Claw-back contribution base: legal inclusion of distribution margins and VAT in pharmaceutical consumption data

Şedinţa publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 04.03.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat anularea comunicării CNAS primită prin e-mail în data de 30 iulie 2015, la ora 7:51 p.m., a adresei nr. x/30.07.2015 emise de către C.N.A.S., precum şi a adresei de răspuns a C.N.A.S. nr. P8213/07.09.2015, referitoare la contestaţia depusă de A. împotriva Notificărilor, cu consecinţa obligării A.N.A.F. – D.G.A.M.C. la restituirea sumei plătite cu titlu de contribuţie claw-back aferentă Trimestrului II 2015, în temeiul notificărilor contestate. Totodată, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată privind soluţionarea cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 103 din data de 22 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Administraţia Naţională de Administrare Fiscală şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

De asemenea, a admis în parte, cererea formulată de doamna expert contabil B. şi a dispus majorarea onorariului până la totalul de 20.000 RON, punând în vedere reclamantei să facă dovada achitării onorariului pentru expert, în completare, în cuantum de 17.500 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 103 din data de 22 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa anulării actelor administrative emise de către C.N.A.S., respectiv a comunicării prin e-mail în data de 30 iulie 2015, la ora 7:51 p.m., a adresei nr. x/30.07.2015 şi a adresei de răspuns nr. x/07.09.2015, precum şi obligarea A.N.A.F. – D.G.A.M.C. la restituirea sumei plătite cu titlu de contribuţie claw-back aferente Trimestrului II 2015, în temeiul notificărilor contestate.

În motivarea recursului sunt dezvoltate trei critici esenţiale:

(i) incorectitudinea datelor comunicate, inclusiv din perspectiva includerii anumitor valori pretins a fi suportate din bugetul FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anumite medicamente care nu se aflau pe Lista medicamentelor compensate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;

(ii) nelegalitatea actelor contestate şi necesitatea anulării acestora, în raport de includerea TVA şi a adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în datele comunicate de către CNAS pentru Trimestrul II 2015;

(iii) încălcarea principiului predictibilităţii şi certitudinii sarcinii fiscale.

3.1.1. Referitor la faptul că datele comunicate menţionate în notificări sunt incorecte şi nu au fost calculate în conformitate cu legea, recurenta susţine, în esenţă, următoarele:

Instanţa fondului a ignorat că menţionarea unor medicamente în lista trimestrială depusă de către A. la CNAS, atâta vreme cât acestea nu se află pe lista medicamentelor compensate, nu dovedeşte per se faptul că medicamentele respective au fost suportate din FNUASS şi/sau din bugetul Ministerului Sănătăţii în Trimestrul II 2015.

Faţă de această împrejurare revine exclusiv CNAS-uIui obligaţia dovedirii faptului că sumele au fost suportate efectiv de la bugetul public, fiind eronată concluzia instanţei de judecată potrivit căreia reclamantei îi revenea sarcina probei pentru a dovedi eroarea din cuprinsul datelor comunicate de CNAS.

În acest sens invocă sentinţa 898/2013 pronunţată în dosarul x/2012, sentinţă menţinută de ÎCCJ cu privire la contribuţia datorată pentru trimestrul I 2012.

De asemenea, recurenta face trimitere la expertiza efectuată în cauză în care se concluzionează că există diferenţe mai mari sau mai mici între sumele expertizate şi sumele decontate de Casele de asigurări de sănătate teritoriale, unica soluţie fiind anularea notificărilor şi obligarea CNAS la emiterea unora în funcţie de valorile reale.

Solicită aplicarea în cauză a principiului in dubio contra fiscum, consacrat în jurisprudenţa CEDO dar şi la nivelul legislaţiei fiscale, art. 13 alin. (5) cod de procedură fiscală.

Cu privire la opinia instanţei de fond conform căreia existenţa unor erori de raportare a consumului de medicamente în anii precedenţi nu poate constitui o prezumţie de nelegalitate a actului în discuţie, nulitatea actului neputând fi dispusă decât în condiţiile dovedirii certe a nerespectării dispoziţiilor legale pentru emiterea sa valabilă, recurenta menţionează că declaraţiile au fost făcute de reprezentanţii CNAS iar aceştia au recunoscut, în repetate rânduri, existenţa mai multor erori în legătură cu consumul de medicamente înregistrat de entităţile relevante din sistemul de asigurări medicale din România.

Concret, raportat la prezenta cauză, solicită a se constata că, din analiza evoluţiei vânzărilor totale, cu titlu de exemplu, pentru produsul Detralex (DCI diosminum (combinaţii), cod CIM W11615001), atât în Trimestrul II 2015, dar şi în Trimestrele I, III 2015 şi Trimestrul IV 2014, CNAS a comunicat valori ale consumului ce depăşeau cantităţile totale furnizate de A. pe piaţa din România).

