Jurisdictional conflict resolved; administrative challenge assigned to Suceava Court of Appeal based on claimant's domicile.

Şedinţa publică din data de 31 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.06.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, anularea Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României, anularea rezultatelor concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, desfăşurat în perioada martie 2021- martie 2022, obligarea MAE la emiterea unui nou ordin, cu respectarea prevederilor legale şi la reexaminarea reclamantului, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 2447 din 19 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, declinând soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că atâta timp cât reclamantul este cetăţean român şi figurează cu domiciliul înregistrat în România, prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 sunt pe deplin aplicabile, competenţa de soluţionare a litigiului aparţinând instanţei de la domiciliul reclamantului, astfel cum acest domiciliu figurează înregistrat în evidenţele D.E.P.A.B.D. (Direcţia pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date), reclamantul nedepunând înscrisuri din care să rezulte că acesta ar avea calitatea de funcţionar consular ori că ar fi angajat al Consulatului României la Bonn.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 19 din 14 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a unei astfel de instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reţinut, în esenţă, că potrivit dispoziţiilor art. 87 C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală", astfel de prevederi legale coroborându-se cu cele ale art. 27 din O.U.G. nr. 97/2005.

În opinia antereferitei instanţe, în materie de stabilire a domiciliului legiuitorul a acordat persoanelor fizice deplină libertate de alegere, astfel încât domiciliul se stabileşte în baza declaraţiei persoanelor, fiind o stare de fapt, iar, în speţă, reclamantul a arătat, prin intermediul unor note de şedinţă, că locuieşte, în mod obişnuit, în Germania, avându-şi înregistrat domiciliul în oraşul Duisdorf, iar nu pe teritoriul României.

În raport de astfel de aspecte, Curtea de Apel Suceava a apreciat că, în raport de dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 107 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei pendinte aparţine celei de la sediul pârâtului, mai precis Curţii de Apel Bucureşti.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces (Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal) îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, mai precis înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural.

Se constată că prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 732/2021 al Ministrului Afacerilor Externe pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României şi a rezultatelor concursului de admitere în Corpul diplomatic şi consular al României, desfăşurat în perioada martie 2021- martie 2022, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, cu respectarea prevederilor legale şi la reexaminarea reclamantului, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Înalta Curte, în regulatorul de competenţă, reţine că prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 reglementează o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului, persoană fizică şi nu în raport cu locuinţa în fapt a acestuia.

Potrivit art. 87 din C. civ., evocat şi de Curtea de Apel Suceava, prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate. Totodată, Înalta Curte observă că înscrierea domiciliului în cartea de identitate are la bază un act material de declarare a locuinţei principale (domiciliului), provenind de la titularul cărţii de identitate, drept expresie a manifestării de voinţă a acestuia în sensul alegerii locuinţei principale, conform art. 89 alin. (3) C. civ.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

Din analizarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 rezultă că, în privinţa stabilirii instanţei competente, legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia. Astfel, nu se poate susţine că domiciliul părţii este echivalent cu locuinţa în fapt, aceasta din urmă neputând constitui temei al stabilirii competenţei, în contextul în care ea are relevanţă doar sub aspectul comunicării actelor de procedură.

În acest sens, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 2 noiembrie 2020, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că: noţiunea de "domiciliu", ca element de determinare a competenţei instanţelor judecătoreşti, trebuie interpretată în sens restrâns, respectiv ca adresa domiciliului înscris în actul de identitate.

De altfel, în materia dreptului public, din care face parte dreptul administrativ, fiind în discuţie competenţa exclusivă a instanţei, de esenţa noţiunii de domiciliu este existenţa menţiunilor înscrise, în acest sens, în actul de identitate, Înalta Curte reţinând, totodată, şi incidenţa prevederilor art. 90 alin. (1) C. civ., în sensul că reşedinţa va fi considerată domiciliu doar când acesta nu este cunoscut.

Întrucât, din actele dosarului rezultă că reclamantul are domiciliul pe raza oraşului Săveni, judeţului Botoşani, fiind, astfel, cunoscut domiciliul reclamantului pe teritoriul României, acţiunea în contencios administrativ promovată în cauza pendinte se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 şi a modului de organizare a ariei jurisdicţionale a curţilor de apel, în competenţa de soluţionare a instanţei din circumscripţia teritorială a localităţii de domiciliu, ce, în prezenta cauză, este Curtea de Apel Suceava. Înalta Curte observă că din copia paşaportului reclamantului nu rezultă că acesta ar fi înregistrat drept cetăţean român cu domiciliul în străinătate, iar înscrisurile depuse la filele x ale dosarului Curţii de Apel Bucureşti nu au natura juridică a unui act de identitate, motiv pentru care nu se poate reţine efectul dat acestora de Curtea de Apel Suceava, în sensul unor înscrisuri ce ar face dovada faptului că reclamantul nu îşi are domiciliul pe teritoriul ţării.

În raport de toate aceste aspecte şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe în favoarea Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.