Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2842/2023 AI generated

Challenge to Arbitrator Nomination: Appeal Annulled for Failure to Pay Judicial Stamp Duty

Case Number Decizia nr. 2842/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal for non-compliance with formal requirements, leaving the Court of Appeal's decision of 14 December 2020 in force, which had previously dismissed the claim as unfounded. The dispute originated from a challenge to the appointment of arbitrators and the refusal of the arbitration authority to intervene in an international commercial arbitration case; after the original claimant died, the case was continued by the heirs, who appealed the lower court's rejection of their lawsuit. The decisive legal basis was the failure to pay the mandatory judicial stamp duty of 200 RON as required by Article 486(2) of the Civil Procedure Code and Article 24 of O.U.G. No. 80/2013, a defect that triggered the nullity sanction under Article 486(3) of the Civil Procedure Code despite prior notice to the appellants to cure the deficiency.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 486 alin. (2) C. proc. civ, art. 148 alin. (6) din C. proc. civ; Challenge to Arbitrator Nomination: Appeal Annulled for Failure to Pay Judicial Stamp Duty: În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că instanţa de fond încalcă îndrumările obligatorii ale deciziei civile nr. 5438/08.11.2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (insuficienta şi contradictoria motivare a sentinţei) a trimis din nou cauza spre rejudecare, că motivarea hotărârii este contradictorie, precum şi că sentinţa fondului a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Keywords

AI generated
arbitration payment of stamp duty international sanction article of civil procedure appointment of an heir tariff dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 15 din Legea nr. 554/2004
14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ
În al treilea ciclu procesual, la data de 22.06.2020, Curtea de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 412 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
5438/08.11.2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 486 alin. (2) C. proc. civ
Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, Înalta Curte constată neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii dispusă la alin.
art. 148 alin. (6) din C. proc. civ
Potrivit prevederilor art. 148 alin. (6) din C. proc. civ.: "Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", iar conform art.
art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013
Conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art.
art. 486 alin. (2) din C. proc. civ
Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.01.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Camera de Comerţ şi Industrie a României, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Autoritatea de nominare, solicitând anularea actului de desemnare/nominare a arbitrilor şi supleanţilor care constituie tribunalul arbitral învestit cu soluţionarea dosarului arbitral nr. x/2013 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, precum şi anularea răspunsului nr. x/30.10.2013 al Autorităţii de nominare din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional. A mai solicitat reclamantul suspendarea executării celor două acte administrative în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 1390 din data de 06.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a României şi, în consecinţă, a fost respinsă cererea reclamantului A. împotriva pârâtei Camera de Comerţ şi Industrie a României ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 62 din data de 22.01.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2014, a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant A., a fost casată sentinţa civilă nr. 1390 din data de 06.05.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

A reţinut instanţa de recurs faptul că trebuie valorificată în proces voinţa părţii reclamante care a indicat, prin chiar cererea introductivă, că are legitimare procesuală pasivă atât Camera de Comerţ şi Industrie a României, cât şi Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în cadrul căreia funcţionează Autoritatea de nominare.

Prin sentinţa civilă nr. 736 din data de 06.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale ca neîntemeiată; a fost admisă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Autoritatea de nominare şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată împotriva Autorităţii de nominare ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă; a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României ca neîntemeiată; a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României ca fiind inadmisibilă.

Prin decizia nr. 5438 din data de 08.11.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2014, a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant A., a fost casată sentinţa civilă nr. 736 din data de 06.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În al treilea ciclu procesual, la data de 22.06.2020, Curtea de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în sensul că a luat act de decesului reclamantului A., survenit la data de 22.03.2019, şi a dispus introducerea în proces a moştenitorilor acestuia, soţia supravieţuitoare B. şi fiul C..

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa civilă nr. 492 din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Autoritatea de nominare, excepţia lipsei de interes a reclamantului şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii; s-a respins cererea formulată de reclamanţii reclamanţii B. şi C., împotriva pârâţilor Camera de Comerţ şi Industrie a României, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Autoritatea de nominare din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţa civilă nr. 492 din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat cerere de recurs reclamanţii B. şi C..

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că instanţa de fond încalcă îndrumările obligatorii ale deciziei civile nr. 5438/08.11.2019, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (insuficienta şi contradictoria motivare a sentinţei) a trimis din nou cauza spre rejudecare, că motivarea hotărârii este contradictorie, precum şi că sentinţa fondului a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Camera de Comerţ şi Industrie a României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 mai 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de faţă, Înalta Curte constată neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii dispusă la alin. (3) al aceluiaşi articol, cererea de recurs fiind netimbrată.

1. Argumente de drept şi de fapt relevante

Potrivit prevederilor art. 148 alin. (6) din C. proc. civ.: "Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", iar conform art. 197 din acelaşi act normativ: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.."

Totodată, dispoziţiile art. 33 alin. (1) şi alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligaţia de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Prin rezoluţia completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei, s-a stabilit în sarcina recurentilor obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON, obligaţie comunicată prin adresele emise la data de 7 martie 2022 aflate la dosar şi comunicate acestora la data de 10 martie 2022, conform proceselor-verbale de înmânare aflate la dosar.

În aceste condiţii, se constată că recurentii-reclamanti nu au achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, deşi obligaţia le-a fost adusă la cunoştinţă, astfel cum rezultă din actele de procedură antereferite, la termenul de judecată din 25 mai 2023, apărătorul acestora precizând că recurenţii înţeleg să nu achite taxa judiciară de timbru.

Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 486 alin. (3) care dispun că menţiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamanţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 492 din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.