Audit liability for uncapitalized IT assets under service contracts and misclassified budgetary spending for EU-funded projects

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta Inspecţia Muncii în contradictoriu cu pârâta Curtea de Corturi a României a contestat încheierea nr. 1 din 07.01.2016 şi decizia nr. 13/V/16.10.2015 solicitând anularea măsurilor dispuse la cap. I pct. 4, pct. 6, pct. 7, cap. II pct. 12, pct. 13 şi pct. 14 din Decizia nr. 13/V/16.10.2015 emisă de Directorul Direcţiei I din cadrul Departamentului V al Curţii de Conturi, astfel cum au fost acestea menţinute în integralitate prin încheierea nr. 1/07.01.2016 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi şi, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea până la soluţionarea definitivă a cauzei a executării măsurilor dispuse la cap. I pct. 4, pct. 6, pct. 7, cap. II pct. 12, pct. 13 şi pct. 14 din decizia nr. 13/V/16.10.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 766 din 22 februarie 2018, a admis, în parte acţiunea formulată de reclamanta Inspecţia Muncii în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, a anulat încheierea nr. 1/07.01.2016 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, a anulat, în parte, decizia nr. 13/V/16.10.2015, şi anume în ceea ce priveşte măsurile dispuse la Cap. I, pct. 4, 6, respectiv la Cap. II, pct. 12, 13 şi a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond, atât recurenta–reclamantă Inspecţia Muncii cât şi recurenta-pârâtă Curtea de Conturi au declarat recurs.

3.1. Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi prin motivele de recurs arată că pentru remedierea şi înlăturarea abaterii consemnate la pct. III.11 din actul de control a fost dispusă măsura înscrisă la pct. 1.4 din decizia contestată.

În opinia recurentei, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor legale (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Din verificarea modului în care entitatea îşi îndeplineşte atribuţiile specifice în domeniul stabilirii şi controlului relaţiilor de muncă s-a constatat că, atât la nivelul aparatului central cât şi la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă nu s-a organizat în mod corespunzător o evidenţă a activităţii de control privitoare la contractele colective de muncă din care să rezulte modul în care au fost efectiv verificate contractele colective de muncă depuse de către entităţi, precum şi faptul că nu s-a exercitat un control al clauzelor cuprinse în acestea, clauze care în anumite cazuri, exced prevederilor legale.

De asemenea, s-a mai reţinut că inspectoratele teritoriale de muncă nu au controlat clauzele cuprinse în contractele colective de muncă, activitatea rezumându-se doar la o evidenţă sumară din punct de vedere al numărului de contracte colective de muncă încheiate la nivel de unităţi, fără a se verifica efectiv şi clauzele cuprinse în aceste contracte colective de muncă, care, în anumite cazuri nu au respectat prevederilor legale în vigoare şi pentru care nu s-au dispus niciun fel de măsuri în consecinţă.

În acest sens, chiar MMFPSPV, ordonator ierarhic superior al Inspecţiei Muncii, prin secretarul de stat coordonator al dialogului social (scrisoarea nr. x/06.04.2012, transmisă şi înregistrată la entitate sub nr. x/11.04.2012), face unele precizări cu privire la atribuţiile Inspecţiei Muncii prin care se arată că, la înregistrarea contractelor colective de muncă este necesar ca aceasta să asigure " verificarea cu stricteţe a respectării prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi ale art. 138 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora în sectorul bugetar nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natură care excedează prevederile Legii-cadru, şi să sesizeze în scris părţile semnatare asupra neregulilor constatate".

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de fond ignoră împrejurarea că reclamanta nu a prezentat nicio dovadă (situaţie) din care să rezulte modul în care inspectoratele teritoriale de muncă au verificat contractele colective de muncă şi dacă în urma controalelor efectuate au sesizat părţile semnatare că în acestea au prevăzute clauze care contravin prevederilor legale.

Instanţa de fond a ignorat faptul că, în timpul misiunii de audit, conducerea Inspecţiei Muncii a solicitat (cu adresa nr. x/10.09.2015) inspectoratelor teritoriale de muncă o situaţie cu privire la modul de aducere la îndeplinire a dispoziţiile transmise de către organul ierarhic superior, referitoare la verificarea cu stricteţe încă de la înregistrarea contractelor colective de muncă a respectării prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 138 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin măsura de la pct. 1.4 s-a dispus coordonarea activităţii desfăşurate de către inspectoratele teritoriale de muncă şi dispunerea de măsuri prin care, acestea să verifice, încă de la înregistrarea acestora, contractele colective de muncă încheiate în sectorul bugetar, pentru a asigura respectarea, de către angajatori, a prevederilor legale privind salarizarea personalului şi pentru a evita efectuarea de plăţi nelegale de drepturi de personal.

Pentru remedierea şi înlăturarea abaterii consemnate la pct. II.4 din actul de verificare a fost dispusă măsura înscrisă la pct. I.6 din decizia contestată.

Prin măsura dispusă la pct. I.6 nu s-a avut în vedere reinterpretarea voinţei părţilor contrar clauzelor din contractul nr. x/12.12.2006 încheiat între reclamantă şi S.C. A. S.A..

Însă, este necesar a evidenţia faptul că atâta timp cât aplicaţia informatică este instalată pe anumite echipamente care se regăsesc în sediile entităţii verificate, aceasta, ca instituţie publică, nu poate deţine bunuri fără ca acestea să fie înregistrate în patrimoniu indiferent de titlul în baza căruia se realizează aceasta, respectiv fie că sunt proprietatea instituţiei, fie că sunt în folosinţă.

Sub acest aspect, recurenta precizează că în data de 15.12.2006, S.C. A. S.A. a predat entităţii verificate un server şi două aplicaţii, respectiv aplicaţia de preluare a datelor aferente Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor (destinată Inspecţiei Muncii şi ITM-urilor) şi aplicaţia de completare şi transmitere a datelor aferente Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor (destinată angajatorilor). Operaţiunea de predare - primire a acestor bunuri este probată de procesul-verbal întocmit cu această ocazie şi care constituie anexa nr. II.4.19 la actul de verificare.

Mai mult decât atât, în actul de verificare s-a consemnat faptul că au fost întocmite documente de recepţie ale echipamentelor livrate de S.C. A. S.A. în anul 2006, fără a se menţiona că aceste bunuri sunt lăsate în custodia entităţii verificate şi că fac obiectul unui contract de prestări servicii.

