Suspension of Environment Fund tax execution upheld; appeal by Fund Administration dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15 septembrie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu ("AFM"), a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.08.2022, înregistrată la AFM sub nr. x/26.08.2022, şi a efectelor Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.08.2022, înregistrat la AFM, sub nr. x/26.08.2022, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1589 din 26 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu;

(ii) a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/26.08.2022, înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. x/26.08.2022, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii privind anularea acesteia, menţionând că, în temeiul art. 278 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul în care reclamanta nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate;

(iii) a respins, în rest, cererea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1589 din 26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, iar în rejudecare, respingerea cererii de suspendare.

Sub motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta critică faptul că instanţa de fond nu a respectat cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că, acesta a preluat întocmai susţinerile reclamantei, fără a examina în mod efectiv argumentele invocate în apărare, concluzionând întru-un singur paragraf că toate aceste aspecte sunt în măsură să contureze cazul bine justificat.

Susţine că, atâta timp cât în considerente instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală.

Faţă de cele arătate, solicită instanţei casarea în totalitate a sentinţei atacate şi trimiterea dosarului instanţei de fond în vederea rejudecării.

Sub motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin recurs se critică modul în care prima instanţă a apreciat că argumentele menţionate de reclamantă sunt de natură să contureze o îndoială serioasă în sensul legii organice.

Susţine că nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unui prejudiciu, care nu a fost demonstrată în cauză.

Afirmă că toate criticile reclamantei, în argumentarea îndeplinirii condiţiei legale a existenţei "cazului bine justificat", vizează aspecte care antamează fondul dedus judecăţii, respectiv acţiunea de anulare a actului administrativ-fiscal.

În lumina Deciziei nr. 442 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 30 ianuarie 2013 şi a jurisprudenţei constante a Curţilor de Apel, în speţe similare, solicită să se constate faptul că reclamanta nu aduce nicio critică de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea Deciziei de impunere nr. x/20.03.2019, respectiv că:

i) actul administrativ-fiscal anterior menţionat ar fi fost emis de o instituţie necompetentă material sau ii) actul administrativ este emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale sau iii) actul administrativ anterior menţionat nu este motivat, că ar fi fost modificat substanţial în cale recursului.

În esenţă, recurenta critică faptul că instanţa de fond nu a avut în vedere următoarele:

A. S.A. a desfăşurat activităţi de preluare a obligaţiilor anuale de gestionare a deşeurilor de ambalaje generate de agenţii economici responsabili, cu care acesta a încheiat contracte, iar această activitate generează obligaţii conform art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, o contribuţie de 2/RON/kg, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile.

Raportul de inspecţie fiscală nr. x/26.08.2022, precum şi Decizia de impunere nr. x/26.08.2022 au fost corect întocmite în conformitate cu Ordinul 2082/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate în activitatea de inspecţie fiscală, Capitolul V, anexa 12 a) şi anexa 12 b).

Activitatea efectiv desfăşurată de societate în perioada controlată, 01.01.2021 — 31.12.2021, a fost cea de preluare a responsabilităţii îndeplinirii obiectivelor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere.

La stabilirea stării de fapt fiscale, inspecţia fiscală a avut în vedere şi prevederile art. 61, alin. (2) din Ordinul nr. 578/2006 privind Metodologia de calcul a contribuţiilor datorate la Fondul pentru mediu.

Baza de calcul o reprezintă diferenţa dintre obiectivele anuale de gestionare a deşeurilor de ambalaje în conformitate cu prevederile Anexei nr. 3 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzătoare obiectivelor anuale pentru care a preluat responsabilitatea şi cantităţile de deşeuri de ambalaje încredinţate spre valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificare prin reciclare în numele clienţilor, potrivit prevederilor Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu cu modificările şi completările ulterioare.

Societatea are obligaţia de a implementa, prin terţi, obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului pentru cantităţile corespunzătoare obiectivelor anuale.

Faptul că S.C. A. S.A. este un intermediar de servicii care nu realizează în mod direct operaţii de valorificare nu o absolvă de responsabilitatea legală şi contractuală pe care o au şi pe care şi-au asumat-o la încasarea tarifului de la clienţii societăţii.

