Status as Securitate collaborator upheld; appeal dismissed on grounds of insufficient proof of non-collaboration

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 martie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 448 pronunţată la data de 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A.;

- a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, pârâtul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008, instanţa de fond reţinând în mod eronat că a avut calitatea de colaborator al Securităţii şi sunt îndeplinite în privinţa sa cele două condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Recurentul-pârât a arătat că a efectuat stagiul militar în cadrul Securităţii, iar ulterior a fost angajat ca pădurar în cadrul Ocolului silvic Dolhasca. În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv paza şi protecţia fondului forestier, intra în discuţii cu diverse persoane.

S-a mai arătat că din conţinutul notelor informative semnate de acesta, rezultă că nu este îndeplinită prima cerinţă pentru întrunirea calităţii de colaborator, aceea ca prin informaţiile furnizate să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Toate informaţiile furnizate de pârât au vizat aspecte absolut benigne din perspectiva care interesa organele de securitate, mai exact chestiuni banale, generale din viaţa de zi cu zi a persoanelor vizate.

Mai mult decât atât, din cele două note informative date rezultă că persoana în cauză nu a făcut afirmaţii duşmănoase, că nu s-a arătat nemulţumită, că nu s-au purtat discuţii asupra evenimentelor politice, că nu a adus elogieri la vremurile trecute, respectiv că nu cunoaşte evenimente politice de actualitate.

Împrejurarea că persoanele respective erau urmărite de securitate nu prezintă relevanţă din perspectiva activităţilor concrete ale pârâtului, după cum nu prezintă relevanţă nici sarcinile trasate în diversele note ale ofiţerului de securitate, puse subsecvent pe notele informative, sarcini care - deşi aveau în vedere activităţi sau atitudini potrivnice regimului - nu îşi găsesc corespondent în informaţiile furnizate efectiv.

În egală măsură, aprecierile general pozitive ale ofiţerilor care au întocmit diferitele note de analiză a activităţii pârâtului în ceea ce priveşte colaborarea sa nu sunt în măsură, prin ele însele, cât timp nu se coroborează cu cuprinsul notelor informative furnizate, să antreneze concluzia că activitatea sa se încadrează în sfera noţiunii de "colaborator".

Nici cea de-a doua condiţie nu este îndeplinită în speţă, întrucât din Notele de constatare depuse de reclamant la dosarul cauzei, rezultă că pârâtul a comunicat nişte întâmplări organelor de Securitate, de care a luat cunoştinţă întâmplător, fără a desfăşura activităţi care să aducă atingere drepturilor si libertăţilor fundamentale ale acelor persoane sau a le încălca viaţa privată.

Consideră recurentul-pârât că, în raport de metoda de informare - "prin discuţii" - nu s-a probat de către reclamant modalitatea concretă în care s-ar fi încălcat dreptul la viaţa privată, din cuprinsul înscrisurilor respective nerezultând nici încălcarea, nici că modalitatea folosită ar fi fost aptă sau ar fi produs efectul unei atare încălcări a dreptului la viaţa privată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-pârât.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A., în temeiul dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, "b) (este) colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului."

Criticile recurentului-pârât, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând greşita aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, sunt neîntemeiate.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză au fost dovedite condiţiile prevăzute de textul de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, respectiv persoana să fi furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi care au avut ca efect îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, la dosarul cauzei au fost depusă nota informativă din 14.05.1988, prin care recurentul-pârât informa Securitatea în legătură cu numitul D.M. "(...) ca fiind o persoană cu preocupări religioase. Posedă la domiciliu cărţi cu conţinut religios, iar în repetate rânduri l-am auzit discutând despre religie şi despre respectarea ei.". Înalta Curte constată că aceste informaţii fac parte din activităţile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertăţii de exprimare. Denunţarea apartenenţei la o anumită grupare religioasă era considerată o atitudine potrivnică, iar această acţiune putea atrage persecuţii din partea organelor represive ale regimului comunist.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-pârât în sensul că denunţarea acestei aparteneţe a numitului D.M. nu reprezintă prin ea însăşi o atitudine potrivnică regimului comunist, câtă vreme autorităţile comuniste de la acel moment o percepeau astfel şi informările de acest gen conduceau inevitabil la îngrădirea drepturilor persoanelor vizate, prin urmărirea şi supravegherea acestora, astfel cum s-a întâmplat şi în speţa de faţă.

Cât priveşte consecinţele produse de activitatea pârâtului cu privire la persoanele vizate, Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informaţii era aptă să afecteze dreptul la viaţă privată al persoanei vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi dreptul la libertatea cuvântului, prevăzut de art. 19 din acelaşi pact şi de Constituţia României de la 1965, astfel cum a susţinut şi intimatul-reclamant CNSAS şi a confirmat instanţa de fond, iar recurentul-pârât putea şi trebuia să conştientizeze că, prin furnizarea informaţiilor, asupra persoanei denunţate exista riscul de a se desfăşura acţiuni de represalii din partea organelor statale. În concluzie, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât, prin care s-a susţinut că faptele sale nu au produs consecinţe asupra persoanelor vizate în nota informativă.

Înalta Curte mai are în vedere şi împrejurarea că situaţiile de excepţie în care furnizarea de informaţii nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, acestea nefiind regăsite în speţă.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere şi faptul că recurentul nu se poate apăra nici invocând natura muncii desfăşurate şi nici normele interne care reglementau activitatea Securităţii, deoarece acestea nu pot constitui temei legal pentru săvârşirea de abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituţionale şi a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute în tratatele internaţionale asumate de România.

Aşadar, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. b) prima teză din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea acestuia de colaborator al Securităţii, aspect legal şi corect constatat şi de către instanţa de fond, dovedirea în cauză a desfăşurării unor activităţi apte să conducă la suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, respectiv, dreptul la viaţă privată şi la liberă exprimare, aşa cum au fost descrise de instanţa de fond, fiind suficientă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 488 din 17 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.