Aşadar, erorile de consum nu pot fi explicate, în niciun caz, prin stocuri precedente existente pe lanţ sau decalaje de consum, argument pur teoretic folosit de CNAS in faţa primei instanţe pentru a justifica propria incapacitate de a verifica şi corecta datele şi reţinut în mod nelegal în considerentele Curţii de Apel.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond în sensul imposibilităţii suplimentării motivelor de nelegalitate prezentate în contestaţia administrativă, subliniază ca art. 8 alin. (1) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede în mod expres că motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă, neexistând niciun impediment legal pentru invocarea nelegalităţii actelor în întregime, chiar dacă prin plângerea prealabilă A. a făcut trimitere la anumite coduri CIM.

În ceea ce priveşte lipsa de relevanţă a informaţiilor cu privire la cantitatea de medicamente, recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora CNAS ar trebui să comunice deţinătorilor autorizaţiei de punere pe piaţă şi/sau reprezentanţilor legali ai acestora consumul de medicamente înregistrat pentru trimestrul respectiv, şi anume cantităţile de medicamente şi sumele aferente suportate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aspecte confirmate în repetate rânduri de instanţele de judecată învestite cu soluţionarea litigiilor similare, exemplificând cu sentinţa nr. 3159 din 19 noiembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2013.

A. S.R.L. nu a negat obligaţia legală de a achita contribuţia claw-back ci doar cuantumul acesteia în raport de discrepanţele dintre valoarea vânzărilor aşa cum rezultă din evidenţele interne şi externe pe care le deţine şi valoarea vânzărilor care rezultă din consumurile raportate de CNAS.

3.1.2. Referitor la includerea TVA, a adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în Datele Comunicate de CNAS Subscrisei prin Notificări, instanţa de fond a constatat greşit legalitatea includerii acesteia în valorile comunicate de intimată.

Invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 1007/2012 şi 39/2013 precum şi jurisprudenţa naţională în sensul anulării actelor administrative emise cu încălcarea dispoziţiilor legale, deja amintite.

Contrar opiniei Curţii de Apel, susţine faptul că Datele Comunicate nu se rezumă doar la elementele formulei de calcul prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011, ci mai ales la valorile consumului individual de medicamente comercializate de către recurentă, valori ce includ în mod cert, TVA.

Referitor la incidenţa O.U.G. nr. 69/2014 cu privire la posibilitatea deducerii TVA-ului de către A. S.R.L., arată că deducerea TVA de către recurentă, prin aplicarea cotei de 9%, în condiţiile în care, pe de o parte, ordonanţa nu prevede posibilitatea aplicării acestei cote în mod nediferenţiat, iar pe de altă parte, din punct de vedere al dreptului comun fiscal, anumite segmente de comercializare sunt scutite de TVA, generează un impediment semnificativ cât priveşte valoarea exactă ce poate fi dedusă, în condiţiile în care reclamanta nu are niciun fel de control asupra acesteia (datele fiind în gestiunea CNAS ca urmare a serviciilor de decontare prestate către furnizorii primari - plătitori de TVA).

În ceea ce priveşte includerea adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în valoarea vânzărilor comunicate recurentei pentru calcularea contribuţiei claw-back, instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut legalitatea includerii acestora în valorile comunicate de intimată.

Reiterează următoarele aspecte de nelegalitate a includerii adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în datele prevăzute în Notificările contestate:

(i) în condiţiile în care O.U.G. nr. 77/2011 nu prevede în mod expres faptul că adaosurile terţilor distribuitori angro şi/sau ale farmaciilor ar trebui luate în considerare la determinarea valorii vânzărilor de medicamente pentru calcularea contribuţiei claw-back, CNAS nu a avut niciun temei legal pentru a proceda altfel şi pentru a include asemenea adaosuri în valoarea vânzărilor comunicate recurentei;

(ii) conform O.U.G. nr. 77/2011, contribuţia este calculată "prin aplicarea procentului J*" asupra valorii consumului de medicamente [...] aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie"; din moment ce potrivit legii contribuabilii sunt distribuitorii autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor (sau reprezentanţii lor legali desemnaţi), valoarea vânzărilor care trebuie să fie luată în considerare de către CNAS este valoarea suportată din preţul de producător al medicamentelor şi nu preţurile la care medicamentele sunt vândute de către distribuitorii angro sau de către farmacii; astfel, adaosurile suplimentare aplicate de către distribuitorii angro şi farmacii, precum şi TVA-ul, trebuie excluse de către CNAS;

(iii) în materie fiscală, interpretarea normei fiscale se face cu respectarea principiul in dubio contra fiscum, potrivit căruia, în caz de dubiu, sensul legii va fi cel favorabil contribuabilului. Astfel că dacă legea nu prevede expres posibilitatea includerii adaosurilor de pe lanţul de distribuţie înseamnă că interpretarea regimului juridic fiscal al acestei plăţi nu poate fi decât în sensul inadmisibilităţii includerii acestora in baza de calcul a contribuţiei claw-back.