În conformitate cu pct. 26 lit. a) din Procedura de autorizare pentru preluarea responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje, aprobată prin Ordinul comun nr. 932/481/2016 a Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi viceprim-ministrului, Ministrului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, A. S.A avea obligaţia "să asigure şi să finanţeze, în numele operatorilor economici responsabili, colectarea, valorificarea sau incinerarea în instalaţii de incinerare cu valorificare de energie şi, respectiv, reciclarea deşeurilor de ambalaje, să raporteze modul de gestionare a acestora şi să atingă cel puţin obiectivele prevăzute în Legea nr. 249/2015 art. 16 alin. (4)".

În privinţa condiţiei existenţei unei pagube iminente, instanţa de fond s-a raportat doar la cuantumul sumei, fără a proceda la verificările necesare pentru a se stabili dacă executarea deciziei de impunere ar conduce doar la o diminuare ilicită a patrimoniului sau, într-adevăr, ar aduce atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Intimata nu a dovedit, sub aspectul prejudiciului, intrarea în incapacitate de plată nedepunând la dosar nici un act doveditor din care să reiasă că executarea obligaţiei stabilită prin actul atacat pe calea prezentei acţiuni i-ar produce o pagubă sau ar afecta bunul mers al activităţii sale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta AFM este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul-pârât este nefondat.

Din cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., rezultă că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia.

Aceste cerinţe sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În speţă, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clar prezentate raţiunile avute în vedere.

Prin criticile recurentului se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea, aşa cum s-a statuat în paragraful 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Chiar dacă a fost îmbrăţişat opinia reclamantei, prima instanţă a arătat care sunt considerentele de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, fiind evident înlăturate apărările contrare.

Astfel, în cercetarea cazului bine justificat, prima instanţă a analizat motivele reclamantei cu privire la fondul raportului juridic fiscal şi a concluzionat că acestea nu par a fi, la prima vedere, lipsite de temei serios, dezbaterea purtată între părţi evidenţiind existenţa unei controverse juridice importante a cărei soluţie nu este evidentă de la bun început.

În privinţa eminenţei pagubei, prima instanţă s-a raportat la cuantumul sumei în discuţie - 4.838.566 RON şi iminenţa executării debitului cu consecinţe negative asupra activităţii societăţii. În plus, a făcut referire la miza litigiului şi la dreptul reclamantei la un proces echitabil.

Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat.

De principiu, o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauză, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor art. 278 Codul de procedură fiscală şi art. 14 Legea nr. 554/2004, privind condiţiile suspendării efectelor unui act administrativ fiscal, în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Curtea de apel a reţinut corect condiţiile de suspendare a actului administrativ rezultate din conţinutul acestei dispoziţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente, condiţii definite de art. 2 lit. ş) şi t) Legea 554/2004 ca fiind: împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrative, respectiv, prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În fapt, prin decizia de impunere x/26.08.2022 reclamantei i s-a impus o contribuţie la Fondul de mediu, de 2 RON/kg, datorată pentru "diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile", conform art. 9 alin. (1) lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005, aferentă anului 2021, în sumă de 4.838.566 RON.

Inspectorii AFM au dispus sancţionarea A. S.A. pe motiv că nu ar fi asigurat valorificarea efectivă a cantităţilor de deşeuri raportate.

În concret, obligaţia principală a fost calculată pe baza cantităţilor de ambalaje introduse pe piaţă de clienţii societăţii pentru care A. S.A. a preluat responsabilitatea şi cantităţile încredinţate ca fiind valorificate prin reciclare în numele clienţilor, cu referire şi la societatea B. S.R.L. (IBL) şi la cantitatea de 4.342.197 kg deşeuri de sticlă, cantitate pe care reclamanta o consideră reciclată iar organul fiscal susţine contrariul.

