Contradictory final judgments on judicial assistant seniority caps and the positive effect of res judicata in revision proceedings

Şedinţa publică din data de 25 mai 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin Decizia nr. 5182 din 3 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile declarate de reclamantele A. şi B. şi de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 432 din 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, cu privire la criticile pârâtului Ministerul Justiţiei, că prima instanţă a apreciat, în mod corect, că în privinţa reclamantelor, astfel cum rezultă din sentinţa nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2017, schimbată prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Ministerul Justiţiei a fost obligai să calculeze salariul acestora prin includerea sporului de fidelitate (sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei).

Astfel, având în vedere prevederile art. 430 din C. proc. civ., instanţa de recurs a reţinut că judecătorul fondului a constatat, în mod corect, că la emiterea ordinului contestat pârâtul Ministerul Justiţiei nu a avut în vedere şi obligaţia stabilită în sarcina sa în cadrul Dosarului nr. x/2017, de stabilire/calculare a drepturilor salariale ale reclamantelor prin includerea şi a sporului de fidelitate începând cu 27.07.2014 şi pentru viitor, până la încetarea raporturilor de serviciu, obligaţie care, conform atribuţiilor ministerului justiţiei şi a prevederilor Legii nr. 153/2017, nu poate fi adusă la îndeplinire decât prin emiterea unui ordin de salarizare.

Referitor la recursul declarat de reclamante, instanţa de recurs a reţinut caracterul nefondat al criticilor subsumate cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 din C. proc. civ.

Astfel, a arătat că, deşi în cadrul analizei recursului declarat de pârât, soluţia primei instanţe de admitere în parte a acţiunii, s-a datorat, în exclusivitate, constatării autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive invocate de reclamante, a considerat, raportat la momentul emiterii ordinului contestat, că salarizarea asistenţilor judiciari era reglementată de dispoziţiile Legii nr. 153/2017, prin urmare a apreciat că nu pot fi primite susţinerile recurentelor vizând pretinsa ignorare a considerentelor/Deciziei CCR nr. 794/2016 şi a Deciziei Î.C.CJ. nr. 36/4.06.2018, respectiv a principiului nediscriminării, ce trebuie să guverneze sistemul de salarizare.

Totodată, a apreciat că sunt nefondate şi argumentele recurentelor-reclamante referitoare la interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 284/2010 şi art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009, care au condus la respingerea celui de al doilea capăt de cerere.

2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire pârâtul Ministerul Justiţiei, a cărei calitate procesuală a fost preluată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca efect al subrogaţiei intervenite prin Legea nr. 304/2022, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuenta arată că, prin acţiunea formulată, reclamantele A. şi B. au solicitat anularea OMJ nr. 1415/C/2019 şi emiterea unui nou ordin de încadrare, prin care indemnizaţia lunară stabilită să cuprindă sporul de fidelitate, începând cu data de 01.01.2019.

Prin sentinţa civilă nr. 422/2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea şi a dispus modificarea în parte a OMJ nr. 1415/C/2019 în ceea ce priveşte drepturile salariale ale reclamantelor, în sensul recalculării, retroactive, începând cu data de 01.01.2019, a indemnizaţiei lunare brute de încadrare a reclamantelor, cu luarea în considerare a indemnizaţiei lunare brute de încadrare a unei "vechimi în funcţie" de 5 -10 ani, fără ca noua indemnizaţie lunară de încadrare brută să depăşească nivelul prevăzut pentru anul 2022 de Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII, art. 16 alin. (1), pentru o vechime de 3-5 ani.

Prin Decizia nr. 5182/03.11.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursurile formulate în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 974/09.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea aceloraşi reclamante, care solicitau calcularea indemnizaţiei prin raportare la o tranşă de vechime mai mare decât cea de 3-5 ani, invocând chiar sentinţa civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. x/2017, reţinând că în cazul asistenţilor judiciari nu pot fi luate în considerare tranşe de vechime care nu sunt prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin Decizia nr. 5550/15.11.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de cele două reclamante.