În atare situaţie bunurile care erau proprietatea S.C. A. S.A. trebuiau inventariate pe liste de inventariere separate care erau transmise spre confirmare acestei persoane juridice.

Această obligaţie este prevăzută de pct. 19 din Ordinul nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.

În ceea ce priveşte măsura II.12 dispusă prin Decizia nr. 13/V/16.10.2015 şi menţinută prin încheierea nr. 1/07.01.2016, recurenta consideră că susţinerile reclamantei referitoare la soluţia informatică REGES/REVISAL trebuiesc corelate şi cu aspectele menţionate mai sus, unde s-a analizat neînregistrarea în patrimonial entităţii verificate a acestui sistem informatic compus din echipamente software şi hardware.

Astfel, pornind de la derularea procedurii de achiziţie şi a modului de derulare a primului contract s-a observat că, ulterior efectuării plăţilor în baza primului contract, entitatea a continuat să efectueze plăţi pentru "achiziţionarea" aceluiaşi sistem informatic.

Din verificarea plăţilor efectuate în perioada auditată (2013 - 2014) a rezultat că s-au efectuat plăţi pentru "servicii de mentenanţă" aferente unei soluţii informatice care nu este înregistrată în patrimoniul contestatarei şi pentru care a fost necesară extinderea verificărilor pentru întreaga perioadă contractuală.

În opinia recurentei reclamanta nu avea cum să îşi propună să achiziţioneze informaţiile conţinute în bazele de date din sistemul informatic, întrucât, acestea sunt introduse de către persoanele juridice care au obligaţia legală de a introduce date în acest sistem informatic şi nu de către furnizor (SC A.).

Atribuţiile legale ale contestatarei sunt de a gestiona această bază de date şi a efectua controale şi aplica sancţiuni în situaţia nerespectării de către angajatori a obligaţiilor legale (a se vedea art. 10 din H.G. nr. 161/2006 şi art. 5 alin. (2) din H.G. nr. 500/2011). Furnizorul trebuia doar să furnizeze contestatarei soluţia informatică necesară pentru introducerea operaţiunilor de către diverşi angajatori cu privire Ia evidenţa salariaţilor la nivel naţional.

Deşi instanţa reţine că, în perioada 2006-2015, s-au efectuat o serie de upgrade-uri ale soluţiei informatice generate de modificările legislative ce au avut loc în perioada 2007 - 2014, retehnologizare software şi rearhitecturare pe noi sisteme de operare şi sisteme de gestiune a bazelor de date, modernizări asupra echipamentelor hardware utilizate prin instalarea de hard disk-uri şi memorie suplimentară pe serverele puse la dispoziţie de furnizor pentru a susţine volumul tot mai complex de date utilizate în cadrul registrului, servicii de extindere a garanţiei serverelor, etc., în susţinerea acestor aspecte judecătorul fondului nu invocă niciun înscris din care să rezulte recepţia noilor echipamente hardware şi înregistrarea acestora în evidenţa contabilă a entităţii cu toate că, modernizarea sistemului existent (upgrade) reprezintă în fapt anumite etape pentru funcţionarea sistemului informatic REGES/REVISAL, conform cu legislaţia în vigoare.

Cu privire la măsura II.13 dispusă prin Decizia nr. 13/V/16.10.2015 şi menţinută prin încheierea nr. 1/07.01.2016, recurenta arată că echipa de audit a constatat că, la pct. 6.1.1 documentaţia de atribuire a contractului încheiat cu furnizorul S.C. A. S.A., s-a solicitat să se asigure efectuarea de back-up şi restore (salvare şi recuperare de date) în condiţii de maximă protecţie a datelor, aspect ce face obiectul pct. 6.1.3 din contractul nr. x/12.12.2006.

Astfel, pentru serviciile plătite S.C. A. S.A. trebuia, conform clauzelor contractuale, să aplice toate măsurile tehnice şi organizatorice pentru protejarea datelor împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, precum şi împotriva altei forme de prelucrare ilegală a datelor.

În situaţia dată nu se justifică plata serviciilor în speţă efectuată către S.C. A. S.A. pentru operaţiuni care au făcut obiectul contractului, dar pentru că nu au fost prestate/livrate de aceasta, serviciile să fie contractate de la alt furnizor.

În concluzie, contestatara a achiziţionat a doua oară, de la un alt furnizor o soluţie informatică de stocare a datelor necesară, în principal pentru asigurarea securităţii datelor din sistemul informatic REGES/REVISAL, în condiţiile în care, s-au plătit cu titlu de "servicii informatice" şi "servicii de asistenţă tehnică si suport pentru soluţia informatică registrul general de evidenţă a salariaţilor" către prestatorul S.C. A. S.A. în perioada 2007 până în august 2015, servicii care includeau atât echipamentele hardware, cât şi cele software pentru stocarea şi salvarea datelor.

Achiziţia soluţiei de back-up denotă încă odată în plus faptul că entitatea a luat în calcul o eventuală încheiere a relaţiilor contractuale cu S.C. A. S.A. şi faptul că nefiind proprietari ai soluţiei informatice REGES/REVISAL există riscul major să se piardă întreaga arhivă a datelor aferentă acestei soluţii informatice.

Cu ocazia şedinţei de conciliere, şeful Serviciului legislaţie, contencios şi administrativ a precizat faptul că clauza prevăzută în contractul încheiat cu S.C. A. S.A. nu îi exonera de responsabilitatea de a deţine baza de date pe o perioadă mare de timp în condiţii de maximă siguranţă. Prin urmare au procedat la achiziţia unei noi soluţii informatice de salvare şi recuperare date. Acesta a mai precizat că securitatea datelor e garantată de S.C. A. S.A. doar pe perioada contractului.

De asemenea, şeful Serviciului informatică a mai precizat faptul că era necesară această achiziţie pentru ca instituţia să fie protejată prin existenţa unei dubluri a bazei de date, astfel instituţia luându-şi măsuri suplimentare de siguranţă.

În condiţiile în care securitatea datelor e garantată de S.C. A. S.A. doar pe perioada contractului, respectiv din 2007 până în august 2015, nu se pot reţine argumentele entităţii deoarece celălalt contract cu S.C. B. S.R.L. a fost încheiat la 20.03.2013, pe parcursul derulării primului contract, care acoperea deja soluţia informatică de salvare şi recuperare date, nemaifiind necesare astfel de măsuri suplimentare de siguranţă, cel puţin pe perioada derulării contractului iniţial, care s-a derulat până în anul 2015.

