziţiile art. 4 din Legea 554/2004.

În aceste condiţii s-a impus constatarea nelegalităţii şi rejudecarea cauzei fără a se ţine seama de Hotărârea 15/11.11.2019.

Deciziile subsecvente (nr. 3/2019 şi 454/2019) ale pârâţilor intimaţi sunt nelegale şi neîntemeiate, întrucât caută să valorifice în anul 2019 texte legale declarate ca fiind neconstituţionale în anul 2014.

Privitor la modul de aplicare şi efectele deciziilor CCR, intimata invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 874/2018.

Raportat la momentul cererii sale (anul 2019), la data emiterii actelor a căror cenzură se solicită (tot 2019), cât şi la textele de drept ce constituie temeiul acestor acte administrative (Legea 51/1995 în forma în vigoare în anul 1997), Decizia nr. 297/2014 îşi găseşte pe deplin aplicarea.

În acest sens, intimata invocă şi decizia nr. 77/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având în vedere faptul că textul valorificat de pârâţi în 2019 (art. 25 alin. (2) din Legea 51/1995 - forma în vigoare in 1997) a fost declarat neconstituţional, precum şi caracterul obligatoriu a considerentelor deciziilor CCR, rezultă vădita nelegalitate a celor două acte emise de pârâţii recurenţi precum şi temeinicia şi legalitatea sentinţei recurate

I.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 3.03.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 23.05.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursurilor ce fac obiectul pricinii deduse judecăţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursurile promovate de pârâţii Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că, dată fiind unitatea motivelor invocate prin cele două recursuri, acestea urmează a fi analizate împreună.

Aspecte de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin Decizia nr. 14/15.03.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România s-a decis primirea în profesia de avocat a reclamantei A.. Deoarece aceasta nu a renunţat la funcţia de procuror în termenul legal de 2 luni prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (în forma în vigoare la momentul respectiv), la data de 11 noiembrie 1997 s-a emis Hotărârea nr. 15 a Consiliului Baroului Arad. Prin această hotărâre a fost anulată Decizia de primire în profesie a reclamantei A.. Hotărârea nr. 15 a Consiliului Baroului Arad nu a fost contestată.

Ulterior, în luna ianuarie 2019, ca urmare a încetării stării de incompatibilitate în care s-a aflat la momentul primirii în profesia de avocat şi până la data eliberării din funcţia de procuror, data de 5.11.2018, aceasta a solicitat Consiliului Baroului Arad, înscrierea sa pe Tabloul Avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei.

Prin Decizia nr. 3/17.01.2019, Consiliul Baroului Arad a respins cererea intimatei A. de înscriere pe Tabloul Avocaţilor al Baroului Arad cu drept de exercitare a profesiei începând cu data de 1.02.2019, justificat de faptul că Decizia nr. 14/15.03.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România, prin care s-a dispus primirea în profesia de avocat a reclamantei A., a fost anulată prin Hotărârea nr. 15 din 11 noiembrie 1997 a Consiliului Baroului Arad.

Decizia nr. 3/17.01.2019 a fost contestată de reclamantă, contestaţia fiind respinsă prin Decizia Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019, ceea ce a condus la promovarea acţiunii care face obiectul dosarului de faţă.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 17.05.2019, reclamanta a solicitat anularea Deciziei Consiliului Baroului Arad nr. 3/17.01.2019 şi anularea Deciziei Consiliului UNBR nr. 454/23.04.2019 ca fiind nelegale şi netemeinice, cu consecinţa obligării Baroului Arad să o înscrie pe reclamantă în Tabloul Avocaţilor cu liberă practică, litigiu în cadrul căruia, la termenul de judecată din 25.09.2019 reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, hotărâre prin care a fost anulată decizia sa de primire în profesia de avocat.

În primă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 269/9.10.2019, Curtea de Apel Timişoara a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad invocată de intimata A. şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar, pe fondul cauzei, a respins acţiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Arad -Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii, intimata A. a formulat recurs, iar prin decizia civilă nr. 608/20.01.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa a admis recursul declarat de A., a casat în parte sentinţa atacată şi a trimis spre rejudecare aceleaşi instanţe cu menţinerea soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 487 din 1 noiembrie 2022 (în rejudecare după casare), Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul U.N.B.R., a anulat decizia nr. 3/17.01.2019 emisă de Consiliul Baroului Arad şi decizia nr. 454/23.04.2019 emisă de Consiliul UNBR şi a obligat pârâţii să procedeze la înscrierea reclamantei în Tabloul Avocaţilor cu liberă practică.

Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte reţine că hotărârea atacată în prezenta cauză a fost pronunţată în fond după rejudecare, instanţa de fond fiind ţinută de limitele acestei casări.

Astfel, dezlegările în drept date prin decizia de casare sunt obligatorii pentru instanţa de fond în rejudecare, potrivit art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., texte potrivit cărora: "În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul" şi "După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."

În decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că:

"Examinând considerentele sentinţei recurate, se constată că prima instanţă a reţinut că invocarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 este inadmisibilă, deoarece aceasta a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 9 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 976 din 13.10.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi cu privire la actele administrative cu caracter individual adoptate sau emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004."

Prin urmare, în raport cu pronunţarea deciziei de mai sus, considerentul instanţei de fond ce vizează respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate, respectiv faptul că actul a cărui nelegalitate se invocă a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, apare ca fiind nelegal în raport cu dispoziţiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora: "(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."

În consecinţă, se impune soluţionarea de către instanţa de fond a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Baroului Arad, de anulare a deciziei de primire în profesia de avocat, din perspectiva Deciziei nr. 9 din 7 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

De asemenea, instanţa de recurs reţine că, în condiţiile în care soluţia pe fondul cauzei este o consecinţă a soluţiei pronunţate cu privire la excepţia de nelegalitate, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor.

În rejudecare, conform art. 501 C. proc. civ., instanţa de fond urmează a soluţiona excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 şi fondul litigiului, inclusiv din perspectiva Deciziei nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale, ale cărei considerente urmează a le reţine sau a le înlătura motivat.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei".

În raport de dezlegările instanţei de casare, rezultă că etapa admisibilităţii excepţiei de nelegalitate a fost depăşită în primul ciclu procesual, Înalta Curte respingând în mod definitiv excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate şi trimiţând cauza spre soluţionare din perspectiva Deciziei nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale.

Or, prin motivele de recurs, recurentele încearcă să repună în discuţie tocmai această chestiune a admisibilităţii excepţiei de nelegalitate.

Prin susţinerile orale, recurentele au încercat să plaseze chestiunea inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate într-o perspectivă nouă, respectiv, nu inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate pentru că actul faţă de care se invocă a fost emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, ci din perspectiva principiului electa una via non datur recursus ad alteram ("odată aleasă o cale nu se mai poate recurge la alta"), dat fiind că reclamanta avea deschisă calea unei acţiuni în anulare, pe care nu a utilizat-o în mod eficient.

Or, susţinerile orale ale recurentelor nu se regăsesc în motivele de recurs formulate prin memoriul de recurs, care antamează exclusiv chestiunea inaplicabilităţii în cauză a Deciziei nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale.

Aceste motive nu au fost invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., ca motive de ordine publică, pe care instanţa le-ar fi putut însuşi, astfel încât invocarea lor la termenul la care au avut loc dezbaterile apare ca fiind inadmisibilă.

În ceea ce priveşte chestiunea invocării acestui aspect din chiar primul ciclu procesual, Înalta Curte reţine, pe de o parte, faptul că ceea ce s-a invocat a fost lipsa plângerii prealabile, aspect distinct de principiul invocat în dezbaterile orale asupra prezentelor recursuri, iar, pe de altă parte, de vreme ce aceste susţineri nu au fost reiterate prin motivele de recurs, ele au intrat în puterea lucrului judecat.

Prin urmare, limitele soluţionării prezentelor recursuri sunt date, pe de o parte, de limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat (art. 477 C. proc. civ., principiul tantum devolutum quantum apellatum, aplicabil şi în recurs dată fiind norma de trimitere din art. 482 C. proc. civ.), iar pe de altă de limitele deciziei de casare, în acord cu dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, în prezentele recursuri, Înalta Curte are de analizat exclusiv chestiunea aplicabilităţii în cauză a Deciziei nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale.