Revizuenta consideră că există autoritate de lucru judecat/efectul pozitiv al lucrului judecat, întrucât în cel de-al doilea litigiu, în care se discută aceeaşi problemă litigioasă nu se putea statua diferit.

2. Apărarea intimatelor

Prin concluziile scrise formulate în cauză, intimatele A. şi B. au solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca nefondată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Înalta Curte reţine că, printr-o primă cerere formulată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B., intimate în prezenta cerere de revizuire, au solicitat modificarea Ordinului nr. 571/C/18.02.2020 emis de Ministrul Justiţiei şi obligarea acestuia să emită un nou ordin, în sensul includerii în indemnizaţia lunară, începând cu data de 01.01.2020 şi a sporului de fidelitate (spor pentru vechimea în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei), corespunzător vechimii efective în funcţia de asistent judiciar.

În motivarea cererii, reclamantele au invocat sentinţa civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. x/2017, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă, prin care s-a recunoscut acest spor retroactiv şi s-a dispus plata acestuia începând cu data de 27.07.2014 şi pentru viitor, până la încetarea raportului de serviciu al reclamantelor.

Prin sentinţa civilă nr. 974/09.10.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că ordinul contestat vizează a treia etapă de aplicare a Legii nr. 153/2017, însă reclamantele nu solicită acordarea unui spor din cele stabilite de acest act normativ, ci solicită realizarea încadrării prin raportare la vechimea totală în funcţie, de peste 5 ani.

A mai reţinut instanţa că, disp. art. 16 din Legea nr. 153/2017 stabilesc pentru asistenţii judiciari o indemnizaţie lunară de încadrare aferentă unei vechimi în funcţie de la 0-3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, astfel că nu se pot stabili pentru reclamante indemnizaţii prin raportare la alte tranşe de vechime.

În ceea ce priveşte efectele sentinţei civile nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. x/2017, schimbată în parte prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 780/22.03.2018, aceeaşi instanţă reţine că în cadrul acestui litigiu, reclamantele au solicitat acordarea de despăgubiri constând în c/valoarea sumelor compensatorii reprezentând diferenţele salariale rezultate dintre indemnizaţiile ce rezultă din acordarea sporului de fidelitate, aplicându-se mecanismul egalităţii nivelului salarial astfel cum a fost stabilit prin O.U.G. nr. 83/2014 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 şi nu prevederile Legii nr. 153/2017.

Menţinunea din cuprinsul hotărârii privind acordarea pentru viitor a sumelor stabilite prin hotărâre nu poate primi interpretarea propusă de reclamante, respectiv acordarea unui spor care nu mai este prevăzut de noua lege de salarizare.

În ceea ce priveşte valorificarea vechimii în funcţie, care sub imperiul Legii nr. 153/2017 este un element de stabilire a salariului şi nu un spor, în cazul asistenţilor judiciari, aceasta este limitată prin voinţa autorităţii legiuitoare la cele două intervale de 0 – 3 ani şi 3 – 5 ani, astfel că pârâtul nu putea stabili o altă vechime.

Prin Decizia nr. 5550/15.11.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2020 s-au respins ca nefondate recursurile declarate de părţi împotriva sentinţei civile nr. 974/09.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Înalta Curte reţine că aceleaşi reclamante, intimate în prezenta cerere de revizuire, au formulat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2019, o acţiune prin care au solicitat anularea în parte a Ordinului nr. 1415/C/19.03.2019 emis de Ministrul Justiţiei, în sensul modificării indemnizaţiei de încadrare brută lunară, întrucât nu a fost indus sporul pentru vechime în specialitatea funcţiei din sistemul justiţiei (sporul de fidelitate), deşi prin sentinţa civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în Dosarul nr. x/2017, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 780/22.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, acest spor a fost recunoscut retroactiv, începând cu data de 27.07.2014, şi pentru viitor.