(iv) aceste aspecte au fost reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti în jurisprudenţa sa, sens în care menţionează sentinţa nr. 1777/19.06.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2013 care a stabilit, în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate privind includerea adaosurilor comerciale în valoarea consumului trimestrial de medicamente, că aplicarea procentului upn la valoarea adaosurilor comerciale (venituri care aparţin altor entităţi decât DAPP, respectiv distribuitorii an gros şi farmaciilor) şi taxarea DAPP cu privire la aceste venituri reprezintă o măsură nelegitimă de impunere, care încalcă dispoziţiile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 şi principiile privind justa aşezare a sarcinilor fiscale şi neutralitatea fiscală.

În plus, Normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman - aplicabile în parte din Trimestrul II 2015 - prevăd că adaosurile distribuitorilor angro sunt de până la 14%; iar (ii) adaosurile farmaciilor sunt de până la 24%. Prin urmare, valorile comunicate de către CNAS prin actele administrative contestate în prezentul dosar pot depăşi cu peste 38% preţul de producător al medicamentelor, plus TVA, acest fapt ducând în mod nejustificat la stabilirea unei contribuţii claw-back de o valoarea semnificativă, în mod nelegal.

Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut faptul că, în cazul deţinătorilor autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor "taxa claw-back, respectiv contribuţia rezultată în urma aplicării procentului "p", depinde de valoarea propriilor vânzări şi în funcţie de valoarea vânzărilor totale trimestriale de referinţă" (Decizia CCR nr. 344/2013).

Concluzionează că baza de calcul a taxei claw-back trebui raportată doar la valoarea propriilor vânzări ale contribuabilului, nu la valoarea finală la care este comercializat medicamentul pe lanţul de distribuţie către consumatorul final, care include şi adaosurile terţilor distribuitori şi ale farmaciilor.

3.1.3. Referitor la interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa fondului a prevederilor art. 3 lit. b) din Codul fiscal, în ceea ce priveşte principiului predictibilităţii şi certitudinii sarcinii fiscale consideră că hotărârea a fost pronunţată prin interpretarea şi aplicarea greşită a acestor dispoziţii având în vedere că datele comunicate de CNAS prin Notificări sunt generate de un sistem de raportare ce nu este accesibil contribuabilului, imposibilitatea expertei de verificare a datelor în cadrul expertizei confirmând, în mod expres, opacitatea şi lipsa transparenţei modului de determinare a bazei de calcul.

Certitudinea valorii sarcinii fiscale are în vedere faptul că întinderea acestei obligaţii trebuie să constituie o posibilitate certă a fiecărui contribuabil, prin instituirea unei proceduri transparente, accesibile în cadrul căreia contribuabilul să poată realiza verificarea realităţii elementelor în funcţie de care urmează a fi determinată valoarea contribuţiei. Or, o astfel de certitudine este evident că nu există, atâta vreme cât contribuabilul claw-back nu are nicio posibilitate legală de verificare a informaţiilor comunicate de către CNAS şi nici acces la aceste date, nici măcar în cadrul procedurilor judiciare cum se poate constata, chiar pe fondul existenţei unei discrepanţe severe între aceste date şi propriile date financiare referitoare la vânzările realizate.

În final, solicită, în conformitate cu art. 451, 453 şi următoarele din C. proc. civ., obligarea intimatelor CNAS şi ANAF-DGAMC la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului recurs, alături de totalitatea cheltuielile de judecată decurgând din soluţionarea în fond a cauzei.

3.2. Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs incident împotriva aceleiaşi hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinţei recurate, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respingerea acţiunii introductive formulate de reclamanta A. S.R.L., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În motivarea recursului incident se arată, în esenţă, următoarele:

Instanţa de fond a respins greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul ca ANAF administrează contribuţia trimestriala potrivit O.U.G. nr. 77/2011.

Consideră că acţiunea priveşte anularea adresei nr. x/07.09.2015, emisă de CNAS şi că, în raport de prevederile O.U.G. nr. 77/2011, ANAF nu are decât calitatea de a încasa prin trezorerie această taxă şi de a o vărsa în conturile CNAS.

Pe cale de consecinţă, procedura de calcul, declarare şi virare a taxei de claw-back, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 77/2011, se realizează după cu urmează:

- CNAS centralizează datele privind vânzările de medicamente şi transmite datele către persoanele care au obligaţia de a declara şi plăti această taxă (respectiv notificările care fac obiectul prezentului litigiu);

- împotriva acestor Notificări se poate formula contestaţie administrativă, iar, după soluţionare, se poate formula acţiune la instanţa de contencios administrativ;

- Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor (în cauză intimatele - reclamante) au obligaţia ca, în baza datelor transmise de către CNAS prin aceste Notificări, să completeze şi să depună o declaraţie la organul fiscal competent prin care să individualizeze suma de plată;

- După depunerea declaraţiei care reprezintă titlul de creanţă, aceştia au obligaţia de a plăti într-un cont de trezorerie taxa declarată;

- După efectuarea plăţii, sau după încasarea prin executare silită a sumelor declarate, taxa se transferă în conturile CNAS şi nu se face venit la bugetul de stat;

- Restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă de claw-back se face de către CNAS şi nu de către ANAF, întrucât ANAF nu are competenţa acordată de lege pentru a face operaţiuni asupra unor conturi ale CNAS, respectiv de a retrage bani din aceste conturi.

