Eligibility of salary expenses and entitlement to statutory interest in European funds recovery proceedings

Şedinţa publică din data de 23 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09.02.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, solicitând instanţei anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2017 pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă încheiat la data de 30.08.2017 privind Proiectul x "Creşterea ocupării forţei de muncă din zona rurală" cod SMIS 24226 (în continuare "Procesul-verbal"), împreună cu toate actele anterioare şi subsecvente.

Totodată, reclamanta a solicitat şi anularea Deciziei nr. 7260/30.01.2018 de respingere a contestaţiei formulate ("Decizia") cu privire la Procesul-verbal şi obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON achitată în mod nedatorat, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 20.12.2017, până la data achitării efective.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 299 din 7 august 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

A anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2017 şi Decizia nr. 7260/30.01.2018.

A obligat pârâtul M.F.E. să restituie reclamantei suma de 4.724.889,90 RON, precum şi să plătească reclamantei dobânda legală aferentă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, 09.02.2018, până la data achitării efective.

A respins în rest acţiunea.

A admis în parte cererea de majorare a onorariului de expert.

A majorat onorariul de expert cu suma de 4 000 (patru mii) RON şi a dispus ca reclamanta să achite această sumă în termen de 5 (cinci) zile de la pronunţare.

A admis în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 451-453 C. proc. civ., a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de 15 000 (cincisprezece mii) RON, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente părţii admise din acţiune, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expert judiciar şi onorariu avocat, redus în mod corespunzător.

A respins în rest, cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 299 din 7 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche a promovat recurs pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în urma rejudecării, respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de pârât a formulat întâmpinare intimata-reclamantă A. S.A., în cadrul căreia a solicitat, în principal, anularea recursului, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate, întrucât nu se critică legalitatea sentinţei ci temeinicia acesteia şi a probatoriului administrat şi în subsidiar, respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate, astfel cum a fost pronunţată.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a combătut apărările intimatei-reclamante A. S.A. din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, solicitând a se respinge criticile de nelegalitate invocate de intimat, admiţându-se cererea de recurs, în sensul casării hotărârii recurate, combătând atât excepţia nulităţii recursului, cât şi apărările ce vizează fondul litigiului.

Procedura de soluţionare a recursului

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

- În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 13.05.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23.05.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, după soluţionarea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimata – reclamantă în cadrul întâmpinării, precum şi a celorlalte cereri incidentale, respectiv disjungerea capătului de cerere privind plata dobânzii legale aferente sumei de 4.724.889,90 Ron, începând cu data de 20.12.2017 până la data achitării efective şi suspendarea judecăţii acestuia, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. până la pronunţarea unei hotărâri de către CJUE într-o cauză similară decurgând din dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, ce vizează o altă societate comercială, formulate de recurentul – pârât în cadrul cererii de recurs, în sensul respingerii acestora, Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând cauza spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, anterior Ministerul Fondurilor Europene este fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor în continuare arătate:

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. invocându-se nelegalitatea sentinţei atacate atât în ceea ce priveşte nemotivarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond cât şi în ceea ce priveşte greşita aplicare şi interpretare a normelor de drept material pe soluţia de admitere în parte a acţiunii.

Prealabil în cererea de recurs recurenta-pârâtă solicită disjungerea capătului de cerere privind obligarea autorităţii la plata dobânzii legale aferente sumei de 4.724.889 RON şi suspendarea judecăţii acestui capăt de cerere până la pronunţarea CJUE într-o cauză similară pronunţarea urmând a fi realizată ca urmare a sesizării Curţii de Apel Cluj în dosarul nr. x/2006 conform încheierii din data de 15.12.2021.

Constatând, în dosarul nr. x/2016, că Directiva 2011/7/UE a fost preluată în dreptul intern prin O.G. nr. 13/2011, instanţa Curţii de Apel Cluj a apreciat că s-a ivit o problemă de interpretare a dreptului UE şi a dispus sesizarea CJUE, pentru lămurirea împrejurării legate de acordarea dobânzilor legale penalizatoare aferentă plăţii cu întârziere a cheltuielilor eligibile pentru o perioada în care era în vigoare un act administrativ care excludea iniţial rambursarea şi care a fost anulat ulterior printr-o hotărâre judecătorească.

În cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2018, intimata reclamanta a solicitat instanţei de judecată anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/04.09.2017, anularea Deciziei nr. 7260/30.01.2018, cu obligarea paratei la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data de 20.12.2017, până la data achitării efective.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă nelegalitatea sentinţei recurate sub aspectul nemotivării soluţiei de admitere în parte a acţiunii respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 6 din CEDO.

Se arată faptul că prima instanţă, în ceea ce priveşte soluţia de anulare a procesului-verbal din 4.09.2017 şi a Deciziei nr. 7260/30.01.2018 cu privire la suma reprezentând creanţa bugetară de 4.728.889,90 RON, nu motivat prin considerente proprii soluţia dispusă.

