Validity of guarantee fund's internal guideline for quantifying moral damages in vehicle accidents

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 octombrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 16667/28.08.2018, în sensul admiterii integrale a cererii de plată adresată F.G.A., înregistrată sub nr. x/10.04.2017, respectiv admiterii integrale a creanţei reprezentând daune morale, în valoare de 250.000.00 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 863 pronunţată la data de 7 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că prin hotărârea recurată, instanţa de fond a încălcat următoarele norme de drept material: art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale trebuia să fie în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România; art. 1391 alin. (1) C. civ., conform căruia în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Critică faptul că instanţa de fond a reţinut că pârâtul a aplicat în mod justificat procedura internă standardizată de cuantificare a daunelor morale şi că această procedură reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului; că raţionamentul instanţei încalcă atât litera, cât şi însuşi pricipiul avut în vedere la edictarea art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 şi că prima instanţă nu s-a raportat la jurisprudenţa indicată de recurent, considerând că procedura internă de stabilire a daunelor morale aplicată de pârât are la baza jurisprudenţa istanţelor judecătoreşti; că durata îngrijirilor medicale nu reprezintă unicul criteriu de stabilire a daunelor morale, astfel că trimiterea în mod exclusiv la acest indicator încalcă principiul reparaţiei integrale a prejudiciaului, prevăzut de art. 1385 alin. (1) C. civ. că durata îngrijirilor medicale este o noţiune care a fost concepută în vederea aplicării legislaţiei penale, iar pe de altă parte, aceasta conţine o doză de apreciere din partea medicului legist, fiind stabilită prin aproximare, în baza unui barem prestabilit.

Susţine că, în speţă, numărul de zile de îngrijiri medicale nu surprinde întreaga dimensiune a modului în care viaţa sa a fost afectată de evenimentul rutier, motiv pentru care la dimensionarea "în echitate" a prejudiciului moral trebuie avute în vedere criteriile stabilite în doctrină şi jurisprudenţă, cum ar fi: indicatorii medico-legali ai gravităţii vătămării corporale; durata menţinerii consecinţelor vătămării (la nivel fizic şi psihic); impactul traumatismului suferit asupra tuturor sferelor vieţii victimei (personale, sociale, profesionale etc); consecinţele în plan fizic şi psihic ale leziunilor suferite.

Consideră că procedura utilizată de intimatul-pârât ignoră aceste aspecte, în condiţiile în care fiecare victimă percepe vătămarea într-un mod specific, aşa încât două persoane cu vătămări identice, respectiv cu lezarea aceloraşi zone ale corpului nu vor avea niciodată un prejudiciu identic ca întindere, gravitate ori importanţă.

Din această perspectivă, susţine că utilizarea unor criterii de apreciere a prejudiciului moral ca cele avute în vedere de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, pe lângă faptul că nu sunt reglementate printr-o lege, se caracterizează prin rigiditate şi grad scăzut de adaptare la diferitele cazuri particulare.

De asemenea, critică stabilirea daunelor morale cu ajutorul unor praguri valorice agreate printr-o procedură internă, în cazul său acestea fiind în sumă de 275,00 RON/zi de îngrijiri medicale, câtă vreme acestea nu sunt reglementate printr-o normă legală aplicabilă pe teritoriul României, sens în care invocă parag. 20 din expunerea de motive a Directivei 2009/103/CE, potrivit căruia: "Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii."

Apreciază că în materia daunelor morale nu pot exista astfel de praguri valorice şi că judecătorul fondului a încălcat legea şi a dat o interpretare eronată acesteia, validând sub aspectul daunelor morale acordate, Ghidul F.P.V.S. (Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii) pentru soluţionarea daunelor morale, emis pro causa de către o persoană juridică cu rol de organism de plată a despăgubirilor, inclusiv a daunelor morale, în cazul accidentelor auto, în condiţiile stabilite prin Ordinul CSA nr. 1/2008.

Precizează că Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii este, potrivit art. 251 din Leega nr. 32/2000, o asociaţie constituită din toţi asigurătorii autorizaţi, condus de un consiliu director şi finanţat prin cotizaţie, astfel că acest organism nu este un terţ imparţial în materia asigurătorilor, acesta având interese comune cu societăţile de asigurare existente pe piaţă.