Având doar competenţa de a înregistra declaraţiile plătitorilor de taxă, de a încasa plata, sau după caz de a executa silit, şi de a o vira în conturile CNAS, fără a avea competenţe în ceea ce priveşte restituirea acestei taxe, ANAF nu este emitenta actelor administrative atacate şi nu are calitate procesuală pasivă .

Deşi taxa claw-back este asimilată obligaţiei fiscale şi se administrează de ANAF prin intermediul DGAMC pentru marii contribuabili şi prin intermediul organelor sale teritoriale pentru societăţile care sunt considerate contribuabili mijlocii sau mici precum şi pentru nerezidenţi, prezentul litigiu nu are nicio legătură cu declararea si administrarea acestei taxe de către ANAF, sau cu o eventuală procedură de executare silită.

Invocă art. 5 alin. (3) şi alin. (7), art. 9 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 77/2011 şi susţine că, raportat la obiectul cauzei, ANAF nu poate interveni în procedura anterioară procedurii de declarare, având calitatea unui intermediar intre plătitorul taxei si beneficiarul acesteia.

Învederează şi prevederile art. 36 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 potrivit cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, care în contenciosul administrativ nu pot fi decât persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale printr-un act administrativ şi, în calitate de pârâtă, autoritatea publică emitentă a actului administrativ pretins vătămător.

ANAF nu este subiectul raportului juridic litigios, nu este emitenta niciunui act administrativ vătămător şi nu poate dispune restituirea unor sume virate în conturile CNAS, motiv pentru care nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 491, art. 472 si art. 488 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, H.G. nr. 520/2013 privind organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

4. Apărările formulate în cauză

La dosarul cauzei, a depus întâmpinare pârâta A.N.A.F., prin care a solicitat respingerea recursului principal declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat, reluând susţinerile din cererea de recurs incident.

Recurenta-reclamantă a formulat atât răspuns la întâmpinarea ANAF la recursul principal, cât şi întâmpinare, faţă de recursul incident declarat de pârâta Administraţia Naţională de Administrare Fiscală.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut calitatea procesuală pasivă a ANAF atât din perspectiva dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 cât şi ale art. 16 indice 1 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, apreciind nerelevant faptul că ANAF nu este emitentul actelor administrative.

În cazul anulării definitive a actelor administrative, reclamanta a solicitat şi va fi îndreptăţită să primească restituirea sumelor plătite în considerarea acestor acte, restituire care va fi efectuată doar de către ANAF-DGAMC, care a preluat activitatea de administrare a creanţelor constând în contribuţia claw-back, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată prin raportare la motivele de recurs invocate de în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., atât de către recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin recursul principal, cât şi de către recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin recursul incident, Înalta Curte constată următoarele:

1. Cu privire la recursul principal formulat de reclamanta A. S.R.L.

Reperele esenţiale ale cauzei, aşa cum au fost reţinute de prima instanţă, sunt următoarele:

Reclamanta este reprezentant legal, în condiţiile art. 2 şi art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 pentru stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, al C., societate străină, deţinătoare de autorizaţii de punere pe piaţă pentru anumite medicamente comercializate în România.

O parte dintre medicamentele pentru care reclamanta deţine autorizaţii de punere pe piaţă sunt incluse în lista medicamentelor suportate în beneficiul pacienţilor din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii şi pentru care se datorează contribuţia reglementată de O.U.G. nr. 77/2011 (medicamente cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate în alte unităţi sanitare).

Astfel, A. S.R.L. a depus, în numele DAPP, Lista medicamentelor pentru care datorează contribuţie trimestrială aferentă trimestrului II al anului 2015, prin adresa nr. x/02.07.2015.

Pentru Trimestrul II/2015, în data de 30.07.2015, CNAS a comunicat către A. Adresa nr. x/30.07.2015, care prevede o serie de informaţii cu privire la: (a) valoarea Procentului, în cuantum de 23,97%; (b) consumul de medicamente pentru Trimestrul II/2015 suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferent vânzărilor plătitorului contribuţiei pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

De asemenea, CNAS a solicitat DAPP "să deducă" TVA din cadrul consumului individual comunicat.

A. S.R.L. a depus, în numele DAPP, contestaţia înregistrata la CNAS cu nr. x/07.08.2015 şi respinsă prin adresa de răspuns nr. x/2015.