Sentinţa civilă nr. 432/17.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea reclamantelor, a modificat în parte Ordinul MJ nr. 1415/C/19.03.2019 numai în ceea ce priveşte drepturile salariale ale reclamantelor, în sensul recalculării, retroactive, cu începere din data de 01.01.2019, a indemnizaţiei lunare brute de încadrare a reclamantelor cu luarea în considerare a unei "vechimi în funcţie" de 5 -10 ani, fără ca noua indemnizaţie lunară de încadrare brută să depăşească nivelul prevăzut pentru anul 2022 de Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII, art. 16 alin. (1), pentru o vechime de 3-5 ani, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la alocarea sumelor de bani necesare, ca neîntemeiat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut din considerentele sentinţei civile nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, că reclamantele au fost discriminate din punctul de vedere al salarizării, în raport cu alţi asistenţi judiciari, care obţinuseră anterior recunoaşterea "sporului de fidelitate", mai exact luarea în calculul indemnizaţiei de încadrare a vechimii efective în funcţia de asistent judiciar, astfel că ordinele administrative trebuiau să ţină seama de această împrejurare.

Prin Decizia nr. 5182/03.11.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondate recursurile formulate de către părţi împotriva sentinţei civile nr. 432/17.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că se impune efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

Revizuenta, întemeindu-şi cererea de revizuire pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine existenţa a două hotărâri definitive potrivnice, cea de-a doua hotărâre încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prima hotărâre este reprezentată de Decizia nr. 5550/15.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, iar cea de-a doua hotărâre a cărei revizuire se cere, de Decizia nr. 5182/03.11.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, revizuenta invocă şi efectul pozitiv al lucrului judecat, ce se impune în cel de-al doilea proces în legătură cu modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase dintre aceleaşi părţi.

Înalta Curte consideră că cererea de revizuire este admisibilă şi întemeiată, fiind suficient că în judecata ulterioară a fost adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat deja anterior, această judecată nemaiputând să fie contrazisă.

Astfel, în cadrul primului proces s-a constatat definitiv că menţiunea din cuprinsul sentinţei civile nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa privind acordarea pentru viitor a sumelor stabilite prin hotărâre nu poate primi interpretarea propusă de reclamante, deoarece sporul solicitat nu mai este prevăzut de noua lege de salarizare, respectiv Legea nr. 150/2017, care în privinţa valorificării vechimii în funcţie este limitată, în cazul asistenţilor judiciari, la doua intervale de 0 -3 ani şi 3-5 ani.

În cel de-al doilea proces, instanţele au analizat efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat în raport de sentinţa civilă nr. 2079/24.10.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, însă prin cererea de revizuire se au în vedere considerentele şi dispozitivul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primul dosar, cu referire la stabilirea pe viitor a unei indemnizaţii brute lunare şi în raport de vechimea în specialitatea funcţiei, respectiv peste 5 ani.

Cea de-a doua hotărâre, a cărei revizuire s-a cerut nu s-a pronunţat cu privire la efectul pozitiv al lucrului judecat în raport de cele arătate mai sus.

Din actuala fizionomie a motivului de revizuire întemeiat pe disp. art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod, coroborat cu disp. art. 513 alin. (4) C. proc. civ. nu este necesar să fie întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient să existe o judecată anterioară, ce nu mai poate să fie contrazisă cu privire la anumite chestiuni litigioase.

Înalta Curte constată că între cele două litigii există identitate de părţi şi cauză.

În privinţa obiectului celor două acţiuni, deşi nu este identic în sensul că nu s-a solicitat anularea aceluiaşi ordin emis de Ministrul Justiţiei, între acestea există o legătură puternică, deoarece reclamantele solicită acelaşi lucru, şi pentru perioade care se suprapun, de la 01.01.2019, respectiv de la 01.01.2020.

Prin urmare, obiectele celor două dosare este obligatoriu să primească o dezlegare comună, iar în cel de-al doilea proces să se ţină seama de efectul pozitiv al lucrului judecat din prima cauză.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 514 alin. (4) C. proc. civ., urmează să se admită cererea de revizuire şi să se dispună anularea Deciziei nr. 5182/03.11.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal .

Se va trimite cauza pentru rejudecarea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 432/17.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de revizuire formulată de revizuenta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anulează Decizia nr. 5182 din 3 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi trimite cauza pentru rejudecarea recursului formulat împotriva sentinţei nr. 432 din 17 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2019.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată astăzi, 25 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.