În concluzie, faţă de argumentele expuse, solicită să se admită recursul, să se dispună casarea, în parte, a hotărârii judecătoreşti atacate şi, rejudecând în fond procesul să se respingă în totalitate, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, pentru motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Recurenta -reclamantă Inspecţia Muncii a precizat că formulează recurs exclusiv asupra celor stabilite de instanţa de fond privind măsurile prevăzute la cap. I pct. 7 şi cap. II pct. 14 din Decizia nr. 13/V/16.10.2015 a Curţii de Conturi a României.

Referitor la Măsura dispusă la cap. 1 pct. 7 din Decizia nr. 13/V/16.10.2015 consideră că instanţa de fond a emis o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Prin Nota de constatare a Curţii de Conturi nr. x/14.09.2015 s-a reţinut, în mod eronat, faptul că inspectoratele, fiind luat ca exemplu ITM Bihor, ar fi scăzut din evidenţa contabilă în mod nejustificat suma de 286006 RON fără existenţa documentelor care să justifice depunerea tuturor diligenţelor în vederea recuperării acestei sume aferente unui număr de 559 de debitori, persoane juridice radiate în baza unor hotărâri judecătoreşti irevocabile.

În exercitarea atribuţiilor de executare silită, ITM Bihor a efectuat toate demersurile necesare recuperării sumei datorate, dar toţi cei 559 de debitori au fost supuşi procedurii simplificate a falimentului, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 85/2006, republicată, instanţa constatând că aceştia nu deţin nici un bun în patrimoniul lor, astfel încât, nu exista posibilitatea valorificării acestora în vederea satisfacerii creanţelor de orice fel.

Prin urmare, debitele aferente celor 559 debitori au fost scoase din evidenţa contabilă în temeiul prevederilor art. 176 alin. (6) din O.U.G. nr. 96/2003 Codul de procedură fiscal, conform cărora "creanţele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii se scad din evidenţa analitică pe plătitor după radiere, indiferent daca s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligaţiilor fiscale în condiţiile legii".

Din totalul de 559 de debitori radiaţi, pentru un număr de 402 debitori ITM Bihor a depus în termenul legal declaraţii de creanţă, înscriindu-se astfel la masa credală, sumele solicitate fiind cuprinse în tabloul definitiv al creditorilor, pentru un număr de 2 debitori nu au fost depuse declaraţii de creanţă deoarece aceste persoane juridice au fost radiate din oficiu de ORC Bihor, astfel cum rezultă din baza de date a ORC Bihor, fără a trece prin procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006, iar pentru restul de 155 de debitori, ITM Bihor nu a fost notificat pe nicio cale despre deschiderea vreunei proceduri care urma să aibă o astfel de finalitate.

Auditorii externi s-au aflat în eroare şi cu privire la actul normativ aplicabil celor 557 de debitori, invocând prevederile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă - act normativ în vigoare doar începând cu data de 28.06.2014 - deşi toţi cei 557 debitori au fost supuşi procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006, iar conform art. 343 din Legea nr. 85/2014 "Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date".

În acest context, neînscrierea ITM Bihor la masa credală în privinţa unui număr de 155 debitori se datorează culpei exclusive a debitorilor şi lichidatorilor, care, nerespectând dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. c) şi art. 61 din Legea nr. 85/2006 nu au procedat la notificarea inspectoratului, fiind astfel imposibilă înscrierea la masa credală în termen.

Auditorii externi au reconsiderat în mod nefondat şi nelegal obligaţiile de diligenţă cu obligaţiile de rezultat, fără a analiza temeinicia demersurilor efectuate în procedura prevăzută de Legea 85/2006, iar prin prisma unor hotărâri judecătoreşti irevocabile care dispun în sensul închiderii procedurii şi radierii persoanei juridice chiar dacă nu s-au recuperat debitele, recurenta consideră că nu este posibilă şi legală schimbarea caracterului debitelor în prejudicii materiale astfel cum a stabilit echipa de audit.

Prin urmare, nefiind o obligaţie supletivă ci una expresă instituită de lege, notificarea fizică, pe format hârtie nu poate fi înlocuită sub nicio formă de publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu atât mai mult, cu cât şi la data prezentei este lesne de verificat şi de observat că mulţi lichidatori şi administratori judiciari nu îşi îndeplinesc judicios această atribuţie de publicare.

S-a invocat şi reţinut de instanţa de fond de asemenea Decizia nr. 273/2012 a Curţii Constituţionale care prevede posibilitatea consultării site-ului ONRC. Acest aspect a fost îndeplinit de către ITM Bihor, dar datorită neactualizării datelor de către această entitate ITM Bihor a fost în imposibilitatea efectuării demersurilor în vederea recuperării creanţelor acestor 155 de debitori. Acest aspect este doar unul circumstanţial, nefiind o procedură obligatorie prevăzută de lege şi care nu poate să înlocuiască o dispoziţie legală expresă care instituie o obligaţie în sarcina lichidatorilor şi administratorilor judiciar.

Recurenta mai arată că pentru cei 155 de debitori, ITM Bihor nu a fost notificat pe nicio cale despre deschiderea vreunei proceduri care urma să aibă o astfel de finalitate şi nici nu a avut cunoştinţă despre deschiderea procedurii deoarece începând cu anul 2010, odată cu asigurarea accesului gratuit la RECOM-online, ITM Bihor nu a mai avut abonament la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, costurile nefiind justificate şi nici asigurate. Atât timp cât baza de date a ONRC nu a fost actualizată în timp util cu informaţiile necesare înscrierii la masa credală, ITM Bihor a fost în imposibilitatea efectuării demersurilor în vederea recuperării creanţelor acestor 155 de debitori.

În ceea ce priveşte cuantumul individual al sumelor datorate de cei 155 de debitori, doar 4 angajatori datorează sume mai mari de 4000 RON, restul fiind sume care variază între 47 de RON şi 1500 RON.

În urma finalizării procedurii de insolvenţă a celor 155 de debitori, precizează că potrivit sentinţelor de închidere, 134 de debitori nu au avut bunuri de valorificat, astfel încât sumele datorate nu ar fi fost recuperate nici dacă ITM Bihor s-ar fi aflat pe tabloul creditorilor.