Chiar dacă a contestat valorile comunicate de CNAS, A. a declarat şi a plătit Contribuţia pentru Trimestrul II 2015 în termenul stabilit de O.U.G. nr. 77/2011.

Primordial, trebuie amintit că litigiile având ca obiect contribuţia claw-back (inclusiv în privinţa societăţii reclamante A.) au cristalizat o jurisprudenţă unitară consolidată la nivelul ÎCCJ, cu privire la elementele esenţiale litigioase, antamate şi prin recursurile de faţă, potrivit celor ce succed.

1.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la incorectitudinea datelor comunicate, includerea unor valori pentru medicamente care nu se aflau pe lista medicamentelor compensate

O primă critică a recurentei s-a referit la nelegalitatea şi netemeinicia concluziei instanţei de fond, potrivit căreia reclamantei îi revenea sarcina probei pentru a dovedi eroarea intervenită, respectiv care dintre medicamente nu era inclus în programele naţionale de sănătate pentru a beneficia de compensare, în condiţiile în care raportul de expertiză administrat în cauză a evidenţiat diferenţe mai mari sau mai mici, între sumele expertizate şi cele decontate de Casele de asigurări de sănătate teritoriale.

Având în vedere că în recurs nu pot fi cenzurate aspecte de temeinicie ale sentinţei, Înalta Curte constată că aceste critici ale recurentei sunt inadmisibile în recurs întrucât ating chestiuni legate de modalitatea de apreciere a probatoriului.

Recurenta critică raţionamentul logico-juridic în urma căruia prima instanţă a înţeles să dea prioritate unei probe, aspect care reprezintă exclusiv o chestiune de temeinicie.

Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că proba cu expertiză tehnică a fost admisă la solicitarea reclamantei, expertul fiind solicitat să-şi fundamenteze constatările şi concluziile pe documente şi prevederi legale indicate în concret.

Nu se reţine încălcarea vreunei reguli procedurale care să poată fi analizată în faţa instanţei de recurs: principiul contradictorialităţii, precum şi celelalte principii procesuale, printre care şi cele privind disponibilitatea, dreptul la apărare, egalitatea părţilor, inclusiv în plan probator, precum şi obligaţia de a veghea la respectarea dispoziţiilor legale cu ocazia soluţionării pricinii deduse judecăţii, norme respectate de prima instanţă.

În consecinţă, cât timp nu se invocă şi nu se poate reţine încălcarea vreunui principiu procedural nu se poate constata caracterul fondat al susţinerilor recurentei.

Aceste considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte critica legată de caracterul nefondat al constatărilor primei instanţe, în sensul că, existenţa unor erori nu poate conduce la anularea actelor constatate. Valoarea probatorie a unor erori în ansamblul valorilor consumului comunicat reprezintă un aspect de fapt, necenzurabil în faţa instanţei de recurs.

În verificarea modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept material, instanţa de recurs are în vedere dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora, legiuitorul a stabilit categoriile de medicamente care fac obiectul consumului de medicamente suportate din bugetul FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, în considerarea cărora subiecţii de plată ai contribuţiei trimestriale nominalizaţi la acest articol au obligaţia efectuării plăţii, după cum urmează:

· medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate;

· medicamentele cu sau fără contribuţie personală utilizate în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală;

· medicamente utilizate în tratamentul spitalicesc;

· medicamente utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă.

Medicamentele prevăzute la art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 se utilizează (consumă) prin canalele de eliberare (circuit deschis, circuit închis) şi se raportează de către acestea, constituind trimestrial datele din sistemul de asigurări sociale de sănătate în baza cărora se stabileşte valoarea totală/individuală a consumului de medicamente prevăzute la art. 5 alin. (7).

Instituţia intimată a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului II 2015 în baza acestei liste de medicamente, pentru care reclamanta susţine că datorează taxa claw-back.

În consecinţă, reclamanta a depus Lista medicamentelor pentru care datorează contribuţie trimestrială aferentă trimestrului II 2015 declarând în mod expres medicamentele contestate – D. şi E..

Potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) şi alin. (2) indice 1 din O.U.G. nr. 77/2011, declaraţia depusa de DAPP/reprezentantul legal creează obligaţia de plată a contribuţiei trimestriale cu condiţia ca medicamentele consumate (eliberate) să se regăsească printre cele prevăzute la art. 1 din actul normativ mai sus menţionat, iar conform datelor centralizate privind consumul total de medicamente din sistemul de asigurări sociale de sănătate, aceste medicamente au fost raportate de către canalele de eliberare menţionate la art. 5 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 77/2011 la casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienţilor la nivelul T2 2015.

Aceste coduri CIM din portofoliu recurentei au fost listate în CANAMED, inclusiv pentru T2 2015, astfel că este evident că preţul acestor medicamente a fost solicitat de reprezentantul deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă raportat la incidenţa prevederilor Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009 privind Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman.