În esenţă, divergenţa de opinie dintre părţile în litigiu poartă nu asupra chestiunii de principiu a efectelor în timp ale deciziilor Curţii Constituţionale, aspect teoretic asupra căruia opiniile părţilor converg în sensul că aceste decizii sunt aplicabile pentru viitor, iar nu pentru trecut, ci asupra chestiunii de a stabili dacă, în prezenta cauză, se poate susţine că Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale este aplicabilă fie ca efect al aplicării sale pentru viitor, fie pentru că exista o situaţie juridică pendinte (o cauză aflată pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere), în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României: "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor"

În interpretarea dispoziţiilor menţionate, Curtea Constituţională a reţinut, în ceea ce priveşte efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, că "decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor" (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008).

În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial al României. Partea I —facta futura, însă, având în vedere faptul că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret.

Aşadar, Curtea a reţinut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte — facta futura, cât si situaţiile juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile — indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere) şi, în mod excepţional, acele situaţii care au devenit facta praeterita, respectiv cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea acestea au fost soluţionate definitiv si irevocabil, cauze în care decizia Curţii Constituţionale se va aplica prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii (a se vedea Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, paragrafele 27—29).

Totodată, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 26, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire. În acest sens, în jurisprudenţa Curţii s-a mai reţinut că o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită atât autorilor acesteia, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocată anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluţionate definitiv (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 21).

Aplicând aceste dezlegări de principiu cauzei de faţă, Înalta Curte reţine că Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale este aplicabilă în litigiul privind excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România, excepţia de nelegalitate fiind invocată la data de 25.09.2019, în cadrul litigiului declanşat la data de 17.05.2019.

În condiţiile în care de esenţa dreptului administrativ este principiul legalităţii, iar legalitatea actelor administrative se examinează prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, conform prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, declararea ca neconstituţional a unui text normativ ce a stat la baza actului administrativ emis dă dreptul persoanei interesate să solicite, pe calea excepţiei de nelegalitate, anularea acelui act, în condiţiile legii.

În acest sens, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, stabilind că acestea sunt conforme cu prevederile Constituţiei, prin mai multe decizii, printre care: Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008; Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008; Decizia nr. 426 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 8 mai 2008; Decizia nr. 702 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 14 iulie 2008, Decizia nr. 1.026 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 octombrie 2009; Decizia nr. 416 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 15 iunie 2011; Decizia nr. 1.171 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 28 noiembrie 2011, Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018.

Cu titlu de exemplu, prin Decizia nr. 1.171 din 15 septembrie 2011, instanţa de control constituţional a arătat că:

"În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice prin invocarea unei excepţii de nelegalitate, oricând, fără limită în timp şi indiferent de data emiterii actului administrativ, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008. Cu acel prilej, Curtea a statuat că principiul stabilităţii raporturilor juridice, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa.

Acest principiu al stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica însă promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi. Obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepţiei de nelegalitate. Contestarea pe cale incidentală a legalităţii, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia pronunţată de instanţă riscă să fie fondată pe un act ilegal.

Or, astfel ar fi zdruncinat însuşi fundamentul statului de drept, căci ar fi posibil ca instanţa de judecată să pronunţe, în numele legii, o hotărâre bazată pe un act încheiat cu încălcarea legii. Din această perspectivă, posibilitatea contestării legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepţie apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit. Acesta este motivul pentru care nici nu a fost limitat în timp dreptul de a ridica o asemenea excepţie.

Referitor la critica de neconstituţionalitate privind art. 16 din Constituţie, prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că interesul contestării legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate apărea în cadrul unei multitudini de litigii, ale căror obiecte să aparţină unor materii diverse. De aceea, în practică este foarte posibil ca necesitatea examinării legalităţii unui asemenea act să se impună şi după împlinirea termenului de exercitare a acţiunii în anularea actului. Din acest motiv, excepţia de nelegalitate se constituie într-un mijloc eficient de apărare, justificat de înseşi exigenţele unui proces echitabil.

Cum în materia contenciosului administrativ celeritatea este esenţială, termenele de soluţionare ale excepţiei de nelegalitate nu pot fi decât foarte scurte, aşa că nu se poate reproşa lungimea exagerată a procesului, cu consecinţa încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie."