Se reţine că sentinţa de fond este motivată prin preluarea automată a argumentelor reclamantei-intimate şi a concluziilor raportului de expertiză.

În ceea ce priveşte soluţia de administrare a cererii de acordare a dobânzii legale se arată că nu este motivată fiind susţinută numai pe aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a legislaţiei muncii Legea nr. 53/2033, O.G. nr. 13/2011 precum şi a legislaţiei privind fondurile externe nerambursabile – O.U.G. nr. 66/201 şi H.G. nr. 759/2011 în aprecierea legalităţii actelor contestate.

Acte prin care s-au constatat nereguli constând în neindentificarea de către echipa de control a documentelor justificative care să susţină pentru toată perioada supusă verificării realitatea drepturilor cuvenite şi respectarea condiţiei de eligibilitate potrivit căruia cheltuielile cu salariile au fost efectiv plătite persoanelor îndreptăţite.

Se arată că la emiterea titlului de creanţă s-au avut în vedere documentele puse la dispoziţie de către recurenta-intimată, iar din verificarea lor o parte din cheltuieli au fost apreciate ca neeligibile.

Se susţine că în mod nelegal prima instanţă a omologat raportul de expertiză extrajudiciară în condiţiile în care din actele prezentate inclusiv exportul nu se probează în mod cert respectarea condiţiei de eligibilitate potrivit căruia cheltuielile cu salariile au fost efectiv plătite persoanelor îndreptăţite.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă ca aspect de nelegalitate interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. 1 şi (2) C. proc. civ. pe capătul de cerere având ca obiect obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 15000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În principal se solicită înlăturarea acestei obligaţii ca efect al admiterii recursului şi rejudecării în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

În subsidiar se solicită a se face aplicarea art. 451 alin. 2 C. proc. civ. apreciindu-se că în cauză în raport de complexitate nu sunt justificate cheltuielile de judecată cu titlu de onorariu de avocat şi onorariu expert.

În susţinerea recursului recurenta-pârâtă depune copia deciziei nr. 611/5.07.2001 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare.

Motivat, Înalta Curte în şedinţa publică din23.05.2023 a respins excepţia nulităţii recursului invocată de reclamanta-intimată şi a răspuns solicitării de disjungere în recurs a soluţionării capătului de acţiune având ca obiect obligarea la plata dobânzii legale în baza art. 460 alin. 1 şi (2) C. proc. civ.

Având în vedere soluţia dată disjungerii Curtea a constatat că nu se mai impune discutarea cererii de suspendare a cauzei în raport de sesizarea CJUE.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca fondat în parte, sentinţa atacată fiind nelegală în cauză pe capătul de acţiune având ca obiect cererea de obligarea plata dobânzii legale aferente fiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., în cauză Curtea urmând a aprecia ca necesară şi justificată trimiterea cauzei spre rejudecare pentru această cerere.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. sunt apreciate ca fondate în ceea ce priveşte soluţia de admitere a capătului de cerere privind obligarea autorităţii recurente la plata obligaţiei legale aferente sumei de 4.724.889,90 RON.

Curtea constată că această soluţie nu a fost motivată în fapt şi în drept de prima instanţă în cauză fiind nerespectate dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO instanţa de recurs fiind în imposibilitate de a exercita controlul ierarhic de legalitate. Simpla enunţare a principiului civil de repartizare integrală în prejudiciul produs nu reprezintă o motivare conformă cu art. 425 alin. 1 lit. l) C. proc. civ.

În cauză soluţia de admitere a acestei cereri este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente respectiv a dispoziţiilor Legii nd. 554/2004, deoarece prima instanţă nu a stabilit temeiul juridic în baza căruia reclamanta are sau nu dreptul la dobânzi art. 18(3) sau art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Urmează în rejudecare ca prima instanţă să stabilească temeiul juridic al acordării acestor dobânzi atât din perspectiva dispoziţiilor art. 18 alin. 1 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, cât şi în raport de dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 a aplicării sau nu a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2011 în raport de legislaţia specifică aplicabilă sumei principale respectiv dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 şi a legislaţiei comunitare specifice.

În etapa rejudecării prima instanţă va aprecia asupra incidenţei sau nu în cauză a sesizării Curţii de Apel Cluj din dosarul nr. x/2016, cauza înregistrată pe rolul CJUE nesoluţionată la data recursului şi faţă de respingerea cererii de disjungere nu s-a mai impus discutarea cererii de suspendare a cauzei formulate de recurentul-pârât.

Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 care privesc soluţia de anulare a procesului-verbal şi a Deciziei nr. 7260/30.01.2018 cu privire la suma de 4.724.889,90 RON nu vor fi reţinute, sentinţa urmând a fi menţinută pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat cu privire la soluţia de anulare a actelor contestate pe suma reprezentând cheltuieli neeligibile(neregulă) în cuantum de 4.724.889,90 RON

Curtea apreciază că sentinţa atacată pe acest aspect este motivată în fapt şi în drept cu raportare la dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

În cauză nu poate fi reţinută nemotivarea în sensul arătat de recurentul-pârât respectiv preluarea argumentelor reclamantei-intimate sau preluarea concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară.