În catalogul CANAMED nu pot fi incluse decât medicamentele de uz uman autorizate de punere pe piaţa, care se comercializează pe teritoriul României în condiţiile legii şi poate fi utilizat de furnizorii de servicii medicale si medicamente aflaţi in relaţii contractuale cu MS, CAS şi/sau DPS.

Aşa cum s-a stabilit constant în jurisprudenţa ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal, modul de calcul al contribuţiei trimestriale nu are în vedere vânzările realizate de către DAPP, ci consumul de medicamente aferent vânzărilor fiecărui DAPP, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Prin urmare, dacă legiuitorul ar fi dorit să se raporteze doar la vânzările realizate de DAPP, cu siguranţă nu ar fi făcut referire expresă la consumul de medicamente raportat de furnizorii de servicii medicale caselor de asigurări de sănătate. Mai mult, se arată că procentul "p" se aplică valorii consumului centralizat de medicamente aferente unui DAPP pentru un trimestru.

Întrucât reclamanta este cea care a depus Lista medicamentelor pentru care datorează contribuţie trimestrială aferentă trimestrului II al anului 2015, inclusiv pentru medicamentele cu denumirea comerciala D. si E. identificate prin codurile CIM W54341003, W53608007, W53609007, W53610007 si W53611007, sarcina probei pentru a dovedi eroarea intervenită revenea reclamantei. Aceasta era obligată să dovedească care dintre medicamente nu era inclus în programele naţionale de sănătate pentru a beneficia de compensare. Or, o atare probă, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, nu a fost făcută.

Mai mult, din concluziile raportului de expertiză rezultă că diferenţele pozitive nu influenţează rezultatul expertizei, mai exact taxa claw-back achitată, iar diferenţele negative nu sunt corecte întrucât nu puteau fi decontate sume pentru care nu sunt documente justificative, ceea ce influenţează rezultatul expertizei, mai exact, corectitudinea sumei asupra căreia s-a calculat taxa claw-back . În cadrul răspunsului la obiectivul 5 s-a reţinut o diferenţă în plus a sumei tuturor valorilor înregistrate la fiecare Casă de asigurări de sănătate, faţă de datele furnizate de CNAS pentru calcularea valorilor consumului centralizat.

În privinţa medicamentului Detralex, în cuprinsul răspunsului la obiectivul 3 se menţionează că valorile comunicate de CNAS corespund sumelor înregistrate în evidenţele CNAS, suma decontată de Casa de asigurări Neamţ fiind cu 655.282 RON mai mare decât cea din evidenţele CNAS.

Aceste concluzii sunt nefavorabile pretenţiilor reclamantei iar în recurs nu s-au adus critici concrete convingătoare cu privire la aceste aspecte şi la nelegalitatea sentinţei atacate care a dat eficienţă acestor concluzii, respingând acţiunea.

1.2. Cu privire la motivul de recurs referitor la includerea TVA, a adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în datele comunicate de CNAS Reclamantei prin Notificări, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte includerea de către CNAS a TVA în valorile de consum comunicate reclamantei pentru calcularea contribuţiei, se constată că datele existente la nivelul CNAS (consumul centralizat de medicamente) include TVA.

CNAS avea obligaţia de a comunica reclamantei consumul propriu centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate (care include şi TVA), neexistând obligaţia legală a CNAS de a deduce TVA-ul din consumul de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii comunicat DAPP–urilor.

Obligaţia legală de stabilire a sumei la care se plăteşte contribuţia, precum şi calculul şi declararea contribuţiei cade în sarcina reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011: "Stabilirea, calculul şi declararea contribuţiei se efectuează de către persoanele obligate la plata acesteia, prevăzute la art. 4 alin. (3), pe baza informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate".

Explicaţia dată de CNAS în cuprinsul notificărilor, conform căreia consumul de medicamente "conţine TVA, urmând ca acesta să fie dedus de fiecare DAPP" înlătură orice dubiu legat de modul în care urmează a fi calculată şi declarată contribuţia.

Reclamanta este obligată a efectua calculul contribuţiei potrivit formulei din art. 3, pe baza valorilor comunicate de CNAS, dar şi conform celorlalte date cuprinse în notificări, printre care se regăseşte şi menţiunea excluderii valorii TVA. În ceea ce priveşte susţinerea că unele medicamente pot fi scutite de plata TVA, Înalta Curte constată că menţiunea din notificare profită reclamantei, prezumţia fiind că întreaga valoare a consumului conţine TVA.

Aşadar, interesele reclamantei nu pot fi vătămate, din moment ce a putut depune declaraţiile cu excluderea sumelor reprezentând TVA şi nu a rezultat iminenţa unor acţiuni ale organelor fiscale în sensul modificării bazei de impunere, dispoziţiile legale şi actele administrative emise de CNAS fiind clare şi previzibile în privinţa modului de stabilire a obligaţiilor fiscale, fără a se include TVA.

