Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2967/2023 AI generated

Tanatopractor course suspension bid fails as appellant’s bare appeal with no grounds is annulled as unmotivated.

Case Number Decizia nr. 2967/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Romania) annulled the appeal (recurs) brought by the claimant company as unmotivated, thereby upholding the Court of Appeal Bucharest's judgment that had rejected the claimant's application for an interim injunction (ordonanţă preşedinţială) seeking to suspend a tanatopractor certification course and to compel the defendant health institute to restore the claimant to the list of selectable practical training centers. The underlying dispute was an administrative challenge to the course selection process, initiated by the claimant company against the Ministry of Health institute, with two individuals intervening in support of the defendant. The decisive legal basis was procedural: under Articles 486(1)(d), 487, and 489(2) of the Civil Procedure Code, the appeal was declared void because the claimant filed only a bare declaration of appeal, promising to submit grounds in a separate memorandum, but failed to do so after the judgment was communicated, meaning it contained no concrete criticisms of the lower court's reasoning or any grounds for cassation under Article 488. The decision is final.

Legislator headnote

AI generated

art. 201 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Tanatopractor course suspension bid fails as appellant’s bare appeal with no grounds is annulled as unmotivated: The underlying dispute was an administrative challenge to the course selection process, initiated by the claimant company against the Ministry of Health institute, with two individuals intervening in support of the defendant. The decisive legal basis was procedural: under Articles 486(1)(d), 487, and 489(2) of the Civil Procedure Code, the appeal was declared void because the claimant filed only a bare declaration of appeal, promising to submit grounds in a separate memorandum, but failed to do so after the judgment was communicated, meaning it contained no concrete criticisms of the lower court's reasoning or any grounds for cassation under Article 488. The decision is final.

Keywords

AI generated
procedural nullity grounds for cassation civil annulment Civil Procedure Code grounds of challenge disqualification proceedings

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Legal basis for annulling the appeal as unmotivated, as the main ground for the court's decision.

Art. 487 C. proc. civ.

Procedural rule referenced in the dispositive stating the requirement for the appeal to be motivated, which the appellant failed to meet.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 31 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 09.12.2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii – Institutul Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate, emiterea unei ordonanţe preşedinţiale având ca obiect suspendarea cursului de pregătire în vederea obţinerii certificării de tanatopractor până la soluţionarea dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti având ca obiect anularea cursului de pregătire în vederea obţinerii certificării de tanatopractor, din etapa selecţiei centrelor de pregătire practică, obligarea pârâtei la modificarea platformei, în sensul în care reclamanta să apară printre centrele de pregătire practică ce pot fi selectate de cursanţi şi reluarea cursului de pregătire de la etapa selecţiei centrelor de pregătire practică.

1.2. Numitul B. şi numita C. au formulat, la data de 19.12.2022, cereri de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului, invocând, cu titlu prealabil, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Pe fondul cauzei, intervenienţii au solicitat respingerea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

1.3. Prin sentinţa civilă nr. 16643 din data de 19.12.2022, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi s-a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, unde aceasta a fost înregistrată pe rolul secţiei a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a acestei curţi de apel.

1.4. La data de 16.01.2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în principiu, cererile de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului formulate de B. şi C..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 43 din data de 16 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii - Institutul Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate şi intervenienţii B. şi C..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L., prin care a învederat că motivele de recurs vor fi formulate după comunicarea hotărârii atacate, printr-un memoriu separat.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii - Institutul Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate şi intimaţii-intervenienţi B. şi C. nu au formulat întâmpinări.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 28 aprilie 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 31 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulate în alin. (3) al aceluiaşi text normativ.

De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplineşte cerinţa motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentinţa recurată şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.

Se mai reţine şi faptul că, potrivit prevederilor art. 487 alin. (1) teză finală, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care termenul pentru exercitarea recursului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurenta-reclamantă societatea A. S.R.L. a formulat exclusiv o declaraţie de recurs, ce nu cuprinde critici concrete aduse sentinţei atacate, ci doar menţiunea că motivarea căii de atac va fi realizată printr-un memoriu separat, ulterior comunicării sentinţei primei instanţe. De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că sentinţa civilă nr. 43 din data de 16 ianuarie 2023 a fost comunicată reclamantei la data de 13.02.2023, însă, ulterior unui astfel de moment, recurenta nu a depus un memoriu de recurs care să cuprindă motivarea căii de atac exercitate de reclamantă în cauză.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret şi direct, soluţia recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 487 C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurenta nu a formulat critici care să vizeze sentinţa pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte va admite excepţia invocată din oficiu şi va constata incidenţa, în cauză, a sancţiunii nulităţii recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reţine că recursul formulat de reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 43 din data de 16 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 487 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 43 din data de 16 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 31 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.