Debitul aferent celor 21 de debitori (155-134) este de 13.817 RON, care se compune din sume ce variază între 2 RON şi 3000 RON.

Referitor la Măsura dispusă la cap. II pct. 14 din Decizia nr. 13/V/16.10.2015 recurenta consideră că instanţa de fond a emis o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

La nivelul Inspecţiei Muncii s-a derulat până momentul controlului efectuat de Curtea de Conturi finalizat cu Decizia 13/V/2015 un singur proiect cu finanţare europeană nerambursabilă, care a fost avut în vedere în cadrul misiunii de audit derulată.

Faţă de măsura dispusă consideră că auditorii publici externi au reţinut eronat faptul ca Inspecţia Muncii a efectuat "plata nelegală" din sursele primite de la bugetul de stat a unei sume, reprezentând servicii de consultanţă necesare pentru derularea procedurilor de achiziţie în vederea încheierii contractelor prevăzute în cadrul proiectului.

Plata serviciilor de consultanţă achiziţionate pentru derularea procedurilor de atribuire a contractelor din cadrul Proiectului "Combaterea muncii la negru şi sporirea securităţii muncii în România prin îmbunătăţiri de structura şi proces în cadrul Inspecţiei Muncii" s-a realizat cu respectarea prevederilor legale aplicabile privind angajarea, ordonanţarea şi plata fondurilor bugetare, în speţă Legea 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, în anul 2014, Inspecţia Muncii, ca urmare a identificării necesităţii de a beneficia de servicii de consultanţă în vederea atribuirii contractelor de achiziţie publică aferente contractului de finanţare nr. x/06.12.2013, a procedat la aprobarea referatului de necesitate nr. 16/0/30.01.2014 şi a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/06.02.2014 cu S.C. C. S.R.L. Obiectul contractului îl reprezintă prestarea de servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice, în vederea realizării documentaţiilor de atribuire şi acordare de asistenţă tehnică pentru derularea procedurilor de achiziţii din cadrul contractului de finanţare nr. x/06.12.2013, încheiat cu Ministerul pentru Societatea Informaţională. Contractul de finanţare este încheiat în scopul realizării Proiectului "Combaterea muncii la negru şi sporirea securităţii muncii în România prin îmbunătăţiri de structură şi proces în cadrul Inspecţiei Muncii".

Serviciile de consultanţă ce vizează obiectul achiziţiei au constat în următoarele servicii:

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie a serviciilor în domeniul managementului de proiect;

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie a infrastructurii hardware şi software de bază, servicii de dezvoltare şi implementare a sistemului informatic SIAMC propus prin proiect (analiza, proiectare, implementare, testare sistem informatic, inclusiv portal web, precum şi instruirea personalului care va utiliza şi administra sistemul informatic dezvoltat), respectiv servicii de consultanţă în vederea realizării analizei legislative şi instituţionale pentru identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a proceselor de lucru din cadrul Inspecţiei Muncii;

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie pentru servicii de informare şi publicitate proiect;

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie pentru servicii de audit tehnic al proiectului (inclusiv din punct de vedere al securităţii aplicaţiei şi testarea nivelelor de Securitate ale sistemului informatic);

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie pentru servicii de auditare financiară a proiectului.

Achiziţionarea serviciilor de consultanţă s-a realizat pe baza identificării unei necesităţi certe de asigurare a sprijinului pentru Inspecţia Muncii, în calitate de autoritate contractantă, în vederea derulării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie din cadrul Proiectului în termenele prevăzute în contractul de finanţare şi a fost aprobată pe baza unui referat de necesitate (nr. 16/0/30.01.2014).

Fondurile bugetare aferente acestei achiziţii de servicii de consultanţă au fost identificate şi angajate din bugetul Inspecţiei Muncii, nefiind finanţate prin contractul de finanţare aferent Proiectului. Practic, prin încheierea acestui contract, Inspecţia Muncii a depus toate diligenţele pentru a crea premisele necesare valorificării obligaţiilor aferente contractului de finanţare în scopul implementării proiectului. Rezultă că achiziţionarea serviciilor de consultanţă a fost absolut necesară, plăţile efectuate de către Inspecţia Muncii, conform facturilor aferente contractului de servicii de consultanţă încheiat în baza Referatului de necesitate, nu au fost plăţi efectuate în cadrul Proiectul finanţat prin fonduri nerambursabile, ci în sprijinul acestuia.

Oportunitatea şi necesitatea încheierii unui asemenea contract de achiziţii prin plată de la bugetul de stat în vederea realizării activităţii instituţiei (chiar şi în contextul derulării unui proiect cu fonduri europene), nu era interzisă de lege, ba mai mult chiar, orice instituţie publică avea şi are deschisă în urma identificării propriilor necesităţi posibilitatea de achiziţionare de servicii care exced competenţelor funcţionarilor angajaţi în cadrul acesteia tocmai pentru a-şi derula în conformitate cu prevederile legale obligaţiile ce-i sunt stabilite. Punctual, această necesitate şi oportunitate au fost cu atât mai evidente în condiţiile în care proiectul nu a acoperit financiar aspectele speciale şi specifice derulării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie din cadrul Proiectului în termenele prevăzute în contractul de finanţare, chiar dacă aceste proceduri de achiziţie, aparent nu se deosebesc de achiziţiile publice ordinare.

Proiectul finanţat prin fonduri nerambursabile este un proiect pentru eficientizarea serviciilor oferite de către Inspecţia Muncii în realizarea atribuţiilor sale, serviciile de consultanţă fiind achiziţionate pentru a se asigura achiziţia corespunzătoare a bunurilor şi serviciilor ce conduc la atingerea acestui obiectiv de eficientizare.