Prima instanţă a analizat în concret legalitatea actelor contestate ţinând cont de obiectul neregulilor contestate în raport de dispoziţiile art. 116-119 din Codul Muncii şi de aplicarea în cauză a principiului proporţionalităţii reglementat de art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. pe soluţia de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/4.09.2017 şi a Deciziei din 30.01.2018, este nefondat, în cauză neputându-se reţine interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept incidente cu privire la chestiunea litigioasă pe regula constatată.

În mod corect prima instanţă cu respectarea principiului nretroactivităţii legii a analizat existenţa pretinsei nereguli, în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data încheierii contractului de finanţare 8 iulie 2010.

În mod legal a fost stabilit de prima instanţă că în cauză nu există nereguli constatate în sensul că nu au fost depuse documente justificative care să ateste orele efectiv lucrate de persoanele angajate deoarece legislaţia în vigoare la data încheierii contractului de finanţare – art. 116 din Codul muncii nu impunea obligaţia întocmirii unor condici de prezenţă/fişe de pontaj zilnice de către angajator.

- art. 116 din Codul muncii (forma în vigoare la data încheierii Contractului de finanţare - 7 iulie 2010) prevedea că angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate defecare salariat şi de a supune controlului inspecţiei muncii această evidenţă ori de câte ori este solicitat"

- acest articol a fost modificat prin O.U.G. nr. 53/2017 privind modificarea şi completarea Codului muncii ("O.U.G. nr. 53/2017") şi începând cu data de 7 august 2017 are următorul conţinut: angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de munca definit potrivit art. 161 evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţa, ori de câte ori se solicită acest lucru."

Această modalitate de interpretare a normelor legale incidente a fost reţinută atât în cuprinsul expertizei extrajudiciare administrată în faza contestaţiei administrative cât şi în cadrul raportului de expertiză contabilă administrat ca probă la prima instanţă.

Din normele naţionale incidente la data încheierii contractului de finanţare OMFP nr. 3512/2008 OMFP 2634/2015 art. 116-119 din Codul muncii expertiza reţine că nu exista nicio prevedere expresă în vigoare la aceea dată care să cuprindă obligaţia întocmirii unor fişe zilnice de pontaj/condicii de prezenţă sau că acestea ar fi singurele documente primare sau dovezi ale prezenţei salariaţilor la locul de muncă până în luna august 2017 când a fost reglementată expres această obligaţie prin Legea nr. 53/2017.

În mod legal prima instanţă prin soluţia de anulare a validat chestiunea litigioasă în favoarea reclamantei – intimate apreciind că în cauză nu poate fi reţinută neregula constatată respectiv aprecierea ca neeligibile a cheltuielilor reprezentând drepturile salariale aferente persoanelor care nu au fost regăsite în condicile de prezenţă pentru perioada ianuarie – august 2012.

În mod corect prima instanţă a constatat nelegalitatea actelor contestate şi în raport de prevederile contractului de finanţare deoarece nu există în contractul de finanţare prevederi care să stabilească în sarcina reclamantei obligaţia de a întocmi fişe zilnice de pontaj ca document justificativ cu privire la eligibilitatea cheltuielilor.

Cu privire la aspectul de nelegalitate având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea sumei de 4.724.889,90 RON Curtea nu îl va reţine, menţinând în consecinţă sentinţa atacată şi sub acest aspect

Admiterea cererii de restituire reprezintă o consecinţă directă a soluţiei de anulare ca nelegală a actelor contestate cererea de restituire având caracter subsidiar şi fiind admisă în baza art. 1 şi art. 18 alin. 1 şi 83) din Legea nr. 556/2004, în cauză fiind respectat principiul restitutio in integrum în condiţiile în care nu mai există bază legală pentru reţinerea ca datorată legal a sumei considerată neeligibilă prin actele anulate ca nelegale de prima instanţă.

Aspectul de nelegalitate cuprins în art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. care priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ. privind cuantumul cheltuielilor de judecată nu va fi analizat în cauză sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 3/2020 pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea unui recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că "motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat în raport de prevederile art. 451 alin. 2 C. proc. civ. asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 C. proc. civ.

În cauză recurentul-pârât invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. 2 C. proc. civ., Curtea constatând incidenţa Deciziei RIL nr. 3/2020 a ÎCCJ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. în aplicarea art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul declarat de recurentul-pârât.

Va casa în parte sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte cererea de obligare a autorităţii la plata dobânzii aferente.

Va menţine în rest sentinţa atacată cu privire la soluţia de anulare şi de restituire a sumei de 4.724.899,90 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, anterior Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 299 din 7 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche.

Casează în parte sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în ceea ce priveşte cererea de obligare la plata dobânzii legale aferente.

Menţine în rest sentinţa civilă recurată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 mai 2023.