În plus, potrivit art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 (forma în vigoare la data emiterii actului litigios) "Casa Naţională de Asigurări de Sănătate transmite în format electronic persoanelor prevăzute la art. 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate", ceea ce indică, dincolo de obligaţia CNAS de a transmite în format electronic persoanelor vizate consumul centralizat de medicamente, şi baza probatorie a determinării acelui consum, adică potrivit datelor înregistrate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, acestea conţinând TVA, iar scăderea valorii acestei taxe din consumul centralizat reprezintă o operaţiune matematică simplă, motiv pentru care nu se poate reţine nelegalitatea actelor administrative contestate din acest punct de vedere.

În privinţa includerii adaosurilor distribuitorilor angro şi ale farmaciilor în valoarea vânzărilor comunicate recurentei/reclamante pentru calcularea contribuţiei claw-back, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, au obligaţia plăţii acestei taxe deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv producătorii şi importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piaţă medicamentele şi obţin profit din vânzarea acestora.

Din cuprinsul art. 3 şi art. 1 cu art. . 5 alin. (4) şi (7) O.U.G. nr. 77/2011 rezultă, cu evidenţă, faptul că legiuitorul a stabilit că taxa se raportează la valoarea consumului de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul MS. Instanţa nu poate accepta poziţia procesuală a reclamantei întrucât ar însemna ca aceasta să se substituie legiuitorului şi să statueze altfel decât a fost edictată voinţa acestuia.

Mai mult, trebuie amintit că în mod constant Curtea Constituţională a României s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind adusă niciun fel de atingere prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că această contribuţie trimestrială a fost introdusă ca un mijloc de suplimentare a veniturilor la bugetul FNUASS, pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente şi vizează interesul general public.

Susţinerile privind greşita includere a adaosurilor comerciale ale distribuitorilor angro şi farmaciilor în valoarea consumului centralizat de medicamente nu pot fi primite deoarece sunt în contradicţie cu cele afirmate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 263/2013, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi art. 3 indice 1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că "această critică tinde spre modificarea şi completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuţiei claw-back să cadă şi în sarcina altor agenţi economici din lanţul de distribuţie a medicamentelor. Or, potrivit dispoziţiilor Curţii, taxa de claw-back este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, Curtea Constituţională a statuat că "există două categorii de deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, şi anume, unii care sunt obligaţi la plata contribuţiei trimestriale şi alţii cărora nu le incumbă această obligaţie legală. Diferenţa dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piaţă de prima categorie se realizează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Or, din această perspectivă, contribuţia trimestrială la care sunt obligaţi aceşti deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceştia beneficiază de un real avantaj, şi anume, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor având, aşadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri."

Şi în decizia nr. 701/2018, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că deţinătorilor APP li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate. Pentru activitatea respectivă, aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să fie plătit de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă.

Aceste considerente, care explică dispozitivul, se impun cu forţă obligatorie instanţelor de judecată, care urmează să aplice prevederile legale potrivit deciziilor Curţii Constituţionale.

Raportat la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, Înalta Curte constată caracterul nefondat al argumentelor privind încălcarea principiului justei aşezări a sarcinii fiscale şi a principiului libertăţii contractuale, toate argumentele aduse de intimată având legătură cu aspecte de oportunitate comercială, iar nu cu aspecte de nelegalitate a modalităţii de aplicare a legii de către prima instanţă, în contextul în care deciziile instanţei constituţionale au statuat concordanţa prevederilor legii cu Constituţia.

De asemenea, în condiţiile în care prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 fac referire în mod explicit la valoarea consumului de medicamente (iar nu a vânzărilor), Înalta Curte apreciază că textul este suficient de clar, nepunându-se problema existenţei unui dubiu şi deci nici problema aplicabilităţii principiului "in dubio, contra fiscum".

Nu poate fi primită nici susţinerea în sensul că un contribuabil claw-back poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriilor activităţi ori beneficii, în condiţiile în care această susţinere contrazice considerentele obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat constituţionalitatea includerii adaosurilor comerciale în valoarea consumului de medicamente ce constituie baza de calcul a contribuţiei trimestriale.

1.3. Referitor la interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa fondului a prevederilor art. 3 lit. b) din Codul fiscal, în ceea ce priveşte principiului predictibilităţii şi certitudinii sarcinii fiscale, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse se pune în discuţie însuşi mecanismul de stabilire a contribuţiei, ceea ce reprezintă fie o critică de neconstituţionalitate, fie de lipsă de oportunitate a legii, critici ce nu pot intra în sfera de verificare a instanţei de contencios administrativ.

Cât timp normele juridice amintite nu sunt abrogate sau declarate neconstituţionale, ele se impun ca atare instanţei de judecată în soluţionarea cauzei de faţă.

Întrucât intimata-pârâtă a comunicat informaţiile impuse de prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, iar la baza acestora rezultă că stau date concrete existente în sistemul anume nominalizat de norma juridică incidentă, nu se poate reţine insuficienta motivare a actului administrativ atacat.