De asemenea, în mod eronat instanţa de fond a înlăturat susţinerile Inspecţiei Muncii privind carenţele faptice existente la nivelul resursei umane din cadrul instituţiei. Este adevărat că la nivelul Inspecţiei Muncii exista un compartiment de achiziţii publice, însă volumul enorm de documentaţie ce trebuia întocmit, specializarea punctuală necesară unui atare proiect, grevată a nu se uita pe fondul imposibilităţii instituţiei de a angaja personal, sunt aspecte care nu trebuie înlăturate de plano, ci din contră, tocmai acestea sunt argumentele care în fapt au stat la baza adoptării soluţiei de achiziţionare a acelor servicii. În caz contrar, instituţia ar fi fost într-o situaţie mult mai grea, poate de a fi greşit în mod fundamental şi cu consecinţe economice grave (fie de a nu i se fi alocat banii europeni, fie de a fi fost obligată să îi ramburseze), motiv pentru care la momentul respectiv au fost analizate asemenea posibile consecinţe şi s-a stabilit apelarea la specialişti a căror experienţă a contat indubitabil în succesul derulării respectivului proiect.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Ambele părţi au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinări, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte măsura de la cap. I pct. 7 din decizie

Înalta Curte reţine că măsura contestată se referă la abaterea consemnată la punctul II.6 din actul de control vizând raportarea eronată, la finele anului 2014, de către Inspecţia Muncii, prin situaţiile financiare anuale centralizate, a unor debite în sumă estimată de 375.172 RON, scăzute din evidenţa financiar-contabilă, întrucât debitorii erau persoane juridice radiate, pentru care nu s-au efectuat toate demersurile în vederea recuperării acestora.

Măsura dispusă la pct. 1.7 din decizia contestată constă în: "Extinderea verificărilor pentru identificarea situaţiilor similare de nerecuperare a sumelor datorate de debitori, inclusiv a celor aflaţi în insolvenţă, la toate entităţile din subordine, în termenul legal de prescripţie, pentru creanţe fiscale, inclusiv stabilirea, după caz, a persoanelor responsabile de nerecuperarea debitelor.

Exercitarea controlului intern la nivelul inspectoratelor teritoriale de muncă privind recuperarea debitelor, inclusiv prin întocmirea, aprobarea şi implementarea unor proceduri operaţionale privind modalităţile legale de scoatere din evidenţa contabilă a sumelor datorate de către debitori, persoane juridice radiate în baza unor hotărâri judecătoreşti."

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Din analiza soldului contului,"Debitori" la finele anului 2014, în sumă totală de 7.090.722 RON, aferent unităţilor din subordine necuprinse în audit în anul 2015, pe baza raţionamentului profesional, prin proceduri de audit, echipa de audit a selectat un eşantion, pentru un număr de 2 judeţe (ITM Bihor şi ITM Cluj).

Din verificările efectuate a rezultat nerecuperarea sumei estimative de 375.172 RON, reprezentând debite care provin de la persoane juridice radiate şi pentru care nu s-au întreprins demersuri în vederea înscrierii la masa credală.

De asemenea, s-a reţinut că ITM Cluj şi ITM Bihor au diminuat, în mod nejustificat, suma raportată la finele anului 2014, cu suma reprezentând debite aferente unor persoane juridice radiate în baza unor hotărâri judecătoreşti, pentru care nu s-au depus diligenţe în vederea înscrierii la masa credală în termenul legal.

O parte din debite provin din comisionul datorat de către aceşti angajatori către ITM până la data de 31.12.2010, care nu a fost achitat, în termenul legal de prescripţie pentru creanţe bugetare de 5 ani, dar entitatea a prestat servicii de certificare a carnetelor de muncă. Altele provin din declaraţii depuse de către debitori ulterior momentului deschiderii procedurii de faliment şi, implicit, datei înscrierii entităţii la masa credală, iar Inspecţia Muncii, prin entităţile din subordine, nu a procedat la înscrierea la masa credală şi pentru sumele constituite ca debit ulterior depunerii cererii de înscriere la masa credală pentru debitul constituit iniţial, pentru a recupera de la debitori totalitatea sumelor datorate de aceştia. De asemenea, pentru unele cazuri, deşi entitatea a depus cereri de înscriere la masa credală, acestea nu s-au concretizat şi în înscrierea sumelor respective în tabloul creanţelor, fapt ce conduce la concluzia că cererile au fost depuse cu nerespectarea legislaţiei în materie.

Prin urmare, Inspecţia Muncii a raportat la finele anului 2014 în situaţiile financiare centralizate la debitori, suma diminuată cu 375.172 RON, aferentă unui număr de 693 debitori (134 debitori Ia ITM Cluj şi 559 debitori Ia ITM Bihor), persoane juridice radiate pentru care dreptul entităţilor cuprinse în eşantion la acţiune în vederea recuperării sumelor nu mai poate fi exercitat, întrucât acestea nu s-au înscris în termenul legal la masa credală. Astfel, societăţile debitoare au fost radiate fără ca la nivelul entităţilor să fie luată vreo măsură în acest sens.

Pe cale de consecinţă, nu s-au recuperat sumele care se cuveneau bugetului de stat, iar situaţiile financiare centralizate ale Inspecţiei Muncii nu oferă informaţii corecte cu privire la creanţe.

De asemenea, Înalta Curte constată că deşi încă din anul 2006, inspectoratele teritoriale de muncă aveau obligaţia de a transmite organelor de executare ale A.N.A.F. debitele nerecuperate, obligaţie stabilită prin O.U.G nr. 17/2011 privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat, până la data de 31 decembrie 2010, de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, echipa de audit a constatat faptul că Inspecţia Muncii, prin unităţile din subordinea sa, nu a întreprins niciun demers legal pentru recuperarea sumelor aflate în sold, în termenul legal de prescripţie, nedepunând în termen cereri de înscriere la masa credală.

Înalta Curte apreciază faptul în mod corect şi legal s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a acestei măsuri, deoarece Inspecţia Muncii avea îndatorirea să-şi îndeplinească propriile obligaţii care să conducă la concluzia că respectă principiul bunei gestiuni financiare şi chiar dacă nu a fost notificată despre deschiderea vreunei proceduri de insolvenţă/faliment, aceasta avea posibilitatea ca, în mod real, să intre în posesia acestor informaţii absolut necesare pentru recuperarea sumelor de la debitori, urmare a serviciilor prestate privind păstrarea carnetelor de muncă până la finele anului 2010.

În ceea ce priveşte măsura de la cap. II pct. 14 din decizie, Înalta Curte reţine că măsura contestată se referă la abaterea consemnată la punctul II.10 din actul de control vizând neregularizarea corectă a sumei de 7.936 RON din bugetul de stat pentru proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile, reprezentând servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice, facturate de furnizori în vederea derulării procedurilor de achiziţie din cadrul proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă.

