Judge transfer dispute: ICCJ declines jurisdiction and remands to Court of Appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the exception of material incompetence invoked ex officio and declined jurisdiction, transferring the case to the Bucharest Court of Appeal’s administrative section. The dispute involved a judge challenging a decision by the Judges’ Section of the Superior Council of Magistracy (CSM) that rejected her request for transfer from one district court to another. The ICCJ determined it lacked competence because Article 29(7) of Law No. 317/2004 grants direct access to the ICCJ only for appeals against decisions of the CSM Plenum, whereas the challenged act was issued by a CSM Section. Consequently, under Article 9 of Law No. 304/2004 and Article 10 of Law No. 554/2004, such non-disciplinary section decisions are subject to review by the competent appellate court based on the claimant's domicile, which in this instance is the Constanța Court of Appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 33 din Legea nr. 303/2004, art. 612 din Legea nr. 303/2004, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 9 din Legea nr. 304/2004, art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004; Judge transfer dispute: ICCJ declines jurisdiction and remands to Court of Appeal: The dispute involved a judge challenging a decision by the Judges’ Section of the Superior Council of Magistracy (CSM) that rejected her request for transfer from one district court to another. The ICCJ determined it lacked competence because Article 29(7) of Law No. 317/2004 grants direct access to the ICCJ only for appeals against decisions of the CSM Plenum, whereas the challenged act was issued by a CSM Section. Consequently, under Article 9 of Law No. 304/2004 and Article 10 of Law No. 554/2004, such non-disciplinary section decisions are subject to review by the competent appellate court based on the claimant's domicile, which in this instance is the Constanța Court of Appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for admitting the exception of material incompetence and declining jurisdiction.
Substantive legal ground determining that decisions of the CSM Sections are subject to review by appellate courts rather than the ICCJ.
Provision establishing the territorial competence of the Constanța Court of Appeal based on the claimant's domicile.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 mai 2023
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 27.12.2022, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 2614 emisă la data de 15 noiembrie 2022 de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând anularea acesteia şi obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul său de la Judecătoria Măcin la Judecătoria Oradea.
În motivarea contestaţiei, a susţinut în esenţă contestatoarea că a fost numită judecător la Judecătoria Măcin prin decretul nr. 1209/21.12.2017, urmare a promovării concursului de admitere în magistratură organizat în baza art. 33 din Legea nr. 303/2004, iar cu ocazia sesiunilor de transfer din cursul anului 2022 a formulat cereri prin care a solicitat transferul la Judecătoria Oradea, iar cererile sale i-au fost respinse.
Invocând dispoziţiile art. 612 din Legea nr. 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare, susţine contestatoarea că, respectivele criterii prevăzute de această normă nu au ordine de prioritate, analizându-se cumulativ, sens în care apreciază că standardul de claritate şi predictibilitate impus de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului este încălcat, neexistând nici un reper concret cu privire la modul în care se soluţionează cererile de transfer.
În drept, contestatoarea a invocat generic Legea nr. 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Legea nr. 317/2004.
Doar intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, susţinând în esenţă că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actului atacat.
Procedura de soluţionare a contestaţiei
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 200-201 C. proc. civ.
În temeiul art. 201 alin. (3) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului, din data de 03.03.2023, s-a fixat primul termen pentru soluţionarea contestaţiei, la data de 23.05.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, având în vedere stadiul dosarului, fiind primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, verificând dacă este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal de a soluţiona contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 2614 din data de 15.11.2022 emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin raportare la dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data de 15 noiembrie 2022 (data emiterii Hotărârii nr. 2614)şi, luând act că nu există cereri prealabile formulate, contestatoarea solicitând în cadrul contestaţiei şi judecarea cauzei în lipsa sa, a reţinut cauza pentru a se pronunţa cu privire la aceasta, fiind recunoscut şi consacrat caracterul absolut al excepţiei.
Soluţia Înaltei Curţi asupra excepţiei necompetenţei materiale, invocată din oficiu
Înalta Curte, în temeiul art. 131 alin. (1) şi art. 248 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 132 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., examinând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale de a soluţiona în primă instanţă prezenta contestaţie, excepţie invocată din oficiu, urmează a o admite, având în vedere următoarele considerente:
Se constată că prin cererea depusă şi înregistrată la data de 27.12.2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –Secţia contencios administrativ şi fiscal contestatoarea A. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 2614 din 15 noiembrie 2022 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Înalta Curte reţine că prin hotărârea contestată s-a respins cererea de transfer de la Judecătoria Măcin la Judecătoria Oradea, formulată de doamna judecător A., delegată în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Măcin.
Analizând astfel conţinutul Hotărârii nr. 2614 din data de 15 noiembrie 2022, se constată că aceasta a fost emisă în baza dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 60 şi următoarele din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, potrivit art. 29 alin. (4)-(9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
"Art. 29. – (…)
(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează.
(5) Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.
(6) Hotărârile prevăzute la alin. (5) se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.
(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători.
8) Contestaţia formulată de judecătorul sau procurorul vizat de hotărârea prevăzută la alin. (5) suspendă executarea măsurii dispuse cu privire la cariera şi drepturile acestuia.
(9) Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia prevăzută la alin. (7) este definitivă."
Rezultă aşadar că, potrivit art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie direct la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Ori, hotărârea contestată în prezenta cauză nu se încadrează în ipoteza reglementată de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu este o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ci o hotărâre a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în vigoare la data de 15 noiembrie 2022 (data emiterii Hotărârii nr. 2614) conform cărora " Hotărârile secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun".
Cum în cauză dreptul comun în materie de contencios administrativ îl reprezintă Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la calitatea contestatoarei, de persoană fizică şi la domiciliul acesteia (situat în str. x, judeţ Tulcea, arondat Curţii de Apel Constanţa) sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora " Reclamantul persoană fizică ….se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul …său."
În consecinţă, cum hotărârea ce face obiectul contestaţiei, emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, nu este pronunţată în materie disciplinară, contestarea acesteia se face conform dreptului comun, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, raportat la rangul central al emitentului actului, competenţa materială de soluţionare în fond revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Constanţa, instanţă competentă teritorial în raport cu domiciliul contestatoarei.
Temeiul de drept al soluţiei
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) şi (2), coroborat cu art. 131 şi art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocată din oficiu şi, având în vedere prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004 şi art. 10 alin. (1) teza a doua şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva Hotărârii nr. 2614 emisă la data de 15.11.2022 de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocată din oficiu.
Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, împotriva Hotărârii nr. 2614 emisă la data de 15.11.2022 de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2023.