Constitutional review inadmissibility: lack of link to case merits and distinction between unconstitutionality and statutory interpretation

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 februarie 2011 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2011, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Oradea, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România şi Serviciul Român de Informaţii, a solicitat anularea Deciziei nr. 2408/20.12.2010, cu cheltuieli de judecată.

La data de 13 septembrie 2021, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens a invocat, în scris, excepţia de nelegalitate a Hotărârii de Guvern nr. 253/1996, adoptată şi/sau emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, solicitând constatarea nulităţii absolute şi inter alia, anularea într-un totul a H.G. nr. 253 din data de 10 aprilie 1996 privind transmiterea unor imobile din administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" împreună cu Anexa la care face referire H.G. nr. 253/1996 privind pe Lista bunurilor care se transmit, fără plată, din administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat în administrarea Serviciul Român de Informaţii, având în vedere că punctul 2 al anexei de la H.G. nr. 253/1996 face referire la Imobilul nr. 9, cu bunurile anexele şi terenul aferent în suprafaţă de 2.418 mp, din Băile Felix, judeţul Bihor, RA APPS - Sucursala de Reprezentare şi Protocol "Victoria" Cluj-Napoca, nepublicată în M. Of. al României.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele: a respins cererea de asistenţă juridică internaţională în materie civilă, formulată de către reclamantă; a respins cererea de introducere în cauză, în calitate de pârâţi, a Statului Român prin Guvernul României - Secretariatul General al Guvernului şi a Ministerului Public, formulată de către reclamantă; a respins, ca inutile şi neconcludente, expertizele solicitate de către reclamantă, respectiv expertiza topografică şi expertiza grafologică; a comunicat pârâtei Comisia Specială de Retrocedare înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, constând în cererea prin care aceasta a invocat excepţia de nelegalitate a Hotărârii de Guvern nr. 253/1996, note de şedinţă şi răspunsul cu privire la înscrisurile depuse de către pârâţi, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acestea; a citat Guvernul României cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei Hotărârea de Guvern nr. 253/1996, în raport de care s-a invocat excepţia de nelegalitate.

Prin sentinţa civilă nr. 128 din 25 octombrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată de pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului; a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 253/1996, invocată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, ca inadmisibilă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul Serviciul Român de Informaţii; a respins acţiunea formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens, în contradictoriu cu pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Serviciul Român de Informaţii, ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 128 din 25 octombrie 2021 şi a încheierii din 13 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Oradea, în temeiul dispoziţiilor art. 309 pct. 3, 4, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

4. Cererile de sesizare a Curţii Constituţionale

4.1. Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 mai 2022, recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Oradea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 şi art. 72 din Legea nr. 303/2004, apreciind că acestea sunt în neconcordanţă cu prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 15 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 126 alin. (1) şi (3) şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României, ale art. 264 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. de la 1865, ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 2, art. 4 alin. (3), art. 19 din TUE, art. 17 alin. (1) din TFUE, art. 47 din Carta.

Recurenta-reclamantă a apreciat că cererea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

4.2. Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 iunie 2022, recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens din Oradea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor cuprinse în cea de-a doua propoziţie din art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, apreciind că acestea sunt în neconcordanţă cu prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 20 alin. (2) şi art. 29 din Constituţia României, precum şi ale art. 2 din TUE, art. 17 alin. (1) din TFUE, art. 10 din Carta.

Recurenta-reclamantă a apreciat că cererea îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

5. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin încheierea din data de 6 aprilie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 şi 72 din Legea nr. 303/2004, respectiv a dispoziţiilor cuprinse în cea de-a doua propoziţie din art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, formulate de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, ca inadmisibile.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 6 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 4, 5 şi 6 şi 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare separat.

Recurenta invocă, în esenţă, lipsa motivării încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în sensul că, instanţa nu a analizat cererea prin prisma îndeplinirii condiţiilor cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În dezacord cu opinia exprimată de completul de judecată care a pronunţat încheierea din 06.04.2023 prin care a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, impunându-se sesizarea Curţii Constituţionalitate.

O simplă parcurgere a încheierii finale (de dezinvestire) din 6 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face evident faptul că instanţa nu a intrat în fondul cauzei şi a soluţionat excepţia invocată din punct de vedere juridic contra legem.

În opinia recurentei, în virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea nr. 4 din 28.04.2005, în cauza Albina contra României, publicată în M. Of. nr. 1049/25.11.2005, Cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, hotărârea din 8 iunie 2006).

În Hotărârea pronunţată la 21 iulie 2009 în Cauza Luka împotriva României (Cererea nr. 34.197/02), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat că art. 6 implică faptul că deciziile instanţelor trebuie să precizeze în mod suficient motivele pe care se întemeiază, astfel încât să arate că părţile au fost ascultate şi să garanteze posibilitatea unui control public al administrării justiţiei, atribuind instanţei obligaţia de a efectua o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi probelor părţilor, fără ca această obligaţie să fie înţeleasă ca implicând un răspuns detaliat pentru fiecare argument.

Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, astfel încât o încheiere de respingere în temeiul art. 29 alin (5) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi emisă nemotivat în astfel de cazuri.

Din moment ce instanţa nu a făcut nici măcar o sugestie cu privire la motivul acestei inadmisibilităţi, sunt incidente în cauză motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 498 alin. (1) din Noul C. proc. civ.. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal trebuie să constate că remediul simplu şi evident pentru o astfel de situaţie este casarea într-un totul a deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, în rejudecare, să admită cererea privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 71 şi 72 din Legea nr. 303/2004, respectiv a dispoziţiilor cuprinse în cea de-a doua propoziţie din art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

7. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului.

Excepţiile invocate de către intimaţii – pârâţi prin întâmpinări au fost respinse de către instanţă, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate şi raportat la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Preliminar, Înalta Curte constată că, deşi recurenta – reclamantă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., în cauză sunt aplicabile dispoziţiile din C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, primul motiv de recurs invocat (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) este de fapt cel prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 4 din vechiul C. proc. civ., potrivit cărora "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti". Prin această sintagmă se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Acest motiv de recurs vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat. Instanţa săvârşeşte un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Analizând conţinutul sentinţei recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 4 din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond a examinat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi s-a pronunţat în conformitate cu normele legale incidente speţei, fără a depăşi limitele şi atribuţiile conferite de acestea. Faptul că instanţa, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale prin raportare la condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins-o ca inadmisibilă, nu poate fi interpretată ca o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta nu a dezvoltat critici care să poată fi încadrate în ipoteza acestui text procedural, nefiind indicată nicio regulă de procedură sancţionată cu nulitatea, pe care instanţa să o fi încălcat cu ocazia judecării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin urmare, această critică de nelegalitate nu poate fi reţinută ca motiv de reformare a hotărârii atacate.

Analizând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ. (motiv de casare indicat de recurentă ca fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.), Înalta Curte îl găseşte, de asemenea, nefondat.

Recurenta afirmă că încheierea atacată nu cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia de inadmisibilitate.

Instanţa de control judiciar, examinând hotărârea recurată, constată că aceasta respectă exigenţele art. 261 pct. 5 vechiul C. proc. civ. (art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ.), instanţa prezentând, pe larg, raţionamentul juridic ce a condus la convingerea judecătorului că soluţia pronunţată este cea corectă şi legală.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte reţine că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost analizată prin raportare la condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, apreciind că una dintre acestea nu este îndeplinită, expunând argumentele şi circumstanţele concrete ale cauzei pentru care nu se impune trimiterea sesizării la Curtea Constituţională.

În concluzie, motivul de casare referitor la nemotivarea hotărârii nu se regăseşte în speţă, hotărârea fiind legală din această perspectivă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 vechiul C. proc. civ. (motiv de casare indicat de recurentă ca fiind cel prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.), care vizează admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine că încheierea recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale menţionate.

În raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că sesizarea instanţei de contencios constituţional se poate dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: - excepţia priveşte neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; - legea, ordonanţa sau dispoziţia normativă are legătură cu soluţionarea cauzei; - excepţia a fost ridicată de una din părţi, de instanţă din oficiu sau de procuror; - dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale nu au fost deja declarate ca atare printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită una dintre cerinţele cumulative enumerate anterior şi anume aceea a legăturii cu soluţionarea cauzei a textelor de lege a căror neconstituţionalitate se invocă.

Legătura cu soluţionarea cauzei, la care fac trimitere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune ca textele de lege asupra cărora poartă excepţia de neconstituţionalitate trebuie să influenţeze direct sau indirect soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, în sensul că dezlegarea chestiunilor de drept deduse judecăţii să impună judecătorului aplicarea, chiar şi tangenţial a normelor legale vizate de excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, dispoziţiile art. 71 şi 72 din Legea nr. 303/2004, care prevăd că magistraţii-asistenţi au vot consultativ şi redactează hotărâri, nu prezintă relevanţă în soluţionarea prezentei cauze, în raport de obiectul dedus judecăţii. Aceste dispoziţii legale nu reprezintă norme de drept material sau procedural a căror analiză de constituţionalitate să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Mai mult, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, în cuprinsul cererii de recurs formulate împotriva sentinţei civile nr. 128 din 25 octombrie 2021 şi a încheierii din 13 septembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu se regăsesc motive referitoare la atribuţiile magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, în acord cu prima instanţă, instanţa de control judiciar reţine că aspectele învederate prin cererea de sesizare referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a celei de-a doua propoziţii din art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 nu privesc neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale, ci ţin de aplicarea şi interpretarea acestora, aspecte care, însă, nu pot face obiectul controlului Curţii Constituţionale, ci al instanţei judecătoreşti.

În consecinţă, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens împotriva încheierii din data de 6 aprilie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2023.