Măsura dispusă la pct. II.14 din decizia contestată constă în: "Stabilirea cauzelor şi împrejurărilor care au determinat plata din credite bugetare de la bugetul de stat a unor sume aferente contractelor din cadrul proiectelor cu finanţare nerambursabilă, extinderea verificărilor în vederea identificării unor situaţii similare.

Dispunerea de măsuri de recuperare a prejudiciului, virarea sumelor recuperate la buget şi înregistrarea în evidenţa financiar-contabilă a operaţiunilor specifice, conform cu legislaţia în vigoare şi încadrarea în termenul legal de prescripţie."

Din auditarea categoriei de operaţiuni economice reprezentând plăţile efectuate, în anul 2014, de Inspecţia Muncii - aparat central, la articolul bugetar 20.12 "Consultanţă şi expertiză", în sumă totală de 10.436 RON, pe baza raţionamentului profesional, echipa de audit a selectat plăţile prezentate în contul de execuţie întocmit pentru exerciţiul bugetar 2014, în sumă totală de 7.936 RON, efectuate către S.C. C. S.R.L.

Auditorii publici externi au reţinut faptul că Inspecţia Muncii a efectuat plata nelegală, din sursele primite de la bugetul de stat, a sumei totale de 7.936 RON, reprezentând servicii de consultanţă, după cum urmează:

• în anul 2014, Inspecţia Muncii a încheiat Contractul de servicii nr. x/06.02.2014 cu S.C. C. S.R.L. pentru suma de 7.936 RON, urmare a aprobării Referatului de necesitate nr. 16/0/30.01.2014. Obiectul contractului îl constituie prestarea de servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice, în vederea realizării documentaţiilor de atribuire şi acordare de asistenţă tehnică în vederea derulării procedurilor de achiziţii din cadrul Contractului de finanţare nr. x/06.12.2013, încheiat cu Ministerul pentru Societatea Informaţională.

Conform celor înscrise în referatul de necesitate, serviciile de consultanţă ce făceau obiectul achiziţiei constau în următoarele:

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie a serviciilor în domeniul managementului de proiect;

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie a infrastructurii hardware şi software de bază, servicii de dezvoltare şi implementare a sistemului informatic SIAMC propus prin proiect (analiză, proiectare, implementare, testare sistem informatic, inclusiv portal web, precum şi instruirea personalului care va utiliza şi administra sistemul informatic dezvoltat), respectiv servicii de consultanţă în vederea realizării analizei legislative şi instituţionale pentru identificarea oportunităţilor de îmbunătăţire a proceselor de lucru din cadrul IM;

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie pentru servicii de informare şi publicitate proiect;

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie pentru servicii de audit tehnic al proiectului (inclusiv din punct de vedere al securităţii aplicaţiei şi testarea nivelelor de securitate ale sistemului informatic);

- servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de achiziţie pentru servicii de auditare financiară a proiectului;

Pentru cele 5 proceduri de achiziţii, serviciile de consultanţă vor consta în:

- elaborarea documentaţiilor de atribuire respectiv - fişa de date, caiet de sarcini, formulare, model contract;

- elaborarea răspunsurilor la solicitările de clarificări privind documentaţia de atribuire;

- consultanţă şi elaborare documentaţie necesară în cazul eventualelor contestaţii cu privire la derularea procedurilor faţă de eventualii contestatori, consultanţă în elaborare punct de vedere către Consiliului National de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi în fata instanţelor de judecată;

- asigurarea expertului cooptat pe lângă comisia de evaluare a ofertelor.

Prin referatul de necesitate se precizează faptul că "angajarea, ordonanţarea şi plata serviciilor menţionate mai sus se va face din bugetul aprobat al Inspecţiei Muncii, această activitate nefiind inclusă în bugetul proiectului, dar fiind absolut necesară pentru derularea lui".

Deoarece acest tip de activitate nu era cuprins în cererea de finanţare aprobată aferentă proiectului nu se impunea a se efectua în vederea implementării proiectului cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Necesitatea acestei activităţi ar fi trebuit reflectată în cererea de finanţare, anexă la contractul de finanţare aprobat. Necuprinderea serviciilor de consultanţă în bugetul proiectului nu implică achiziţia acestor servicii din bugetul Inspecţiei Muncii, întrucât acest tip de servicii nu au legătură cu obiectul de activitate al entităţii finanţată de la bugetul de stat.

Inspecţia Muncii a procedat la efectuarea plăţii facturilor aferente serviciilor de consultanţă în sumă de 7.936 RON, în anul 2014, prin ordine de plată, înregistrate în evidenţa contabilă prin notele contabile nr. 2067/10.06.2014, nr. 3546/21.08.2014, nr. 3294/17.09.2014, nr. 3544/17.09.2014 şi nr. 3764/08.10.2014, utilizând creditele bugetare aprobate la indicatorii clasificaţiei economice "Bunuri şi servicii" pentru stingerea unor angajamente aparţinând proiectelor cu finanţare nerambursabilă.

Facturile emise de furnizor, pe baza cărora s-au efectuat plăţile din creditele bugetare aprobate pentru bunuri şi servicii, conţineau operaţiuni care aparţineau unui proiect derulat din fonduri nerambursabile, aferent angajamentelor asumate în cadrul proiectelor ale căror cheltuieli au fost prevăzute în bugetul aprobat al instituţiei la un alt indicator, care nu a fost respectat ca atare în etapele execuţiei cheltuielilor bugetare.

Prin urmare, s-a reţinut că plăţile efectuate în anul 2014 s-au efectuat cu încălcarea Legii finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, de la alte titluri de cheltuieli (titlul II - Bunuri şi servicii cod indicator 20), operaţiunile fiind aferente titlului VIII - Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare (cod 56).

Consecinţele economico-financiare se constituie în utilizarea nelegală a creditelor bugetare ca urmare a plăţilor reprezentând servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice facturate de furnizori, rezultate din derularea unor contracte de achiziţii în cadrul proiectelor cu finanţare externă pentru care nu s-au stabilit persoanele responsabile şi nu s-au recuperat sumele pentru reîntregirea surselor bugetului Inspecţiei Muncii.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect şi legal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a acestei măsuri, deoarece susţinerile recurentei-reclamante sunt contradictorii, pe de o parte, se afirmă că serviciile de consultanţă au fost necesare în domeniul achiziţiilor publice, în vederea realizării documentaţiilor de atribuire şi acordarea de asistenţă tehnică pentru derularea procedurilor de achiziţie în cadrul contractului de finanţare, iar, pe de altă parte, se arată că serviciile de consultanţă sunt în strânsă şi directă legătură cu atribuţiile Inspecţiei Muncii.

