Pensioner's appeal to compel new ordinance on pension point increase declared null for lack of legal grounds

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2021, la data de 01.03.2021, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, pentru nerespectarea legii privind majorarea punctului de pensie, cum prevede art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019, astfel cum a fost votată de Parlamentul României şi promulgată de Preşedintele României.

La data de 30 martie 2021, pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 2799/19.04.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII - a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetentei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe sub acelaşi număr de dosar la data de 12.07.2021.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamanta este nemulţumită de emiterea O.U.G. nr. 135/2020 şi reclamă vătămarea dreptului său la pensie prin dispoziţia din această Ordonanţă referitoare la valoarea punctului de pensie, apreciind ca fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1229/13.09.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetentă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, reţinând că reclamanta are domiciliul în oraşul Tulcea, în cauză fiind incidentă competenţa teritorială exclusivă instituită de art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 262/CA din 13 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă acţiunea promovată în contencios administrativ de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 262/CA din 13 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A..

În motivarea recursului, a arătat că în speţă obiectul era obligaţie de a face si, deşi instanţa face referire la acest aspect, se pronunţa pe excepţia lipsei calităţii procesuale, ceea ce nu este corect, atât timp cât a cerut ceva şi i se impune altceva, dând răspuns la solicitarea instanţei cu luarea in considerare a obiectului, deşi a făcut precizări în acest sens.

Referitor la admisibilitatea cererii, recurenta a susţinut că succintul examen al regimului juridic al acţiunii împotriva ordonanţelor Guvernului relevă faptul că, în această materie, controlul instanţelor judecătoreşti este limitat, în considerarea naturii juridice a actelor în discuţie, respectiv a faptului că "ordonanţa este un act administrativ supus unui regim juridic mixt, de drept constituponal şi de drept administrativ, spre deosebire de hotărârea Guvernului, supusă exclusiv unui regim juridic administrativ". Se observă, totodată, că mecanismul consacrat în această privinţă de Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 126 alin. (5) din Constituţie, creează o strânsă legătură între instanţele judecătoreşti şi instanţa de contencios constituţional, admisibilitatea acţiunii în faţa instanţei de judecată fiind condiţionată de pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei soluţii de constatare a neconstituţionalităţii ordonanţei Guvernului. Se realizează în acest mod concilierea mai multor exigenţe impuse de rigorile statului de drept: asigurarea supremaţiei Constituţiei, respectarea principiului separaţiei si echilibrului puterilor în stat şi protecţia drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale persoanelor.

Cu privire la speţa de faţă, recurenta a arătat că instanţa de contencios constituţional a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 1 pct. 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt neconstituponale; Cu majoritate de voturi a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 1 pct. l-6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În motivarea sentinţei civile nr. 3570/18.05.2021, Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021 - având aceiaşi obiect - respinge excepţia inadmisibilitatii ca neîntemeiata având în vedere ca reclamantul doreşte realizarea dreptului sau de plata a pensiei la o alta valoare a punctului de pensie, asa cum a stabilit şi Curtea Constituţională si aşa cum prevede legea pensiilor, aflată în vigoare – art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019 privind majorarea punctului de pensie.

În concluzie, conform acestor considerente, a învederat că obiectul cererii deduse judecăţii îl reprezintă obligaţia de a face, obiect admisibil în raport de cerere, astfel încât excepţia inadmisibilitatii promovării acţiunii este nefondată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât recurenta nu a indicat motivul de nelegalitate care, în opinia sa, atrage nelegalitatea sentintei recurate, iar motivarea recursului nu este susceptibilă de încadrare în ipotezele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pe fond, a arătat că, în mod corect a constatat prima instanţă că opinia reclamantei este aceea că instanţa ar putea obliga pârâtul Guvernul României ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 135/2020 să emită o altă ordonanţă de urgenţă, în deplină concordanţă cu dispoziţiile legii nr. 127/2019, în ceea ce priveşte valoarea punctului de pensie. Or, deşi sunt acte emise de Guvern, ordonanţele nu sunt acte administrative astfel încât să se circumscrie art. 8 din Legea nr. 554/2004.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a susţinut că în mod greşit a fost catalogat obiectul acţiunii drept pretenţii, acesta fiind obligaţia de a face. În opinia sa, completul, verificându-şi competenţa, trebuia să pronunţe o încheiere fără citarea părţilor prin care să dispună trimiterea dosarului completului specializat competent, după caz şi nu să judece actiunea si să o respingă ca inadmisibilă.

6. Procedura de soluţionare a cererii de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

În temeiul art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare, actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele invocate, cu apărările formulate prin întâmpinare şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul art. 488 C. proc. civ. care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, în care nu indică niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ., recurenta nu evidenţiază care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în articolul antereferit.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta nu a indicat vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicate niciuna dintre ipotezele prevăzute la pct. 1-8 ale acestui articol, nici afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurentă prin memoriul de recurs, în esenţă, se referă la opinia acesteia în sensul că instanţa ar putea obliga pârâtul Guvernul României ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 135/2020 să emită o altă ordonanţă de urgenţă, în deplină concordanţă cu dispoziţiile legii nr. 127/2019, în ceea ce priveşte valoarea punctului de pensie, aspecte pe care le-a prezentat în aceeaşi formă şi în faţa instanţei de fond, şi care nu se referă la nelegalitatea sentinţei atacate.

Instanţa de control judiciar reţine că judecătorul fondului a arătat motivul pentru care constatat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este întemeiată, respectiv că anularea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, act cu caracter normativ cu putere de lege, nu poate face obiectul analizei instanţei de contencios administrativ şi, cu atât mai puţin obligarea Guvernului la emiterea unui act normativ, care ar echivala cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti.

Aşadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamantă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând motivul pentru care acţiunea este admisibilă.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României şi va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Guvernul României.

Constată nulitatea recursulului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 262/CA din 13 decembrie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.