B. S.R.L. a fost supusă unui control inopinat pentru aceeaşi perioadă iar concluziile reţinute conduc la ideea că aceasta a obţinut produse din deşeurile de sticlă, prin concasare şi amestecare cu nisip şi ciment, în acest mod obţinându-se pavele şi bolţari. Totodată, s-a imputat acestei societăţi că în anul 2021 nu deţine un agrement tehnic avizat corespunzător dar şi alte nereguli în producţia şi vânzarea acestor produse.

Toate aceste date trebuie luate în considerare la analiza obligaţiei de plată a contribuţiei la fondul de mediu, fiind incidente în cauză, în mod aparent, nu doar dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. v) dar şi cele de la lit. v)1 şi art. 10 alin. (2) indice 2 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu:

"Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din:

…v) o contribuţie de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de valorificare a deşeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare, şi cantităţile încredinţate spre valorificare, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile;

v^1) o contribuţie de 2 RON/kg datorată de operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare/valorificare/salubrizare şi raportează deşeuri pentru contribuabilii prevăzuţi la lit. v) şi y), pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje, deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE), baterii, anvelope uzate, declarate ca fiind gestionate, şi cantităţile de deşeuri constatate de Administraţia Fondului pentru Mediu;…"

Art. 10 alin. (2^2): "Contribuţiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. v) şi y) nu se datorează pentru cantităţile de deşeuri pentru care au fost stabilite obligaţii de plată în baza prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v)^1)."

Întrucât dispoziţiile art. 9 lit. v) şi v) indice 1 privesc două situaţii distincte care se exclud reciproc, în acest sens fiind art. 10 alin. (2) indice 2 O.U.G. nr. 196/2005, ceea ce este important, din punct de vedere al conturării cazului bine justificat, este tocmai îndoiala cu privire la incidenţa în cauză a art. 9 lit. v), reţinut în actul administrativ fiscal.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că nu rezultă din cuprinsul actelor administrativ-fiscale, motivul pentru care nu s-a făcut aplicarea lit. v)1 pentru B. S.R.L., în condiţiile în care aceasta îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege, cu excepţia agrementului tehnic avizat şi că sarcina A. pare a fi doar aceea de a se asigura că, în baza documentelor de trasabilitate, au fost predate în contul său, până la atingerea obiectivelor anuale, cantităţi de deşeuri către operatori economici precum IBL.

Nicio critică din recurs nu vizează în concret motivele pentru care prima instanţă a reţinut îndeplinită cerinţa existenţei cazului bine justificat, aşa cum acesta a fost redat mai înainte. Considerentele raportului de inspecţie fiscală nu explică această dilemă juridică iar reluarea lor în cererea de recurs nu este în măsură să invalideze raţionamentul judecătorului fondului.

Înalta Curte constată nefondate şi criticile referitoare la condiţia existenţei pagubei iminente.

Actele dosarului şi ansamblul circumstanţelor cauzei atestă, totodată, îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuţie (4.432.197 RON) şi iminenţa executării debitului cu consecinţe negative asupra activităţii societăţii.

Astfel, s-a presupus în mod rezonabil că executarea sumei stabilite în decizia de impunere ar conduce la insolvenţa societăţii. Pentru această prezumţie nu erau necesare probe suplimentare faţă de situaţia financiară a societăţii, aşa cum rezultă din actele fiscale.

În luarea măsurii provizorii a suspendării actului administrativ, corect au fost evaluate comparativ interesele în cauză. La acest moment, trezoreria publică nu ar fi afectată câtă vreme reclamanta şi-ar continua activitatea curentă, pe când o executare silită a reclamantei ar putea produce consecinţele mai sus identificate.

Înalta Curte aminteşte că un alt instrument în analiza cererii de suspendare a executării actului administrativ îl constituie principiul proporţionalităţii, în sensul în care, instanţa de judecată este datoare să analizeze dacă se impune executarea actului, chiar înainte ca instanţele să se pronunţe asupra legalităţii sale.

Având în vedere că statul are obligaţia de a asigura căi legale pentru protecţia provizorie a oricărei persoane împotriva arbitrariului până când o instanţă va statua asupra legalităţii actului administrativ pretins vătămător, soluţia de admitere a cererii de suspendare este legală.

Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta AFM, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 1589 din 26 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.