În cadrul recurentei-reclamante funcţionează un compartiment de achiziţii publice, iar personalul din cadrul acestui compartiment are atribuţiile şi sarcinile de serviciu corespunzătoare postului ocupat, stabilite prin fişa postului.

Prin urmare, instanţa de fond reţine, în mod corect, că Inspecţia Muncii nu a justificat de nicio manieră pertinentă achiziţionarea de servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice.

În ceea ce priveşte măsura dispusă la cap. I pct. 4 din decizie, Înalta Curte constată că Măsura nr. 4 constituie: "Coordonarea activităţii desfăşurate de către inspectoratele teritoriale de muncă, cu privire la verificarea de către acestea a clauzelor cuprinse în contractele colective de muncă, astfel încât, drepturile salariale cuprinse în aceste contracte să fie prevăzute în legislaţia în vigoare.

Dispunerea de măsuri concrete prin care, inspectoratele teritoriale de muncă să verifice, încă de la înregistrarea acestora, contractele colective de muncă încheiate în sectorul bugetar, pentru a asigura respectarea, de către angajatori, a prevederilor legale privind salarizarea personalului, şi, pentru a evita efectuarea de plăţi nelegate de drepturi de personal."

Curtea de Conturi referitor la acesta măsură susţine că în mod greşit instanţa de fond a constatat a fi nelegală întrucât ar fi făcut o greşită aplicare a normelor legale aplicabile.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a analizat legalitatea acestei măsuri şi a avut în vedere inclusiv punctul de vedere al Ministerului Muncii, motivând punctual raţiunea juridică de a nu-i da eficacitate.

Măsura nr. 4 se circumscrie regulilor reglementate de Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 145 şi art. 146 conform cărora controlul asupra contractelor colective de muncă poate viza, în condiţiile legii, condiţii procedurale, iar înregistrarea contractelor colective de muncă poate fi refuzată de către ITM-uri numai în cazurile anume prevăzute de lege.

Alte măsuri, care să poată fi dispuse şi pentru alte situaţii decât cele indicate expres în lege, nu există.

Obligaţia, şi, pe cale de consecinţă şi răspunderea, de a stabili salariile de bază, soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură stabilite potrivit legii, şi de a asigura promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu, revine exclusiv ordonatorilor principali de credite.

Şi în ceea ce priveşte măsura dispusă la cap. I pct. 6 din decizie Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

Măsura nr. 6 constă în "Efectuarea recepţiei finale în condiţiile din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, a obiectivului de investiţii sistemul informatic REGES/REVISAL, al cărui beneficiar sunteţi.

Extinderea verificărilor, înregistrarea în patrimoniul instituţiei a tuturor activelor fixe corporate şi necorporale puse în funcţiune care compun sistemul informatic, pentru a asigura stabilirea valorii reale a acestui obiectiv de investiţii sistemul informatic REGES/REVISAL prin situaţiile financiare încheiate.

Efectuarea corecţiilor care se impun aferente situaţiilor financiare în care s-au pus în funcţiune active fixe corporale şi necorporale care compun obiectivul de investiţii sistemul informatic REGES/REVISAL şi nu au fost înregistrate în evidenţa financiar- contabilă, în mod corespunzător."

Curtea de Conturi, referitor la acesta măsură, susţine că în mod greşit instanţa de fond a constatat a fi nelegală şi nefondată.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut referitor la această măsură că este nelegală în contextul în care conform contractelor perfectate între Inspecţia Muncii şi S.C. A. S.A. voinţa părţilor a fost fără echivoc exprimată în sensul de a încheia contracte de prestare de servicii informatice, iar aceste contracte nu au fost denunţate de părţi şi nici desfiinţate în condiţiile legii, iar procedura de achiziţie publică nu a fost contestată şi desfiinţată în condiţiile legii.

De asemenea, în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond faptul că nu poate proceda la reinterpretarea voinţei părţilor contrar clauzelor contractului prin care se prevedere expres şi exact ceea ce se transmite, respectiv ceea ce se dobândeşte de fiecare dintre acestea, contractul fiind legea părţilor cât timp nu este desfiinţat, iar acest aspect nu a fost contestat de către Curtea de Conturi prin vreo măsură dispusă.

Întreg procesul de achiziţie s-a derulat ca o achiziţie de servicii specializate de natură informatică. Aceste prestări de servicii se puteau realiza doar în contextul existenţei unor platforme software, unor servere, etc. care trebuiau puse la dispoziţie de prestatorul de servicii pentru a fi folosite în cadrul soluţiei informatice puse la dispoziţie de acesta. Aceste echipamente hardware şi software nu au fost niciodată achiziţionate ca atare de autoritate, întrucât ele oricum nu şi-ar fi găsit utilitatea în afara folosirii lor ca şi elemente intrinseci de bază în funcţionarea soluţiei informatice în sine, aspect care a fost reţinut în mod corect de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte măsura dispusă la cap. II pct. 12 din decizie Înalta Curte reţine că această măsură constă în: "Stabilirea întinderii prejudiciului generat prin plata nelegală, către furnizorul de servicii informatice S.C. A. S.A. a bunurilor de natura activelor fixe corporale şi necorporale, care constituie obiectivul de investiţii sistemul informatic REGES/REVISAL, al cărui beneficiar sunteţi, de mai multe ori, în perioada 2006-2015, precum şi recuperarea prejudiciului, virarea sumelor recuperate ta buget, pe măsura încasării şi înregistrarea în evidenţa financiar contabilă a operaţiunilor specifice conform cu legislaţia în vigoare şi cu încadrarea în termenul legal de prescripţie".

Această măsură este de principiu legată şi de măsura nr. 6, altfel nu s-ar explica de ce prin raportare la măsura nr. 6 Curtea de Conturi opinează că în fapt nu s-a dorit decât a se fi inventariat echipamentele software şi hardware (ce includ sistemul informatic REGES/REVISAL) la nivelul instituţiei auditate, ca apoi să revină şi sa susţină că soluţia informatică (acelaşi sistem informatic REGES/REVISAL) ar fi trebuit să existe în patrimoniul instituţiei auditate.