Mai mult, din cuprinsul Legii nr. 32/2000 rezultă că scopul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii nu este acela de a emite ghiduri privind acordarea de daune, ci de a achita despăgubiri în situaţiile prevăzute de lege, ceea ce face ca emiterea Ghidului să reprezinte o depăşire a sferei de activitate reglementate prin legea specială, emiterea acestui act reprezentând o încălcarea a capacităţii speciale de folosinţă a Fondului. Prin urmare, consideră că Ghidul emis de către această entitate nu poate fi luat în considerare în prezenta speţă, instanţa fiind chemată să analizeze exclusiv jurisprudenţa relevantă, urmând a aprecia în concret, în raport cu circumstanţele cauzei.

Consideră că informaţiile furnizate de Ghid nu au putere probantă şi nu se face dovada afirmaţiilor din cuprinsul acestuia, iar pe de altă parte, având în vedere entitatea care l-a întocmit, se poate considera că acesta este afectat de subiectivism, în condiţiile în care nu a fost făcută publică modalitatea de selecţie a bazei de date. Pe de altă parte, arată că lucrarea este depăşită, având în vedere că priveşte soluţii de la nivelul anilor 2006-2010, or, accidentul din speţă a avut loc în anul 2016.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând puctula criticilor formulate de recurent.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin cererea de plată nr. x/10.04.2017, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, petentul a solicitat sa fie despăgubit din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 250.000 RON daune morale şi 2.400 RON onorariu avocat, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 16 aprilie 2016.

Prin Decizia nr. 16667/28.08.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată şi a acordat reclamantului suma de 12.375 RON daune morale, fiind respinsă cererea de plată pentru diferenţa solicitată de reclamant.

În considerentele deciziei, în ceea ce priveşte daunele morale, fiind avut în vedere faptul că vătămarea corporală i-a provocat reclamantului drept consecinţe TCC minor grad 0, TVC şi TVL amielic, policontuzii, contuzie umăr stâng, contuzii abdominale, fractură cavitate scapulară asociată cu subluxaţie scapulo-humerală şi leziune tendinoasă subscapulară, insulă osoasă cefalo-humerală stânga, necesitând pentru vindecare un număr de circa 45 zile de îngrijiri medicale, astfel că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a stabilit acordarea unei sume de 275 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 12.375 RON daune morale.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, iar prin sentinţa recurată a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 16667/28.08.2018, emisă de pârât.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 1385 alin. (1), precum şi cele ale art. 1391 alin. (1) C. civ., a jurisprudenţei naţionale şi internaţionale, precum şi principiile de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, critici pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, se constată că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată şi de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora: "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, potrivit Anexei 3, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale de cel putin 31 de zile şi maximum 90 de zile, este între 210 si 500 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ţinând cont şi de particularităţile speţei, a acordat o valoare de 275 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 12.375 RON.

Aşadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie, iar considerentele sentinţei recurate, sub acest aspect, ar fi nesusţinute de dovezile administrate în cauză şi de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanţă a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 şi art. 1391 din C. civ. în condiţiile în care, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acţiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamant, cu atât mai mult cu cât acesta nu a susţinut şi dovedit că desfăşura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate şi regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de faţă sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Or, aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamant constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunţate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În orice caz, Înalta Curte aminteşte că în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, instanţa de control judiciar reţinând că instanţa de fond a soluţionat cauza inclusiv în acord cu jurisprudenţa naţională şi practica CEDO în materie.

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant conform căreia Ghidul de stabilire a prejudiciului a fost emis de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii cu depăşirea sferei de activitate a acestei entităţi, astfel cum este reglementată prin Legea nr. 32/2000, Înalta Curte constată că aceasta excede obiectului cauzei de faţă, care constă în anularea deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în soluţionarea contestaţiei formulate de către recurentul-reclamant.

În plus, o asemenea critică nu a fost invocată în faţa primei instanţe în argumentarea nelegalităţii şi netemeiniciei deciziilor atacate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 863 din 7 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – (veche) secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.