Aspectele invocate de recurentă legate de necesitatea asigurării posibilităţii verificării corectitudinii datelor comunicate de intimata-pârâtă prin notificarea atacată sunt juste dar, cât timp chiar baza concretă a legislaţiei a fost supusă mecanismului verificării constituţionale, orice critică care atinge acest aspect atacă implicit natura constituţională a normelor.

În plus, nu se poate considera că aprecierea autorităţii publice este lipsită de orice justificare obiectivă şi rezonabilă sub aspectul contribuţiei în discuţie, din moment ce reglementarea îşi găseşte raţiunea în necesitatea asigurării unui acces neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală, acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi în unităţile sanitare cu paturi, pe fondul nevoii implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei, după cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011.

Susţinerea recurentei în privinţa faptului că lipsa unei asemenea obligaţii echivalează cu o lipsă a unui control efectiv de legalitate şi temeinicie al actului administrativ (care ar contraveni Legii nr. 554/2004), este lipsită de temei întrucât, în contenciosul administrativ se analizează motivele de nelegalitate expuse prin cererea de chemare în judecată la adresa actului administrativ.

Reclamanta nu a indicat în mod expres care sunt elementele legale obligatorii ale notificării care lipsesc în concret, pe care le contestă şi care au pus-o în imposibilitatea de a cunoaşte voinţa manifestată de CNAS în cuprinsul actului administrativ şi, respectiv, de a-şi formula apărarea corespunzătoare. Din cuprinsul notificării rezultă că CNAS a comunicat reclamantei acele elemente de fapt şi de drept prevăzute de lege, respectiv valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.

Formula de calcul a taxei claw-back conţine şi alte variabile, prin raportare la fiecare reglementare legală în parte (procentul "p", indicatorii CTt, BAt, Vit, Vitr, VTt, VTtr etc.) ce conduc la concluzia că taxa aplicată este una globală, şi nu individuală, raportată la un bun anume, care ar fi supus impozitării atât la momentul punerii în vânzare, cât şi la momentul consumului.

În Deciziile Curţii Constituţionale menţionate mai înainte s-a statuat inclusiv că "taxa de claw-back este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora «Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege». Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare".

Principiul dublei impuneri se prezumă a fi fost respectat de legiuitor prin însăşi formula de calcul şi prin definirea fiecărui indicator pe baza cărora se determină taxa aplicată în mod global.

2. În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Din perspectiva art. 36 C. proc. civ., potrivit căruia, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana împotriva căreia se îndreaptă cererea de chemare în judecată şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, existenţa sau a dreptului afirmat reprezentând o chestiune de fond, pentru a stabili cine este subiectul pasiv în raportul juridic din prezenta speţă, instanţa de control judiciar are în vedere dispoziţiile art. 9 O.U.G. nr. 77/2011, precum şi dispoziţiile Codului de procedură fiscală, şi constată că ANAF este persoana ce răspunde pretenţiei formulate de reclamantă cu privire la restituirea taxei, cerere accesorie capătului principal de cerere, de anulare a actului administrativ emis de CNAS.

În principiu, potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011 (când acestea au intrat în vigoare), procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia claw-back datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor sau de reprezentanţii legali ai acestora vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 77/2011 a avut ca efect subrogarea de drept a ANAF în prerogativele de administrare a creanţelor generate şi gestionate până la acel moment de către CNAS, derivând din obligaţia de plată a contribuţiei trimestriale datorate de companiile farmaceutice.

Noţiunea de "administrare a creanţei", avută în vedere de prevederile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, se referă numai la procedura de încasare şi de executare silită a creanţelor deja stabilite şi nu poate fi extinsă pentru operaţiunile juridice premergătoare de constatare a existenţei şi întinderii creanţei care au ca obiect individualizarea procentului de contribuţie, a bazei de calcul, respectiv calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă de claw-back şi comunicarea acesteia către debitor, acestea din urmă fiind atribuţii exclusive ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Această concluzie se impune faţă de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, în care se precizează în mod expres faptul că: "Pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţia datorată potrivit art. 363 indice 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi se plăteşte conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora."

Aşadar, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, vândute anterior intrării in vigoare a prevederilor ordonanţei aflate în discuţie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are competenţa de a stabili contribuţia datorată conform art. 363 indice 1 Legea nr. 95/2006.

Faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are decât atribuţii de administrare a creanţelor rezultă cu evidenţă şi din prevederile art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este competentă cu privire la administrarea creanţelor ce reprezintă contribuţia claw-back, ca atare, aceasta are competenţa de a dispune şi asupra cererii de restituire a taxei nedatorate, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (în vigoare în perioada de referinţă).

În consecinţă, prima instanţă a soluţionat corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, recursul incident fiind nefondat.

Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 103 din data de 22 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.