Inspecţia Muncii nu a achiziţionat niciodată echipamentele software şi hardware care compun sistemul informatic. S.C. A. S.A. a precizat în mod expres, structura tarifului serviciilor prestate şi care au fost achiziţionate de Inspecţia Muncii, aspect care de altfel a fost analizat în detaliu de instanţa de fond.

Din cadrul tuturor documentaţiilor de atribuire, a ofertelor depuse sau a contractelor de prestări servicii şi a actelor adiţionale ulterioare nu reiese obligativitatea transferului dreptului de proprietate a sistemului informatic al S.C. A. S.A. către Beneficiar. Singurul element asupra căruia Inspecţia Muncii are un drept de proprietate este reprezentat de "informaţiile cuprinse în bazele de date aferente Registrului General de Evidenta al Salariaţilor".

Prin urmare, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unui drept de proprietate asupra elementelor hardware şi software, nu există un temei pentru înregistrarea în patrimoniul entităţii a acestor elemente. De asemenea, nu sunt îndeplinite nici condiţiile expres prevăzute de lege în care se aplică principiul prevalentei economicului asupra juridicului.

Baza de date aflată în proprietatea Inspecţiei Muncii cuprinde informaţii ale salariaţilor care s-au introdus de către angajatori, fiind şi în prezent în continuă actualizare.

Din analiza documentaţiei de atribuire a contractului de achiziţie publică de prestări servicii care a stat la baza licitaţiei în urma căreia a fost încheiat contractul de prestări de servicii nr. x din 12.12.2006 între autoritatea contractantă Inspecţia Muncii şi prestatorul S.C. A. S.A., reiese fără putinţă de tăgadă că nevoia autorităţii contractante, menţionată expressis verbis în anunţul de participare, fişa de date, caietul de sarcini, respectiv în contract, a constat în achiziţionarea unor servicii informatice privind "Registrul general de evidenţă a salariaţilor", servicii la care se adaugă dreptul de a utiliza bunuri aflate în directă legătură şi strict necesare prestării activităţii care a făcut obiectul contractului - şi anume, prestarea de servicii.

Interesul autorităţii contractante nu a fost în niciun caz direcţionat către un sistem informatic integrat a cărui soluţie informatică să o aibă în proprietate, ci, dimpotrivă, către servicii prestate care să asigure întocmirea, completarea şi actualizarea Registrului general de evidenţă a salariaţilor, pentru care, în mod evident, contractantul trebuia să dezvolte o soluţie informatică, aceasta însă urmând să rămână în proprietatea respectivului contractant, iar acesta, în calitate de proprietar, să o pună la dispoziţia autorităţii contractante astfel încât bazele de date, care sunt proprietatea Inspecţiei Muncii, să poată fi utilizate în mod optim.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere toate documentele ce i-au fost puse la dispoziţie, ba mai mult a şi identificat în mod corect faptul că serviciile prestate de prestator au fost în concordanţă cu modificările legislative intervenite şi care au impus existenţa unor upgradări ale sistemului informatic pentru ca acesta să satisfacă la parametrii optimi solicitările Inspecţiei Muncii, grevate de necesităţile cerute de lege.

În ceea ce priveşte măsura dispusă la cap. II pct. 13 din decizie potrivit căreia:

"Reanalizarea conţinutului contractelor încheiate cu S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.R.L., cu privire la achiziţia de servicii de salvare a datelor cu destinaţii similare astfel încât, creditele bugetare să fie utilizate numai pentru efectuarea de plăţi ţinând cont de necesităţile reale ale instituţiei.

Recuperarea sumelor plătite nelegal, reprezentând soluţie de stocare centralizată a datelor back-up în condiţiile în care entitatea deţinea la momentul achiziţiei o astfel de soluţie informatică, evidenţierea în contabilitate, virarea sumelor recuperate (a buget, conform prevederilor legale în vigoare având în vedere şi aplicarea prevederilor ort, 73" şi ort. 75A din Legea 500/2002 a finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare şi cu încadrarea în termenul legal de prescripţie."

Conform documentaţiei de atribuire astfel cum a reţinut şi instanţa de fond pentru "Achiziţia de servicii de asistenţă tehnică şi suport pentru soluţia informatică privind registrul general de evidenţă a salariaţilor":

"Asistenţa tehnică ofertată vizează soluţia informatică pusă la dispoziţia beneficiarului împreună cu infrastructura hardware necesară pentru preluarea, stocarea şi prelucrarea datelor din registrul electronic, aferentă locaţiilor Inspecţiei Muncii şi inspectoratelor teritoriale de muncă. Aceasta include echipamente de tip server, ale căror specificaţii tehnice respectă cerinţele prevăzute în Anexa nr. 1."

Datele aferente Registrului general de evidenţă a salariaţilor sunt proprietatea Inspecţiei Muncii atât pe perioada de derulare a contractului cât şi ulterior, şi având în vedere ca sunt date cu caracter personal ale salariaţilor din România, la acel moment de timp se supuneau prevederilor Legii nr. 677/2001 cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi ale Ordinului nr. 52/2002 privind aprobarea cerinţelor minime de securitate a prelucrărilor de date cu caracter personal, care prevăd că fiecare entitate îşi va aproba propriul sistem de securitate ţinând cont de cerinţele minime, iar "în funcţie de importanţa datelor cu caracter personal prelucrate, îşi va impune măsuri de securitate suplimentare".

Registrul general de evidenţă a salariaţilor este un instrument important utilizat în activitatea de control a Inspecţiei Muncii şi un instrument care poate genera informaţii care să vină în sprijinul salariaţilor sau foştilor salariaţi care doresc să-şi reconstituie documentele din care să rezulte activitatea desfăşurată, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, meserie şi specialitate.

Astfel fiind, în mod corect s-a reţinut că opinia emisă de Curtea de Conturi conform căreia au fost "achiziţionate servicii de salvare a datelor cu destinaţii similare" nu corespunde cu realitatea, întrucât Inspecţia Muncii nu a făcut decât să caute şi să achiziţioneze cu respectarea prevederilor legale, soluţii sigure şi certe, prin care să confere eficienţa şi siguranţa că datele preluate sunt stocate, prelucrate şi apărate de orice intervenţie de natură a le corupe şi divulga.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta–reclamantă Inspecţia Muncii şi de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi împotriva sentinţei civile nr. 766 din 22 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.