Sintetizând, argumentele din deciziile de mai sus de respingere a excepţiilor de neconstituţionalitate au fost, în esenţă, următoarele: (i) prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu retroactivează, întrucât, deşi excepţia de nelegalitate poate fi invocată şi în ceea ce priveşte actele administrative emise anterior intrării în vigoare a legii, totuşi legalitatea acestora se examinează în funcţie de condiţiile de validitate prevăzute de reglementările cuprinse în actele normative care erau în vigoare la momentul emiterii actului contestat, iar nu prin raportare la Legea nr. 554/2004; (ii) textul de lege criticat este în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţie, care garantează controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ, întrucât prin intermediul excepţiei de nelegalitate chiar acest lucru se realizează în concret, prin extinderea posibilităţii controlului şi asupra actelor a căror legalitate nu a fost contestată pe cale principală; (iii) contestarea pe cale incidentală a legalităţii, indiferent de data la care a fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia pronunţată de instanţă riscă să fie fondată pe un act ilegal; (iv) posibilitatea contestării legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepţie apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit, acesta fiind motivul pentru care nici nu a fost limitat în timp dreptul de a ridica o asemenea excepţie; (v) principiul stabilităţii raporturilor juridice, care se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, cât şi din preambulul Convenţiei, nu poate implica promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi; obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu ar putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepţiei de nelegalitate; (vi) jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului nu împiedică un astfel de control pe calea excepţiei de nelegalitate, principiul securităţii juridice fiind periclitat în situaţia repunerii în discuţie a unor raporturi juridice bazate pe acte juridice legale sau pe hotărâri judecătoreşti emise în numele legii, şi nu atunci când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter individual emis contra legii.

Aplicarea acestor statuări de principiu la cauza de faţă conduce la concluzia admisibilităţii cercetării pe calea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România.

Înalta Curte reţine că ceea ce recurentele au contestat a fost admisibilitatea cercetării pe calea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România şi aplicabilitatea Deciziei nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale la cauza de faţă, nu şi efectele concrete ale aplicării Deciziei nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale în cauza de faţă, în măsura în care excepţia de nelegalitate ar fi considerată admisibilă. Este necontestat de către părţi că aplicarea Deciziei nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România, o dată această excepţie considerată admisibilă, conduce la lipsirea actului administrativ individual atacat pe calea excepţiei de temeiul său legal şi în consecinţă la admiterea excepţiei de nelegalitate.

Astfel, Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România a avut ca temei legal tocmai partea declarată neconstituţională din prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, republicată, în forma în vigoare la acea dată (conform cărora: "În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei"), reclamantei imputându-i-se faptul că, în termenul prevăzut de această normă "nu a depus dovada încetării stării de incompatibilitate".

Or, prin Decizia nr. 297/2014 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 521/14.07.2014, Curtea Constituţională a constatat tocmai că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 republicată, sunt neconstituţionale, în ceea ce priveşte sintagma "care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei".

În considerentele deciziei s-a reţinut în esenţă că pentru persoane aflate în situaţii analoage - persoane primite în profesie de avocat care se află într-o stare de incompatibilitate - se instituie un tratament juridic diferit.

Reţinând că scopul urmărit de legiuitor este acela de a crea o independenţă efectivă a avocaţilor în exercitarea profesiei lor, prin evitarea existenţei unor influenţe de natură să creeze suspiciuni referitoare la desfăşurarea corectă a actului de justiţie, este unul legitim, Curtea Constituţională a apreciat că acest scop putea fi atins prin trecerea, din oficiu sau la cerere, a avocaţilor aflaţi în stare de incompatibilitate la data primirii în profesie pe tabloul avocaţilor incompatibili, astfel cum, de altfel, se întâmplă cu acei avocaţi a căror stare de incompatibilitate survine după primirea în profesie. Astfel, instituirea, în cazul primei categorii de avocaţi, a obligaţiei încetării stării de incompatibilitate în termen de două luni de la emiterea deciziei de primire în profesie, cu consecinţa, în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, a excluderii din profesie, constituie o veritabilă sancţiune, care depăşeşte limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru atingerea scopului avut în vedere.

În raport de aceste considerente care desfiinţează temeiul legal al actului administrativ individual atacat pe calea excepţiei de nelegalitate, respectiv Hotărârea nr. 15/11.11.1997 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România, concluzionând în sensul că invocarea excepţiei de nelegalitate a acestei Hotărâri este admisibilă şi că Decizia nr. 297/2014 a Curţii Constituţionale este aplicabilă în litigiul privind această excepţie de nelegalitate, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile celor două recurente.

Prin urmare, cele două recursuri urmează a fi respinse.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Baroul Arad - Consiliul Baroului Arad şi Uniunea Naţională a Barourilor - Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 487 din 1 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 iunie 2023.